Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ce rămâne, ce lăsăm în urma noastră?!...

Fiecare dintre noi avem diferite ocazii de a participa la slujba prohodirii sau înmormântării cuiva sau, diferite prilejuri de a participa la felurite momente și evenimente din viața unor cunoscuți, rude, prieteni, neamuri, colegi, vecini, amici, apropiați, cunoscuți, etc. cum ar fi nuntă, botez, aniversare, pensionare, înmormântare, comemorare etc.!...
În asemenea împrejurări, sau, în urma unor asemenea momente și evenimente îmi tot vine, stăruitor, în minte, întrebarea: ce este omul și, ce anume, rămâne ori lasă în urma lui?!...
Omul, care are sau, a avut, atâtea zbateri, ambiții, aspirații, planuri, idealuri, proiecte, vise, bucurii, împliniri, amăgiri, dezamăgiri, probleme, realizări, dureri, satisfacții, rezultate, succese, eșecuri, încercări, piedici, ispite, provocări și, așa mai departe!...
Omul, care, cândva, undeva, a râs, a plâns, a cântat, a suspinat, a oftat, a visat, a iubit, a urât, a dorit, a poftit, a muncit, a strâns, a adunat, a risipit, a câștigat, a pierdut, a clacat, a depășit, a gestionat, a traversat, a rezolvat, a soluționat etc.
Și, la un moment dat, realizezi că, te afli într-un moment al bilanțului, înaintea unei reflecții, meditații, analize ori cugetări când, întrebi sau, te întrebi: ce las, ce rămâne în urma mea sau, ce am lăsat, ce a lăsat ori, ce rămas în urma cutăruia, a unuia sau altuia?!...
Da, interesantă întrebare dar, mai ales, interesante răspunsuri, gândindu-ne ce am făcut sau, ce nu am făcut, ce am realizat ori ce nu am realizat, unde am ajuns ori unde nu am ajuns, de ce așa de ce nu altfel, de ce aici, de ce acum, de ce, de ce?!...
Și, tot în asemenea situații, mă gândesc sau, îmi amintesc că, la trecerea noastră din această viață și lume, bunăoară, săracul nu lăsat nimic iar bogatul nu a luat nimic!...
Și, unul și celălalt au luat și, au lăsat, numai faptele lor și urmările ori consecințele acestora, nimic mai mult, nimic altceva!...
Și, atunci, de ce ori, cui folosește atâta ambiție, vanitate, slavă deșartă, dorință de răzbunare, de înavuțire, de stăpânire, de dominare, de manipulare, de îmbogățire, de cultivare a egoului, de construire a propriei imagini, de consolidare a cultului propriei personalități și, multe, altele?!...
Pentru ce toate acestea și, încă, multe altele, care mai de care, pentru ce toată această încrâncenare, tot acest stres, toată această luptă, toată această încordare ori stare de tensiune și de presiune, pentru ce toată trădarea, infidelitatea, neloialitatea, necredincioșia, lașitatea, lăcomia, viclenia, specula, abilitatea, subtilitatea, perversitatea, perversiunea sau prădarea noastră?!...
Deci, la ce bun toate acestea și, încă multe altele ca acestea?!...
Nu, în zadar, Cartea Eclesiastului a ajuns, între altele, la concluzia: „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune!...”
De aceea, altfel spus, de fiecare dată când auzim și aflăm că a (mai) trecut cineva la veșnicele și cereștile lăcașuri ar trebui să ne revenim și să ne trezim, la realitate, ca dintr-un somn adânc!...
Da, momentul/evenimentul morții cuiva ar trebui să fie, pentru noi, pentru fiecare dintre noi, prilej de serioasă introspecție și de adâncă meditație, altfel spus, un eveniment ca acesta să ne pună, la modul foarte serios, pe gânduri!...
Nu degeaba, toți Sfinții Părinți ai Bisericii (ne) îndeamnă să avem, pururea, gândul, mintea și cugetul la moarte – ca fiind dascălul cel mai înțelept ce ne poate (re)aduce, pe fiecare dintre noi, la viață, la adevărata viață, la adevărata stare, la autentica viețuire!...
Cu alte cuvinte, să luăm aminte la viața, viețuirea, trecerea și petrecerea lor în sau prin această lume!...
În momente ca acestea, oameni buni, trebuie să ne gândim, profund, serios și responsabil, la felul și modul în care trecem, petrecem îi petrecem și ne petrecem noi, fiecare, dintre noi, în și prin această viață, de pe acest pământ!...
În asemenea clipe este bine să ne aducem aminte de cuvântul: „după faptă (după viață) și răsplată!”
Și, așa, după cum spuneam și mai sus, să ne întrebăm, la modul cel mai sincer: la ce folos atâta agitație, atâta stres, atâta contorsionare, atâta rigiditate, atâta tensiune și presiune, zilnică, cotidiană, mundană, la ce folos, fraților, la ce folos?!...
În schimb, ce bine, ziditor și folositor este duhul cumpătării, al cercetării propriei noastre conștiințe, al reflecției, introspecției și meditației, al echilibrului, al dragostei, al milosteniei, al altruismului, al asumării și responsabilității, al seriozității și sincerității, al smereniei, al demnității, al onestității și corectitudinii, al iertării, al răbdării, al dreptei socoteli, al discernământului, al măsurii, în tot și în toate!...
Latinii spuneau: „carpe diem!” – „trăiește clipa!” Noi, creștinii, trebuie să spunem: „prețuiește clipa!”, fiecare clipă și fiecare moment, orice întâlnire, oriunde și oricând, cu fratele, cu colegul, cu vecinul și cu semenul nostru, orice moment, orice stare, orice șansă sau oportunitate, ca fiind unică, prima și ultima, deci irepetabilă și, cine știe, poate chiar ultima, căci nu suntem noi stăpânii vieții și nici ai morții!...
Altfel spus, să fim cu mare atenție și cu multă luare aminte, cum trecem, cum (ne) petrecem noi înșine, cum îi petrecem și pe semenii ori frații noștri, cum ne comportăm, în această viață și prin această lume, (de)limitată, vremelnică, provizorie, tranzitorie și temporară, bine știind c㠄cetatea/împărăția noastră nu este aici, pe pământ, ci, dincolo, în cer, așteptându-o pe cea care va să vină/va să fie!...”
Dacă nu vom face astfel, oameni buni, vom regreta, mai devreme sau mai târziu și, mai mult decât atât, așa, vom pierde, totul, mai devreme sau mai târziu și acest lucru va fi unul, fatal, letal și, totodată, unul extrem de dureros!...
Așadar, haideți fraților, să fim cu multă băgare de seamă, atunci când ne întâlnim, de pildă, cu cineva: să-l privim bine și, cu mult drag și cu aleasă dragoste, indiferent cine este, cine a fost sau cine va fi, să ne bucurăm de orice întâlnire cu oricine, ca într-o zi de mare praznic și (de) aleasă ori minunată sărbătoare, să apreciem și să trăim toate aceste momente ca pe niște daruri de mare folos, pline de câștig și de fericire căci, cine știe, poate mâine, tu nu îl vei mai putea întâlni pe el și el nu te va (mai) putea vedea sau privi pe tine!...
Fiindcă, totuși, de câte ori, nu ni se întâmplă, de exemplu, să ne fie atât de dor de cineva și, să nu ne mai putem petrece cu el deloc, decât în povești și povestiri, amintiri, ipostaze și fotografii, și, pur și simplu, ne apucă amarul, tristețea, jalea și supărarea!...
Da, îmi veți reproșa că sunt foarte pesimist, sumbru și sceptic și aveți tot dreptul să o faceți, dar, din păcate, este atât de real(ist) ce vă spun eu, aici și acum, și, în același timp, este atât de adevărat, mult prea și tare sau foarte adevărat!...
De asemenea, vreau, în încheierea acestei meditații, să vă mai spun și să vă mai rog ceva: Haideți, în sfârșit, oameni buni, să-i prețuim, să-i cinstim și să-i apreciem (sau admirăm) pe frații, semenii, părinții, eroii și duhovnicii noștri câtă vreme (mai) sunt, aici, în viață, cu noi, contemporani cu noi, viețuitori și pătimitori, cu noi (sau pentru noi), nu după ce au plecat dintre noi sau de la noi!...
Apropo, până la urmă, nici nu mai știu cine a plecat, de fapt, primul (primii): ei, de la noi sau dintre noi ori noi de la ei și, dintre ei!...
În altă ordine de idei, noi, oamenii, ne-am (cam) împărțit (și despărțit) în: (ne)pretențioși, (ne)prețioși, (ne)prețuiți și disprețuiți, în: cunoscuți, necunoscuți și recunoscuți, în: numiți, denumiți și renumiți, în: concreți, discreți și indiscreți și, așa mai departe!...
Ca atare, mare atenție, în ce categorie și ipostază ne situăm ori ne aflăm noi!...
Prin urmare, oameni buni, ce faci ți se face, adică, cum trăiești și cum îi petreci tot astfel (ne) vom trece și petrece și noi!...
Pe cei plecați, dincolo, Dumnezeu să îi odihnească iar pe noi, cei, încă, rămași, (pe)aici, Dumnezeu să ne întărească, să ne miluiască și, să ne mântuiască! Amin!...







Stelian Gomboș     7/2/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian