Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni, Eveniment online, Ediția a V-a 28-30 mai 2021

În perioada 28-30 mai 2021 are loc, în format online, cea de-a V-a ediție a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, organizat la inițiativa Administrației Prezidențiale, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP) și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din Guvernul României.

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni ”Aici-Acolo” aduce împreună, într-un ”Dialog despre acum”, artiști români din țară și din străinătate, de ’aici’ și de ’acolo’, din diverse domenii de creație: artă, muzică, film, operă.
Festivalul marchează Ziua Românilor de Pretutindeni (sărbătorită în ultima duminică din luna mai—anul acesta pe 30 mai) și va fi difuzat în spațiul online, pe pagina de Facebook a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni - https://www.facebook.com/festivalulaiciacolo/ și cele ale organizațiilor partenere.
Festivalul se bucură de suportul unor prestigioase instituții de cultură cum ar fi Muzeul Național de Artă al României și Opera Națională București.

Programul Festivalului include:

Vineri, 28 mai, de la ora 19:00 (ora României), Festivalul va fi deschis printr-o transmisiune live la care vor participa Sandra Pralong, Consilier de Stat - Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale; Oana Ursache, Secretar de Stat - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României; Petru Lucaci, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România și Anca Boeriu, Coordonator al Festivalului - Uniunea Artiștilor Plastici din România. Seara va fi apoi completată de o serie de momente artistice prezentate de Galeria Galateca, printre care filme de autor și mărturii video din cadrul proiectului ”Contactless - Noile Ritualuri”, care prezintă noile obiceiuri pe care artiștii români din țară și străinătate le-au dezvoltat în această perioadă atipică și prezentarea video a expoziției ”Neo-Manifest Romantic, identități ale Școlii de la Cluj”, care aduce în fața publicului 36 de artiști, membri ai Școlii de la Cluj, un fenomen artistic care a cunoscut o amploare internațională deosebită în ultimii ani. Urmează apoi o expoziție online intitulat㠔Pagină de artist”, cu operele și mărturiile artiștilor români din țări precum Canada, Franța, Germania și SUA. Seara se va încheia cu filmul documentar de art㠔MUZEON: Ștefan Râmniceanu”, în regia Laurențiu Damian -- este povestea unui artist de succes, român din Franța, care, întors în România, și-a creat propriul atelier-muzeu care îi găzduiește colecția.

Ziua de sâmbătă, 29 mai, debutează online la ora 12:00 cu o serie de momente artistice ale românilor din comunitățile istorice din vecinătatea României: ansambluri, interpreți și poeți din Kazahstan, Serbia, Ucraina și Ungaria. Românii din țară și din străinătate vor putea urmări apoi o serie de prezentări video ale principalelor destinații turistice românești, din cadrul proiectului RePatriot Turism, care prezint㠔cultura ospitalității românești”. Proiectul își propune promovarea României ca destinație turistică internațională prin implicarea Diasporei, fiecare român din străinătate putând deveni astfel un Ambasador al Turismului Românesc atunci când invită un cunoscut străin să viziteze România. Festivalul continuă cu prezentarea video a expoziției de pictură contemporană româneasc㠔Art Together” din Bruxelles, organizată de Asociația RoExpat, care prezintă lucrările a 23 de artiști români din Belgia, Germania și România. Programul continuă cu o înregistrare video de la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), care prezintă tronul Regelui Carol I al României, expus publicului în Sala Tronului de la MNAR pentru prima dată după mai bine de 70 de ani, după ce a fost descoperit recent la Muzeul din Golești de către un român stabilit în Paris. Seara se va încheia cu filmul artistic ”Moromeții 2”, în regia lui Stere Gulea, care continuă povestea familiei lui Ilie Moromete dintr-un sat din Câmpia Dunării.

Festivalul se încheie duminică, 30 mai când, începând cu ora 14:30, puteți petrece o or㠔La porțile ceriului”, într-o emisiune realizată de artistul Grigore Leșe, care arătă lumii că în satele românești încă se cântă ca acum mai bine de o sută de ani. Programul continuă cu un concert de pian în transmisiune live de la Viena, susținut de pianista româncă Adela Liculescu, urmat apoi de un concert muzică clasică susținut de pianista româncă Raluca Știrbăț (președinta Societății Internaționale „George Enescu” din Viena), împreună cu violoncelistul austriac Rudolf Leopold. Vor putea fi apoi ascultate o serie de piese ale unor trupe și soliști vocali români, din țară și din străinătate: ”Vocea Diasporei” - piesă a solistului vocal El Rumañol, rapper român stabilit în Spania, participant în cadrul emisiunilor “Spain’s Got Talent” și ”Românii au talent” în 2020, piesa ”Străini printre străini” a trupei ABRA al cărei videoclip a fost realizat în timpul pandemiei, împreună cu o serie de personalități marcante ale diasporei muzicale românești, care au trimis clipuri înregistrate prin mijloace proprii din țări precum Canada, Franța, Germania, Israel, Marea Britanie, Suedia, Statele Unite ale Americii și Ungaria, piesa ”Negru Vodă-balad㔠a trupei de muzică rock Phoenix, prezentată pe albumul ”Cei ce ne-au dat nume”. Seara se va încheia la Opera Națională București care, de la ora 20:00, prezintă online Spectacolul de balet ”Tango. Radio & Juliet” în regia lui Edward Clug, artist de origine română stabilit în Slovenia. Spectacolul unește două coregrafii în care se regăsesc elemente de teatru și dans contemporan și fragmente muzicale extrem de diverse ca gen, de la Astor Piazzolla până la Goran Bregovic și Radiohead.

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni „Aici-Acolo” își propune să creeze punți de legătură între artiști din țară și cei din străinătate, dezvoltând comunități artistice și rețele care să permită schimbul de idei și de proiecte și contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan cultural european.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să o contactați pe Anca Boeriu, Coordonatoarea Festivalului și Președinta Secției de Grafică a Uniunii Artiștilor Plastici din România: 0722-357.212, ancaboeriu@gmail.com
Pagina de FACEBOOK a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni:
https://www.facebook.com/festivalulaiciacolo/





Denise Mihalache    5/27/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian