Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Exercitiu


Mai impulsivă ca oricând
muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici
parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei
și în același timp parcă din umbra urzicilor mă întreabă:
”Ce ți-ai dorit să fii, simplu grădinar, poet-grădinar sau numai poet?”
Fără să pot da momentan un răspuns
și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale
mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza a continuat:
”Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?”
Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva,
muza îmi spune:
”Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet!”
Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă
usturimea provocată de urzici,
este unitatea cu care se măsoară metaforele.
Muza vehiculează iar:
”Dacă te gândești să te separi de mine
în locul unde mâinile visătorilor
nu sunt încă afectate de porii urticari ai urzicilor,
de ghimpii trandafirilor
și de iubirile înșelătoare ale grădinarilor
nu vei întâlni restul lumii care înțepă sau irită?
Atunci ce vei răspunde?
*Unde am lăsat pe cea care m-a iritat,
dar cu blândețe în mod educativ?*
”Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da înapoi?
Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine?
Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața scrisului?
Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit?
Dacă virgula credibilă dintre usturimea din lume
și felul cum te îndemn eu să scrii poezie
ar fi porii urticari ai acestor urzici,
înseamnă că doar te fac să te joci de-a grădinăritul
sau de-a poezia
față de ce amendamente severe vei primi din partea unor oameni!
Ce ți-am explicat eu aici e doar un exercițiu banal
față de amploarea prin care
trebuie să implementezi cu lux de amănunte
usturimea lumii în poezie!”


POKER PE POEZII

Să joci poker fie și pe promisiuni electorale
dar să joci poker pe poezii cică cu autorizație e culmea...
Caut un coleg/poet și nimeresc ca niciodată într-un club de pokeriști
Un ”membru” din trupă mă primește inspirat ca-n poezie:
”Acesta poate fi un pokerist/poet mai bun ca noi că dacă
folosește aici fie și cacealmaua sa din poezie, ne duce și masa
pe care se pun banii la bătaie...”
Încerc să motivez că nu am la mine bani decât poezii
și sunt oprit din vorbă astfel:
”Ce vrei să spui că poeziile tale nu au valoare?”
Continuu așa:
”Nu la asta m-am referit dar doream să le duc la un concurs.”
Iar sunt oprit brusc:
”De ce concurs vorbești prietene? Păi, ce crezi că facem noi aici ?
Concurs de ales fasole? Aici alegem bani!”
Intervin iar:
”Doream să spun să duc poeziile acestea la un concurs deoarece sunt noi.”
Un tip înconjurat de bani ca bibliotecarul de cărți îmi grăi parcă ofensat:
”Ia auzi lume rosti un tip pe care abia îl vedeam din bani,
ce crede prietenul că noi ne ocupăm de produse ”second hand”
sau de strâns materiale refolosibile/reciclabile ori sticle și borcane goale.
Ne-ai convins că scrii tu poezii de valoare
dar și noi pe dincoace nu suntem pixuri goale!
Noi scriem cecuri!
Hai pune poeziile acelea în joc să începem odată tura!
Am făcut cărțile de poker după regula poeziei tale.
Ține cărți și pune o poezie la bătaie”
Pun o poezie pe masă și în același timp sunt întrebat:
”În cât ții poezia asta ,în o sută de euro, două sute?”
Să nu par nici prea modest nici prea altcumva spun:
”Păi cam cât spui dumneata atâta face!”
”Așa, băiatule, mă încurajează tipul,
Mai repede, adăugă tipul, spune prețul că doar nu jucăm șah în poezii
ci poker pe poezii evaluate în valută!”
În câteva ture am pierdut poeziile puse în joc
și spun că voi reveni la poker pe poezii
Tipul din dreapta rosti:
„Uite ce bun sunt că mi-am câștigat la poker
până și statutul de poet!
Dar taci!Rămâne între noi...
Dacă mai vrei să joci cu mine poker pe poezii
te fac poet în valută!”


FĂRĂ ACOPERIRE-2

Urcând Golgota fără acoperire
ca un prea legiuit pe lângă nelegiuiți,
am căzut a patra oară ducând crucea țării
și cu totala-mi mască pe față,
nu doar ca cea medicinală
cică să nu văd,
ca să nu deochi partidul altoit și miluit
prin descântece
de urât
de amăgitoare conjunctură
de sperietură
și spor în toate
să nu intre în istorie
ca un basm sau ca minciuna pe ușa din spate…
Nimic nu văd prin masca principiilor politice
ci simt prin crucea grea a țării, ce o țin pe umăr
că trec de Golgota și sunt îndemnat să pășesc înainte
fără Mântuitorul Nostru Iisus Hristos…
Deși Mântuitorul a rămas de mine pe Golgota pășesc cu El în gând,
iar când doream să întreb:
”Ce deal sau ce munte urmează în calea crucii țării mele,
m-a întâmpinat muza ca Simeon Cireneul pe Iisus
Atunci fără să am curajul și nici cu ce
să consemnez ceva
legat de această apariție,
dau onorul muzei cu crucea:
Onorul istoriei încurajărilor extreme…
O, dacă această cruce grea a țării
ar fi chiar cel mai cumplit instrument de scris
să pot consemna ceva cu ea în fața muzei!
Atunci muza a rostit:
”Chiar crucea grea a țării ce o duci pe umăr,
urcând și coborând deal după deal identic cu dealul
noilor principii politice,
e instrumentul cu care vei alcătui în gând
poezia durerilor concrete!”


REGINA MEA 2

1
Muza bună m-a împresurat într-un mod
cât se poate de favorabil.
(spun asta deoarece sunt și muze rele precum demonii...)
Și o întâmpin prin apelativul:
”Regina mea!”
Ea mă primește astfel:
”Mesagerul meu, te-am dobândit drept premiu
sau recompensă
nu ca pe un lucru oarecare
să nu încadrezi totul fără rând
în geografie sau în istorie!”

Muzele rele fiind prin preajmă au obiectat:
”Trădare! La judecată cu ei!”

2
Nici una nici alta se hotărăște ca muza mea să fie răstignită
dar nu pe o cruce inertă ci pe una însuflețită.
Sunt ales eu pe post de cruce vie pe care să fie răstignită muza
Pe al ei umăr-munte de cuvinte mă ridică muza,
umbrind în întregime Golgota sub statura sa...
”Ne trebuie un Everest mai mare
să putem înfăptui această răstignire!”
Așa vociferau muzele rele...Și sunt dat la o parte...

3
Apoi fără să am ca inspirație măcar o poezie însuflețită tip ”Haiku”
prin care să spun ceva în fața muzei
rostesc doar atâta:
”Nemărginirea ta, acum când pe umărul tău de inspirații
ai ridicat Muntele Everest ca pe o cruce de jucărie
cum cred muzele rele că poți fi răstignită?
Toate acestea sub credibilitatea ta au fost anihilate!
Nu am poezie pe măsură cu care să te preamăresc!”

Cum Iisus Hristos strigând către Lazăr care a înviat,
în inima mea-noul cimitir de cuvinte
a intrat regina mea-muza strigând:
”Poezie, vino afară!”

Gramatica renăscută dă muzei onorul în inima mea…

Acum scriu parcă inima grăbită
cronometrează cu pulsul ei
Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos…

COPILAȘUL ȘI CÂINELE


Nu-i timp de analizat iubirea față de cineva,
amploarea facerilor de bine, pedepsele,
aprecierile, binecuvântările,
laudele sau mustrările care trebuie date cuiva.
Veniți să căutăm pretutindeni
un copilaș și un câine
care au ieșit în lume pe o poartă lăsată descuiată.
Această întâmplare nu-i un simplu joc
e seva inocenței lumii
adunată la un loc…
Între copilaș și câinele ce pășesc atât de aproape
pe trotuar nestingheriți
nu încape un cuvânt.
Între ei nu-i loc de ceva mai sfânt...
Nu-i loc nici de o virgulă
care să le separe inocența...
Inocența câinelui dresat să apere tot ce are în lumea lui-
copilașul ce-și etalează
dicționarul de zâmbete vocale de la a la u:
a, ă, e ,i. î , â,o, u,
la care câinele în duet cu copilașul
învață omenește al inocenței alfabet de zâmbete ...
Cum să intervină trecătorii fie și cu o șoaptă
sau cu o mirare la vedere
care să nu pară suspectă
pe lângă cel mai mare câine care
încadrează cel mai mic copilaș ieșit în lume...
Mergând așa pe trotuar ei par
o lume atât de mică
față de lumea nostră atât de mare,
separate doar de mirări sub acoperire...
Nu ajung toți ochii lumii pentru a realiza pe deplin
o mirare integrală legat de
inocența celui mai mare câine dresat
pe lângă cel mai mic copilaș,
ieșiți în lume după voia lor...
Dar cine ar cuteza să-i abordeze într-un fel,
fie și cu un zâmbet care să nu pară suspect
care să nu pară a trădare, a semn de răpire...
Se încearcă a se realiza o mirare deplină
nu cu ochii ci cu gândurile
față de cum își îndeplinește câinele canonul
față de acest copilaș-
canonul istoriei inocenței
cu sau fără acoperire.
Când lumea care pare că vrea să întrebe:
”Cu cine a ieșit în lume acest copilaș?”,
câinele prin privirea sa universală
dă de înțeles că vrea să spună
”Nu se vede? Eu sunt călăuza inocenței
care nu poate fi răpită!”
Atunci prin instinctul patern si antic
al omului modern neîmplinit
ce amână ceasul judecății
s-a auzit glasul tatălui copilului:
”Aici sunt!”
Câinele privind acum
nu spre copilaș ci spre mai marele său stăpân
pare a spune:
”Nu mi-am făcut din lume gânduri,
de aceea micul meu stăpân e teafăr lângă tine!”


STĂPÂNĂ PESTE TOT CE S-A SCRIS
(variantă)

Îmi controlez în plan imaginar sărăcia
Deci doresc să scriu...
Caut un instrument de scris
cum aș căuta o vestă antiglonț cu care
să țin piept ca într-un război mondial
împotriva a tot ce mă chinuiește…
Doresc astfel să scriu cum aș reconstitui
sau apăra un sanctuar al sărăciei fără pereți
format doar din canoane…
Nu mi-ar ajunge gramatica
pentru a defini concret în cuvinte viabile
acest sanctuar
format din căința că n-am ținut în legătură
cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos
nici măcar refugiile unde ne-au împrăștiat stihiile.
Caut un creion sau alt fel de instrument de scris
cum aș căuta o petardă artizanală
cu care măcar să pot speria tot ce mă chinuiește…
Probabil am speriat ceva că mă izbește
într-un mod neobișnuit
ca un flux de căldură relativ rezistenței mele
ce-mi străpunge pielea fie din afară în interior
sau din interior în afară .
E stăpâna peste tot ce s-a scris până acum
și peste tot ce se va mai scrie de acum înainte:muza.
Sunt atât de nepregătit față de această apariție neprevăzută
încât n-am un creion cu care să dau onorul muzei
Doar rostesc în surdină
”Imensitatea ta!”
Citindu-mi gândurile,muza m-a abordat astfel:
”Ce vrei să faci cu creionul ?”
Rămân mut de uimire auzind asemenea întrebare
chiar din partea muzei!
Ea a continuat:
”Sunt convins că stau în fața unui creator
nu a unui simplu copiator!
Te-am numit mesagerul meu
să mă reprezinți din memorie
nu din creion…
Te-am dobândit precum o recompensă,
sau premiu
nu ca pe un lucru oarecare
tratându-te fără indulgență
să nu încadrezi totul fără noimă
în geografie, în istorie
sau mai amplu:în viitor







de Vasile Dan Marchiș    6/28/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian