Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Mihai Viteazul - Marele Ban al Craiovei

„Mihai Viteazul era vestit tuturor, prin frumusețea
armonioasă a trupului și prin statura lui mândră...
drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale
sufletului lui nobil cu adevărat nobil, pornit chiar
prin fire să săvârșească isprăvi grele”.
(Baltazar Walter – cronicar)

Mihai Viteazul a fost Odrasla domnească a Voievodului Țării Românești Pătrașcu cel Bun (1554-1557), fiul lui Vodă Radu Paisie (1535-1545) și al doamnei Stanca.

Pătrașcu a fost căsătorit cu distinsa Voica, viță din boierii de Slătioara cu care a avut patru copii: Maria, Petru-supranumit Cercel (1583-1585), Vintilă (1574) și Pătrașcu. În afara căsătoriei Pătrașcu cel Bun l-a avut pe Mihai dintr-o relație cu frumoasa Tudora/ Teodora, o descendentă din neamul bizantin al Cantacuzinilor.

Prințesa Theodora Cantacuzino (n.cca.1535-d.1605/6) a fost fiica naturală a lui Mihai Cantacuzino, situat între cei mai bogați greci din Istambul și o frumoasă olteancă de prin părțile Râmnicului Vâlcea. „Tudora, fiica lui Mihai Cantacuzino avea să ajungă în grija fratelui acestuia, Iane Cantacuzino care se mutase în Țara Românească. În timpul domniei lui Pătrașcu Vodă (1554-1557), Iane avea să ajungă mare postelnic, și ulterior Ban al Jiului. Este momentul în care Tudora alături de unchiul ei avea să ajungă la curtea domnească a lui Pătrașcu.” (Cornel Bîrsan, Doamne și Domnițe, Jupânițe și Amante ale Domnitorilor Români. Ed. Librex, București-2017, p. 316)

Iane Cantacuzino era reprezentantul Porții pe lângă Țările Române, prilej favorabil pentru afaceri comerciale. Însoțit de nepoata sa Tudora au avut privilegiul să-l cunoască pe domnul Pătrașcu Vodă, ajungând repede între favoriții lui. La venirea pe tron a lui Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591) Iane intră în grațiile noului domn, ocupând funcțiile de mare Ban și stolnic. În timpul domniei lui Ștefan Surdu (1591-1592) Iane ajunge la demnitatea cea mai înaltă după Voievod, cea de Mare Ban al Craiovei, poziție din care l-a ajutat pe Ioan Vodă Viteazul să ocupe tronul Moldovei, iar el ajunge marele vistiernic al său.

Finalul anului 1557 în Țara Românească a fost de două ori fericit pentru Vodă Pătrașcu și frumoasa sa Tudora: Sărbătoarea Nașterii Domnului, care le-au adus în Dar, bucuria nașterii prințului Mihai.

Prințesa Tudora și-a pierdut tatăl, grație invidiei sultanului hrăpăreț de averi care, i-a ticluit vina, arestându-l, deposedându-l de toate demnitățile și apoi ucigându-l.

A venit apoi sfârșitul binefăcătorului ei, tatăl copilului, Pătrașcu cel Bun, ucis prin otrăvire de Socol, întâiul sfetnic care i-a întins cupa preparată cu otravă, ca odinioară cei răi, marelui înțelept trac Socrate – formatorul de conștiințe morale.
Doamnele Voica și Tudora și-au luat viețile, soartele și familiile în mâini, în grijă, în nădejde și au plecat separat, fiecare pe calea pribegiei, vegheate de Domnul.

Cu dorul mamei care-i înfășa sufletul, cu purtarea de grijă a unchiului Iani, cu ajutorul, ruga și binecuvântarea maicii starețe a Mânăstirii Cozia, ruda lui Pătrașcu Vodă, Coconul Mihai, a pășit în viață pe drumul pietruit de calvarul pribegiei înspre Sibiul Ardealului. După trecerea iernii, Iani și familia sa, nepoata Tudora și prințul Mihai, au părăsit în taină Sibiul, mai întâi înspre Orșova, apoi spre Brăila pentru a ajunge la Istambul, unde Iani se afla în deplină siguranță.

Acolo, copilăria prințului a trecut de la jocuri puerile la ceva mai serios, de la cinci ani luând lecții de mânuirea spadei, iar la șapte ani urmând în paralel Școala germană din Constantinopol, spre formare, învățare a limbilor germană, italiană, spaniolă și ucenicia la un bătrân contabil italian, în birourile comerciale ale lui Iani.

Când prințișorul Mihai a intrat pe poarta mare a adolescenței, Frumusețea cu care era logodit îl ținea surâzătoare de brațul său viguros. „Tânărul Mihai avea avantajul unei înfățișări mai mult decât plăcute. Era înalt pentru vârsta lui, cu un corp bine, legat, chiar atletic și o privire deschisă, directă și poruncitoare, care impunea respect din primul moment. I se repetase zilnic, de mama și de Iani, că este os domnesc, fiu de Domnitor ales al Celui de Sus, ceea ce contribui la accentuarea personalității.” (Dan Lucinescu, Voievodul.Ediția a II-a, Ed. Siaj-2009, p. 29)

Spiritul lui de valah în care pulsa tradiția legendară a Străbunilor, prin mitul Eroilor și Martirilor, a marilor Conducători, sceptrul de os domnesc, de noblețe spirituală, ardea înspre urcușul situat deasupra sferelor serafice pentru a-și împleti destinul cu cel al norodului său întreit, despărțit, ce trebuia unit în ființa Neamului dacic milenar.

Permanent mulțumea Bunului Dumnezeu pentru înzestrarea harică de a putea pătrunde profund în tainele nescrise ale Neamului, în tăria poporului de nezdruncinat în vremurile zbuciumate, cumplite, tragice, dramatice și des repetabile, în geniul divin al Seminției sale primordiale hărăzită de Dumnezeu cu obârșie nemuritoare.

Conștient de descendența sa aristocrată, regală, pe care nu și-a revendicat-o din prag, ci a dorit să și-o însușească treaptă cu treaptă, pas cu pas, urcuș cu urcuș, salt cu salt, zbor cu zbor până în vârful demnității morale și apoi al celei de stat.

Boierul oltean a mers alături de negustorul valah, prin care pulsa sângele grecesc, reușind cu har, muncă, trudă, bunătate, capacitate, tenacitate și risc, să stăpânească zona Olteniei și chiar mai departe, cumpărând în zona Romanați, un număr de peste 40 de sate, ajungând astfel în ierarhia marilor Boieri ai Țării Românești.

Gena primită testamentar în sânge, mintea sa ageră, înaltul caracter, spiritul întreprinzător, cutezanța, echilibrul, cinstea, setea de adevăr și de dreptate, venerarea tradiției sacre, încununate cu credința și cu dragostea ortodoxă întru Mântuitorul Hristos l-au propulsat din anul 1590, în dregătoriile de frunte ale Valahiei, cea de Ban al Strehaei și apoi cea de „Ban al Craiovei”.

În acea perioadă Țara Moldovei Marelui Ștefan, era condusă de fiul natural al lui Alexandru Lăpușneanu, Aron Vodă (1591, dec.-1592, iun.; 1592, oct.- 1595, apr.), care prin duritatea față de marii boieri și prin crunta exploatare a claselor de jos și-a meritat cu cinste și prisos apelativul de „cel Cumplit”.
Dincolo, în Țara Românească a cumpărat tronul pe aur greu fiul lui Ion Vodă Viteazul, Ștefan Surdu (1591, iun.-1592, iul.) Exilat la turci s-a pregătit cu averea refăcută să revină pe tronul Moldovei, dar a fost înfrânt cu cei 8000 de turci ai săi, „chiar de Mihai Viteazul <>, și pierind acolo și Ștefan Vodă. Moartea l-a surprins în jurul datei de 2 Februarie 1595”. (Cristache Gheorghe/ Florin Tucă/ Cezar Dobre, Voievozi, Domnitori, Principi, Regi, Președinți și alți Șefi de stat din spațiul românesc – Dicționar, Ed. DC Promotion, București, 2004)

Lui Ștefan Surdu i-a urmat pentru scurt timp Alexandru cel Rău (1592, iul.-1593, sept., de fapt Răul domn a fugit de pe tron neputând plăti birul turcului în același an 1592, lăsând țara pradă otomanilor pentru a-și strânge ei haraciul, prin jaf, crimă și răpiri de copii). Cognomenul de „cel Rău” l-a primit grație îngâmfării fără margini, răutății și la propriu și la figurat, prin biruri, prin tiranie față de cei săraci, de cei sărmani, dar și de marii boieri, precum Banul Craiovei Mihai Viteazul. Cronicile îl numeau și „tăietorul de boieri”. Față de toată cruzimea lui, boierii l-au pârât la Poartă pentru crunta sa exploatare. Sultanul era nemulțumit de el fiindcă nu se achitase de birul cerut, astfel că a fost mazilit, pus în lanțuri până la Constantinopol și apoi „sugrumat în laț, în Duminica Floriilor, din anul 1593”. („Cronica lui Baltasar”).

Așadar, spoliatorii de țară, înălțați pe tronuri cumpărate, păziți de turci, prădau țara în lung și-n lat pentru a recupera plata tronului, dar și pe deasupra, ca în caz de mazilire să se poată răscumpăra, deci bir peste bir, peste biruri, însă ei în mijlocul desfătărilor rămâneau robi tremurând ca varga de frica sultanului sângeros.

„În acel timp de chin și jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales și vestit și lăudat prin frumusețea trupului său, prin virtuțiile lui alese și feliurite, prin credința către Dumnezeu, dragostea de patrie, îngăduiala către cei asemenea, omenia către cei mai de jos, dreptatea către toți deopotrivă, prin sinceritatea, statornicia și dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter. Acesta era Mihai, banul Craiovii, fiu al lui Pătrașcu-Vv”. (Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Biblioteca pentru Toți, Ed. Minerva, București 1985, p. 23)

Dragostea pentru Dumnezeu și Iubirea de Neam au crescut odată cu personalitatea Prințului. De fapt a fost încununarea vieții sale de creștin ortodox, un mărturisitor ales care deasupra misticii a pus jertfa sa supremă de iubire și sânge.

Bunătatea, dârzenia, lupta pentru dreptate, crezul întru Adevărul revelat, spiritul de jertfă asumat bucuros al acestui Neam înfășat în Scutecul lumii, al Creației divine, îi întrupa în conștiința creștin-naționalistă cea mai frumoasă trăsătură de caracter.

Calitățile sale deosebite odrăsliseră frumos pe Osul domnesc, astfel încât era o încântare pentru poporul oropsit și vitregit de slugarnicii voievozi, de ciocoii turtiți și turciți. Administrând cu pricepere, cu diplomație și cu credință Banatul Craiovei i-a dat starea suverană de libertate administrativă, judecătorească și militară, plătind țării, de fapt celui ajuns și ajutat s-o conducă, doar tributul anume perceput.

Dacă Vodă cel hain a desființat armata de frică să nu se întoarcă împotrivă-i, pus la adăpost de turci, marele Ban al Craiovei – Mihai Viteazul avea propria armată prin care își apăra supușii, ținând în frâu împilările jefuitorilor otomani, dar constituia și o grea amenințare și o mare spaimă pentru cel vândut turcilor, crudul Alexandru, care uneltea să-l prindă și să scape de el. L-a prins, l-a arestat și i-a hotărât soarta prin decapitare. În ziua fixată, în drum spre eșafod a trecut pe lângă Biserica Albă, unde se oficia Sfânta Liturghie. A cerut să-l lase să intre să se închine. I s-a aprobat. Marele Ban s-a rugat cu osârdie Sfântului Ierarh Nicolae să-l ocrotească și în semn de mulțumire va ridica un lăcaș cu hramul său. Minune, care s-a întâmplat.

Ajuns la locul sentinței, figura sa atletică, frumoasă, regală l-a înspăimântat pe călău făcându-l neputincios pentru execuție. Mulțimea și boierii au văzut în această minune puterea de Sus, astfel că s-au dus împreună cu el cerând iertare celuilalt călău, care vrând nevrând a cedat. Ruda sa, vistierul Ion Cantacuzino l-a împăcat cu Răul Alexandru, recăpătându-și dregătoria și cinstea.

Sfântul Ierarh Nicolae l-a salvat, iar Mihai ajungând Domn i-a ridicat spre recunoștiință Apărătorului Creștinătății, biserica Mihai Vodă cu hramul Sf. Nicolae.

„Bunătatea” Răului vodă n-a durat mult. Mihai a luat calea exilului, iar Alexandru cel Rău, drumul Calvarului netezit de mazilirea și sfârșitul impus de sultan.

Ca o avampremieră a urcării pe tronul Țării Românești, a Banului Craiovei, Mihai Viteazul a regizat Bătălia de la Asarlâc din 22 iulie 1593, în apropiere de Adamclisi. Scenariul l-a pregătit Valahul prin cei doi spioni turci plătiți boierește.

Urmarea fugii lui Vodă cel Rău, a fost jaful fără precedent comis de păgâni, dar care a întețit și lupta rezistenței antiotomane. „În acea perioadă, și-a găsit sfârșitul, în gura văii ce se deschide în apropierea Bisericii cu hramul Sf. Gheorghe din Țicleni, și reprezentantul porții otomane care jefuise în zona Gorjului. De atunci toponimul văii se păstrează și astăzi, numindu-se <>”. (Ion M. Ungureanu, 22 Iulie 1593 Zi Istorică Pentru Români, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2015, p. 26)

Istoricul Dumitru Almaș arăta, că birul în Țara Românească plătit de o gospodărie în 1590, „ajunsese la 4 galbeni și jumătate, iar după 1590 la 7 galbeni și jumătate pe an. Asta însemna prețul unui hectar de vie sau a 10 porci îngrășați sau a 10 oi”. (Mihai Vodă Viteazul, Ed. Științifică, București, 1966, p. 8)

În această stare de chin, de jupuire și de jale sufletul rezistenței antiotomane valahe s-a îndreptat spre inima măreață a Banului Craiovei. „Mihai, care cu armata sa - <>, pe la sfârșitul lui martie 1593, intră în București, aclamat și întâmpinat de populație cu lacrimi de bucurie, blestemându-l pe fostul domnitor care o lăsase pradă otomanilor. În București i se supune și armata fostului domnitor.”
(Ion M. Ungureanu, 22 Iulie 1593 Zi..., op. cit., p. 26-27)

Vreme mai bine de 60 de ani, până în 1590, Imperiul Otoman a fost condus de Pașii Viziri. Abia în 1590, s-a ales sultanul Mahomed/ Murad al III-lea, ajutat de Sinan Pașa. Marele Vizir l-a înștiințat pe sultan de neplata birului de către Alexandru cel Rău. Somat de Poartă, Alexandru i-a lăsat pe trimișii Porții să jefuiască tot în locul haraciului, adică, vite mari, vite mici, băieți și fete de la 10 ani în sus. Văzând jafurile, atrocitățile, răpirile nesfârșite ale păgânilor, Alexandru s-a înspăimântat și a fugit în Pocuția, luându-și cu sine și sintagma, „cel Rău”, cu care a intrat în mormânt.

Marele Ban Mihai Viteazul a orchestrat lucrurile așa de iscusit, încât să se creadă că îl ajută pe sultan contra rușilor, adunând slujbașii turci și îndrumându-i spre Istambul. În celălalt plan, sultanul l-a însărcinat pe Sinan Pașa să întărească militar cetățile Silistra și Sulina, care la rândul său l-a numit comandant pe Omer Pașa, fixându-i cartierul general în cetatea Asarlâc, primind din partea sultanului Steagul verde al Profetului, pe care era încrustat semiluna cu trei luceferi în cele patru colțuri.

În vreme ce Mihai și-a trimis iscoadele turcești spre documentare, el și-a pregătit oastea spre înfruntarea cu turcul. 4000 a lăsat în țară, iar cu 8000 de olteni și munteni a trecut Dunărea prin zona Olteniței, cu iscoade cu tot, ajungând la Târgul Mic – Bazargic, în Iunie 1593, mărșăluind vreme de 10 zile prin inima imperiului, distrugând cetele potrivnice, recuperând o parte din jaful comis de turci. Vestea rea l-a tulburat pe sultan, alt turbat al osmanlâilor care, l-a trimis pe Cara Omer Pașa contra Marelui Ban, cu 10.000 de călăreți și 4000 de pedestrași, stabilind locul de luptă la Asarlâc – TekeDeresi lângă satele Dobromir Vale și Dobromir Deal.

Mihai Viteazul a ocupat locul strategic care-l avantaja și când s-a apropiat dușmanul și-a împărțit armata în șapte corpuri atacându-l simultan din șapte părți. Mihai s-a repezit cu garda sa spre Omer Pașa, care i-a rănit grav calul, iar Valahul l-a izbit în spate cu sabia, tot la fel de grav. Omer a reușit să scape fugind, iar Stroe Buzescu i-a dăruit calul său Viteazului Mihai, care a continuat lupta biruind. Turcii au pierdut lupta, jumătate din armată, steagul Profetului și pe Omer Pașa. În ziua de 23 Iulie 1593, Mihai face bilanțul armatei sale: 2000 de morți-martiri și 1100 de răniți. După ce le-a mulțumit biruitorilor, i-a plâns pe cei rămași pe câmpul de luptă. „Luptători, dormiți în pace pe aceste locuri depărtate de căminele voastre! Din sângele vostru ce a curs pe acest pământ, se vor naște alți ostași care și ei, la rândul lor, vor ști să apere moșia după cum voi ați știut”. (ibid., p. 39)

Izvoarele care atestă Bătălia de la Asarlâc din 22 Iunie 1593, respectiv biruința Banului Mihai Viteazul asupra turcilor sunt: tratatul scris în limba turcă în 1704 de către prințul Dimitrie Cantemir, aflat la Constantinopol să scrie Istoria Imperiului Otoman, intitulat „Cartea Primul Război al Imperiului Otoman cu Mihai al Românilor”. Manuscrisul s-a păstrat transmis în taină până la colonistul Constantin Nicoară din satul Tekederesi, care i-a solicitat muftiului turc Cadâr Mehmet Curt să-l traducă în românește în anul 1926. Originalul a rămas la turc, iar copia la român. Ambii au făcut săpături vreme de 12 ani, între 1926-1938, reușind să găsească resturi din drapelul pierdut în 1593, semiluna care era din bronz și un topor din fier. Providența a făcut ca Șeful Legiunii de Jandarmi a județului Constanța, colonelul Gheorghe Cristescu, un descendent al boierului Radu Țicleanu, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, înnobilat de acesta, apoi, reconfirmat și de alți voievozi, să inspecteze secția de jandarmi Adamclisi în primăvara anului 1938, prilej cu care a aflat obiectele descoperite de Constantin Nicoară și care au ajuns la Comisia Monumentelor Istorice.

Colonelul Gheorghe Cristescu a publicat în Februarie 1939, informațiile rămase de la Dimitrie Cantemir și propriile sale documentări de la Asarlâc, în revista „Pontice”, a Tineretului – Marea, Constanța. Toate aceste documente au ajuns la unchiul său juristul gorjean Ion M. Ungureanu, care le-a publicat în 2015 în broșura, 22 Iulie 1593 Zi Istorică Pentru Români, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu.

Broșura mi-a fost dăruită recent de marele istoric și prieten gorjean , general de brigadă,magistrat dr. Grigore Stamate determinându-mă astfel să mă plec, din nou, cu aceeași nemărginită admirație și bucurie în fața inegalabilului OLTEAN, VOIVODUL UNITĂȚII NOASTRE, MIHAI VITEAZUL.

Cu alese mulțumiri și prețuiri!
-------------------------------------------------
Gheorghe Constantin NISTOROIU







Gheorghe Constantin Nistoroiu    9/9/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian