Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Arta dialogului cu Ileana și Romulus Vulpescu - In memoriam -

De ce ne aducem aminte de oameni valoroși doar atunci când întâmplarea sau soarta îi pune la încercare, s-ar întreba și Ileana Vulpescu, această fină investigatoare a sufletul omenesc, analitică până la ultimele fibre din țesătura pe care își broda poveștile de viață, unde ea însăși căuta să-și deslușească rostul. De aceea a vorbit ,,De-amor, de-amar, de inimă albastrăˮ, a iscodit în ce constă ,,Arta conversației sau a compromisuluiˮ în căutarea răspunsului la întrebarea ,,Oare ce să fie viața pentru om?ˮ Chiar dacă aceasta este ,,legată cu ațăˮ. Tot astfel, dar mai înverșunat pe împrejurările potrivnice ale epocii în care a trăit și a creat, pretențios față de cuvântul scris, ne-a lăsat versuri scrise ,,vraișteaˮ și proză, în ,,Exerciții de stilˮ, și multe altele, prin care ne-a transpus în universul lui sau al marilor literaturi europene, Romulus Vulpescu.
Din generația care s-a hrănit cu scrierile lor face parte și Ion Jianu, jurnalist cu o bogată experiență în presa locală, care a publicat în volumul Interviuri pentru eternitate (Editura Scrisul Românesc, 2002) numeroase convorbiri cu personalități din viața culturală, sportivă sau politică. Între cele 12 volume semnate de acesta se află și cel apărut la Editura Vremea din București în anul 2016, cu titlul Arta conversației cu Ileana & Romulus Vulpescu – dialoguri peste timp. Volumul cuprinde patru interviuri luate Ilenei Vulpescu în anii 1982, 2012, 2013 și 2015 și unul lui Romulus Vulpescu în 1983, adnotat cu unele intervenții ale soției sale.

Un Cuvânt-înainte aparține lui Nicolae Iliescu, scriitor și publicist care a avut privilegiul unei îndelungate prietenii și pe acela de a se bucura de compania acestui cuplu de scriitori ,,fini franțuziți, scriitori subțiri, școliți perfect, talentați ca nu foarte mulțiˮ(p. 5). Și de aici, originalitatea unor atitudini, care i-au ținut la poarta Panteonului scrisului românesc, măcar că acesta nu există, după opinia prefațatorului. Lămuriri necesare cititorului aduce și autorul volumului într-un preambul care precizează contextul și istoria dialogurilor, a căror apariție fragmentară în timp a fost determinată și de schimbările intervenite în urma evenimentelor istorico-politice. Aducând împreună dialogurile cu cei doi scriitori, se pun alături doi eminenți oameni de cultură, el poet original, ea prozatoare de excepție, traducători dotați cu calitățile speciale necesare acestui trudnic act de generozitate culturală.

Ileana Vulpescu s-a impus de la primele romane, Rămas-bun, publicat în 1975 și mai ales Arta conversației, care anunța în 1980 o prozatoare de mare anvergură, capabilă de a intra în topul unui domeniu rezervat prin tradiție bărbaților. Ființa fragilizată din copilărie de nebănuite maladii se recompensa prin forța spiritului și tumultul imaginației. A publicat 14 volume de proză, a tradus opere reprezentative din literatura europeană, mai ales franceză și engleză, după cum s-a preocupat și de traducerea în franceză a unor scrieri din literatura română.

Scriitoarea solicitată de multe ori pentru interviuri rămâne reținută în confesiuni. Prețuind preocuparea constantă a jurnalistului Ion Jianu pentru existența scriitoricească a familiei, i-a permis să intre în lumea gândurilor și trăirilor sale. Primul interviu, consemnat în martie 1982, nu s-a bucurat de o difuzare largă, fiind publicat doar în fostul cotidian craiovean Înainte. De înțeles este și nivelul la care reporterul poate să ducă discuția, care se cantonează la teme de interes general. El ține să facă necesare corecturi despre biografia intevievatei, precizând că s-a născut la 21 mai 1932 în comuna Bratovoești, județul Dolj. Cu o detașată sinceritate, scriitoarea umblată prin citadele ale culturii europene își mărturisește atașamentul față de meleagurile natale, de Craiova, unde s-a stabilit cu familia din 1939, locuri spre care i se întorc mereu gândurile și unde o poartă visele, chiar după cei 30 de ani petrecuți în București. În plaiurile oltenești își au originea și convingeri adânc înrădăcinate, după care omul trebuie să fie condus de ,,dorința de a nu face umbră pământului degeabaˮ (p.12), după cum mărturisește scriitoarea.

În discuție se aduce, desigur, Arta conversației, romanul care s-a bucurat de un mare succes și care a devenit, pentru autoarea sa, o modalitate de a sublinia ura, intoleranța și exclusivismul, ca ,,stări nefirești ale spirituluiˮ (p. 14). Adâncind tema plămădirii literare, Ileana Vulpescu se referă la acea strategie a creației care asigură raportul dintre realitate și imaginație, din punctul de vedere al teoriei literare moderne, ca o descompunere, anihilare și re-creare a unei alte lumi, aceea a textului artistic, aceasta deși își recunoaște apartenența spirituală la generația clasicilor. Riguroasa organizare, densitatea construcției epice și amănunțita structurare a tipologiilor umane din opera sa pledează pentru această apreciere.

Mai ancorate în prezent, beneficiind și de o mai bună difuzare, sunt reportajele apărute după 1989, când Ion Jianu se menține pe poziția de promotor al valorilor culturale. El atenționează asupra atitudinii media de ignorare a unor nume reprezentative pentru scrisul românesc. Cu calm și luciditate, Ileana Vulpescu se referă la schimbările sistemului; revine însă la problemele fundamentale ale creației, prelucrarea realității în opera literară fiind subiectul de interes spre care se conduce dialogul. Reperul literar este, de data aceasta, I.L. Caragiale, despre care crede că ar fi putut să fie un autor de tragedii, dacă ar fi trăit astăzi. Tot astfel, apreciază poezia lui Marin Sorescu, pentru ,,o rafinată simplitate sănătoasăˮ și ,,suflul său românescˮ (p.17-18), așa cum se regăsesc în ciclul La Lilieci, ceea ce ar fi îndreptățit acordarea Premiului Nobel. Alături de acest scriitor, reține, ca valoare de reprezentare națională, pe Constantin Brâncuși, dar, într-o lume care nu o mulțumește, apăsată de pierderea celor mai dragi ființe, fiica și soțul, oferă doar poeziei șansa de a mângâia sufletele oamenilor.

Mai amplu și mult mai aplicat pe problema creației este interviul pe care Ion Jianu îl ia Ilenei Vulpescu în toamna anului 2015, când îndreaptă atenția spre problema receptării, a opiniei criticului, pe care scriitoarea mărturisește că l-ar dori ,,inteligent, cultivat, nepărtinitorˮ (p.20). Cu aceeași exigență își contemplă propria operă, explicând succesul romanului Arta conversației prin curajul de a depăși șabloanele, într-o subtilă critică a epocii ceaușiste. Săpând în profunzimea rețelei narative, reporterul, și noi odată cu el, aflăm că totul se datorează imaginației scriitoarei, singurul element autentic fiind scrisoarea adresată de un copil, ,,Sânziana Hanganˮ în operă, lui Stalin. De reținut este și faptul că cenzura vigilentă a epocii nu a schimbat o virgulă, după mărturisirea autoarei.
În căutarea adevărului despre omul Ileana Vulpescu, se evidențiază modestia și firescul cu care aceasta a primit succesul literar, dar și conștiința unor așteptări înșelate, a pierderii iluziilor în legătură cu schimbările timpului. O notă de nostalgică amintire este totuși cea despre montarea la Teatrul Național din Craiova a spectacolului cu Arta conversației.

Dialogul se îndreaptă și spre ultimul volum publicat de Ileana Vulpescu, Noi, doamnă doctor, când o să murim, publicat în anul 2012.
Descriind o lume cu destine marcate de dramatism, văzută din perspectiva unui medic psihiatru, romanul a oferit, fără îndoială, un larg câmp de manifestare a disponibilităților analitice ale autoarei.
Adăugând noi trăsături la portretul spiritual al Ilenei Vulpescu, reporterul consemnează mărturisiri în legătură cu acordarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei Bratovoești și al Craiovei, primite cu bucurie, deși cu oarecare reținere. Cu aceeași atitudine, ea privește și propunerea Fundației Academia DacoRomână ,,Tempus DacoRomânia Comteraˮ de a i se acorda Premiul Nobel, menționând doar că ,,n-ar fi rău să se audă la Stockholm și de niște româniˮ (p.25).

A doua secvență a volumului cuprinde un amplu interviu luat lui Romulus Vulpescu în ziua de 25 martie 1983, în locuința din București a familiei, publicat parțial de Ion Jianu în revista ,,Ramuriˮ (1984) și în volumul Interviuri pentru eternitate (2002). Forma integrală, adnotată de Ileana Vulpescu în luna noiembrie 2015, stă sub semnul unei mărturisiri care anunță o altă atitudine:
,,Eu n-am viitor! Am eternitate!ˮ (p. 31). Pornind de la primele manifestări literare, scriitorul își menționează debutul în anul 1953, perioadă de presiune ideologică, când îi apar o traducere și apoi un volum intitulat Poezii, neagreate de critica vremii. Amintiri din vremea studenției sunt evocate în limbajul curajos și lipsit de inhibiții cu care Romulus Vulpescu s-a făcut cunoscut.
Astfel, aflăm și despre exmatricularea de la Facultatea de Teatru, care ilustrează climatul acelor ani, când tânărul poet simte ,,un fel de silă teribilă de viață, în generalˮ (p.40). Momentul este marcat cu precizie: la o Conferință a Uniunii Scriitorilor din 1962, a avut o primă izbucnire polemică, de împotrivire, la discursurile poleite de entuziasmul fabricat al cântăreților vremurilor noi.
De aici, se dă drum liber unui șuvoi confesiv, stimulat de intervenția minimală a jurnalistului, care, stăpânind arta dialogului , știe să lumineze unghiuri nebănuite și să pună întrebări bine țintite – spre bucuria intevievatului!
Discursul conturează, în acest fel, un tablou de epocă, pe care Romulus Vulpescu îl pictează în tușe aspre, în stilul îndrăzneț, ca și firea sa. Povestea poemului Infatuare, a sonetului în care editura îi înlocuiește ,,poporulˮ cu ,,partidulˮ pentru a trece de cenzură, scoaterea din volum a unor poezii cu titlu licențios, toate sunt forme ale unei lupte continue cu încercările de îngrădire a libertății spiritului, pentru care nu a înțeles să facă concesii. Aceasta îi permite scriitorului să afirme cu tărie:
,,M-am ținut tare, nu m-am lăsat corupt...ˮ (p. 43). Incitantă, întrebarea reporterului: ,,Aveți literatură de...sertar?ˮ produce noi destăinuiri despre avatarurile unor opere, interdicția unor realizări dramatice sau a reeditărilor, așa cum a fost cazul cu opera lui Villon, care ar fi trebuit să apară și sub forma unui spectacol. Cu totală deschidere, poetul își mărturisește preocuparea constantă pentru scriitorul francez, dorind să realizeze o ediție completă a operei, cu bibliografia la zi.
I-a fost dat Ilenei Vulpescu să îi împlinească marele vis.

Estetul pretențios Romulus Vulpescu are păreri ferme asupra literaturii române, nu acceptă exegeza de conjunctură, așa cum lui însuși i s-a întâmplat, în cazul traducerii operei lui Rabelais, Gargantua, una dintre confruntările sale cu critica, pe care însă o respectă atunci când este de bună-credință. Critici și scriitori români sunt puși sub lupa judecăților de valoare, când se pronunță împotriva poeziei de ocazie, condamnând falsa lirică patriotică. Depășind situațiile tensionate în care nu ezita să se angajeze, scriitorul rememorează apropierea de profesorul Tudor Vianu, probând o memorie prodigioasă a momentelor și chiar a cuvintelor folosite în dialogurile cu reputatul estet. Cu vizibilă emoție este evocată și întâlnirea cu poetul Ion Barbu, în ipostaza matematicianului Dan Barbilian, a cărui operă s-a străduit să o promoveze.

Adevărată cronică a unei perioade de constrângeri și condiționări, ale cărei consecințe Romulus Vulpescu le-a trăit, interviul dobândește veleități epice, reconstituind întâmplări din viața literară, prin care scriitorul își etalează ,,inconștiențaˮ unor atitudini, de care însă era mândru, condus mereu de exigența față de sine și respectul pentru adevăratele valori. Om deplin de carte a fost și Ileana Vulpescu.
Aceasta este linia de forță a interviului publicat integral de Ion Jianu. Că este vorba de o iubire peste ceea ce este omenește posibil este un fapt care mai poate fi întâlnit, dar împlinirea prin aceeași nestăvilită dragoste de carte, asemănarea prin cultură și erudiție și, nu în ultimul rând, printr-un incontestabil talent creator, dau singularitate acestui cuplu reprezentativ pentru literatura română.





Ada Stuparu    7/20/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian