Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Despre cartea- Sărbători, Traditii , insemnări de reporter, a Elenei Trifan

După lectura acestui volum, creat de prof. dr. lexicograf
de formație, redactor, cercetător, publicist și promotor
cultural, Elena Trifan, avem un sentiment de perplexitate:
Unde am fost noi, cum am trăit fără... cum am trecut peste...
sărbători și tradiții? Sărbătorile sunt pretext pentru un examen
de conștiință cu privire la comunitatea românească în context
din ce în ce mai dinamic, dramatic, dificil, dacă nu chiar ostil
reașezării și întemeierii durabile într-un spațiu identitar din ce
în ce mai vulnerabil.
Tradițiile în sensul de valori perene, redescoperite sau
reinventate, devin un pretext de luare-aminte. Prin condeiul
vigilent, prob al Elenei Trifan, autoare a unor cărți absolut
necesare, incitante, bine scrise, suntem conectați dintr-o dată
la interfețele sărbătorilor de peste an, marcate de evenimente
etnografice, instituții și oameni de mare valoare ce merită
atenția autoarei și a cititorilor ei.
Este ceea ce programele românești și europene deschid
prin savoir connaître, savoir vivre, savoir agir, prin cercetare
pe teren și angajarea oamenilor din partea locului. A face baie
de mulțime căutând alteritatea cu rost este incredibil, cu atât
mai mult cu cât lumea postmodernă suferă de cecitate la
valoare, cultivă kitschul, gata de a se înstrăina de sacru, de
străbuni și tainele locului.
Acest volum cuprinde oaze de libertate spirituală,
generate de inițiative, roluri, meniri în speranța regenerării
10
socio-culturale, economice într-un ocean de exasperare
provocată de comunismul atroce și capitalismul feroce...
Cartea propune un spațiu superior al întâlnirii care
înalță spiritual sau ne îndreaptă pașii spre comuniunea în
enclave rurale și instituționale ne-îngenunchiate încă de
mondialism până la uitarea rădăcinilor identitare.
Volumul surprinde foarte plăcut prin vastitate,
profunzime, acribie cu riscul de a inhiba degustătorii
tehnocrați de marea taină a mecanismelor ei senzoriale. Nu,
lumea postmodernă nu poate spulbera răgazul pentru
ceremonial în viața publică și privată, mai mult chiar, e
datoare să protejeze acest patrimoniu prin soluții viabile.
Elena Trifan face mai mult decât reportaj al evenimentului
cultural asistând la sărbători religioase și laice.
Autoarea face un act impresionant de recuperare și conservare
a unor cutume al căror sens este slab conturat, dacă nu chiar
pierdut de generații hedoniste, prea grăbite să asculte doar de
spiritul mercantil al vremii.
Volumul este bivalent, oarecum asimetric, dar foarte
bine elaborat și înclină balanța spre componenta lumescă,
numită laică de autoare, deși mai indicată ar fi opoziția
religios/nereligios.
În partea I, se prezintă nouă sărbători religioase, de la
Bobotează, când se sfințesc apele și caii prahoveni, tipuri de
ritual ecumenic înainte și după Sărbătorirea Nașterii
Mântuitorului. Impresionează tablourile de tip basorelief,
vibrația intelectuală și afectivă ce dublează fiecare rând din
această primă parte.
Recunoștința este motivația scrisului, autoarea exprimând
adeziunea pentru predecesorii care au întemeiat și slujit
în satul românesc tradițional. Și aici, biserica este acel axis
mundi, spre care Elena Trifan ne îndeamnă de a reveni la
simplitatea originilor.
Despre o ctitorie a lui Matei Basarab din satul Parepa
Domnia Sa notează: „Acesta este lăcașul în care am primit
taina Sfântului Botez și binecuvântarea divină, în care mi-au
fost creștinați, cununați și binecuvântați pentru înmormântare
moșii și strămoșii, în care sufletu-mi de copil participa cu
uimire și încântare la slujbele religioase. Din curtea casei
părintești auzeam adeseori glasul preotului în timpul slujbelor
și al clopotelor care trăgeau fie a moarte, fie a sărbătoare și
bocetul vreunei femei în cimitir.”
Partea a doua a volumului, mult mai convingătoare
prezintă în jur de 40 de sărbători-proiecte cu potențial turistic
ale unor comunități locale românești din toate zonele pe care
le-a cercetat Elena Trifan. Punerea în pagină este telegrafică
pe alocuri, devoalând unicitatea participării noastre la acel
genius locci dat de coordonatele spațio-temporale și umane în
care ne edificăm viața noastră cea de toate zilele.
Veți citi alert acest volum și ca experiență antropologică
de mare complexitate a autoarei ce ne invită parcă, fie
la Târgul de Mărțișoare cu gazdă - Muzeul Țăranului Român
din București, fie la Târgul „Cocoșul de Hurez”.
Notabile sunt și transcrieri interesante de texte, rețete,
mesaje și situații de multilingvism ce fac din numeroase
pagini și capitole excelente cinerame ale comunității noastre
spre care vin tinerii pentru schimbul de taine și preluarea
ștafetei:
„E un lucru foarte fin/Cu aluzie la destin.”
Am luat act de esența sărbătorii decojite frecvent de
tradiții fără a capta mai nimic din carnavalescul, vuietul
spectacular al lumii?
Aceasta este întrebarea la care ne invită autoarea să
reflectăm în timp ce ne predă lecția privirii, a conviețuirii și a
lucrului împreună.





Niculina Bercea    7/20/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian