Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ziua când joacă ielele

Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Floriile. Sunt trei zile de sărbătoare, fiecare dintre ele cu o altă semnificație:
Sâmbăta dinaintea Rusaliilor – numită Moșii cei mari, Moșii Rusaliior sau Moșii de var㠖 este una dintre cele mai importante momente ale cultului morților din calendarul popular.
Duminica de Rusalii, numită și Duminica mare sau Duminica cinzecimii (fiind sărbătorită la 50 de zile dupa Paști) este ziua în care comunitatea creștină sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh fiind considerată și ziua de naștere a bisericii.
Lunea de după Duminica Mare este cea a sărbătorii populare cu origini precreștine a Rusaliilor, timpul în care ielele sau rusaliile “joacă pe la puțuri, fântăni, cruci, răspântii, poiene” și “fac răutăți de tot felul pe lume”.



Loc în care se zice că "au jucat ielele"

Dansul ielelor
S-au păstrat până azi multe superstitii legate de Iele. Am selectat pentru voi câteva din studiul “Credințe și superstiții ale poporului român” publicat în anul 1914 de către marele folclorist român Artur Gorovei:
“Verdeața pe unde au jucat ielele se topește ca și cum ar fi arsă de foc, apoi târziu tare răsare iarăși iarba în acel loc, de o frumusețe rară, dar nu o mănâncă nici un dobitoc.” (din zona Putnei);


"Dansul ielelor"

Ielele beau noaptea apă de prin fântâni și oricine va bea după dânsele, îl pocesc. De aceea cine va bea apă dimineața din vreo fântână, lasă în ea vreun semn de la sine, pentru ca poceala să cadă pe acel semn.” (din zona Prahovei);

Pe sub unii copaci crește un fel de iarbă mare; acolo au jucat ielele, și cei care calcă pe acel loc, i se moaie un picior sau o mână.” (din zona Sucevei);


Cine a văzut Ielele făcând hore noaptea prin poieni și cântănd, dacă o va spune amuțește.” (din zona Muscelului);

Dacă te strigă cineva în această noapte să ieși afară, să nu ieși că te pocesc ielele.” (din zona Vâlcei)


Savatina, Margalina și Rujalina


Dar cine sunt ielele? Sunt “niște spirite femeiesti, făcătoare de rele. Sunt așa de periculoase, încât nu este bine nici chiar pe nume a le chema. Pentru aceasta, obișnuit, ele se exprimă numai prin prenumele Ele sau Dânsele.” O să vă dezvălui totuși - înfruntând aceste pericole menționate de etnologul Tudor Pamfile în studiul “Sărbătorile de vară la români” – numele celor trei iele: Savatina, Margalina (sau Magdalena) și Rujalina. Ele sunt fiicele lui Rusalim Împăratul. Cele trei rele Iele călătoresc în zilele de Rusalii peste pământ. Ele “aleargă prin nori cu alai mare de vrăjitoare. Mulți români se jură că ar fi auzind răsunând prin văzduh muzica lor. Când se strâng la un loc, pornesc să joace ca niște nebune; pe acel loc toată verdeața se usucă.”


E un mare pericol să le privești dansul, pentru c㠓dânsele pocesc pe cei care le privesc jocul, luându-le gura, mijlocul, o mână sau un picior”. Tot ielele pot să pedepsească pe cei care le spionează orbindu-i, asurzindu-i sau dându-le diferite boli (epilepsie, boala copilului, nebunie…). Ielele “stau și împrejurul fântânilor și de aceea noaptea să nu se aducă apă de la vreo fântână, căci împrejurul lor joacă ielele și cel care va lua apă va fi luat de Iele .” Să se ferească deasemenea cel care “într-o călătorie întâlnește vreun drum încrucișat. Să nu treacă prin răspântia lui, căci îl pocesc Ielele”. Multe răutăți pot să facă Ielele. ”Viața omenească ar fi stat chiar în cumpănă daca Dumnezeu n’ar fi lăsat cele patru buruieni ocrotitoare omului. Aceste sunt : avrămasca, cristineasca, leușteanul și odoleanul.”


Duminica Mare a Rusaliilor

Duminica Mare a Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creștină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor și de aceea sunt foarte greu de diferențiat obiceiurile si practicile creștine de cele precrestine. Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moșilor de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile. S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile și tradițiile populare legate de Duminica Mare. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog și folclorist roman Tudor Pamfile - descrierea câtorva dintre ele:


De Rusalii

“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari și frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile (…). Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri, împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane și pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri și zăbrele) și pe sub streasină. Mai toți pun și prin garduri, dar mai ales pe la țărușii porții. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”


Poartă împodobită de Duminica Mare
Ramuri de tei se duc și la biserici: “Rămurelele se așează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiță mică și o dă fiecărui creștin care se perindează la anafură. Aceste mlădițe se păstrează apoi la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguțe de tei aduse în ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe. Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguță de tei uscat, cu credința că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleași crenguțe, este destul numai să se amenințe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”


Împărțirea ramurilor de tei

În Țara Românescă femeile duceau la biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc și de jaleș. Acestea erau lăsate acolo timp de trei săptămâni și erau aduse acasă în a treia duminică: “Aceste buruieni, cred și spun, că sunt bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răgușelii și a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă și la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.”
Citește aici mai multe despre: Cântecele și descântecele de dragoste.


“Ca să fii ferit de futișaguri și pierderi peste an, este bine ca cea dintâi plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi și să o scoți pe urmă, să o rupi în trei părți și să o împarți la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.
O altă credință populară legată de această zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile bune, care ard numai pe la zile mari, își arată flacăra.” O tradiție care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din spice de grâu curat și din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la biseric㠓unde se păstrează apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste an.”

Cunună

Un obicei întâlnit prin părțile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce și apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se așează într’o parte și cealaltă în fața ei. Flăcăul le întreabă și ele răspund de trei ori:
- Dați surate pân’la moarte ?
- Dăm surate pân’la moarte !
- De azi înainte sunteți surori ?
- Suntem !
- De azi înainte să știți: nu vă mai ziceți pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr dulce, și apucând una de o ramură și alta de cealaltă, trag s’o spintece.”


La fântână

Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor și al ușilor cu usturoi și cu leuștean “spre a feri gospodăriile de duhurile necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune și din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.
Citește și: Moșii cei mari ai Rusaliilor sau Ziua când joacă Ielele

Sursa informațiilor și a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” - semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910


Moșii cei mari ai Rusaliilor
Posted: 18 Jun 2021 01:29 AM PDT
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Floriile. Sunt trei zile de sărbătoare, fiecare dintre ele cu o altă semnificație:

- Sâmbăta de dinaintea Duminicii Mari a Rusaliilor – numită Moșii cei mari, Moșii Rusaliior sau Moșii de var㠖 este una dintre cele mai importante momente ale cultului morților din calendarul popular;
- Duminica de Rusalii, numită și Duminica mare sau Duminica cinzecimii (fiind sărbătorită la 50 de zile dupa Paști) este ziua în care comunitatea creștină sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh fiind considerată și ziua de naștere a bisericii.
- Lunea de după Duminica Mare este cea a sărbătorii populare cu origini precreștine a Rusaliilor, timpul în care ielele sau rusaliile “joacă pe la puțuri, fântăni, cruci, răspântii, poiene” și “fac răutăți de tot felul pe lume”.

Pomana

MOȘII DE VARĂ

Conform rânduielilor creștine, în zilele de sâmbăt㠓se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morților, care pomană poate consta din mâncare, băutură, haine de purtat și altele (…). Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face și în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua sâmbetei.” Dintre toate zilele de sâmbătă de peste an, există în popor credința c㠓ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor și pomenirilor este Sâmbăta Duminicii mari, numită și Moșii Duminicii mari, Moșii Rusaliilor, Moșii de Rusalii sau, mai peste tot locul, Moșii cei mari sau Moșii de vară.” În aproape toate regiunile țării se păstrează obiceiul de a se da de pomană vase de lut sau de porțelan, căni sau străchini de lemn împodobite cu flori și umplute cu fructe, lapte, vin sau apă. “Oalele, ulcelele, cănile și sticlele se dau de obicei pline cu vin, iar cine n’are le poate umplea și cu apă. Cofele și toate celelalte vase sunt împodobite pe la gură cu cununi de flori, de trandafiri mai ales, dacă sunt înfloriți în această vreme. Printre florile înșirate pe ață se pun și roșcove, smochine, covrigi și altele cumpărate toate din târg. Străchinile, talgerile, castroanele și farfuriile se dau pline cu bucate. Aceste bucate sunt de obicei felurite soiuri de zamă sau zeamă de pasăre, purcel sau miel, cu tăieței, orez și altele. Farfuriile late sau întinse sunt mai ales duse umplute cu meșniță sau orez fiert în lapte. Toate aceste lucruri care se duc a fi împărțite se numesc moși. O gospodină duce moși pe la toate neamurile și toți vecinii, și primește iarăsi moși de la toți aceștia. Cu acest prilej, se strâng atât de multe vase, încât rar gospodar care își mai cumpără altele din târg pentru nevoile casei.” Cel care dădea de pomană spunea: "Pe lumea asta ție, pe cealaltă, mie!". Cel care primea răspundea: "Bogdaproste!" sau "Domnul primească!".

Prin Oltenia, de Moșii de vară, era obiceiul ca femeile să meargă în cimitir și să își plângă morții, pentru că în această zi “păcătoșii se trimit din nou în munca iadului”. Prin Bucovina exista credința “că nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru ca în această zi se împărtășesc cu sfintele taine toți morții și dacă unul din neamul celor morți mănâncă, atunci cei morți din neamul lui nu se pot cuminica”. Prin zona Câmpulungului (Argeș) era “datina ca nănașii să trimita finilor si mai ales celor de botez, încă și câte o junincă dimpreună cu toate ce e nevoie la o vacă de lapte precum doniță, satișcă și strecurătoare.” Un alt obicei interesant se întâlnea prin unele părți din Moldova: “cei care în toamna trecută s’au îngijit și au dat de pomană între altele și o masă încărcată cu tot soiul de bucate și colaci, acum, la moșii aceștia, ei se duc să umple acea masă. Această datină se numește umplutul meselor. Gospodina care a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate și umple acele vase, tot pe masa dată.”

Prin Țara Românească în această perioadă se ținea Târgul Moșilor, “care se începe luni și durează până sâmbăta înainte de Rusalii, adică o săptămână întreagă.” Târgul moșilor, care era un prilej pentru târguieli și pentru distracții de tot felul, “s’a născut din târgul unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru Moșii Rusaliilor”. Cel mai cunoscut dintre aceste târguri organizate de Moși a fost până în perioada interbelică cel care se ținea în București. în celebrul bâlci organizat în săptămâna Rusaliilor mergeau mai ales mahalagi și târgoveți – dar și burghezi - pentru a colinda vestitele “țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită și „zăpăceal㔠. Era locul în care copiii mâncau floricele și “își sglâmboiau ochi în toate părțile și nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiți comedianți care se arătau la circuri cu „renume mondiale” și în special la panorama lui Braun care avea toate minunățiile pământului.” (citește și “Piticul din Bâlciul Moșilor”)

Sursa informațiilor și a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.






“Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.    6/19/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian