Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poeme - Ralph Waldo Emerson (May 25, 1803 – April 27, 1882)

Beauty

Was never form and never face
So sweet to SEYD as only grace
Which did not slumber like a stone,
But hovered gleaming and was gone.
Beauty chased he everywhere,
In flame, in storm, in clouds of air.
He smote the lake to feed his eye
With the beryl beam of the broken wave;
He flung in pebbles well to hear
The moment's music which they gave.
Oft pealed for him a lofty tone
From nodding pole and belting zone.
He heard a voice none else could hear
From centred and from errant sphere.
The quaking earth did quake in rhyme,
Seas ebbed and flowed in epic chime.
In dens of passion, and pits of woe,
He saw strong Eros struggling through,
To sun the dark and solve the curse,
And beam to the bounds of the universe.
While thus to love he gave his days
In loyal worship, scorning praise,
How spread their lures for him in vain
Thieving Ambition and paltering Gain!
He thought it happier to be dead,
To die for Beauty, than live for bread.

Frumusețea

Nu a fost niciodată formă nici chip
Atât de tandră pentru SEYD precum harul
Care nu a picotit nicidată ca o piatră
Ci a plutit ca o lumină și a dispărut.
Frumusețea l-a urmărit pe el pretutindeni
În flacără, în furtună, în norii de pe cer.
El a spart oglinda lacului să-și umple privirea
Cu sclipirile de ametist din cioburile valurilor.
El a aruncat cu pietricele în fântână să le asculte
Pentru o clipă reverberațiile muzicale ale sunetelor.
Adesea a auzit răsunetele forte ale clopotelor
De la unduitoare tonalități la ecouri detunătoare.
A auzit o voce pe care nimeni altcineva putea să o audă
Din lăuntrul ființei până în sferele cele înalte.
Pământul s-a cutremurat în ritmic tremor
Și mările în flux și reflux de clopote epice.
În vizuinele patimilor și-n jalea mormintelor
El l-a văzut pe Eros irezistibil zbătându-se să iasă
Ca soarele din întuneric și să izbăvească blestemul
Iluminând până la marginile universului.
Tot astfel pentru iubire el și-a dat viața
În fidelă adorație, în disprețuitoare proslăvire,
Cum pentru el ispitele în van și-au aruncat plasele
Renunțând la ambiție și la câștigul amăgitor
El a găsit că este mai multă fericire să mori,
Să te sacrifici pentru frumos decât să trăiești pentru pâine!

Ode to Beauty

Who gave thee, O Beauty,
The keys of this breast,—
Too credulous lover
Of blest and unblest?
Say, when in lapsed ages
Thee knew I of old;
Or what was the service
For which I was sold?
When first my eyes saw thee,
I found me thy thrall,
By magical drawings,
Sweet tyrant of all!
I drank at thy fountain
False waters of thirst;
Thou intimate stranger,
Thou latest and first!
Thy dangerous glances
Make women of men;
New-born, we are melting
Into nature again.

Lavish, lavish promiser,
Nigh persuading gods to err!
Guest of million painted forms,
Which in turn thy glory warms!
The frailest leaf, the mossy bark,
The acorn’s cup, the raindrop’s arc,
The swinging spider’s silver line,
The ruby of the drop of wine,
The shining pebble of the pond,
Thou inscribest with a bond
In thy momentary play,
Would bankrupt nature to repay.

Ah, what avails it
To hide or to shun
Whom the Infinite One
Hath granted his throne?
The heaven high over
Is the deep’s lover;
The sun and sea,
Informed by thee,
Before me run
And draw me on,
Yet fly me still,
As Fate refuses
To me the heart Fate for me chooses.
Is it that my opulent soul
Was mingled from the generous whole;
Sea-valleys and the deep of skies
Furnished several supplies;
And the sands whereof I’m made
Draw me to them, self-betrayed?
I turn the proud portfolio
Which holds the grand designs
Of Salvator, of Guercino,
And Piranesi’s lines.
I hear the lofty paeans
Of the masters of the shell,
Who heard the starry music
And recount the numbers well;
Olympian bards who sung
Divine Ideas below,
Which always find us young
And always keep us so.
Oft in streets or humblest places,
I detect far-wandered graces,
Which, from Eden wide astray,
In lowly homes have lost their way.

Thee gliding through the sea of form,
Like the lightning through the storm,
Somewhat not to be possessed,
Somewhat not to be caressed,
No feet so fleet could ever find,
No perfect form could ever bind.
Thou eternal fugitive,
Hovering over all that live,
Quick and skilful to inspire
Sweet, extravagant desire,
Starry space and lily-bell
Filling with thy roseate smell,
Wilt not give the lips to taste
Of the nectar which thou hast.

All that’s good and great with thee
Works in close conspiracy;
Thou hast bribed the dark and lonely
To report thy features only,
And the cold and purple morning
Itself with thoughts of thee adorning;
The leafy dell, the city mart,
Equal trophies of thine art;
E’en the flowing azure air
Thou hast touched for my despair;
And, if I languish into dreams,
Again I meet the ardent beams.

Queen of things! I dare not die
In Being’s deeps past ear and eye;
Lest there I find the same deceiver.
And be the sport of Fate forever.
Dread Power, but dear! if God thou be,
Unmake me quite, or give thyself to me!


Odă Frumuseții

O, cine ți-a descoperit, Frumusețe
Tainele acestei inimi
Prea credul iubitoare
A fericirii și a nefericirii?
Spune când în vremea care a trecut
Mi-am dat seama că am îmbătrânit;
Ori cărei servituți
Fost-am vândut?
Când prima oară ochii mei te-au văzut
Și când m-am trezit în a ta iobăgie?
Fascinat de mistica ta putere de atracție,
Cel mai seducător tiran din câți există!
Am sorbit din fântâna ta
Iluzoriile ape ale tămăduirii;
Tu tainicul necunoscut
În cel de pe urmă și cel dintâi!
Privirile tale primejdioase
Topesc inima bărbaților;
Cei noi născuți se cuibăresc
La sânul mamei naturi.

Mărinimos, mărinimos, promițător
Ispitind pe zei să cadă-n păcat!
Herald a milioane de forme
Care a ta glorie o preamăresc.
Frunza cea mai veștedă, lichenii pe scoarță,
Căușul ghindei, curbura picăturii de ploaie
Leagănul argintiu al pânzei de păianjen,
Stropul de vin rubiniu,
Prundișul strălucitor de la malul lacului
Tu le-ai încrustat pe răboj
Iar dacă în joacă i-ai cere înapoi datoria
Natura ar deveni falimentară.

Ah, la ce folosește
Să te ascunzi sau să te depărtezi
De Acela pe care cel Infinit
L-a binecuvântat cu tronul gloriei Sale?
Raiul înaltului ceresc
Este adâncul iubirii.
Soarele și marea
Invocate de tine
Mi se revelează înainte-mi
Și mă absorb în adâncuri
Și totuși îmi îngăduie să plutesc ostoit.
Când Ursita mă refuză
Inima mea alege în locul sorții pentru mine
Fiindcă bogăția mea sufletească
A fost plămădită din dărnicia plinătății
Din văile mărilor și adâncurile cerurilor.
Am agonisit câteva lucruri;
Deschid cu mândrie atlasul
În care se află minunatele desene
Ale lui Salvator, ale lui Guercino,
Gravurile lui Piranesi,
Ascult grandioasele ode
Ale maeștrilor din trecut
Care auzeau muzica sferelor
Care vedeau bine stelele;
Barzi olimpieni care căutau
Noimele cerești pe pământ.
Care ne găseau mereu tineri
Ca întotdeauna să ne păstreze așa.
Adesea pe alei sau în lăcașuri smerite
Descopăr duhurile cutreerând
Care căzute din Edenul ceresc
Pe pământul de jos rătăcesc.

Tu plutind peste spuzenia valurilor
Precum fulgerul prin furtună
Să nu fii cumva ferecată
Să nu fii cumva dezmierdată,
Ca nici un picior grăbit să nu te găsească,
Ca nici o formă perfectă să nu te supună.
Tu cea etern trecătoare
Cutreerând peste tot ce viețuiește,
Gata cu măiestrie să inspiri
Dezmeirdătoare, ostentativă dorință,
Cer înstelat și potir de crin
Umplut cu a ta suavă mireasmă
Din care buzele mele n-au gustat încă
Atât de multă dulceață ai tu.

Tot ce este bun și minunat în tine
Lucrează în strânsă legătură;
Tu ai orbit întunericul și singurătatea
Să dezvălui numai însușirile tale,
Și dimineața cea rece și violacee
Cu reflecțiunile sale pe tine adorându-te;
Valea înverzită, piațeta din târg,
Capodopere ale măiestriei tale;
Precum curenții cerului azuriu
Tu m-ai liniștit în exasperare;
Și dacă mă împotmolesc în visare
Mă întâmpină razele tale arzătoare.

Regină peste toate! Nu cutez a muri
Dincolo de văz și auz în adâncurile Ființei
Să nu găsesc acolo aceeași seducătoare
Să-i fiu înrobit Ursitei pe vecie.
Înfricoșătoare Putere, dar cât de îndrăgită!
Dumnezeu de ești dezleagă-mă,
Ori mi te dăruiește tu însuți doar mie!



Traducere de Marin Mihalache / Chicago





Traducere de Marin Mihalache     5/15/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian