Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Rugă pentru Neamul meu.

Doamne, Doamne, Tu, Cel ce ai creat cerul și pământul, lumea cu toate ale ei; Tu Cel ce faci stelele să-Ți cânte, pământul să răsară toate bunătățile, frumusețile și miresmele; Tu Cel ce poți lua mările și oceanele în palma Ta și să le sorbi de-Ți este voia; Tu Cel ce ai întocmit munții și prăpăstiile, câmpiile și dealurile, fluviile, râurile și pâraiele; Tu, cel ce ai rânduit anotimpurile, vremea și vremurile cu toate ale lor; Tu, Cel ce Te milostivești de cel bun, cel blând și milostiv, dar Te mânii ca tunetul și ca fulgerul pe cel ce face răul; Tu Cel ce ești mai presus de timp și de spațiu, izvor al vieții și al nemuririi, mângâierea orfanilor, văduvelor, bolnavilor și necăjiților!
Îți mulțumim, Doamne, pentru viața și sănătatea pe care ni le-ai dat; pentru bucuriile și tristețile acestei vieți; pentru împlinirile și neîmplinirile noastre; pentru stropul de fericire din această viață; pentru Valea Plângerii prin care tot rătăcim de ani și ani! Îți mulțumim, Doamne, că de mii de ani ne-ai avut în grija Ta. Au trecut peste noi și ciuma, și holera, și tuberculoza, și covidul și multe-multe alte boli molipsitoare, dar nu ne-au nimicit. Au rămas în urma lor munți de cadavre, dar ne-ai dat puterea de a renaște și astfel n-am pierit. Au trecut peste noi și romanii, și vandalii, și hunii, și goții, pecenegii și cumanii, slavii, turcii, rușii, nemții și multe alte lifte, dar nu ne-au strivit. Au venit de ne-au cerut pământ și apă, apoi ne-au luat aurul, argintul, cuprul, lemnul, lâna, mierea, grâul, sarea, banii, vitele și copiii, dar, cu Tine alături, am mers mai departe. Printre cizmele coloșilor ne-am strecurat și noi, fie luptându-ne cu sabia, fie dând bir până a trecut furtuna, fie încrucișându-ne lancea gândului și a diplomației. S-au dus pe pustii mai marii zilei și noi am rămas ca să ne creștem copiii, să-Ți slujim liturghiile, să ținem sărbătorile, să ne jucăm horile, să ne pomenim morții, să fim oameni pe pământ. Am știut întotdeauna, oricât ne-ar fi fost greul de greu și calea de-nfundată, că Tu ești cu noi, că Te iubim și ne iubești, că avem o misiune în lume de Tine-ncredințată și că ne vei ajuta să supraviețuim și misia să ne-o-mplinim. Am știut că aici este Grădina Maicii Tale și că această grădină nu o vei lăsa devastată, pârjolită, rasă de pe fața pământului.
Ai fost cu noi, Doamne, întotdeauna și acum Te rugăm fierbinte să nu-Ți întorci fața de la noi. Știm că suntem păcătoși, că suntem nevrednici de bunătatea Ta; știm că am greșit mai mult decât nisipul mării și stelele cerului, dar mai știm, Doamne, că răutățile noastre nu pot birui bunătatea Ta. Avem nevoie de Tine, Doamne, mai mult ca oricând. Nu ne lăsa ca să ne piară Neamul. Oprește lucrarea răului în lume, oprește degradarea morală și spirituală fără precedent. Îndură-Te de sufletele copilașilor noștri și nu le lăsa ca să devină sălaș al celui rău. Dă-ne, Doamne, conducători înțelepți și iubitori de Neam și Țară, cinstiți, corecți, respectuoși față de istoria și sufletul acestui popor. Dă-ne, Doamne, conducători patrioți, care să pună interesul Țării mai presus de propriul interes, despre care să auzim cât folos au adus Țării, ci nu cât au furat din vistierie. Dă-ne, Doamne, conducători capabili să apere interesele Țării și ale Neamului, care să nu risipească bogățiile pe care Tu ni le-ai dat, care să aibă demnitate și coloană dreaptă în fața tuturor, care să știe să conducă cu înțelepciune corabia printre stânci și prin furtuni. Redă-ne, Doamne, bucuria și speranța pe care le-am pierdut, fă să se întoarcă acasă milioanele de copii și de nepoți, ce s-au risipit în lume. Din an în an suntem tot mai puțini, mai bătrâni, mai triști, din an în an naționalitățile conlocuitoare devin naționalități înlocuitoare. Te-am iubit, Doamne, de mii de ani, de când ne știm pe acest pământ. Te-am iubit și Te-am slujit. Pământul nostru este plin de osemintele sfinților și ale eroilor, de mănăstiri și de biserici, de cruci, de troițe și icoane, mustește de sângele strămoșilor, vărsat pentru ca aici să nu fie moschei, pagode și alte locuri de închinare la dumnezei străini. Te-am vrut și Te-am iubit pe Tine, doar pe Tine! Cum ne-ai putea lăsa la vreme de cumpănă, când lupii hămesiți ne dau târcoale ca să ne sfâșie? Din nimic ai făcut lumea, din piatră seacă ai ridicat popoare, nu ne lăsa nici pe noi să pierim. Ajută-ne să mergem mai departe prin veacuri, cu Tine alături, cu Tine în suflet! Alungă lucrarea răului din lume, oprește destrăbălarea și dezmățul, salvează-ne sufletele, Neamul și Țara. Amin.
*
Sfaturi părintești.Redăm mai jos câteva însemnări ale Sfântului Tihon de Zadonsk pline de învățătură pentru fiecare dintre noi: ,,Vezi că primăvara ierburile răsar din pământ și își desfac frunzele, florile și roadele; și pomii, de asemenea, încep să înverzească, să înflorească și să rodească, deși în timpul iernii în ei nu se întrezărea viață, păreau a fi neroditori și aproape că nu se osebea un pom de altul. Primăvara este închipuirea Învierii morților.
1) Crede ca așa se vor ridica și vor ieși din morminte trupurile noastre cele moarte în care am fost tăinuiți, întocmai precum vedem acum că răsar ierburile din pământul în care au stat ascunse iarna.
2) Așa precum în timpul iernii nu putem cunoaște care sunt florile și roadele ce se află într-o anume iarbă sau într-un anume pom, asemenea nu putem ști de pe acum ce se ascunde înlăuntrul fiecărui om, în inima și în sufletul aceluia – binele sau răul, cucernicia ori necinstea – și adesea luam binele drept rău și socotim răul ca fiind un bine; însă la Înviere toate limpede ni se vor adeveri.
3) Așa precum în timpul primăverii frunzele și florile ierbii și ale copacilor, ieșind dinlăuntrul lor, se arată la lumină și, îmbrăcându-se parcă în acel frunziș și cu florile acelea, iarba și pomii le înfățișează astfel privitorilor un chip minunat și o priveliște preafrumoasă, asemenea și la Înviere se va arăta în trupul Sfinților acea frumusețe care sta tăinuită acum în sufletele lor și trupurile lor cele întoarse la viață se vor îmbrăca în acea strălucire ca într-un veșmânt prea minunat. După cuvintele Apostolului, ele vor fi asemenea cu preaslavitul trup al Mântuitorului nostru, „Care va schimba trupul nostru de smerenie spre a-l face după chipul trupului Său de slavă” (Filip., III, 21). Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, mirându - se parcă: „Acel trup se face asemenea cu al Celui Care stă de-a dreapta Tatălui, al Celui Căruia I se închină Îngerii, al Celui înaintea Căruia stau Puterile cele netrupești, al Celui Care este mai presus de orice Începătorie, Stăpânire și Putere” (Omilia 13 la Filipeni).
4) Așa cum primăvara iarba și pomii care s-au uscat arată întocmai ca în timpul iernii, adică sunt neplăcuți și urâți la vedere și pentru nimic altceva nu sunt de folos decât pentru a fi puși pe foc, întocmai și trupurile oamenilor păcătoși vor fi despuiate și hidoase, după cum sunt și în vremea de acum, sau poate că se va arăta în ele o și mai mare urâciune, căci păcatul și întunericul ce sunt ascunse acum în inimile și în sufletele lor se vor vădi atunci dintru înfățișarea lor, fiind spre mărturie că aceștia nu și-au petrecut viața pe pământ întru Hristos, ci în pofte și în desfrânări.
5) Iar din acestea învățăm că orice om are înlăuntrul său frumusețe sau urâciune, cuvioșie ori necinste; or, ceea ce nu au înlăuntrul lor, aceea cu adevărat le lipsește. Credința, dragostea, răbdarea, smerenia și toate celelalte trebuie să fie înlăuntru, iar dacă acestea nu se află acolo, în inimă, atunci ele nu sunt altceva decât o fățărnicie ce se arată pe dinafară ca și cum ar fi ceva, însă de fapt nimic nu este.
6) Nu se cuvine a osândi și a judeca pe nimeni, după cum și a lăuda pe cineva nu are nici un rost, căci adesea nebunește îl numim rău pe cel care de fapt e bun înlăuntrul sau și zicem că este blând cel care-i plin de răutate pe dinăuntru și în acest fel devenim judecători nedrepți. De la acestea ne oprește Apostolul, când zice: „Nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului și va vădi sfaturile inimilor. Și atunci fiecare-și va avea de la Dumnezeu laudă” (I Cor., IV, 5).
7) Să căutăm prin credința, binele și împodobirea sufletului și să le cerem pe acestea lui Hristos, întrucât El este singurul Care poate să ne curețe sufletul de întinăciuni și să ni-l împodobească; și nu cumva să alergăm după strălucirea lumii, căci frumusețea sufletului este veșnica, întocmai ca și duhul însuși, pe când cea trupească nu-i decât vremelnică”.
*
File de jurnal – 7 sept. 1982(II). ,,În Balotești s-a petrecut o crimă oribilă. Un marinar venise pe acasă. Vreo 2-3 indivizi l-au strigat seara la poartă și, când omul a ieșit, l-au ciopârțit cu cuțitele. Lumea zice că din cauza femeii, dar parcă poți să știi adevărul?
Am trecut pe la Biblioteca Județeană din Timișoara. Dintre toate lucrările pe care le-am trimis acolo, mi-au înregistrat doar pe cea cu Murfatlarul. Păcat că nu l-am întâlnit pe Domnul Ianculescu, directorul.
Timișoara mi s-a părut mai tristă ca oricând. Cozi imense la alimentare. La zahăr și la ulei este și acolo cartelă, la celelalte nu este. Prin centrele de carne bate vântul. În câte un cârlig vezi câte un os sau câte o falcă de porc atârnată. Legume sunt pe piață, dar în special provenite din sectorul particular. Cele de la stat sunt pălite, putrede chiar și pline de pământ. Nu cumpără mai nimeni din acelea, deși sunt mai ieftine. Săpun și detergenți nu se găsesc nici acolo de astă-primăvară. Problema săpunului este într-adevăr o problemă în țara noastră la ora actuală. Mai demult citeam undeva că nivelul de viață și civilizație se stabilea în trecut pe baza cantității de săpun consumat pe cap de locuitor într-un an. Asta era în trecut însă! Specula și bursa neagră sunt în floare.
Când am venit azi-noapte, în tren, un cetățean mi-a spus că la Timișoara a venit un nou prim-secretar, oltean de origine, numit Pacoste. Acesta va sta însă numai până la 31 decembrie, fiindcă după aceea va veni altul numit Foamete! Facem haz de necaz!
Am venit de la Timișoara până la Severin în picioare, pe coridor. Înainte de plecarea trenului, pe peron, lângă vagonul în care urcasem eu, se adunaseră ca la 300 de persoane. O lume pestriță ca vârstă și-nfățișare. Vreo 2-3 fete și tot atâția băieți îi îmbrățișau pe ceilalți, alergau în dreapta și-n stânga, schimbau vorbe duioase, se sărutau, plângeau. La început am crezut că sunt niște nuntași. M-am gândit apoi, când am văzut pe una mai pupăcioasă, bine legată, că poate o fi vreun obicei al tinerilor de acolo ca-ntr-o anumită zi să sărute așa pe peron pe cine le iese-n cale. Mai că-mi venea să cobor și eu din tren și să mă amestec printre ei. Cu vreo cinci minute înainte de plecare, tinerii menționați au urcat în vagon, iar cei de jos au început să cânte în cor ,,Mergi cu Iisus”. A fost ceva impresionant. Erau penticostali și conduseseră la gară pe acei tineri, care urmau să plece în străinătate. Numai după ce vezi o asemenea scenă îți poți da seama ce însemna viața creștină a primelor veacuri, dragostea și frățietatea. Cât de departe suntem noi, ortodocșii, sub aspectul vieții practice de comunitate. Oamenii aceia nu se sfiau și nu se rușinau. Îl cântau pe Iisus în plină gară, se lăsau ascultați fără jenă și teamă de mii de curioși, prieteni, dușmani sau indiferenți.
Un cetățean mi-a povestit în tren despre participarea sa la războiul din 1944. În U. R. S. S. armata română a întâmpinat greutăți extraordinare cu frigul. Erau grupuri de soldați, care numai săpau la gropi, iar alții care cărau morții cu roaba. Populația rusească i-a simpatizat pe români și când s-au dus, și la retragere. Ba chiar dădeau mâncare soldaților și-i considerau ca pe niște eliberatori. Nu am avut înaintarea bine pusă la punct, dar retragerea a fost dezastruoasă. Am pierdut efective mari în timpul retragerii. Generalul Cornel Dragalina, fiul generalului Ioan Dragalina, era mereu în apropierea armatei. Mergea cu elicopterul, cu mașina sau călare și încerca să ridice moralul trupelor. El fusese guvernator în Bucovina și se dovedise a fi un român adevărat. Când erau pe frontul din Rusia și chiar până la retragere, încerca să-i convingă pe ofițeri și soldați că un alt front îi așteaptă: cucerirea Ardealului. Când dintr-o armată decimată de frig, de foame și de război, o armată care se retrăgea în dezordine, reușea să smulgă câte un cântec ca acela ,,Ardealul, Crișana, Banatul ne cheamă!” parcă Dumnezeu cobora pe pământ, alinând toate rănile și înflăcărând până și sufletele lașilor. După capitularea noastră din august 1944, generalul Dragalina a dispărut. Unii zic că l-ar fi văzut, îmbrăcat cioban, printre cei care asistau la parada trupelor române prin Timișoara spre frontul de vest. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el”.
*
In memoriam: Vasile Vetișanu(II). Domnul Vasile Vetișanu a făcut largi eseuri asupra familiei în concepția poporului român. Ne-am dus apoi la muzeu. Se aștepta un autocar, ca să plecăm în excursie. M-am trezit cu muzeograful Constantin Doroftei, că-mi oferă tabloul său Lalele drept cadou. Am rămas profund impresionat de acest om. A făcut gestul acesta, fiindcă, zicea el, i-am câștigat încrederea prin scrisul, vorba și felul meu de a fi și vrea să menținem legătura. I-am mulțumit după cuviință și ne-am despărțit ca doi buni prieteni. Domnul Vasile Vetișanu, în timp ce așteptam autocarul, mi-a vorbit despre profunda înțelepciune populară, despre legăturile țăranului român cu natura și cu trecutul prin tradițiile și obiceiurile sale. Domnul Vasile Vetișanu e un om foarte modest, tip slab, formație aproape debilă. Seamănă mult cu Vasile Pârvan, adăugând figurii acestuia doar ochelarii. E un suflet mare și un bun patriot. Când începe el să-ți vorbească, o face cu mult patos și cu mult suflet. Nu se sfiește să critice anumite stări de lucruri, atunci când are încredere în interlocutor. Mi-a vorbit mult, documentându-mi, că tradiția populară în special, cum de altfel întreaga cultură populară românească, a fost ștrangulată fără scrupule în ultimele decenii.
Mi-a povestit cum el însuși, fiu de țăran înstărit din Sălaj, a trebuit să fie înfiat de o mătușă a sa săracă, pentru a putea să-și continue școala și să nu fie aruncat pe drumuri. Înainte îi zicea Mocanu, apoi și-a luat numele de Vetișanu. În acei ani duri ai stalinismului, poporul nostru a fost împins cu un secol înapoi. E de mirare cum de a mai putut rezista acest neam!
Împreună cu magazionerul muzeului și cu Domnul Vasile Vetișanu am vizitat Parcul ,,Mihai Eminescu”. Magazionerul ne-a arătat copacii lui Eminescu, locurile pe unde mergea și unde ședea. Erau și câteva chioșcuri în parc. Acolo dădeau bogătașii de prin sate băutură celor săraci din oraș.
Mi-am luat bagajele împreună cu Domnul Vasile Vetișanu de la hotelul ,,Tineret” și le-am dus la hotelul ,,Rapsodia”. E hotel de categoria I-a. E bine îngrijit și călduros. Domnul Vasile Vetișanu se intoxicase. La masă ne dăduse șnițel de parizer și el, mai sensibil, s-a intoxicat. Nu a vrut să ia pastile. Avea temperatură de-i ardeau obrajii. A vomitat. A apreciat la superlativ tabloul pe care mi-l dăduse Domnul Constantin Doroftei. A spus că acel tablou costă cca. 10.000 lei. Nu cred. Oricum, 2.000-3.000 lei face. Reprezintă o vază cu lalele, o sticlă de lapte goală și o cană. Natură moartă, dar culoare fragedă și vie.
Domnul Vasile Vetișanu mi-a dat mai multe adrese ale unor oameni care-l cunoscuseră pe Nicolae Iorga, el însuși angajându-se să-mi scrie câteva auzite de la unii. Mă admira pentru hotărârea mea de a deveni preot și de a mă duce în satul meu. ,,- De-aș avea posibilitatea de documentare pe care mi-o dă Bucureștiul și eu mâine aș pleca în satul meu natal din Sălaj!”
Mi-a cerut detalii în legătură cu angajarea pictorilor bisericești. Are un nepot pictor și trebuie să picteze biserica la care slujește. Am discutat apoi despre propolis și efectele sale.
Aveam tren spre Iași la ora 5 dimineața. Oricum, eu m-am trezit cu vreo 10 minute înainte de plecarea lui. L-am trezit și pe Domnul Vetișanu. Se simțea mai bine. Ne-am dat seama că nu mai putem să ajungem la Iași, ca să mergem la Editura ,,Junimea” la o oră potrivită. Eu aveam acolo cartea Dimitrie Cantemir. Cugetări, iar Domnul Vetișanu o reeditare a unui filozof interbelic ținut în umbră până nu demult. Am mai stat, așadar, de vorbă.
Domnul Vasile Vetișanu mi-a spus multe. Mi-a vorbit, spre exemplu, de Mircea Vulcănescu, filozof, pe care-l consideră la fel de mare ca Lucian Blaga. Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Gherla și trupul i-a fost aruncat la groapa comună. Mi-a vorbit de Constantin Rădulescu - Motru și de calvarul ultimilor săi ani de viață. O dramă înfiorătoare, drama intelectualului român jertfit pentru idealurile iluzorii ale zilei!
Ne-am îmbrăcat pe-ncetul și am plecat spre gară. Domnul Vetișanu m-a ajutat, eu având mult bagaj, la care se adăuga și tabloul primit de la Domnul Constantin Doroftei. M-am dus cu tabloul la poștă. Domnul Vetișanu a rămas cu bagajele la gară. Abia mi l-a primit la poștă. Le-am dat 75 lei. S-a urcat Domnul Vetișanu în tren, dar la scurt timp, chiar când locomotiva anunța plecarea. Am reușit să urc și eu în vagonul dumnealui în ultimul moment.
Eu mă hotărâsem să folosesc prilejul pentru a merge la Suceava. Vream să merg cu autobuzul. Mi –a spus în ultimul moment că pot schimba trenul în Verești. Din Botoșani până în Verești am stat cu Domnul Vetișanu pe coridorul trenului. În compartiment erau pasageri și am preferat să stăm de vorbă. Domnul Vetișanu mi-a relatat despre crimele făcute de regimul hortyst în Ip și Trăsnea din județul Sălaj. Într-o noapte de noiembrie 1940 au fost uciși în mod barbar 175 de locuitori români din Ip și 65 din Trăsnea. Bărbații au fost ciopârțiți, împușcați, linșați îngrozitor, femeilor gravide li s-au spintecat pântecele și li s-au scos copiii în vârful săbiilor. Bătrânilor li s-a bătut tricolorul cu cuie pe spate. În acea noapte de cumpănă și de urgie ,,s-a dat cea mai concludentă dovadă de civilizație maghiară!” Despre aceste crime s-a vorbit foarte-foarte puțin. În anul acela, 1982, s-a dat voie să se realizeze în Ip un monument al martirilor. S-a făcut și o casă memorială. S-a dat dispoziție ca despre aceste crime să se vorbească doar în presa locală, iar cea centrală să le treacă sub tăcere. Cu mare greutate Domnul Vetișanu reușise să strecoare o notiță în ,,România pitorească”, al cărui redactor-șef era prietenul său, ardeleanul Simion Pop. Comemorarea de la Ip a fost foarte originală. A venit prim-secretarul județului, a ținut o mică cuvântare și la ora 9,30-10 au plecat în goana mașinilor. Locuitorii satelor din jur continuau să vină acolo. Domnul Vetișanu a ajuns pe la 10.30-11 împreună cu medicul Ioan Pușcaș din Șimleul Silvaniei, inventatorul medicamentului grozav pentru ulcer, Ulcosilvanilul. Au ținut acolo cuvântări înflăcărate. Domnul Vetișanu a citit lista celor uciși cu acel prilej și mulțimea a ascultat cu sfințenie. De prezența celor doi acolo presa locală n-a suflat o vorbuliță.
Am mai discutat cu Domnul Vetișanu despre Biserica Greco-Catolică. Dânsul a fost greco-catolic. Era și atunci un filo-catolic convins. Vedea Ortodoxia românească drept o renunțare la independența politică și bisericească, o ,,aducere în gura Moscovei”. Socotea că alăturarea de Roma ne-ar deschide porțile Occidentului și ale civilizației. I-am explicat Domnului Vetișanu principiile de organizare ale Bisericii Ortodoxe și l-am derutat, când i-am explicat cum Biserica Ortodoxă permite adevărata independență politică și religioasă. M-am despărțit de Domnul Vetișanu în Verești ca doi prieteni vechi, sărutându-ne frățește.
*
*
Zâmbete. ☺Doi olteni reparau o maşină. ,,- Uită-te dacă funcţionează semnalizarea!” ,,- Acum da, acum nu, acum da, acum nu...!” ☺ O femeie merge la un chirurg plastician: ,,- Domnule doctor, puteţi să-mi faceţi un nas mai mic şi mai frumos?” Chirurgul răspunde: ,, - Doamnă, din ce aveţi dumneavoastră, vă fac şi trei!” ☺ Un bărbat sună la pompieri: ,,- Alo, pompierii?” ,,- Da! Care este problema?” ,,- Îmi arde de joacă!” ☺,,- Ia zi nevastă, ce ai făcut de mâncare?” ,,- Nimic, Jănele!” ,,- Păi asta a fost ieri!” ,,- Am făcut să-ți ajungă două zile!” ☺Dacă într-adevăr doriți ca numele dumneavoastră să apară în ziar, citiți ziarul traversând strada! ☺,,- Unde locuiți?” ,,- Undeva în afara Londrei!” ,,- Bravo! Unde anume?” ,,- În Bârda !”
*


Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda





Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    7/10/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian