Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Devenirea, peregrinările si tribulatiile unui refugiat politic ( I )

La 27 august, 2021, se împlinesc patruzeci de ani de când am părăsit România. Deși strămoșii mei, de-a lungul mai multor sute de ani au fost români neaoși, ei nu au fost întotdeauna cetățeni români, fiind locuitorii unor pământuri uneori ocupate temporar de străini. Eu însă am fost și sunt cetățean român, cu toate că timp de treizeci și șapte de ani am fost involuntar sclavul Uniunii Sovietice și al satrapilor ei, comuniștii localnici. Firește că după decembrie 1989 am făcut câteva vizite la obârșie, dar plecarea mea a rămas definitivă. Cauzele emigrării mele nu fac parte din subiectul prezentei relatări, totuși doresc să precizez că nu au fost de natură economică și că eu mă consider încă și astăzi, după aproape o jumătate de secol, un refugiat politic.

Ziua aceea remarcabilă din toamna timpurie a anului 1981 a început însorită și strălucitoare. Noi locuiam în Militari pe Strada Ghirlandei, la ultima scară, ultimul etaj și ultimul apartament al ultimului bloc fără ascensor din București. De sub balconul nostru începeau terenurile gospodăriei colective din comuna Roșu. Iar cu paisprezce ani înainte, când ne-am mutat acolo, puteam vedea în diminețile senine dealurile subcarpatice, înșirându-se de-a lungul orizontului ca spinările unor turme de elefanți. Acea trăsătură exotică a peisajului în ziua plecării era doar o amintire, căci imaginarele turme fuseseră între timp înghițite de ceața poluării.

Împreună cu soția, fiul și fica noastră am încărcat în grabă Trabantul Combi. Era foarte mult bagaj și o cocker spaniel numită Fleur. În final, mașina se aglomerase și nenumăratele curse până la etajul patru ne secaseră rezervele de energie. Aveam însă drum lung de făcut așa că am decis să ne “odihnim activ” și am pornit. Pașapoartele le primisem numai cu două zile înainte, eram în concediu și destinația noastră era Albania.

Povestea acestei călătorii terminată pe coasta de vest a Canadei a început ingenuu odată cu decada șaptezeci a secolului trecut, într-o vreme când nici nu visam să emigrăm. Lucram atunci în domeniul pătrunderii omului sub apă și al fotografiei subacvatice la un centru de cercetări din Institutul Politehnic. Preocupările mele mă obligau să efectuez dese deplasări pe teren cărând echipament voluminos și greu. De aceea când s-a zvonit c㠓se dau” automobile Trabant Combi, am alergat să mă înscriu. Trabantul era importat din Republica Democrată Germană. Fabricat în majoritate din carton presat, plastice ieftine și foarte puțin metal, era echipat cu un motor primitiv în doi timpi ce funcționa cu amestec de benzină și ulei, ca motocicletele. Varianta Combi avea însă în spatele scaunelor pasagerilor un spațiu pentru bagaje dublu celui din varianta 601 standard, iar prețul era acceptabil în raport cu cel al automobilelor Fiat importate de comerțul de stat, pentru membrii nomenclaturii.

Într-adevăr, se făceau înscrieri pentru Combi, dar numai în baza unei recomandări de la locul de muncă. Autoritatea supremă în Institutul Politehnic era tovarășul rector Radu Voinea. Inginer, profesor, membru în comitetul central al partidului comunist român, președintele Academiei și al altor “comitete și comiții.” El era o persoană foarte solicitată, care la birou se odihnea între ședințe, vizionând filme de desene animate procurate de la Cinematecă de subalternii din seviciul audio-visual al Politehnicei. În aceste circumstanțe am făcut anticameră câteva ore zilnic, timp de două săptămâni, până ce secretara mi-a comunicat c㠓tovarășul rector a văzut cererea dumneavoastră și consideră că nu aveți nevoie de Combi.”

Salvarea mi-a venit de la Domnul Sylviu Comănescu, secretarul general al Asociației Artiștilor Fotografi (AAF), al cărei membru îmi făcuse cinstea să devin. Inginer, pasionat fotograf și un om de o distincție rară, dânsul a avut talentul inegalabil și inspirația să inițieze promovarea mondială a artei fotografice românești, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP). Organizație mondială constituită prin aderarea a 85 asociații naționale, FIAP, conferă membrilor, printre altele, distincții prestigioase pentru realizări artistice, recunoscute pretutindeni în lume. Într-o perioadă când toate artele românești erau subjugate realismului socialist, dânsul a creat la AAF o oază de creativitate artistică fotografică unde puteam consulta fără opreliști literatură specializată din toată lumea, viziona expoziții itinerante și discuta liber despre fotografie. De asemenea a facilitat unora dintre membrii dotați cariere de succes în arta fotografică, luptându-se ca să obțină pentru ei distincțiile și accesul la studiile superioare în lipsa cărora aceștia ar fi murit necunoscuți. Eu scriam critică de artă fotografică în revista AAF, iar Domnul Comănescu cunoștea prea bine preocupările mele. Nici nu am terminat să-i explic nevoia ce mă adusese la dânsul că a și început să dicteze recomandarea necesară. Așa am ajuns pe lista pentru Trabant Combi. Nu îmi mai amintesc după câți ani și nenumărate amânări am primit Combi-ul, în vara lui 1980.

Între înscrierea la Trabant și plecarea noastră hazardată spre Albania, s-au petrecut câteva evenimente semnificative care mărturisesc despre neașteptate manifestări ale destinului. De exemplu întâlnirea mea, în 1975 primăvara, după un hiat de douăzeci de ani, cu HS, prieten din primii ani de studenție. Amicul făcuse o carieră strălucită: doctorat la 26 de ani; șefia unui laborator important în telecomunicații; dese ieșiri în străinătate și apartament proprietate personală. În ciuda reușitei evidente, HS m-a șocat, mărturisindu-mi că nu mai poate suporta comunismul și imigrează în Israel. Împărtășind soției noutatea am conchis că dacă un om ca HS s-a hotărât la un asemenea pas, noi, mai modești în resurse, trebuia să luăm aminte. Noi însă nu aveam unde să ne ducem.


Gabriel Watermiller / B.C.





Gabriel Watermiller     9/1/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian