Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Exilul de după exil - Poetul, jurnalistul si editorul Gabriel Stănescu (1951-2010)

GABRIEL STĂNESCU - REVISTA ROMÂNO-AMERICANĂ ORIGINI. ROMANIAN ROOTS

Aparitie fulgurantă, poetul, jurnalistul si editorul Gabriel Stănescu (1951-2010) a strălucit, publicistic si editorial, ca o prezentă exemplară prin luciditatea si clar-viziunea ce l-au singularizat într-o actualitate bulversată de bine organizatele manipulări post-decembriste. Doctor în filosofie emigrat în USA după mineriadele din 1991, revenise în tară hotărât să se opună si să devoaleze compromisurile si malversatiile falacioasei democratii originale. Asa se face că devenise fondator al revistei româno-americane Origini. Romanian Roots, una dintre cele mai importante publicatii apărute în post-decembrismul românesc.
Sensul evenimentelor din România de după ’89 a căpătat destul de repede o coloratură cu totul specială. Prin complexul de aparente ce se institutionalizaseră cu vizibilă grăbire, era deja evident că asupra memoriei actualitătii se initiase, desigur tacit, o amplă ofensivă menită să estompeze malignitatea si ilegitimitătile criminale ale fostului regim comunist. Intr-un asemenea context, cei care erau capabili să observe mersul real al lucrurilor, aveau să observe că – spre exemplu – fenomenul literaturii exilului românesc redevenise, instantaneu, la fel de indezirabil ca si înainte de ’89, ceea ce arăta că linia orientărilor culturale impuse mai înainte de politrucii comunisti nu fusese nicio clipă abandonată. Despre această literatură, mereu ocultată de-a lungul deceniilor, ca si despre victimele (partea nefericită a) istoriilor recente (v. serialul durerii!) nu mai era recomandabil să se vorbească. Asa a apărut (si s-a si împământenit) expresia, pe care continuăm s-o auzim săptămânal la televizoare, despre „o istorie care nu se învată la scoală”. Si, se întelege, nimeni nu este abilitat să mai explice „de ce”?
Pornind – si de la acest (nu foarte important ?!) amănunt – se va putea deslusi atât subsidiarul realitătii noastre, cât si ratiunile pe temeiul cărora Gabriel Stănescu initiase în Statele Unite o revistă româno-americană Origini. Romanian Roots. Totodată, asa cum se va vedea, demersurile lui intentionau si o – deja vizibil necesară – continuitate cu spiritul, la ora aceea deja stins, al publicisticii exilului românesc. În contrast cu, bine si premeditat instalatele, amnezii ale post-decembrismului, revista punea pe tapetul contemporaneitătii una dintre cele mai transante interogatii: „De ce acest slab ecou, în opinia publică, privind mărturiile crimelor comunismului? De ce această tăcere jenată a politicienilor?/.../Ne aflăm în fata unei imposibilităti cognitive?”.
Constatând că demantelarea utopiei fusese, ab initio, stopată, că reziduurile gândirii totalitare deja dominau în această pretins-nouă realitate, Origini. Romanian Roots îsi structura mesajul si ca un remember al spiritualitătii exilului. Istoria vine (sau re-vine?) uneori cu mari si devastatoare ironii. Ce altceva s-ar mai putea spune despre faptul că o revolutie anticomunistă (!?) îl readusese în prim-planul actualitătii tocmai pe dogmaticul ultra-stalinist Silviu Brucan, cel care în anii de cumplită teroare bolsevică ceruse în Scânteia condamnarea la moarte a elitelor politice si culturale ale tării, în vreme ce consoarta, „tovarăsa” lui, acuzator principal în sinistrele tribunale ale asa-zisului popor, îl osândeau la muncă silnică pe viată pe foarte tânărul Vintilă Horia, încadrându-l în rândul marilor criminali de război. Dar, asemenea întâmplări nu sunt, mai niciodată, întâmplătoare. Deci nu a fost de mirare atunci când deciziile acelui tribunal din ’46 au fost – fără pic de jenă – copiate si readuse cuvânt cu cuvânt în actualitatea de după o însângerată revolutie (pretins) anti-comunistă, vituperându-i din nou (?!) ca „dusmani ai poporului” pe Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Vintilă Horia, Ion Sugariu si pe toti ceilalti pe care tovarăsul Brucan & comp îi anatemizaseră în anii de teroare bolsevică.
Însă coincidentele – iarăsi întâmplătoare (?) – aveau să continue si, n-a fost loc de uimire, când în post-decembrismul anti-comunist, Vladimir (Volodea) Tismăneanu, fiul unora dintre cei mai notorii cominternisti si nkavd-isti de rang înalt, a fost desemnat să condamne el (!?) crimele comunismului din România. Asa se face că, numai în revista Origini - Romanian Roots (vol.XI n.6-7-8, June-July-August 2007) s-a găsit cineva, Andrei Vartic, lucid si apt nu numai să observe ci si să denunte caracterul sfidător si anti-românesc al deciziei prezidentiale. Articolul demonstra că asa-zisa revolutie nu fusese decât un act de restaurare, nici măcar cosmetizată, fapt demonstrat cu asupra de măsură si de Monica Nedelcu, ea punând lucrurile în necrutătoarea lumină a adevărului când a scris: „...Cu sprijinul moscovit, liota comunistă si-a mentinut puterea/.../ iar procesul exemplar care ar fi trebuit să urmeze, a fost amânat sine die. /.../ neo-stângismul ambiental s-a combinat cu un dispret sistematic al valorilor românesti/.../ România intelectuală de azi a redevenit, din slugărnicie si mimetism, mult mai stângistă decât Franta intelectuală, iar dispretul poporului român fată de propriile sale valori autentice frizează inconstienta./.../ Merită psihanalizată această formă de nesimtire a poporului român, care, abia iesit din grota stalinist ceausistă, caută refugiu, cu un soi de frenezie disperată, în bordelul stângismului consumist./.../ E absolut evident că cenzura ideologică s-a reimpus în ultimii ani în România de către cei care au ajuns în fruntea anumitor institutii de cultură”.
Severele concluzii puneau pe tapet ratiunea profundă si temeiurile în virtutea cărora regretatul Gabriel Stănescu initiase publicatia. Pe deasupra să mai amintim si că la momentul acela numerosi colportori de opinii, formati la academia Stefan Gheorghiu, nu mai aveau ezitări să eticheteze orice manifestare de autentică cultură românească ca apartinând orientărilor de dreapta. Publicistul Gabriel Stănescu li se adresa cu o întrebare transantă: „...când si cum s-a identificat stânga politică cu cultura românească autentică? Ce pozitie a adoptat stânga aceasta politică în procesul otrăvitor al rusificării tării? Ce alternativă a oferit stânga politică si culturală în cei aproape cincizeci de ani de totalitarism comunist?”
Deosebit de semnificativă, mai ales din perspectivă valorică, se configurase si componenta Editorial Board-ului: George Astalos, Stefan Augustin Doinas, Paul Barbăneagră, Constantin Virgil Negoită, Mac Linscott Ricketts, Aurel Sasu, Stefan Stoenescu, Virginia Stănescu.
În conditii deosebit de dificile financiar, publicatia avea sase aparitii pe an în numere duble. În fiecare erau anuntate tematicile supuse dezbaterii din numărul următor. Iată câteva dintre acestea: Securitatea si exilul românesc, Este Eminescu un reactionar?, 23 august 1944 – între mistificare si adevăr istoric; Cultură si politică; Vintilă Horia, exilatul; Orientări si solutii în câmpul valorilor lumii contemporane. Edificatoare sunt si titlurile precum si semnatarii: Procesul comunismului, contrarevolutiei si tranzitiei criminale – Dan Culcer, Părintele Stăniloae si Europa unită – Theodor Codreanu, Basarabia lui ...Volodea Tismăneanu – Andrei Vartic, Institutul cultural român din Freiburg - Gabriel Stănescu, Diaspora care uneste – Mihai Posada, Exilul ca metamorfoză – Constantin Eretescu. Întoarcerea lui Vintilă Horia nu a mai avut loc – Marcel Petrisor, Theodor Cazaban despre Vintilă Horia - Cristian Bădilită, Înainte si după Vintilă Horia – Marilena Rotaru, Vintilă Horia în corespondentă cu Mircea Popescu – Mihaela Albu/ Dan Anghelescu, Europa Liberă si exilul românesc. O istorie încă nescrisă – Rene Alecu de Flers.
O serie de pretioase amănunte privitoare la aparitia revistei Origini ne-au fost puse la dispozitie chiar de Gabriel Stănescu prin mărturiile din interviul consemnat de poetul Andrei Zanca. Astfel, suntem edificati asupra concursului de împrejurări ce avea să deschidă drumul spre această initiativă jurnalistică. În 1995 lua fiintă International Association of Romanian Writers & Artists (Asociatia Internatională a Scriitorilor si Oamenilor de Artă Români LiterArt XXI), structură organizatională creată de scriitori, jurnalisti, artisti plastici si profesori universitari exilati în Statele Unite, Canada, Germania, Franta, Italia, România, Austria, Elvetia.
Doi ani mai târziu, Gabriel Stănescu era solicitat de conducerea LiterArt XXI (Sanda Golopentia, Constantin Eretescu si Silvia Cinca) să preia îndatoririle de secretar general al asociatiei. Într-o astfel de calitate, cel desemnat îsi propunea să determine o apropiere, o reunire a fortelor scriitoricesti din exil, scop în care initiase si editarea revistei Origini. Romanian Roots, publicatie ce aspira să devină „...o modalitate sublimată de a mentine trează constiinta celor din emigratie pentru a-si aduce aminte de unde au venit, cine sunt, si încotro vor să se îndrepte.”
Asa se face că, în cele din urmă, programul LiterArt XXI (cu sediu la Atlanta, Georgia, USA) căpăta o consistentă absolut notabilă prin aparitia revistei Origini. Romanian Roots, a Almanahului Origini si a Caietelor Internationale de poezie. Toate acestea, la un loc, se concretizau si ca un răspuns adecvat la o stare de lucruri pe care Gabriel Stănescu, în interviu, îl creiona cu deosebită limpezime: „...Romanian Journal, revistă ce apare la New York, este finantată din fondurile directe ale statului român/.../ cei desemnati să reprezinte cultura română în America nu-s oameni de cultură, ci lingăii puterii de ieri si de azi si, probabil, ai celei de mâine. În aceste conditii imaginea culturii românesti nu se îmbunătăteste, ci se depreciază pe zi ce trece.”
Se instituia astfel o veghe permanentă asupra întâmplărilor care apăruseră ori se întrezăreau deja la orizonturile, nu tocmai senine, ale post-decembristei culturii române. Unul dintre exemplele semnificative ce va ilustra această veghe avea ca punct de pornire un articol din 1921 semnat de Nae Ionescu unde – cu autoritatea de necontestat în epocă – acesta afirmase: „Filosofia românească, în forma ei cultă, nu există. Si e foarte probabil că nu va exista încă multă vreme de aici înainte.” Desigur, doctor în filosofie, Gabriel Stănescu nu avea de gând să „combată” asertiunile formulate în urmă cu sapte decenii de maieuticul Profesor al tinerei generatii interbelice. Însă – cum avea să precizeze – accepta cu greu „...că aceeasi afirmatie face scoală azi/.../auzită din gura unuia dintre emulii unui filosof care chiar iesise din mantaua lui Nae Ionescu. Am aflat că originalul Gabriel Liiceanu,vrând probabil să facă impresie, ar fi deschis cursul său despre C. Noica de la Facultatea de Filosofie din anul 1995 cu aceleasi cuvinte: Filosofia românească nu există; ar fi putut începe cu C. Noica, dar...”
În publicistica românească de după ’89, un merit notabil ce se adaugă în contul revistei Origini este si acela că a re-deschis orizonturile către fenomenul literar al exilului românesc. După 1990 acest veritabil tezaur de literatură era în totalitate necunoscut. Jurnalul Literar al regretatului Nicolae Florescu a fost singura publicatie care, cu eforturi considerabile si totodată cu o exemplară probitate stiintifică, readusese în actualitate acest fascinant peisaj literar unic în Europa. În interviul cu Andrei Zanca, Gabriel Stănescu abordase problema acestui fenomen, situându-l sub semnul unei insolubile neclarităti: „...Nu cred, spunea el, că există granite între literatura românească din tară si cea din exil. /.../ Dar dacă scrii totusi, în româneste si ea, literatura română nu te vrea printre alesii ei?” Evident, nu literatura română era aceea care refuza cu obstinatie atât reintegrarea, cât si orice apropiere a publicului de valorile literare ale exilului. Post-decembrismul evita în esentă tocmai faptul că aceasta s-ar fi putut converti într-o veritabilă terapie a memoriei, aceea pe care Monica Lovinescu o considera imperios necesară pentru mentalul unei societăti peste care a domnit totalitarismul. Fără îndoială, exilul ca si fenomenul literar al exilului, atât pentru revistă cât si pentru editorul ei au constituit o preocupare constantă. Pe prima copertă, partea superioară, figurează un citat din scrierile lui Vintilă Horia: „Istoria exilului o pot face numai câteva personalităti în stare să creeze într-un ritm românesc, pe care numai ele îl pot simti si întelege.” În mod vădit, Gabriel Stănescu a fost una dintre acestea si, alături de el, marea majoritate a colaboratorilor care i s-au alăturat. Ca si el erau nelinistiti si sceptici, având de înfruntat efectele acestui autism al actualitătii. În numărul 4-5 al revistei Origini (2010), scriind despre Vintilă Horia, o întâlnim pe Monica Nedelcu. Cu vizibil regret ea crede si spune: „...ceasul românesc al lui Vintilă Horia n-a sosit si, probabil, nu va sosi prea curând. Acest mare scriitor si gânditor român din secolul XX, /..../scriind în patru limbi cu dexteritate si elegantă aristocratică (română, franceză, spaniolă si italiană), adulat de generatii de studenti de la Complutense, după ce stârnise furia haitelor comuniste franceze, continuă să fie minimalizat sau pur si simplu ignorat în propria lui tară.”
Tot asupra lui Vintilă Horia se orientează si editorialul lui Gabriel Stănescu (Origini, vol. XIV, no. 4-5/ 2010). Titlul (Exilat în lumea liberă) prelua o sintagmă pusă în circulatie de Theodor Cazaban, romancierul de succes dintr-o Frantă care se dovedise cu totul insensibilă si „indiferentă fată de conditia dezumanizantă a lui homo sovieticus si a popoarelor aflate dincolo de cortina de fier”. Editorialistul trece în revistă drama si cabala instrumentată de la Bucuresti în vederea compromiterii romancierului român care binemeritase premiul Goncourt. În cuprinsul aceluiasi număr mai apar: Laurentiu Melinte prezentând acea atât de singulară carte (o eseistică sub formă de interviuri) Călătorie spre centrele pământului (Viaje a los centros de la tierra). Marilena Rotaru semnează articolul intitulat Înainte si după Vintilă Horia. Cristian Bădilită publică un interviu cu Theodor Cazaban despre Vintilă Horia. Alte titluri din vasta operă a lui Vintilă Horia sunt aduse în discutie de Santiago Rivas: Anchetă dincolo de vizibil (Encuesta detras de lo visibile), uimitoare carte de cercetări în domeniul parapsihologiei. Nu mai putin importantă este si o altă lucrare savantă ce pune în lumină capacitatea de analist subtil a lui Vintilă Horia: Introduccion a la literatura del siglo XX (Introducere în literatura veacului XX). Textul oferă o extraordinară meditatie sintetică asupra tuturor curentelor si orientărilor gândirii etice, politice si sociale care si-au aflat o exprimare prin limbajul literaturii. Această operă de amplă sinteză este cu atât mai valoroasă cu cât readuce în atentia si interesul public scriitori care, în virtutea unor situatii ce apartin, în cele mai multe cazuri, de acel politic ce falsifică si umileste adevărurile fundamentale, sunt atăzi ignorati”.
Tot privitor la Vintilă Horia, Constantin Eretescu, într-un foarte interesant si subtil studiu (intitulat Exilul ca metamorfoză) consideră că omul care a scris romanele Dieu este né en exil, Le Chevalier de la résignation si Perseguid a Boecio: „a trăit un exil dublu: cel real si exilul eroilor lui.”
Cu ample referinte la cele două lucrări despre care s-a mai amintit (Encuesta detras de lo visibile si Introduccion a la literatura del siglo XX), Mihai Cismărescu încearcă o introducere în sfera cercetărilor mai speciale operate de Vintilă Horia. Isabela Vasiliu-Scraba analizează scrierile aceluiasi din perspectiva, nu mai putin spectaculoasă si interesantă, de istoric al filosofiei românesti.
Revista lui Gabriel Stănescu îsi aflase ratiunea de a fi în încercarea de mentinere trează a spiritualitătii exilului, dat fiind că atât fondatorul, cât si colaboratorii publicatiei Origini. Romanian Roots înteleseseră că post-comunismul nu era mai mult decât un experiment ce se concretiza doar într-o abstractă si irelevantă retorică. De altfel, e suficient să reflectăm asupra destinului actual al literaturii si personalitătilor exilului, la tăcerea suspectă care continuă să le acopere încă, desi, când a apărut revista, trecuse destulă vreme de la asa-zisa revolutie. Dar editorul si colaboratorii erau constienti că lumea românească continua să fie un spatiu populat mai mult de întrebări decât de certitudini si, prin scrisul lor, aspirau să ilumineze subteraneitatea evenimentelor pe care le traversau. Publicistica în cazul acesta refuza să fie un act gratuit.Pentru cei tineri barbaria si dublul întunecat al istoriei recente erau împinse în afara câmpurilor memoriei. Împotriva lor prezentul construia o – nu tocmai benignă – dominatie a aparentelor. Care, de altfel, continuă. Din nefericire însă si ctitorul si revista astăzi au dispărut si de mai multi ani nimeni si nimic nu mai încearcă să ocupe golul lăsat în urmă.



Dan Anghelescu



























Dan Anghelescu    6/10/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian