Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Despre neascultare, cea mai proastă afacere a omului în istoria sa

Faptul că frământările mele formulate narativ în paginile anterioare, au ajuns la multe persoane, este confirmat de către feedback-ul din partea lor apoi, de preluarea acestor materiale de către mai multe reviste literare. E drept că sunt și alte publicații ce ar fi preluat discursul meu, discurs ce incită la dezbatere, dar la acele publicații, idiferent de ce și cum aș scrie, sunt apriori interzis. Da, cum ați citit, interzis în România anului 2021, stat ce se vrea europen cu atitudine tipică Occidentului modernizat. Sunt interzis, pentru că cei ce o fac, cu așa ceva s-au ocupat. Termenul „a interzice” le-a intrat în sânge, în creier, din creștetul capului și până în vârful unghiilor de la picioare etc. ,,Interzis” a fost și rămâne cuvântul lor de ordine, fie și doar pentru a-i lua cineva în seamă și, evident, pentru a-și arăta obidiența, și ea intrată în ființa lor, față de stăpânirile vremelnice. Muritori mai rău ca oricare muritor sunt și ei. Doar spaima îi face să creadă în cai verzi pe pereți. Pasărea pe limba ei piere, zice românul. Uneori chiar este rasă de pe fața pâmântului când croncăne hodorogit și de-aiurea, stropind cu venin în juru-i. Mă rog, fiecare cu ale sale! Bine că am evitat mocirla vremurilor și troaca, locul în care, dacă te amesteci în tărâțe și lături, te mânâncă porcii, iar porci, din ce în ce mai mulți. Doamne, ce vremuri!
Printre cei ce au avut reacții după ce au citit paginile anterioare, s-au întrebat ce este cu mine, dacă am pățit ceva, convinși fiind de faptul că am trecut dincolo de limita unei sobrietăți ce îmi este specifică. Este adevărat că, la felul meu de a fi, (în glumă, diverși își zic între ei, „să știi că se schimbă vremea, a zâmbit și ăsta!” Sau „unde să scriem că...”? Etc.”), nu de puține ori, se adaugă un fel de singurătate și tristețe pe măsură. Prin urmare, nu am decât să le dau dreptate, însă le reamintesc faptul că am abordat sute de subiecte pe care le-am întors pe toate fețele, în speranța că îmi voi limpezi cât de cât gândurile mele și ale altora, în speranța că o să ne găsim o oarecare liniște. Nu am reușit. Bine, totuși, dacă am rămâne în sfera întrebărilor în înteriorul cărora vom găsi un minim confort. Credeți că îmi e chiar la îndemână să scriu cu plăcere despre moarte? Nu, cu siguranță, nu, dar nici nu am putut evita un astfel de subiect, mai ales că în jurul nostru toată ziua, la propriu, moare cineva, din cine știe ce motive, iar eu, la fel, puțin, câte puțin, cât să nu-mi simt sfârșitul în mâinile unei femei urâte și oarbe, cu o coasă în mână, așa cum o vedeau grecii în Antichitate. Apropo de situație, aflați că acel copilași pentru care am intervenit la spital, despre care v-am spus în prima epistolă, nu a murit, ba, mai mult, are șansă reală la viață. S-a zbătut pentru ea și, deocamdată, a învins.
Revenind, acum, când e vorba despre moarte, nu cred că cineva, eu cu atât mai puțin, s-ar îndrăgosti, fie ea, moartea, întrupată chiar și în Afrodita. Altfel spus, oricât de frumoasă ar fi, ca întruchipare, nu putem să facem moartea o eroină, câtă vreme ne calcă, oricând, în picioare. Trist mai ales pentru om, cât timp se pare ar avea, în natură, o permanentă conștiința de sine. După unii specialiști, chiar și în somn. Expresia „toți suntem datori vieții cu o moarte” aproape că face parte din conștiința colectivă, fără însă a ne întreba în ce măsură suntem de vină? Desigur, nu am epuiza acest subiect și nici nu cred că ne-am lumina, chiar dacă aș face apel la tot ce s-a scris sau cercetat până acum. Prin urmare...
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze, ori morminte.
(...) eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”- Lucian Blaga
Dar, repet, ca oameni, trebuie să rămânem, fie și doar vremelnic, măcar în interiorul întrebărilor ce ne sugerează ideea eliberării de sine, apoi iar să ne întrebăm și tot așa... Ușile trebuie să rămână deschise. La timpul potrivit, probabil, și răspunsurile. Deocamdată la toate cele zise în capitolul anterior (știința-Școala de la Palo Alto; filosofie ca înțelepciune – Platon; psihologia-Freud etc.) aș adăuga mistica, religia. Prin urmare, mă voi întoarce la Biblie, la Geneză, în primul rând și iată ce găsim:
Capitolul 1
1. La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.
2. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Și a zis Dumnezeu: „să fie lumină!” Și a fost lumină.
....................................................................................................
26. Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, peste păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul”
27 Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.
.........................................................................................................
Capitolul 2
18. Și a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne.
22 Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.
.............................................................................................................................
15 Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca să o lucreze și s-o păzească.
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă și a zis: „din toți pomii din rai poți să mănânci,
17. Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit!” Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, pp.11-13
Restul poveștii, indiferent de traducere, indiferent din ce cult facem parte, îl știm. E același, este la fel. Reamintesc doar pe scurt: șarpele a amăgit femeia, ea a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului și i-a dat și lui Adam. De aici, izgonirea din rai, apoi viata, în ebraica veche, Eva, o întreagă amăgire între naștere și moarte. În această ecuație, desigur, moartea, marea certitudine a omului, ca afirmație a lui Dumnezeu însuși: „căci, în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit!”
Metaforic vorbind, cea mai proastă afacere, făcută de om în întreaga sa istorie, a fost acee cea a pornit din neascultare. A fost afacerea în care el, omul bărbat și femeie, dă raiul din mână, dă nemurirea, pe chin, venin și moarte.
Of, of și iar of! Ce să zic?! Înainte de a face un popas cât să ne tragem sufletul, să rânduim câte ceva din cele spuse: 1. După aruncarea noastră în lume, moartea e cea care dă sens vieții (dinspre nastere spre moarte). Viața are ea însăși un sens, iar noi trebuie să ne circumscriem lui cu sensul nostru 2. Noi nu putem avea experiența propriei noastre morți. Știm câte ceva despre ea prin observație, mediat, din moartea altora. 3. Aci, în lumea noastră pământească, libertatea în sine nu există, ne este îngrădită încă de dinainte de a vedea lumina zilei, înainte de a ne naște, iar după aceea, fie că vegetăm, fie că ființăm spre binele nostru și al omenirii, trebuie să existăm, să ne mișcăm, în virtutea legilor. În această lume, oriunde pe fața pământului, viața omului e normativizată. 3. Ca formă de recăpătare a libertății, este ideea de sinucidere, repet ideea și nu actul ca atare, act neacceptat de nici una din marile sau mai micile religii ale lumii. Sinuciderea, ca atare, suprimarea viețiitale de tine însuți ține, mai degrabă, de patologic. 4. Moartea locuiește în noi, sub protecția subconștientului, așa cum v-am spus, făcând trimitere la Freud, se hrănește zilnic cu greșelile pe care le facem vieții și cu timpul nostru, dar timpul nu ca durată, invenție umană, ci ca suflet trăitor a tot, cum îl definește Sfântul Augustin.
Într-o astfel de situație, ce e de făcut? Câteva gânduri mă bântuie și pe mine, dar până data viitoare, poate îmi mai dați și voi de veste. Aveți în vedere și întregul poem al lui Blaga, „Eu nu strivesc corola de lumini a lumii” și, cine știe, poate mai rotunjim câte ceva?!






Nicolae Balasa    10/6/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian