Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Premiile Gopo 2021 – O gală de reacomodare

Paradoxul ediției din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfășurat în condiții aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările și trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

Până la urmă, însă, această a XV-a ediție a galei poate fi privită și ca o reflectare a unui an cinematografic inedit, istoric chiar, cu bunele și relele sale – atât cât poate să arate asta un astfel de eveniment.

În privința premiilor, gala nu a adus surprize. Ne-am obișnuit de câțiva ani ca filmele mai degrabă populare să aibă câștig de cauză, în detrimentul filmelor poate mai îndrăznețe și mai curajoase și care de cele mai multe ori împart publicul. E o direcție care va continua cu siguranță. Asta nu înseamnă însă că nu există și situații ideale, când un film reușește să triumfe acoperind și una, și alta dintre cele două exigențe.

Sigur, victoria documentarului „colectiv” la categoria Cel mai bun film, unde a concurat cu „Acas㔠(un alt documentar), „Ivana cea Groaznic㔠și „Tipografic Majuscul”, era de așteptat (nu poți să nu premiezi la el acasă singurul film românesc ajuns vreodată la Oscaruri). Ar fi fost însă important ca regizorul Alexander Nanau să fi fost prezent la gală, alături de producătoarele Bianca Oana și Hanka Kastelicova, pentru a încheia la București parcursul uluitor al filmului. Cu atât mai mult cu cât Nanau a fost premiat și pentru regie, unde i-a avut contracandidați pe Radu Ciorniciuc, Ivana Mladenovic și Radu Jude (al treilea premiu primit de „colectiv” a fost pentru montaj, de care s-au ocupat Alexander Nanau, George Cragg și Dana Bunescu).

Merită salutată aici decizia inspirată a juriului de preselecție – format din criticii de film Iulia Blaga, Irina Trocan, Victor Morozov, Călin Boto și Gabriela Filippi, regizorii Marius Olteanu, Mona Nicoară și Nora Agapi, actrița Emilia Dobrin, monteurul Eugen Kelemen și Ioana Dragomirescu, coordonatoarea Cinema Elvire Popesco – de a rămâne la aceleași patru titluri la categoriile Cel mai bun film și Cea mai bună regie.

Mai greu de înțeles a fost dorința lui Nanau – acceptată de juriu și de organizatori – ca filmul său să nu fie luat în considerare și la Cel mai bun documentar – unde au fost nominalizate „Acasă”, „Lemn”, de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger, „Totul nu va fi vine”, de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, și „Superhombre”, de Lucian Mircu și Mircea Gherase. Evident, asta a creat un culoar mai bun pentru triumful obținut de „Acas㔠și foarte probabil a dat șansa unui al patrulea film să intre în această list㠖 iar astea e posibil să fi fost și intențiile generoase ale lui Nanau. Însă acceptul juriului și mai ales al organizatorilor e în contradicție cu situațiile din alți ani, când filme ale unor regizori care au transmis public că nu vor să le fie luate în considerare operele au fost totuși eligibile.

Doar unul din cei patru regizori a fost prezent la gal㠖 Radu Ciorniciuc, care a urcat pe scenă pentru a ridica premiul pentru cel mai bun debut, unde „Acas㔠a concurat cu un al doilea documentar, „Totul nu va fi bine”, și cu „Urma”, de Dorian Buguță, și premiul pentru cel mai bun documentar. Dorian Boguță și Loredana Novak, care au scris „Urma”, au câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu, într-o competiție cu Ivana Mladenovic și Adrian Șchiop („Ivana cea Groaznică”, pe care l-aș fi văzut cîștigător) și Radu Jude și Gianina Cărbunariu („Tipografic Majuscul”).

Cele mai comentate trofee ale serii, în special pe rețelele de socializare, au fost cele pentru interpretări actoricești, care au ajuns toate la actori din distribuția filmului „5 minute”, de Dan Chișu. Diana Cavallioti și Mihai Călin au fost aleși cei mai buni actori în roluri principale, iar Emanuel Pârvu și Elvira Deatcu au primit statuete pentru cele mai bune roluri secundare. A mai fost și o a cincea nominalizare primită pentru actorie de „5 minute”, de tânăra Ana Radu, la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar.


Diana Cavallioti

De fapt, nu atât premiile în sine au stârnit discuții (se poate ușor argumenta că, în ciuda stridențelor din dialoguri și stereotipiilor în construcția personajelor, partiturile au fost ofertante pentru actori), ci faptul că lungmetrajul, în pofida celor cinci nominalizări primite pentru actori, a absentat de la listele Cel mai bun film, Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu. Unii oameni din industria filmului sau jurnaliști și-au exprimat nedumerirea în legătură cu această aparentă contradicție. Ba chiar s-a invocat ca explicație și un posibil boicot la care ar fi supus Dan Chișu la Premiile Gopo, pentru că ar face filme „altfel” (orice ar însemna asta) sau că nu ar aparține „găștilor” din industrie.

Însă o minimă cercetare și un minim interes pentru ce filme apar și se lansează în cinematografia română, deci inclusiv pentru ce s-a întâmplat în 2020, ar fi spulberat rapid acest „mister” căruia i s-a atribuit cauze subterane. Două dintre cele mai bune filme ale anului – „colectiv” și „Acas㔠– sunt documentare, deci imposibil de a fi luate în considerare la secțiunile pentru actori. Iar singurele filme de ficțiune care au apucat să se lanseze în 2020 (multe altele, unele chiar bune, au fost reportate pentru acest an sau pentru anul viitor) și demne de a fi fost luate în discuție au fost „5 minute”, „Urma”, „Ivana cea Groaznică”, „Tipografic Majuscul” (un film în care nu actoria e miza) și „Dragoste 2. America” (un film doar în doi actori), deci fix cele ale căror interpreți se regăsesc totuși pe listele de nominalizați. Practic, aproape nu a existat concurență, iar juriul nu a avut de făcut decât să ia act de situație și eventual să decidă numărul de nominalizări – trei, patru sau cinci. Deci nici vorbă de vreun complot.

Iar absența lungmetrajelor „5 minute” și „Urma” de la Cel mai bun film și Cea mai bună regie mi se pare că are o explicație simpl㠖 cele patru nominalizate chiar sunt filme mai bune, oricât i-ar irita pe unii oameni din industrie cineaști cu stiluri precum cele ale lui Radu Jude și Ivana Mladenovic (dacă persoanele nedumerite au cumva nevoie de o dovadă suplimentară, o validare din afară, se pot uita și la festivalurile unde au avut premiera „Tipografic Majuscul” și „Ivana cea Groaznic㔠– Berlin, respectiv Locarno – și la selecțiile ulterioare).

Dacă e previzibil ca, atunci când votează sute de oameni, multe din premii să devină trofee de popularitate, e esențial totuși ca juriile de preselecție să fie îndrăznețe (și să păstreze în componență un număr important de critici), tocmai pentru a da șansa la nominalizare și, prin urmare, la vizibilitate unor filme care se abat de la norme și care, inevitabil, nu întrunesc aprecieri unanime. Așa s-a întâmplat în acest an.

Un exemplu la îndemână este și votul de la categoria Scurtmetraj de ficțiune, unde a câștigat un film mai convențional, „În noapte”, de Ana Pasti, în detrimentul altor propuneri mai ambițioase: „Kaimos”, de Sarra Tsorakidis, „Laila”, de Raya Al Souliman, sau „Ținutul care nu doarme niciodată”, de Andra Tarara și David Schwartz.

Merită notată și prima nominalizare la Imagine pentru o femeie, Carmen Tofeni („Ivana cea Groaznică”), care a concurat cu Alexander Nanau, Barbu Bălășoiu („Urma”), Radu Ciorniciuc și Mircea Topolonean (câștigători ai premiului de imagine la Sundance) și Oleg Mutu („Dragoste 2. America”), laureatul și din acest an al Premiului Gopo.

Cel mai bun scurtmetraj de animație a fost ales „Moartea și cavalerul”, de Radu Gaciu, iar cel mai bun scurtmetraj documentar, „Cerbul a trecut prin fața mea”, de Vlad Petri, ambele secțiuni fiind extrem de competitive.

Trofeul Gopo pentru tânără speranță a fost câștigat de Alma Buhagiar, pentru scurtmetrajul „Împreună”, film de diplomă la Regie la UNATC.

Iar dacă ar fi de ales marele nedreptățit al serii, atunci acesta ar fi filmul „Ivana cea Groaznică”, care a plecat fără niciun premiu, deși avea 11 nominalizări (ăsta complot!).

Premiul Publicului, acordat filmului cu cel mai mare succes la box office, a ajuns la „Miami Bici”, de Jesus del Cerro, iar glumele celor patru reprezentanți ai lungmetrajului care au urcat pe scenă au fost la fel de neinspirate ca și cele din film. Mărturisesc că mi se pare iritantă insistența cu care reprezentanți ai unor astfel de produse comerciale îndoielnice, dar cu priză la public, pledează pentru nevoia unui cinema de acest gen și ironizează în același timp filmele de festival, fără de care însă cinematografia română nu ar exista în lume, iar asemenea gale nu și-ar avea rostul.

Noutatea galei din acest an a fost schimbarea prezentatorului: actorul Alex Bogdan a fost înlocuit, după cinci ani, cu actorul Adrian Nicolae, cunoscut și ca stand-up comedian. Mai puțin exuberant decât colegul său și fără momente de imitare a unor actori celebri, Adrian Nicolae a compensat în schimb prin discursul de deschidere, foarte bun și amuzant, prin glumele despre cinematografia română presărate de-a lungul întregii ceremonii, printr-o prezență de spirit la replici pentru cei care au urcat pe scenă și printr-un reușit control al derulării evenimentelor. Mă așteptam în schimb să fie mai caustic. Cred că este o alegere potrivită pentru rolul de amfitrion.
Cunoscutul actor Costel Constantin a fost distins cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră, care i-a fost înmânat de actorul Lari Georgescu. De asemenea, scenografa și creatoarea de costume Doina Levintza a fost omagiată cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate. Elogiul i-a fost făcut făcut de actorul Marius Florea Vizante. Iar două premii speciale au fost acordate criticului de film Magda Mihăilescu și sculptorului machetist Enache Hărăbor, acesta din urmă primind trofeul din mâna fiicei sale, actrița Manuela Hărăbor. Discursurile de laudatio și cele de acceptare a celor patru premii speciale au fost și cele mai consistente, și inevitabil au avut ceva emoționant, mai ales că toți cei patru au evocat personalități plecate dintre noi. E de apreciat diversitatea meseriilor pe care le acoperă cele patru trofee.

În rest, discursurile celor care au înmânat premii și ale celor premiați au fost scurte, foarte puține cu adevărat memorabile (o prezență foarte bună a avut Elvira Deatcu) și, în mod surprinzător, aproape fără nicio referire la situația în continuare dificilă prin care trece cinematografia. Cea mai puternică trimitere la politică a fost difuzarea unui montaj video de mai multe minute, realizat de Alianța Producătorilor de Film, cu fragmente din diverse producții de cinema și seriale străine filmate în România și față de care guvernul are datorii prin neaplicarea unui program de ajutor de stat aflat în vigoare, așa-numita schemă cash-rebate.

Ca de obicei, gala a fost și un prilej de revedere și de socializare pentru cei peste 500 de invitați prezenți, găzduiți în spațiul mare, outdoor, al Amfiteatrului „Mihai Eminescu”. După ediția de pandemie de anul trecut, restrânsă și strictă în reguli, gala de acum, unde s-a intrat pe bază de test sau cu dovada vaccinării, a fost mai relaxată și a părut un bun prilej de reacomodare. Asta deși incertitudinea încă planează asupra toamnei care ne așteaptă și când ar trebui să înceapă să intre pe ecrane, cu risc de busculadă și canibalizare, zecile de filme românești noi și foarte noi – deopotrivă documentare și de ficțiune – din care au fost arătate fragmente în timpul galei.


lmetropolis.ro/





Ionuț Mareș    6/30/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian