Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Miniaturi - Puf (canadian)

Mă simt uneori un fir aproape imponderabil, un puf de păpădie plutind în vânt, în imensitatea aceasta a lumii, zburătăcind aproape liberă, cu suișuri și coborâri, schimbări de direcție, răsuciri și rostogoliri. M-aș putea pierde neștiută în infinitatea albastră sau m-aș putea îndrepta spre un loc potrivit, prielnic, în care aș putea prinde (noi) rădăcini, aș putea înflori și imaculat ar porni din mine alte fire în căutarea propriului rost. Oare nu se imaginează fiecare dintre noi într-o astfel de ‘țară’, pe un pământ din acesta fertil, plin de oportunități, de roade la îndemână? E într-un fel un exercițiu interior de detașare, de reflecție, de admirație, de amintire, de speranță.

Revizitez, cu lejeritatea acestei ‘fantazări’ de film suprarealist, variatele desprinderi oarecum firești ale vieții până la desprinderea aceea, cea mai mare, ultima dezrădăcinare, care te poartă înfrigurat spre ‘terra incognita’. Mă revăd cu emoțiile gâtuinde, pe jumătate moartă de spaimă, pe jumătate încrezătoare într-un destin pe care nu l-am visat vreodată, care a năvălit copleșitor și fără drept de apel peste mine și pe care l-am îmbrățișat ca aparținându-mi, ca și cum nu ar mai putea exista o altă opțiune. Dacă starea mea ambiguă se neutraliza cumva în extreme și contradicții, îngrijorarea, reproșul, tristețea celor ce rămâneau în urma mea erau nedisimulate, dureros de vii, de bine conturate.

Promisiunea niciunei fericiri (potențiale) nu poate șterge unele lacrimi.

‘Cine mai crede azi în tărâmul în care curge lapte și miere, în care umblă câinii cu covrigii în coadă, în care te așteaptă cu petale de roze și trăiești în Puf?!’
‘Unde te duci, mamă, între străini să nu ai tu pe nimeni, nu vezi ce greu e să n-ai un suflet de-al tău aproape, să n-ai de la cine cere și cui da un capăt de ață?!’
‘Ai muncit atât, ești la un pas de susținerea tezei, am investit și eu în dumneata, am avut multă încredere, așteptări, speranțe, și acum pleci așa pur și simplu, lași totul în urmă, fără nici o perspectivă de viitor?’
‘Spune drept, ce s-a întâmplat? Tu care spuneai că nu ai pleca vreodată, că nu putem toți pleca, cineva trebuie să rămână să scrie scrisori de încurajare...’
‘Vă farmecă iluzia bunăstării, a libertății pe voi tinerii de azi și vă pierdeți sufletul în lumea vestică desacralizată...’
‘N-ai să fii niciodată de-a lor, vei fi o străină toată viața și nici înapoi nu te mai poți întoarce de-adevăratelea, ruptă în două, asta vei fi, niciodată întreagă...’
‘Dacă așa simți, că trebuie să pleci, că ăsta e drumul pe care îl vrei, urmează-l, fata tatei, dar e tare departe, e la capătul pământului și mi-e teamă că n-am să te mai văd și mamă-ta se va sfârși de dor… Dar ea e prima care ar trebui să înțeleagă, doar a plecat de dragul meu la ce părea pe atunci capătul lumii...’

Refuzam să înțeleg pe deplin că un fir oarecare, un fragment minuscul dintr-o infinitate, oricât de neînsemnat, contează, că își definește locul lui în arhitectura aceasta a existenței, că i se poate simți lipsa, că acel gol care rămâne amenință, șubrezește tot ce s-a construit în jur și că întregul va face tot ce îi stă în putință să păstreze echilibrul cunoscut. Nu voiam să mă gândesc cu adevărat că aș putea deveni și eu o absență sau că plecarea mea ar crea vreo anomalie, că ar putea fi de fapt o părăsire, un abandon, un de neiertat act de egoism, o nebunie. Și dacă ancorele afective ale celor din jur erau bine prinse în sufletul meu, celelalte, ale realității mele sociale, erau abur și fum; pe primele le ridicam ușor și le purtam cu mine oriunde, cele din urmă s-ar fi risipit oricum, nu rămânea nimic de neînlocuit în urma mea, iar de dor ne sfârșim oricum.

Doar greutatea celor două valize doldora de cărți și nimicuri sentimentale mă făcea să simt materialitatea, realitatea acestei ‘călătorii’ sau poate erau totuși greutățile sufletului, ale gândurilor? Incertitudinea drumului dinainte, imposibilitatea drumului înapoi… Părea un abis, o ruptură iremediabilă. Cu toate acestea, atunci, în mijlocul evenimentelor concrete sau acum, în fluturări imaginare, mă încearcă aceeași stare liniștitoare, aceeași filosofie, aceeași credință că oriunde, oricând există un singur fel de viață, cum ar spune Camus, ‘una care merită trăită’. Astfel pre-dicțiile (ca toate predicțiile) au fost și vor fi în parte adevărate, în parte doar vorbe spuse din deznădejde, generalizări semi-înțelepte; tristețile, alinate de neuitare; îngrijorările, oricum de nerezolvat, iar ‘fericirea’, o datorie.

[În cele din urmă, una din primele cumpărături în noua patrie a fost o canadiană ușoară și foarte călduroasă. Cine ar putea spune că nu am ajuns să trăiesc în Puf?!]


Lăcrămioara Varga Oprea / Toronto






Lăcrămioara Varga Oprea     7/17/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian