Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Montrealeza Mara Popescu-Vasilca - Bianca printre castele de nisip

Montrealeza Mara Popescu-Vasilca, a început să scrie literatură, după cum se menționează la sfârșitul romanului Bianca printre castele de nisip, în 2016. A publicat de atunci șase romane într-o colecție de autor pe care și-a numit-o, cu o intenție ludică, Dragostea arză-o-ar focul !

Se cuvine respectată și chiar admirată această risipă de energie pentru a da curs dorinței de o viață de a scrie literatură, dar odată cu publicarea lor, cele șase romane au devenit produse literare independente de ambițiile și de eforturile autoarei. Ca atare respectul și admirația, legitime, pe care le putem avea pentru semnatara cărților nu le atinge și pe ele decât dacă valoarea lor se impune.

În acest sens, prin ultimul roman Bianca printre castele de nisip ni se oferă o carte care ne solicită o abordare nuanțată. E un fel de bildungsroman având în centru un personaj feminin, Bianca, cu identitatea împlinită prin parcurgerea unor experiențe vitale intense dar efemere care, în cele din urmă, îi produc un sentiment de înfrângere, o senzație de eșec repetat. Autoarea însăși își definește personajul în prefața minusculă a cărții : ”În câteva cuvinte, /.../ Bianca este o femeie care construiește castele de nisip, din dorințe, speranțe și mai ales planuri de căpătuire. Castele care cad, lăsând doar dezamăgire și dorința de a se judeca pentru cum nu a știut să-și ia viața în propriile-i mâini lăsându-se manipulată, de nevoie, de unii care au profitat, neținând cont de fragilitatea și naivitatea ei la o vârstă fragedă”.

Dar Bianca, totuși, e mai mult decât atât. Începutul romanului, consumat la o festivitate, la Ambasada Franței la București, o introduce în chip de invitată ca ziaristă. Mai târziu vom afla chiar de la ea că este ” observator politic, ziaristă și avocată”:” Sunt cunoscută ca fiind o persoană bine introdusă în lumea în care trăiesc prin orașele europene pentru a lua parte la reuniuni internaționale de mare interes european și internațional, domnilor.” Este, așadar, o tânără profesionistă în jur de 30 de ani care, dezmințindu-și creatoarea, pare a-și fi gestionat foarte bine, din punct de vedere material și cariera și eșecurile, câte vor fi fost.

Dar e vorba în fapt de neîmplinirile amoroase. Bianca este în căutarea unei relații erotice nu doar intense și stabile ci și de o transparență totală. Ea este obsedată de copilăria ei mizeră, fără tată și cu o mamă depresivă și alcoolică și îi place să evoce la nesfârșit în fața amanților ei mai ales experiențele penibile prin care a trecut. Partenerii ei succesivi, Vlad, mult mai în vârstă, imprevizibilul Dan, impostorul fermecător Paul au dreptul la confesiuni detaliate în care nu aflăm nimic despre trăirile ei pozitive ca studentă, ziaristă și avocată ci doar despre episoadw amoroase minabile și despre manipularea la care a fost supusă de un Pascal, mentorul ei erotic de la 18 ani si complicele de mai târziu într-o viața pariziană consumată în vânătoarea de bătrâni bogați și în vecinătatea prostituției se judecă aspru pentru fapte reprobabile dintre care cea mai importantă pare a fi fost căsătoria interesată cu bătrânul Bazil, repede decedat, și de pe urma căruia a devenit bogată. Partenerii Biancăi sunt toți croiți cam pe același calapod. Virili, dominatori dar în același timp sensibili, măcinați interior de vechi drame secrete, tot amoroase. Toate personajele Marei Popescu au plăcerea confesiunii, vorbesc mult și discursurile lor sunt lirice sau de o intelectualizare factice. Le place să cultive un patetism care, de regulă rămâne fără consecințe, cultivă conversația presupus rafinată, agrementată cu referințe artistice ori literare, uneori oportune și interesante - de exemplu Bazil, povestindeu-i Biancăi despre Sartre și Simone de Beauvoir - alteori simple platitudini, fără nici o funcție literară. Iată o scurtă ”dizertație” a pictorului Dan despre arta lui : ”Vezi tu Bianca, pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibilă realitate. Deci pictura este o lucrare artistică. În literatură, o descriere sugestivă a caracterelor unor persoane, a unor scene din viața reală, sau din natură. (sic) Stârnesc receptorul emoțional draga mea. Ea, pictura este cea mai fascinantă aventură a fenomenului artistic universal.”

Altădată, Dan vorbește tot cu Bianca despre cum s-a trezit interesul lui pentru pictură și comentariul sotto voce al Biancăi are un umor involuntar:
” -Primul meu contact cu arta a fost în casa părintească.
- De ce, picta cineva?
- Da, acolo îl vedeam pe tata pictând într-o mansardă în casa veche a bunicilor.
- Deci este un talent transmis din familie.
Conclud : Simt că-i este greu să-mi dezvăluie secretele de familie”.
Bianca însăși este mai mereu demonstrativă și nu ae sfiește, când are ocazia, de exemplu, când intră prima dată în casa unui bărbat, să deruleze numeroase detalii desciptive, menite să impresioneze prin erudiție și bun gust. Dar dintr-o simplă frază neglijentă înțelegem inocența culturală a personajului, marcată neintenționat de autoare : ”Acum când cei din jur mă consideră o persoană cultă și cu un vocabular destul de elevat, uite ce am putut să fac”.

Alteori discursul interior ori confesiv al Biancăi este bombastic și excesiv sentimental, contrastând cu cinismul și cu dezabuzarea pe care mai mereu le etalează: ” Am învățat să mă prezint pe scena vieții cu toate măștile necesare pentru a ascunde adevărul sau detaliile referitoare la trecut. O să mă arunc în brațele lui, o doresc, visez la momentul în care o să facem dragoste, eu în brațele lui, bărbatul enigmă care mă va învălui în tenebrele misterioase ale trecutului și mă va aduce readuce de acolo de unde fusesem în misiune.”
Exemplele sunt multe și ating în egală măsură și celelealte personaje
Romanul evoluează către o structură de narațìune polițistă când apare Paul Poatiers, nepotul defunctului soț Bazil, care, după ce o seduce pe Bianca, fuge furându-i bijuteriile și banii. Era de fapt un impostor, un hoț cunoscut, Vasile Dumitrescu.
Romanul este presărat cu scene de dragoste asortate cu preludii erotice amănunțite și uneori se percep ecouri - conștiente ori nu - din texte sau filme celebre , Fifty Shades of Grey (de E.T. James), Sex and the City (de Candace Bushnell) sau Pygmalion al lui Bernard Shaw.
Finalul o găsește pe Bianca la un nou început: emigrantă în America la invitația unui Lucas, cunoscut pe Internet.

Să conchidem că Bianca printre castele de nisip fără să fie lipsit de minusurile inerente unui autor, poligraf dar cu o experiență scriitoricească limitată (să mai adăugăm la acestea și unele imprecizii de limbaj) este totuși o carte care se poate citi cu interes.


Mircea Gheorghe





Mircea Gheorghe     9/2/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian