Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Un cenotaf pentru Tudor Vladimirescu

În sfânta tradiție creștină și în mentalul țărănesc (neprihănit), sufletul omului decedat sălășluiește pe pământ dacă nu are un loc, un mormânt, unde să fie pomenit de cei dragi. Osemintele soldatului român mort pe câmpul de luptă, departe de casă, la Stalingrad de pildă, n-au putut fi aduse familiei, care era doar înștiințată ca deces. Atunci, mama, soția, fiica, soacra celui decedat îi confecționa o cruce, o așeza la locul de veci al familiei din cimitirul localității, unde-l jeleau, și-i făceau toate cele cuvenite. Acolo, în cimitir, țăranca româncă îi făcea un cenotaf (gr.kenos-gol; taphos-mormânt), adică un „monument funerar construit în memoria unui personaj al cărui corp a dispărut sau se găsește în altă parte”, cum ne încredințează Dicționarul de neologisme, chiar dacă țăranca nu stăpânea acest termen.
Istoria neamului românesc este încărcată, din păcate, de creștini, fie ei simpli soldați, ofițeri sau domnitor, care și-au făcut datoria față de Patrie, dar ale căror sânge și trupuri au îngrășat alte meleaguri.

Pentru unul dintre acești eroi naționali, Tudor Vladimirescu, s-a găsit „rezolvarea”, după două veacuri, de nemurire. I-am făcut aceste propuneri Prea Sfințitului Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei și a îmbrățișat cu căldură și entuziasm aceste propuneri și, iată, că sâmbătă, 5 iunie 2021, la orele 9.30 a avut loc slujba de „ sfințire inedită a unui cenotaf pentru cel care a pus început, cu prețul vieții, României moderne”, cum se menționează în invitația la acest înălțător moment construit din marmură de Ruschița. Pe crucea acestui cenotaf, sub poza Vladimirescului stă scris pentru eternitate: „Ridicatu-s-a acest cenotaf de către Episcopia Severinului și Strehaiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Nicodim, spre veșnică pomenire a eroului național TUDOR VLADIMIRESCU, la împlinirea a 200 ani de la revoluția sa (1821-2021)”.
Pe meleagurile mehedințene s-a înființat acum 651 de ani, adică în 1370, prima mitropolie din Oltenia, al doilea scaun mitropolitan din Țara Românească, ca o necesitate strigentă datorită amenințării otomane și a pretențiilor regilor maghiari de a-i catoliciza (adică deznaționaliza) pe români, dar și pentru apărarea unității de credință și neam (sporul demografic în această zonă a fost favorizant). Primii mitropoliți ai Severinului au fost Antim (1370-1381), în timpul căruia a propăvăduit călugărul Nicodim, venit din sudul Dunării ca să întemeieze monahismul românesc, precum și mitropolitul Atanasie (1389-1403). Contextul istoric și religios este surprins în piesa de teatru Vlaicu Vodă scrisă în 1902 de Al. Davila (1862-1929), domnitorul având de înfruntat nu numai dușmanii interni și externi, ci și pe mama sa vitregă, doamna Clara, unguroaică și catolică fanatică.
În 1672 sau 1673, se înființează o altă episcopie sufragană Mitropoliei UngroVlahiei: Episcopia Strehaiei, cu sediul la Mănăstirea Strehaia, cu o viață scurtă.

Harnici și buni creștini, mehedințeni nu vor să lase stinsă flacăra ortodoxiei la cel mai înalt nivel; Ioan Stoian Grecescu, ctitorul Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din Turnu Severin, cere, în a doua jumătate a secolului 19, reînființarea episcopiei. Ea a fost realizată mai târziu în 2003 din inițiativa mitropolitului Olteniei Teofan (actualul mitropolit al Moldovei și Bucovinei); Sfântul Sinod al BOR aprobă reînființarea, la 28 martie 2003, la 11 februarie 2004 este ales P.S. Nicodim în scaunul episcopal, întronizat la 25 aprilie 2004, la care au participat peste 20.000 de enoriași.

A fost o alegere binevenită și binecuvântată, întrucât P.S. Nicodim (născut la 6 aprilie 1962 în comuna mehedințeană Glodeanu, conferențiar universitar la Teologia craioveană) s-a dovedit a fi vrednic de această misiune, atât pe plan pastoral-misionar, cât și în cel cultural-editorial; a pus piatra de temelie unor noi biserici, a înființat și reînființat șase mănăstiri (Coșuștea-Crivelnic, Cerneți, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu, Jiana), Episcopia Severinului și Strehaiei având azi 13 mănăstiri, patru protoierii cu 183 de parohii.
Anul 2021 a venit pentru români „cu o tolbă plină cu aducere aminte de înaintașii noștri”, cum stă scris în invitația P.S. Nicodim, și ca atare, Episcopia Severinului și Strehaiei „a acordat o atenție deosebită celor care au avut în centru oameni și fapte ce s-au intersectat într-o măsură mai mică sau mai mare și cu jud. Mehedinți. Dintre aceștia, continuă cu pioșenie invitația, împlinirea a 420 de ani de la asasinarea mișelească a celui ce a fost pentru prima dată voievod al tuturor românilor, Mihai Viteazul, precum și a 200 de ani de la Revoluția condusă de Theodor din Vladimiri, ne-au dat curajul de a îndrăzni organizarea unor evenimente culturale în acest an în care incertitudinea cu privire la astfel de demersuri încă persistă”.
Așadar, sâmbătă, 5 iunie 2021, în incinta Mănăstirii „Sf. Treime” Cerneți a fost sfințit cenotaful lui Tudor Vladimirescu. Biserica, ctitorie începută de Gh. Ghica (1659-1660) și finalizată de Gh. Ghica, în 1662, a fost în anul revoluționar 1821 unul din punctele fortificate ale cetelor de panduri, clopotnița servind ca turn de cetate și observație. Mănăstirea a fost reactivată la 16 decembrie 2004 de P.S. Nicodim, ca mănăstire de maici.

După slujba de sfințire a cenotafului și slujba Parastasului, P.S. Nicodim ne-a adresat un emoționant și sincer Cuvânt de întâmpinare, alocuțiuni susținând și conf. univ. dr. Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei și C. Trușcă, primarul Cernețului, după care a urmat Grupul psaltic „Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana” al Catedralei a intonat imnul Revoluției de la 1821, Mugur, mugurel (descoperit și popularizat de mitropolitul de veșnică pomenire, Nestor Vornicescu) și un moment artistic susținut de actorii Marian Ciripan și Denis Gagiu de la Compania de Teatru Civic Art CvM, București. Simpozionul științific a fost susținut de P.S. Nicodim, Radu Ștefan Vergatti, Adina Berciu-Drăghicescu, Tudor Nedelcea, Dinică Ciobotea, Tudor Rățoi, I. Pâlșoiu, Pavel Popescu, E. Petrescu, Gabriel Croitoru, N. Cheiță, Victor Rusu, Fl. Copcea, Al. Stănciulescu-Bârda, I. Leone Gavrilă-Ciobotea.

Cernețiul este un sat al comunei Șimian, așezat de-a lungul râului Topolnița, atestat documentar din secolul 16, aparținând, vremelnic, mănăstirilor Cozia, Govora, Tismana, fraților Buzești din timpul domniei lui Mihai Viteazul. Domnitorii Matei Basarab, Grigore Ghica, C. Brăncoveanu etc. au legături cu istoria satului. Între 1658-1885 a avut statut de oraș, fiind chiar reședința județului, alipit ulterior orașului Turnu Severin, cu statut de cartier. Între 1925-1968 a avut statut de comună. În 1650, Paul de Alep îl numea „pazar” (târg).
Aici încă se mai păstrează Cula lui Tudor Vladimirescu (ca va fi, în sfârșit, restaurată) și casele sale, unde, în 1912, Asociația Institutorilor și Institutoarelor din România au ridicat un monument lui Tudor, prin subscripție publică (arh. V. Mironescu), pe care stă scris „Lui Tudor Vladimirescu – Eroul Redeșteptării Naționale. 1821”. În Cerneți s-au născut: acad. D. Grecescu (medic și botanist), arh. Al. Săvulescu și I.G. Bibicescu, scriitor și folclorist, ctitorul Bibliotecii care-i poartă numele de la Palatul Culturii „Th. Costescu” din Turnu Severin.
Prejna, sat aparținător, din 1968, comunei Balta, unde azi primar este renumita Irina Zoican, iar fiice ale satului sunt celebrele privighetori ale Mehedințului: Angelica Stoican și fiica sa, Niculina Stoican. A fost atestat documentar în 1486. Prejna face parte din platoul Cloșani, o zonă mirifică, comparabilă cu nordul Bucovinei și Munții Apuseni.
La 15 august 1808, de Sfânta Marie Mare, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Tudor Vladimirescu, în memoria tatălui său, N. Ursu, împreună cu Gh. Duncea, cum stă scris pe Icoana Maicii Domnului, a fost sfințită, în prezența a peste 300 de panduri. La temelia bisericii, Tudor și-ar fi îngropat sabia, iar Duncea, verigheta de la mână.

Revoluționarul de mai târziu, Tudor, donează bisericii odoarele necesare, un clopot adus de la Viena, o Evanghelie și un Triod („acest Triod s-au cumpărat dă mine, la leat 1808, martie 9, pentru Sfânta biserică ot Preșna, hramul Sfintei Adormiri a Precistei, care s-au făcut iarăși cu cheltuiala mea și am iscălit Theodor biv vel sluger și Comondir”). Totodată, dăruiește și două moșii („i-am dat danie la sfânta beserică ot Prejna, hramul Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care s-au făcut de mine, să fie pentru chivernisirea sfintei biserici și pomenirea sufletului meu și a părinților și a tot neamul meu, pentru ca să fie știut că acești stânjeni i-am luat numai pentru acea treabă de i-am dat de danie la Sfânta biserică”). El a mai lăsat pentru biserică prin testament 300 lei, dar i-au fost confiscați, întreaga sa avere fiind scoasă la mezat de Marea Vornicie. Toate aceste date și altele le găsim manuscrisul Dicționar istoric al județului Mehedinți semnat de Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi, membri ai Adunării Eparhială a Episcopiei Severinului și Strehaiei și va fi editată tot de episcopia mehedințeană

Tudor este pictat pe ușa de la intrarea în biserică, însoțit de Gh. Duncea și soția sa, ușă de patrimoniu național aflată azi la Muzeul de Artă al României.
Tradiția locală și nu numai consfințește faptul că Tudor a ridicat acea biserică în semn de recunoștință pentru că scăpase de acuzația de înșelătorie făcută de boierul Ion Glogoveanu, primind pedeapsa de a fi legat de un copac în pădure, dezbrăcat.

Manifestările de la Prejna au fost de-a dreptul impresionante, desfășurate la cote înalte. În primul rând, prin numărul foarte mare de participanți, peste 3000 de enoriași, pe lângă cei câțiva din sat, veniți nu numai din Oltenia, ci din întreaga țară, din Brăila, Negrești-Oași. O masă de oameni, blocând pur și simplu ulița mare a satului. Puhoi de oameni, care au asistat de la Sf. Liturghie, de la orele 8.30 până la final (orele 15.00). Apoi, prin multitudinea de acțiuni toate făcute din suflet pentru sufletul celebrului său înaintași.
La Prejna, duminică 6 iunie 2021, după Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu episcopul, și emoționantă expunere a lui Tudor Rățoi despre biografia celui sărbătorit, a urmat evenimentul mult așteptat: slujba de sfințire a Sfintei Cruci de marmoră, ridicată de către Episcopia Severinului și Strehaiei, cu binecuvântarea P.S. Nicodim, la împlinirea a 200 de ani de la Revoluția lui Tudor, cruce așezată în fața Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, precum slujba Parastasului pentru eroul național.
Momentul artistic al primei părți a fost susținut de rapsodul popular Ion Crețeanu (numit de curând „tezaur uman viu” UNESCO), grupul „Izvorașul” al Episcopiei și de cei doi actori bucureșteni: Marian Ciripan și Denis Gagiu (la nai, fluier, caval).

Partea a doua a avut un caracter cultural. A fost plantat un castan lângă bâtrânul castan de peste 250 de ani în satul Gornovița, unde Tudor își aduna pandurii spre a stabili strategii de luptă. Primarul comunei Balta, cunoscuta solistă de muzică populară, Irina Zoican (fiică de preot și dirijor de fluierași, medic veterinar) a fost o gazdă de excepție, având-o în „subordine” pe Niculina Stoican (fiică a satului, directorul Ansamblului „Maria Tănase”, doctorand în etnologie). S-a proiectat filmul videodocumentar Tudor Vladimirescu. Istorie, Revoluție și Legendă, realizat de prof. Dan Șalapa, care a fost și moderatorul manifestării. Un moment artistic emoționant l-a constituit apariția lui Tudor, însoțit de 10 panduri pe cai, citind Proclamația de la Padeș. A urmat Ansamblul de copii „Bordeiașul” din Baia de Aramă. Au cântat pe scenă Niculina Stoican, Delia Barbu, Marian Medregoniu.
Momentul culminant al părții a II-a l-a constituit desemnarea Angelicăi Stoican ca cetățean de onoare al comunei Balta, fiind, de fapt, primul cetățean onorat, titlu acordat de primărița Irina Zoican. I-au adus îndreptățite omagii fiicele sale, Niculina și Adriana, solista Elena Mimiș Trancă. Extrem de emoționată, Angelica Stoican a vorbit consătenilor și a cântat Balada lui Tudor, cu o intensă și sinceră trăire.
Angelica Stoican, născută de Ziua Națională, 1 Decembrie 1949, o artistă care s-a respectat întreaga viață și a impus folclorul nord mehedințean în peisajul folcloric de autentică valoare. A fost dăscăliță în satele mehedințene, instructor și solistă a Casei de Cultuă din Turnu Severin, apreciată de mari personalități (Emlia Comișel, Viorel Cosma, Elise Stan, Florentina Satmari, Gruia Stoia, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Gr. Vieru etc. În plan social a adus sponsorizări la spitalul din Balta-Mehedinți, a ajutat grupuri de copii, pe care i-a și format artistic.

În curtea bisericii și pe ulița mare a satului s-au deschis, ad-hoc, chioșcuri cu ceramică, lemnărie, feronerie etc. iar două drone au filmat evenimentul.
S-au prezentat multe cărți: Tudor Vladimirescu. Scrieri (ediție Tudor Nedelcea, prefață Marin Sorescu); Tudor Vladimirescu, Texte; Domnul Tudor (antologie Victor Rusu); Dan Șalapa, Tudor Vladimirescu. Istorie, revoluție și Legendă; Victor Rusu, Memoriul căpitanului Gh. Duncea, revistele „Caligraf” și „Răstimp”.
Episcopia Severinului și Strehaiei, prin P.S. Nicodim și colaboratorii săi, Primăria com. Balta, prin primarul Irina Zoican și consilierii locali și-au adus din plin, cu asupra măsură piosul omagiu Eroului Național, care, conștient, și-a îmbrăcat „cămașa morții”, ridicând steagul Revoluției de la 1821 spre „a cere drepturile Patriei mele”.

Primăria Balta a obținut titlurile de proprietate ale lui Tudor Vladimirescu, aduse la zi, și vor fi trecute pe seama Bisericii ctitorită de el, azi slujită de pr. Marius Stoian.
Episcopia Severinului și Strehaiei, prin P.S. Nicodim, și-a adus din plin, cu asupra de măsură piosul omagiu Eroului Național care, conștient, și-a îmbrăcat „cămașa morții”, ridicând steagul Revoluției de la 1821 spre „a cere drepturile patriei mele. Prin tot ce-au făcut oltenii pentru Tudor la două veacuri de la Revoluție atestă că patriotismul nu-i o vorbă goală, că „tot ce-i românesc nu piere”.
Foarte actual este eseul lui Petre Pandrea, Cobilița, armă politică: „Cobilița oltenească a fost o virulentă armă de-a lungul istoriei politice a poporului român.
Când în «statul ilfovean» se petrec neoamenii, obrăznicii și prostii grave, care încurcă viața însăși a națiunii, oltenii pornesc cu cobilițele pentru a face ordine, trăsnindu-i pe ilfoveni în cap cu instrumentul mercantil transformat în armă de luptă politică.
Așa s-a întâmplat cu Mihai Viteazul, cu Tudor Vladimirescu [...], cu atâțea glorioși «politicieni» contemporani de pe aceste meleaguri.
Ilfovenii să ia atenție la cobilița răzbunătoare a Olteniei, factor de unificare politică și de bună gospodărire internă”.
De luat aminte!


Tudor Nedelcea





Tudor Nedelcea    6/7/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian