Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Plângerea Mioriței

Aud tot mai des opinia exprimată cu tot mai multă convingere de tot mai multi experti în desteptăciune, adică în ceea ce trebuie să stii, să spui si să faci pentru a fi luat de destept, că Balada Miorita este o... si evită să-i zică operă literară, este o ... care ne face de rusine. Ne arată cât de tâmpiti suntem noi ca popor, pentru că „ciobanul moldovan”, în loc să lupte împotriva uneltirilor tovarăsilor săi, care voiau să îl omoare că „era mai ortoman si avea oi mai multe mândre si cornute”, pur si simplu se pregătea resemnat să moară. În loc să îsi elimine adversarii pe rând, unul câte unul, sau pe toti deodată, precum un cawboy american, de pildă, el se ducea către moarte ca la nuntă. Că de aceea sunt unele popoare unde sunt si noi unde suntem, concluzionau ei, si că de aceea nici n-o să fim vreodată acolo unde altii se află demult.
Unul dintre acesti experti, Ludovic Orban, declara cu seninătate si convingere că el ar scoate din programa scolară ”Miorita”, pentru că elevii se pot molipsi de atitudinea fatalistă a ciobănasului. Sigur, faptul că de la multi dintre politicienii nostri nu ai a te astepta la multe subtilităti estetice si filozofice e lucru dovedit, dar surpriza vine atunci când păreri similare sunt exprimate si de oameni de cultură, precum Andrei Plesu, Nicolae Manolescu sau Emil Hurezeanu.
Cu astfel de politicieni în fruntea statului si cu astfel de profesori nu este de mirare aparitia unei societăti a elevilor numită ”Asociatia anti - Miorita”, care cere cu hotărâre eliminarea baladei înfierate din manualele scolare în vederea ”înlocuirii unor valori perpetuate gresit de-a lungul timpului în societate, precum resemnarea, spiritul de sacrificiu si lasitatea sau fatalismul, valori care au generat un real prejudiciu de mentalitate, evolutie si moralitate cetătenilor români”.
Cred că, într-un fel, aceste voci au dreptate atunci când spun că Balada Miorita ”ne face de rusine”. Ne face de rusine că nu vrem sau nu putem să ne aplecăm putin asupra semnificatiei profunde a baladei care explică însăsi esenta si originea etosului românesc. Nu face de rusine că citim Miorita cu sufletul străin si închis, rupt de istoria noastră ancestrală, iar profesorii care o predau la clasă în loc să se aplece asupra sensurilor ei, a ideilor si sentimentelor exprimate se multumesc să împartă textul în capitole, să atragă atentia asupra epitetelor si comparatiilor de suprafată si...cam atât, de unde urmarea firească a părerii cu care elevii ies de la clasă: ”Bă, ai văzut ce prost e ăla! Stia că vin gorobetii peste el să-l taie si el stătea ca tâmpitul.”
În mod intentionat, din nepăsare si superficialitate sau chiar din prostie expertii nostri nu vor să observe că Balada Miorita se trage din istoria îndepărtată, din credintele si practicile vechilor daci, când strămosii nostri îi sacrificau pe cei mai buni dintre ei, pe cei „mai viteji si drepti”, pe cei „mai ortomani” pentru salvarea întregii obsti de nenorocirile si urgiile care îi puteau lovi. Că cel ales era Alesul, singurul demn de a merge să-i ducă mesajul obstii lui Zalmoxe si, mai ales, singurul cu sanse de a fi primit si ascultat de Zal-mox (Zeul Mos). Că plecarea solului era un eveniment major în viata acestuia, dar si a întregii colectivităti în mijlocul căreia trăia, asa cum era si o nuntă. Că prin nuntă insul îsi schimba conditia transformându-se dintr-un element individual în parte componentă a cuplului ce avea să joace rolul asteptat si binecuvântat de întărire si de perpetuare a comunitătii. Că prin plecarea sa la Zalmoxe, solul se căsătorea nu cu cea aleasă de el, ci se căsătorea cu obstea care îl alesese pe el. Că devenea partea centrală a colectivitătii, că în el se focalizau sperantele tuturor, devenea întruchiparea acesteia si nu numai a ei dar si a mediului de existentă al acesteia, căci ce ar mai fi fost obstea fără „nuntasii – brazi si păltinasi”, fără „nunii – soarele si luna”, adică fără cele care le asigurau conditiile de existentă.
Ritul sacrificiului a fost o practică răspândită la popoarele străvechi cu o viată spirituală bogată, în care socialul precumpănea individualul. Era un mod de luptă, plecat de la convingerea filozofică precum că totul în natură se află într-un echilibru metafizic, că necazurile vin întotdeauna pentru a contrabalansa momentele de fericire. Si pentru a nu surveni pe neasteptate, necazurile erau provocate constient si planificat, prin sacrificii, în încercarea de a le tine sub control, dacă de evitat nu se puteau evita. Sacrificatul era cel mai bun dintre cei buni pentru ca, odată ajuns la divinitate, să fie acceptat de către aceasta ca sacrificiu valabil si, astfel, ea, divinitatea, să renunte în a mai abate asupra obstii alte nenorociri surprinzătoare în schimbul momentelor de fericire si împlinire de care a lăsat-o să aibă parte. De aici importanta socială de maximă importantă a sacrificiilor si eroismul suprem al celor alesi pentru sacrificiu.
Acceptarea sacrificiului în interesul comunitătii, atitudine dictată de educatie, convingeri si credintă era, desigur, în contradictie cu instinctul natural de conservare. De aici, sentimentul de tristete care planează asupra întregii atmosfere din Balada Miorita, tristete care nu împiedică, însă, ducerea la îndeplinire a misiunii sfinte. (A se vedea si tristetea izbăvitoare, de peste veacuri, din jurul răstignirii lui Hristos.)
Balada Miorita se axează tocmai pe acest sentiment deosebit, de acceptare a sacrificiului, dând mai putină importantă cauzei care-l impune. Aceasta este tratată în subsidiar, fiind atribuită simplist invidiei celorlalti ciobănasi, lăsând întregul spatiu emotional temei principale.
Amintirea practicii si filozofiei sacrificiului transformată în sentiment constientizat care apare la ciobanul modovan, la eroul baladei emblematice a folclorului românesc si nu în balada altui popor european, este o dovadă în plus a vechimii poporului nostru, a întinderilor sale spre cele mai vechi timpuri de pe aceste meleaguri unde astăzi cu greu ne regăsim locul. Că suntem dintre cei mai vechi de pe pământurile europene si nu chiar cei mai vechi, o spunem din acelasi sentiment mioritic de resemnare generoasă, făcută din solidaritate cu cei care ne-au sacrificat de atâtea ori si nicidecum din lasitatea insidios presupusă cu care este încărcat de unii sau de altii ciobanul moldovan.
Sacrificiul este un lucru greu de înteles în zilele noastre si este si mai greu de acceptat. Sacrificiul de orice gen si cu atât mai mult sacrificiul suprem nu înseamnă nicidecum renuntare sau resemnare, ci din contră, este un act de mare curaj, de eroism. Este lupta îndârjită purtată cu orice pret si mijloc pentru scopurile colective, luptă dusă dincolo de instinctul individual de conservare. În folclorul românesc, Balada Miorita nu este singura operă care tratează această temă, tema sacrificiului. Ea se regăseste si în Balada Mesterului Manole, o altă capodoperă a creatiei literare si filozofice a poporului român, ambele balade având aceeasi sursă comună: modul de viată al strămosilor nostri.
Desigur, în timp, sentimentul mioritic a evoluat la români fată de cel foncier, al vechilor daci. Azi nu se mai aduc jertfe lui Zalmoxe. Însusi marele prozator Mihail Sadoveanu a simtit nevoia să se revolte împotriva lui, scriind pe nerăsuflate romanul „Baltagul”. Dar de aici si până a ne transforma în pistolari ai vestului sălbatic este cale lungă, pe care nu o vom parcurge niciodată în sensul visat de adeptii moderni ai acestora. Bine ar fi ca acel Vest individualist să se transforme, să evolueze spre sentimentele de solidaritate umană atât de sublim si înăltător probate de vechii daci si zgomotos proclamate de globalizarea pornită chiar din respectivul punct cardinal.
De ce tin unii să analizeze balada românească „Miorita” după principii străine traditiilor, datinilor si sufletului românesc? Să o îndese în tiparul unor culturi si tipologii diferite, apărute ulterior pe scena istoriei? Din acelasi motiv pentru care altii (sau aceiasi) vor să ne convingă astăzi că Dragobetele este bătrân, desuet si anacronic. Că, dacă vrem să ne integrăm în lumea civilizată, să privim spre democratie si viitor, trebuie să-i zicem Valentine’s day.

E de înteles că fără istorie este greu să percepi sentimentele Mioritei si că fără putină filozofie este si mai greu să întelegi ideea Mioritei, dar cine mai pierde astăzi vremea cu istoria si cu filozofia? Cine mai stă să audă plângerea Mioritei? Cine? Ne amintim de ea o singură dată pe an, de Pasti, când cu frenezie si cu bucurie îi mai tăiem un miel.



Ovidiu M. Curea






Ovidiu M. Curea    5/22/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian