Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Seceta

Pornesc de dimineață caii mei putere
Și fug spre satul meu, ce iarăși mă cere.
Mașina alunecă obosită, pe asfaltul topit
Îmi pare că timpul doarme și-s așa de grăbit.

Pădurea Bogății așterne o umbră de răcoare,
Peste cerul care, de căldură, simte că moare.
Nici motorul nu mai poate, la deal se poticnește,
Apa din radiator de mult nu-l mai răcește.

Ajuns cu chinuri grele, opresc la izvor,
Să-mi potolesc setea și apoi spre sat să zbor.
Oltul, demult curge alene și-i aproape gol
Rațele sălbatice, de căldura, se scaldă in nămol.

Trec valea Dăișorii, și intru în pădure,
Dar nu opresc la umbră, să culeg fragi și mure
Întins o țin spre casă, spre satul meu cel drag,
Unde mă așteaptă părinții, cu ochii plânși în prag.

Văd câmpul gol de oameni, pădurile foșnind
Țiglele pe case, de soare, parcă se aprind.
Opresc... cobor la poartă și fug în grădină,
Unde simt că plante și flori de sete suspină.

Mă apasă o tulburare adâncă, în satul meu nu-i bine
Privesc peste păduri, departe, văd zările-s senine.
Un corb privind din cer, se învârte în cercuri line
Căutând hrană pentru puii săi și pentru sine.

Este o căldură obositoare, molatecă și dură.
Cățelul nostru, Codita scoate de un cot limba din gură

Ardei, vinete și roșii au frunzele aproape uscate,
Așteptând roua și răcoarea, de-or rezista până la noapte.

Căpșunii s-au roșit cu toții, fără să mai crească.
Scot cu greu o ridiche, dar e vestejită ca o iască
Poamele cad toate, uscate-s ca și stafide.
Un vecin ce-a încercat coasa, repede-n șură se închide.

Mă întind la umbră și-un gând năstrușnic mă împresoară
Să iau plantele toate-n brațe și să le duc la Olt diseară,
Sau să cobor peste grădină, răcoarea și apa munților,
Căci cine știe, până mâine, de atâta sete poate mor.

Tata cu anii lui mulți, seară de seară apă le cară
Dar nu-i chip să le ajungă și degeaba se omoară.
Căci apa vieții, o fură într-o clipită soarele de vară,
Cu razele care mușcă, din tot ce-i pe pământ, ca o fiară.

Ridic amețit capul și privesc cu jale peste câmpii
Văd pe luncă toți porumbii ce par mii de făclii.
Peste miriștea nouă, căldura joacă-n steluțe de argint
Un șoricel sătul, caută tot mai adânc, răcoarea în pământ.

Prin iarba cosita-n grabă, pământul în soare se despică,
Doar un șarpe tolănit, din drum capul își ridică.
Broaștele din valea noastră, cât le știam eu de vioaie,
Abia strigă răgușite, de sub brusturi, cerând ploaie.

Povestesc cu tata-n casă și-l întreb: -Oare ce o să fie?
Îmi răspunde dus pe gânduri: -Nimic, așteptăm Sfântul Ilie!...
Când mai vin nori peste sat și de la Obârșie se ridică,
Cad fulgere din cer de zici că acum cerul se despică.

Toate vin și pleacă-n grabă, pierzându-se-n adânc văzduh
Lăsându-i pe bieții oameni, ca să moara de zăduf.
Dacă-n treacăt se mai scapă, câte-un strop pierdut de ploaie,
El aduce numai mană și nu poate nici pământul să-l înmoaie.

Am scos Prapuri și Icoane, la cruce-n Grui ne-am rugat toți,
Și Preotul cu Crucea-n mână, bătrâni și tineri și nepoți.
-Fiii mei,...plătim ,vreun păcat mare ce-a pogorât mânie cerească,
Să-l lăsăm să treacă în voie, cu vrere Dumnezeiască.

O!...satul meu, cu oameni buni, !...pierdut pe vale între coline,
Cât m-aș ruga la CEL DE SUS să-ți dea, mereu, numai bine
Căci doar el mai poate lupta cu această arșiță de vară,
Noi rămânând, spășiți să ducem și această grea povară.


CĂȚELUL ȘI MORARUL
(fabulă)
Un morar și-a angajat
Un cățel sărac din sat
Să-i păzească de hoție
Sacii plini din magazie.

Drept ca plată să primească
Câte o masă boierească.
Simbria pe un an să fie,
Făină bună de lipie.

Cum el mai făcuse tocmeală
Cu stăpânul de la moară,
Să păzească și-n grădină
Se apucă să latre-n surdină
Și mândru să dea din coadă,
O cățelușă ca să-l vadă.
Ea dormea pe fereastră în soare
Lângă o roșie floare.

De paza a cam uitat
De când s-a amorezat.
Sta legat în cușca lui
Dar gândul îi zbura hai, hui
La cățelușa fermecătoare
Ce sta în casă la răcoare,
Sau tolănită pe terasă la soare
Sau plecată la plimbare
Cât este ziua de mare.

Strâns în lanț el se întreba
-Oare ce-o face acum ea?
Nu cumva o fi cu altcineva?
Cu care îl înșela?

Se inervă într-o dimineață
Făcu mutre ca o rață
Își zvârli lanțul de la gât
Se strâmbă la toți urât
Se linguși pe lângă cățelușă
Îi slobozi și a ei curelușă
Și-i propuse așa într-o doară
Să plece cu el de la moară.
Știe el un loc cu iarbă deasă
Și tu ești atât de frumoasă!

El îi deschise încet portița
Iar ea plecă pe drum fuguța
Până la locul de întâlnire
Pentru o mare iubire.

El se duse după ea pe cărare
Fără geanta de mâncare
Că doar îl aștepta îndată,
Cățelușa parfumată
Care dorea, mâncare preferată
Buze dulci și ciocolată.

Așa trecu o zi sau două
Până când a început să plouă
Iar noaptea era frig și ceață
Și ea se învelea pina dimineață
Doar cu plapumă subțire
Și nu-i mai plăcu a lui iubire.

Când el dormea, ea se întoarse iară
În casa ei de la moară
Iar el când se trezi din somnul dulce
Nu mai știa încotro să o apuce!
O luă la fugă spre moară
După draga lui de aseară.

Din casă vede cum coboară
Cățelușa aranjată, parfumată
Murdară pe bot de ciocolată
Și o ia iute la picior
Să o întâmpine-n pridvor.

Când ajunse lângă casă
Fericit dar cu limba scoasă,
În pridvor ieși morarul,
Arătând la cățel parul
Și se jeluia de moarte
Că l-a furat hoții azi noapte
Că nu știu cine a lăsat aseară
Ușa deschisă la cămară
Și acum el îl omoară.

Morarul parcă înnebunise
Căci nici planul nu-i ieșise
Și astă noapte avu rele vise
După cățel cu parul zvârlise
Noroc că nu îl nimerise.

-Să pleci acum din casa mea
Piei odată piază rea!
În loc să păzești și să închizi ușa,
Ai fugit în parc cu cățelușa.
Nu vezi că ea nu-i pentru tine?
Pleacă odată, nu ți-e rușine!

Cățelul cât s-a văzut de mare
Se întoarse în sat șchiopătând tare
Tot cu coada între picioare
Și văitându-se că moare.

Acum când s-a trezit flămând
La ușa stăpânei lui, mieunând
Ușa în nas i s-a trântit
Nici măcar nu l-a privit.

-Stai legat în lanț afară,
Dacă nu ți-a plăcut la moară
S-a vorbit în sat de tine,
Ptiu... că îmi e și rușine!
Că ai umblat cu a lui cățelușă
Și morarul te-a dat pe ușă.
Du-te afară de fă-ți pat
Și te culcă nemâncat,
Dacă de bine te-ai saturat.
MORALA
Nu-ți neglija treaba care
Îți aduce în casă mâncare
Umblând după o cățelușă
C-ai să pupi pragul la ușă.

CREDEAM ÎN VISUL UNUI TIMP

Credeam în visul unui timp, când macul înflorit în grâu
Îl vom culege împreună, sub albastrul cer pustiu.
Credeam, că înfășurat în taină, mijlocul tău se va topii
Sub privirea mea adâncă, ca îmbrățișarea a doi copii.

Peste greutatea pâinii, cad razele de foc din soare
Și deschid ca o minune, flori frumos mirositoare
Nu departe într-o vâlcea, zboară cânt de ciocârlie
Ea își învață puii să zboare, să se adape în apă vie.

Credeam în visul meu și-n tine, ca-n dangătul de aramă
Din turnul de mănăstire, ce enoriașii la slujbă-și cheamă.
Venită parcă din alt veac, ploaia de vară, azi e rece
Dar încet, cu puterea zilei, simt cu vântul, cum ea trece.

În sud cerul-i lacrimă curată, parcă-i un nesfârșit tablou
Așternut pe bolta albastra, de-un penel vrăjit și nou.
Peste câmp, strălucitoare, de pe munții din depărtare,
Își așterne astrul zilei, binefăcătoare, razele calde de soare.

Cu glas plăcut, o melodie, tu cânți, culegând flori de mac
De pe miriște din lan, încearcă să te îngâne un pitpalac.
Când îl auzi, încerci să-l cauți, cu un zâmbet ștrengăresc
Ciocârliile s-au trezit și ele, cântând în zborul lor ceresc.

Stelele din cer și-au stins sclipirea, dispărând una câte una
Sus în depărtări albastre, din ce-a fost, doar o pată mai e luna.
Din adâncurile nopții, împinsă de zorii calzi de dimineață
Mândra zi își câștigă loc în lume, umplând câmpul de viață.

Credeam în zorii acestei zile, ca-n stelele ce mereu răsar
Te-am vrut să fi ca niciodată, să-mi cânți cu neasemuit-ți har
Și-n nouă zi sa întindem hora bucuriei, în poiana, dintre brazi
Și sa cinstim puterea clipei ce Dumnezeu ne-a dăruit-o azi.

POVESTEA FETEI CU ULCIORUL

Era în Iulie zi călduroasă
Pe cer nu se arăta fir de nor
Feciorii pe deal la coasă
Trăgeau vârtos brazde cu spor.

O fată de țăran frumoasă
Ținând în mână un ulcior
Se lupta prin iarba deasă
Să ajungă în vale la izvor.

Plete împletite în treptată
Se juca cu ele vântul
Din gurița ei în șoaptă
Îngâna un cântec gândul.

Ochi albaștrii, migdalați
Străluceau de veselie
Obraji rotunzi catifelați
Ca floarea roșie din ie.

Un năsuc două sprâncene
Rupte parcă din poveste
Arcuite-n pleoape gene
Ca la mândrele neveste.

Zveltă ca o căprioară
Ulciorul juca pe mână,
Coborând pe o vâlcioară
Jos în vale la fântână.

Cum trecea așa sprințară
Dând peste flori cu ulciorul
Îi iese-n cale o căprioară
Care avea rupt piciorul.

Nici un pui de ciocârlie
Nu se mai zărea pe afară
Aerul zăcea în vie
Ofilit de atâta vară.

Căprioara fără vlagă
Căzu-n cărare lângă fată.
Luând-o în brațe pe beteagă
Mila din suflet și-o arată.

Îi vorbi în graiul ei
O duse cu ea la apă
Și-i făcu din lemn de tei
Piciorul prins să se refacă.

Ea-i povesti că-n deal la cruce
Când au ieșit zorii dimineții
Nu putu să se mai culce
Și-a ieșit la iarbă cu băieții.

Cum rupeau din iarba dulce
Un lup flămând se năpusti
Pe copilașii mei să-i mănânce
Și eu în fața lui sări-i.

O detunătură oarbă
Dintr-o pușcă se pornise
Și lupul căzu grămadă
Căci vânătorul îl ochise

Eu,... amețită și speriată,
În prăpastia adâncă am sărit
Și de atunci umblu îndoliată
Căci pe copii nu i-am mai găsit.
*
De povestea ei duioasă
Îi îngheță sângele-n vine
Căci căprioara cea frumoasă
De lacrimi avea gene pline.

Fata simți deznădejdea
Din ochii ei plânși și speriați
Și ca să înlăture primejdia
Strigă în deal la cosași.

Luă în ulcior apă curată
Din izvorul de sub fag
Și pe căprioară o adapă
Din mânuța ei cu drag.

Îi frecă cu mâna-i fină
Ochii ei de jale plânși
Feciorii o duse-n grădină
La umbra merilor aprinși.

Și fata o griji vara toată
Pe ea și puiul ei pierdut
Ce l-au găsit și i-au făcut roată
l-au prins și dus în așternut

Și de atunci în orice vară
Ii însoțesc pana acasă
Un pui și mama-i căprioară
Când vin feciorii de la coasă.

Fata miloasă cu ulciorul
Acum e tânără nevastă
Sa însurat cu ea feciorul
Care a adus puiul de pe coastă.









Achim Bucutea    8/10/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian