Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Hristos S-a-nălțat!

Scrisoare către Eminescu(XIII).

Bădie Mihai!
Citesc și recitesc Doina Măriei-tale și descopăr de fiecare dată noi valori. Parcă n-ai scris-o pentru vremea ta, ci pentru vremurile dintotdeauna pe care le-a străbătut Neamul nostru românesc. Încerc să mă situez cu mintea în diferite epoci, în diferite provincii românești, să iau în calcul realitățile de atunci și de acolo și de fiecare dată îmi dau seama că Doina Măriei-tale este mai actuală ca oricând. Este a noastră, a tuturor celor ce simțim și gândim românește din toate vremurile și din toate locurile. Mereu găsesc noi variante ale acestei nestemate, ceea ce dovedește cât de mult s-au temut de ea mai marii vremii. Care mai de care au cenzurat-o, au ciopârțit-o, ca s-o facă mai blândă, mai puțin revoluționară. Ea a rămas, totuși, sabia care a pătruns până în inima vrăjmașilor Țării și Neamului românesc.
Toată istoria însângerată a Basarabiei și Bucovinei, cu toate nedreptățile strigătoare la cer, cu toate dislocările și siberiile înghețate, cu toate colonizările de populații străine, cu toate lacrimile, rugăciunile și blestemele mamelor, soțiilor, surorilor și iubitelor, cu toate scrâșnetele de durere și de ură ale moldovenilor răstigniți pe crucea Istoriei sunt concentrate în versurile Doinei tale: De la Nistru pân’ la Tisa/Tot românul plânsu-mi-s-a,/Că nu mai poate străbate/De-atâta străinătate/Din Hotin și pân’ la Mare/Vin Muscalii de-a călare,De la Mare la Hotin/Calea noastră ne-o ațin/Și Muscalii și Calmucii/Și nici Nistrul nu-i îneacă/Săraca țară, săracă!”
Toată drama învățământului românesc devenit teren experimental pentru toate metodele pedagogice din lume, cobai pentru toți miniștrii și neaveniții, străin de sufletul, mentalitatea, interesele și nevoile românești sunt reflectate în versuri precum acestea: ,,Din Boian la Cornu Luncii/Jidovește-nvață pruncii/Și sub mână de jidan/Sunt românii lui Ștefan.”
Toată truda de-o viață, toate economiile făcute cu privațiuni și cu abstinențe pe care numai sfinții și le permiteau au fost înghițite de jocuri financiare regizate din umbră de rechini ai vremii noastre. Denumiri precum ,,inflație”, ,,devalorizare”, ,,denominalizare” și altele asemenea, au făcut ca să ne trezim peste noapte că nu mai avem nici bani pentru cruce și colivă. Asta la nivel de individ. La nivel de țară situația a fost și mai dramatică. Coloși industriali, care produceau mărfuri, pe care le exportam în toate colțurile lumii, au fost dați la fier vechi. Produceam un tractor la fiecare opt minute, câte un autoturism la fiecare cinci minute, produceam utilaj petrolier de extracție și rafinare pentru noi și pentru tot Orientul, mobilă de lux pentru toate categoriile sociale, produceam din toate cele necesare pentru consumul intern și pentru export. Aveam pământ roditor, capabil să hrănească toată Europa! Eram singura țară fără datorii externe, cu bănci solide, pregăteam înființarea unei bănci mondiale…. S-a ales praful de toate! Au dreptate versurile tale, când spun despre român ,,Că-ndărăt tot dă ca racul/Fără tihnă-i masa lui/Și-i străin în țara lui.”
Am vândut pe nimic bogățiile țării, minereuri, petrol și gaze, bogățiile solului, pădurile, terenurile arabile, unitățile strategice, vitale pentru independența unui popor. Austriecii n-au picătură de petrol în subsolul lor, dar îl iau pe-al nostru, îl rafinează la ei sau în rafinăriile noastre și ni-l vând apoi ca benzină și motorină la prețuri enorme. În 1979 am cumpărat o Skoda cu 28.000 lei; acum, cu acești bani nu pot cumpăra o jumătate de litru de motorină! Ne-a dat Dumnezeu gaze naturale în Transilvania și-n Marea Neagră; ne-am grăbit să le vindem ungurilor, ca să avem de unde le cumpăra apoi! Apele noastre produc curent electric la un preț derizoriu; minele produceau cărbune suficient ca să funcționeze termocentralele și să dea curent electric suficient pentru țara noastră. Au venit ,,băieți deștepți cu gulere albe” de afară, au cumpărat curentul la prețuri mici și ni-l vând acum cu prețuri înspăimântătoare. Curentul produs de români îl vând românilor cehii, italienii și cine știe ce alți venetici. Noi nu eram în stare să-l vindem! La un moment dat, am făcut socoteala că, pentru a achita curentul consumat într-un an, îmi trebuie prețul a zece porci….! Este exact ce spuneai tu, Bădie: ,, Din Brașov pân’la Abrud/Vai ce văd și ce aud/Stăpânind ungurul crud/Iar din Olt până la Criș/Nu mai este luminiș/De greul suspinelor/De umbra străinilor,/De nu mai știi ce te-ai face,/Sărace român, sărace!”
Ne pleacă afară floarea satelor și orașelor românești, tinerii și copii. Ne piere neamul de la un an la altul. Suntem tot mai puțini, tot mai îmbătrâniți, tot mai neputincioși. Nu mai găsești oameni să sape groapa unui mort! Nu mai este mână de lucru calificată. Vedem tot mai des la muncă pe șantierele noastre oameni veniți de la mii de kilometri, din Orientul Apropiat și cel Îndepărtat. Cei mai mulți vin din zone de război, vin cu moartea-n spinare și cu speranța-n suflet. Aceștia vor fi, probabil, locuitorii de mâine ai țării noastre, ,,românii”. Alături de ei vine o altă categorie: afaceriști, patroni, bancheri, învârtiți, aventurieri. Nu știu cum se face, dar vin cu pingelele rupte și pleacă gemând sub sacii plini de bani. Aș da exemplu aici Firma Bechtel, care ne-a pricopsit cu autostrada ,,Transilvania”, ne-a luat bani grei și dusă a fost, iar noi am rămas cu degetul în gură. Și am avut și noi reprezentanți, juriști, politicieni, oameni cu răspundere ca să semneze contractele! Of, of, of! Versurile tale, Bădie, rezumă totul: ,,De la Turnu-n Dorohoi/Curg dușmanii în puhoi/Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier/Toate cântecele pier/Zboară paserile toate/De neagra străinătate/ Numai umbra spinului/La ușa creștinului/Codrul geme și se pleacă/Și izvoarele îi seacă/ Săraca țară, săracă!”
Blestemai, Bădie, căci îți era sufletul plin de obidă și de durere, când vedeai veneticii cum sug vlaga țării și a neamului tău. Blestemele tale sunt mai actuale ca oricând, schimbând doar destinatarii: Cine ne-a adus jidanii/Nu mai vază zi cu anii/Și să-i scoată ochii corbii/Să rămâie-n drum ca orbii/Cine ne-a adus pe greci/N-ar mai putrezi în veci/Cine ne-a adus Muscalii/Prăpădi-i-ar focul jalei/Să-l arză, să-l dogorească/Neamul să i-l prăpădească,/Iar cine mi-a fost mișel/Seca-i-ar inima-n el,/Cum dușmanii mi te seacă/
Săraca țară, săracă!”
Speranța tu ți-o pui în înaintași, în Măria-sa Ștefan cel Mare și Sfânt. Altfel spus, ți-o pui în Istorie. Și bine faci. Numai poporul care-și cunoaște istoria, lupta și speranțele înaintașilor, numai poporul care a învățat de la străbuni că victoria e posibilă, că toți marii coloși ai vremii nu sunt decât uriași cu picioare de lut, că în unitate și perseverență stă puterea unui neam, va putea învinge. Atâta vreme cât marii eroi ai Neamului ne sunt călăuze prin vreme și rugători la tronul ceresc, ne simțim mai puternici, mai uniți și speranțele izbucnesc ca un vulcan. Tocmai de aceea dușmanii Neamului de aproape și de departe devin alergici când vine vorba de istorie, caută s-o falsifice, s-o amestece cu istoria altora, să scoată din manuale marile figuri ale trecutului nostru și să introducă paiațe sclivisite, care au avut ,,succesuri” de trei parale. Istoria a fost și va rămâne, alături de Biblie, cartea noastră de căpătâi, din care vom sorbi apa vie a puterii în lupta pentru dreptate socială și independență națională. Aș tot rosti versurile Domniei-Tale, Bădie: Ștefane, Măria ta,/Lasă Putna, nu mai sta,/Las’ arhimandritului/Toată grija schitului,/Lasă grija gropilor/Dă-o-n seama popilor/ La metanii să tot bată,/Ziua toată, noaptea toată,/Să se-ndure Dumnezeu/Ca să-ți mântui neamul tău…/Tu te-nalță din mormânt/Să te-aud din corn cântând/Și Moldova adunând/ Adunându-ți flamurile/Să se mire neamurile!”
Optimist erai, Bădie, când afirmai că: ,,De-i suna din corn odată/Ai s-aduni Moldova toată/De-i suna de două ori/Vin și codri-n ajutor;/De-i suna a treia oară/Toți dușmanii or să piară/Dați în seama ciorilor/Ș-a spânzurătorilor/Ștefane, Măria Ta,/Lasă Putna, nu mai sta/Că te-așteaptă litvele/Să le zboare tigvele/Să le spui molitvele/Pe câți pari, pe câți fuștei/Căpățâni de grecotei/Grecoteii și străinii/Mânca-le-ar inima câinii/Mânca-le-ar țara pustia/Și neamul nemernicia!”
Unde mai sunt, Bădie, românii tăi, românii lui Ștefan, ca să se mai ridice toți ca unul să-și apere Țara și ființa? Sunt risipiți în lumea toată, ca puii de potârniche! Unde sunt codrii care sperai că vor da ajutor luptătorilor? Munții sunt bărbieriți zi de zi de mii și mii de hectare de pădure, fără ca cineva să se sinchisească! Greu a fost și este greu, Bădie! Dumnezeu știe cum o mai fi în viitor. Ne mângâiem Țara cu dufetul nostru și cu versurile Măriei-Tale: ..Cum te pradă, cum te seacă,/Săraca țară, săracă!”
Cu bine, Bădie, pe curând!
*
Cuvinte duhovnicești. Din scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk selectăm câteva cuvinte grupate sub titlul Roadele pomului: ,,Mergând prin livadă, ajungi să înțelegi că nu poți cunoaște pomii altfel decât gustând din rodul lor. Asemenea să cugeți și despre oameni. Mulți se numesc pe sine creștini. Însă creștinul adevărat nu se vădește altfel decât prin credința cea dreaptă și prin dragoste. Semnele ce mărturisesc despre un creștin adevărat acestea sunt: el este plin de dragoste, smerit, răbdător, milostiv și binevoitor. Și precum mulți dintre pomii unei livezi aduc roade plăcute la înfățișare, însă atunci când le guști pricepi îndată că nu sunt bune de nimic, asemenea și mulți dintre oameni sunt buni numai părelnic: vorbesc domol, blând și liniștit, postesc și se roagă mult, însă îndată ce te atingi de ei, se dovedesc a fi amari prin roadele lor, căci sunt plini de ură, pizmă, răutate și neîndurare și de aceea prin firea lor ei se aseamănă cu pomii cei răi care dau roade rele. Tocmai despre acestea grăiește Domnul: „Nu este pom bun care să facă roada rea și nici, dimpotrivă, pom rău care să facă roadă bună. Că fiece pom după roada lui se cunoaște” (Luc., VI, 43-44). Nu e defăimat aici postul sau rugăciunea, însă acestea nimic nu sunt fără dragostea creștină; nu este defăimată în sine nici vorba lină, blândă și liniștită, însă fără roada dragostei ea nu este decât viclenie și fățărnicie. Nu doar cuvintele, ci faptele împreunate cu vorbe line, blânde și tihnite îl vădesc pe creștinul cel bun. De aceea, trebuie să purtam înlăuntrul nostru adevăratul duh creștin și să ne străduim neîncetat să-l dobândim. Și în chipul acesta, dacă binele va fi întru noi, el va răzbate și în afara noastră. Astfel, după cuvântul lui Hristos, „omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune”.
*
In memoriam: Vasile Vetișanu(I). Vasile Vetișanu(1835-2012) a fost cercetător științific, director al Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei Române(1990-1992), senator (1992-1996) și deputat (1996-2000) în Parlamentul României. L-am cunoscut la un simpozion, la Botoșani, în zilele de 18-20 noiembrie 1982. M-am nimerit în cameră la hotel cu dânsul și cu Domnul Popa Gheorghe, muzeograf la Mausoleul din Mărășești. Abia a doua zi le-am aflat numele. Era seara, eram obosiți de drum și am discutat puțin.
A doua zi, pe 19 noiembrie, la ședința festivă de deschidere, după ce au vorbit oficialitățile, a vorbit Domnul Vasile Vetișanu despre cultura populară. A fost magistral, deși în anumite momente părea cam timid.
A urmat masa, pe care am luat-o la cantina Liceului Sanitar din Botoșani. Masa a fost cam sărăcuță. Am stat împreună cu Domnul Vasile Vetișanu, cu Domnul Prof. Gheorghe Hrușcă și Domnul Prof. Filaret Aprotosoaie. Ultimii erau pensionari, unul din Vlădeni și altul din Săveni, județul Botoșani. Bătrânii au început să spună amintiri despre Nicolae Iorga. Aflând că mă ocup de așa ceva, mi-au luat adresa și m-au asigurat că-mi vor scrie acasă. Domnul Vasile Vetișanu ne-a vorbit despre valoarea inestimabilă a etnoistoriei și despre necesitatea unor studii mai ample. I-am vorbit de proiectul meu privind Cronica nescrisă a românilor și a rămas foarte impresionat. Mi-a recomandat să nu coroborez documentul etnoistoric cu cel istoric, deoarece aș fi tentat să mă ghidez după cel istoric și să denaturez pe celălalt. Documentul etnoistoric trebuie să rămână ceea ce este, fără nici un compromis din afară. El constituie un auxiliar pentru studiul istoric și ca atare trebuie lăsat să-și spună cuvântul. Bătrânii mi-au recomandat pe Doamna Smith din Botoșani, pensionară, care, la tinerețe, a fost foarte apropiată lui Iorga, făcându-i în special traduceri.
La cantina Liceului Sanitar, seara, a avut loc banchetul. A fost mâncare bună, la care s-a adăugat țuică și vin. Vinul era negru, puțin acrișor, dar băubil, adus de undeva de la țară, ,,din cel mai nordic sat al țării”, cum țineau să precizeze gazdele. Cred că s-au băut mai bine de 50 litri. Eu însumi am băut, ca niciodată, câteva pahare, dar nu am simțit că m-aș fi îmbătat. Doar buna dispoziție era pe fețele tuturor. S-au ținut scurte discursuri. Eu eram doar cu Domnul Vetișanu la masă. Aveam acolo trei pahare, unul fiind al lui Scipione Bădescu(1848-1904), de care vorbise Domnul Vasile Vetișanu. Când le terminam pe ale noastre, îl împărțeam ,,frățește” pe al lui Scipione. Am aranjat cu Domnul Vetișanu să realizăm un Microdicționar de înțelepciune românească. A fost entuziasmat de idee și s-a alăturat propunerii mele de a colabora. A luat cuvântul și a vorbit despre rolul simpozionului în cimentarea ideii de unitate sufletească între membrii participanți. A fost îndelung aplaudat.
Domnul Vasile Vetișanu mi-a povestit că are în Sălaj casa părintească în care locuiește maică-sa și că aproape săptămânal se duce pe acolo, fiind strâns legat de locurile natale.
A doua zi, pe 20 noiembrie, după ce am vizitat de dimineața câteva biserici din Botoșani, l-am întâlnit pe Domnul Vasile Vetișanu și ne-am dus la restaurantul ,,Rapsodia”, unde am servit câte o omletă și câte o cană cu ceai. I-am povestit de ghinionul cu Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Mi-a spus că Academia de Științe Sociale și Politice se va desființa în curând. A fost și este un paravan, în spatele căruia mulți faliți ai zilei își umpleau buzunarele cu parale. Academia aceasta nu a produs nimic solid în cultura românească, iar pe de altă parte mai avem Academia Română, care, dacă s-ar bucura de atenția cuvenită, ar putea face lucruri mari. Atitudinea patriarhului față de mine denotă faptul că e atât de strâns în laț, încât nu poate hotărî nimic din proprie inițiativă. Totul i se dictează de către organul politic, iar el devine o marionetă. O lucrare de genul acesta făcută de mine ar pune în circulație niște valori ale culturii bisericești și asta nu trebuie să se întâmple. Pe de altă parte, ar încuraja tineri teologi la munci serioase și asta iar deranjează. A fi episcop cu demnitate în ziua de azi e lucru rar(…)(Va urma).
*
File de jurnal – 7 sept. 1982(I). ,,Pictorul Ivănescu a avansat mult cu lucrarea. Cred că-n seara aceasta termină de restaurat pictura în biserică, rămânându-i de făcut pictura din nou la catapeteasma construită de curând. Din punct de vedere estetic, a realizat o lucrare bună. Culori vii, tonuri bine strunite, lumini și umbre, fețe expresive, totul dovedește o mână exersată. Nu a fost până acum centimetru pătrat, pe care să nu pună pensula. A fost aproape o pictură ,,din nou”. Păcat că nu a fost corect în ceea ce privește chituirea crăpăturilor și materialele folosite. E dureros să știi că avariile tencuielii au fost acoperite de culoare și cu asta basta! Lumea e foarte mulțumită. I-am asigurat în fiecare zi salahori. Nimeni nu mi-a spus că nu vrea sau că nu poate să vină. În Malovăț este o atmosferă generală foarte favorabilă la adresa mea. Satul însuși participă la bucuria realizării.
Ieri-noapte am plecat la Timișoara, ca să dau comandă pentru un policandru cu 40 de brațe, zece sfeșnice mici și două mari. L-am găsit doar pe Domnul Inginer Mircea Mughiuruș. M-am tocmit cu el și mi-a promis că-mi va executa întreaga lucrare la prețul de 14.000 lei. Este un preț convenabil, având în vedere greutatea execuției modelului ce l-am stabilit. Am cumpărat anvelope și camere pentru mașină și i le-am lăsat tot dumnealui să mi le aducă. I-am dat 1.000 lei acont pentru lucrare.
Azi au venit la mine moldovenii, care mi-au lucrat la Malovăț luna trecută. Au găsit minimum de plumb și vor să înceapă vopsirea acoperișului și văruirea exterioară. Cer 4.000 lei pentru toată lucrarea, din care 1.000 se reține pentru impozit. Sunt de acord și mâine vor începe lucrul. Le-am dat 400 lei pentru 30 kg minimum de plumb și 10 l in fiert.
M-am întâlnit cu Domnul Andronie Vișan. M-a felicitat pentru Coloana Infinitului și mi-a spus că-mi va face o recenzie în ,,Viitorul”.
L-am întâlnit vineri pe Domnul Sevastian Manolea. A pierdut cererea mamei mele adresată Consiliului de Stat pentru anularea amenzii. I-am bătut-o din nou la mașină și i-am trimis-o. Mi-a spus că va trebui să plătesc 100 lei la Consiliul Popular Malovăț, pentru ca lucrurile să se mușamalizeze. Mă chema la Botoșani, la un simpozion de demografie. Nu pot să mă duc.
La Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Român㔠am mai organizat la material.
Ieri am fost la Timișoara și l-am vizitat pe Timotei Seviciu, episcopul-vicar al Mitropoliei Banatului. Mi s-a părut un om modest sub toate aspectele. Am discutat cu dânsul problema Bibliografiei mele. Este încântat de ideea realizării unei asemenea lucrări, dar îi este și lui teamă că nu mi-o vor publica. Mi-a promis că va vorbi despre aceasta și cu Roman Ialomițeanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Am trecut pe la redacția revistei ,,Mitropolia Banatului”. Am vorbit cu redactorul Țârnea. Mi-a spus că li s-au mai redus 200 pagini din cota anuală de hârtie rezervată revistei. În același timp, i s-a pus în vedere să promoveze materialele care privesc provincia respectivă, cât și autorii din zonă. Materialul meu va rămâne pentru 1983. E grea problemă publicarea!
Domnul Țârnea mi-a spus că Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, a fost mentorul fiilor președintelui țării în timpul studiilor lor la Londra. Chiar și numai pentru aceasta ar avea șanse sigure cu prilejul unei eventuale candidaturi la postul de patriarh.
Am trecut pe la Muzeul Banatului. Am vorbit cu Domnul Vasile Dudaș, șeful secției de istorie a muzeului. Mi-a spus că volumul cu comunicările de la simpozionul de anul trecut are puține șanse să apară. Speră să țină anul viitor un simpozion cu P. S. M. D. R. – ul și poate că abia atunci vor alege materiale pentru un volum. În orice caz, m-a încredințat că lucrarea mea e bună și că atunci când se va ivi prilejul mi-o vor publica. Mi-a promis că mă vor invita la simpozion anul viitor.
Miercuri am făcut înmormântarea lui Marin Curea din Colibași (71 ani). Părintele Iliescu e la examene. Ca dascăli am avut pe Dănică Băloi și pe moș Ion Bălan. Acesta a ,,călcat pe o sută de ani”, cum precizează dânsul. Se ține bine bătrânul. Citește fără ochelari, merge destul de țanțoș și zice slujba fără poticnire. Mi-a adus și trei documente din 1855-1858. I-am dat 100 lei. Mi-a spus: ,,- Să dea Dumnezeu să nu se termine bănuții în punga dumneatale niciodată!”
*
*
Zâmbete. ☺Un bărbat își conduce soția la gară. Aceasta pleacă la o stațiune. O urcă în tren, îi așează bagajul, își iau rămas bun și el coboară. Ea deschide geamul și mai vorbește cu el. Trenul pleacă. El își aduce aminte de ceva și aleargă pe lângă tren, strigându-i: ,,- Să nu mă înșeli!!!” Ea răspunde: ,, - Nu te aud!!!” El strigă mai tare: ,, - Să nu mă înșeli!!!” ,,-Nu te aud!” răspunde ea. El se împiedică și cade. Strigă de jos, icnind de durere: ,, - Du-te și fă ce vrei!!!” Ea, veselă, îi răspunde: ,, - Am auzit! Am auzit!” ☺La facultatea de teologie, un student întârzie la o oră de curs. Când intră în sală, profesorul, supărat că a fost întrerupt, l-a întrebat: ,,- De ce-ai întârziat, domnule student?” ,,- Am fost la biserică să mă rog!” îi răspunde studentul. ,,- Te-ai rugat și pentru mine?” întreabă profesorul ironic. ,,- Întotdeauna mă rog pentru dușmanii mei!” răspunde studentul pe același ton.
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! Hristos S-a-nălțat!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda





Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     6/23/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian