Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ion Longin Popescu – Pandurul Cuvântului de foc și pară

Spârnelul Oltenesc: virtuți și servituți

Iubirea nestrămutată față de obârșiile ce-i străbat profunde și numeroase falii de istorie, patosul civic viguros, dar deloc ostentativ, vocația apei de izvor (pe cât de limpede, pe atât de adâncă), rigoarea chilimului, a scoarței și a covorului oltenesc (tustrele scrise în limbajul ezoteric al pelasgo-dacilor), finețea maramei, din borangicul cel mai pur, provocarea surâzătoare a iei și cămășii cu altițe, vibrația cromatică a brâului de lână (betelor) cu care bărbații olteni își încing mijlocul (protejându-și, concomitent, șalele, zona lombar-sacrală, tainicul Kundalini, dar și oceanul vieții, plexul solar) și, nu în cele din urmă, patriotismul și naționalismul de cea mai sănătoasă speță spirituală – toate acestea se conjugă inspirat, deseori cu valențe unice, în demersurile narative ale lui Ion Longin Popescu.
Mare, mare meșter mare – în egală măsură: calfă și zidar – al reportajului literar autentic, de înaltă speță și respirație, dar și al interviurilor (genurile publicistice de vârf, cele mai dificile, provocatoare și riscante tărâmuri în care neofiții ori neveniții își frâng, pe dată și iremediabil, gâtul !), el s-a dăruit cu fervoare și inteligență scăpărătoare domeniului prozei politice.
Facem rapel la sintagma proză politică, citând astfel definiția dată de criticul și istoricul literar, de calmă și seniorială respirație europeană, Eugen Simion, ex-președinte al Academiei Române, scrierilor din domeniul publicisticii ale poetului nostru național: Mihai Eminescu.
Pentru că, DA, zecile de mii de pagini de reportaje literare, interviuri și tablete – risipite de Ion Longin Popescu printr-o puzderie de reviste, dar mai ales (în ordine invers cronologică) în Formula AS, Cronica română, Privirea, Lamura, Tribuna României, Viața studențească, Amfiteatru, adunate, poate prea rar, în volume percutante precum Strigarea Numelor (1982), Land of Promise (1986), Românii și luminile Vienei (2002, coautor Ilie Traian), Prezența României în istoria Braziliei (2002, în colaborare), Insula Șerpilor din inima României (2019) – se înscriu, cu toate, sub arcul de lumină al prozei politice. Ori, poate, și mai exact, al prozei social-politice.
Dacă privești scurt și grăbit, poate ușor precipitat, dacă privești în zare filele de purpură scrise de Ion Longin Popescu, te străfulgeră gândul că printre precursorii săi de secol XX se numără obligatoriu cel puțin careul de ași ce poartă numele:

1. Constantin Brâncuși, de la care și-a altoit starea de spirit specifică dodiilor acestuia, din mărturii celebre precum: „Lucrurile nu sunt greu de făcut, greu este să te pui în starea de a le face” – de aici și un anume ceremonial, la Ion Longin Popescu, nu al ceaiului, ci al intrării în febrilitatea/ starea de reportaj, ca și cum ai intra în aceea de a sculpta (în alabastru, marmură ori antracit) un sonet ori de a ciopli în piatră, prin tăietura directă impusă de Brâncuși în modelarea/ îmblânzirea pietrelor de hotar la scară mondială botezate Sărutul și, în același an, 1907, Cumințenia Pământului ;

2. Tudor Arghezi, de la care a dibuit arta de a fi copil – în prelungirea Titanului din Hobița, care murmura deseori: „Când NU mai suntem copii, înseamnă că am murit demult” -, și tot de la Arghezi, cel din Tablete din țara de Kuty (1933), din romanele Ochii Maicii Domnului (1934) și Cimitirul Buna-Vestire (1936), cvasi-tradiționaliste în esență, a deprins halourile din care răsare, precum Venus din spuma mării, tehnica alegoriei, ca și propensiunea de a valorifica lexicul cel mai bogat și divers din literatura română, în cazul lui Longin fiind valabilă, mai ales, cultivarea regionalismelor - suculente și de o limpiditate latină - din spațiul Olteniei ;

3. Ilie Purcaru, alt oltean de fală, reporter frenetic, jurnalist total, făurar de ziare și reviste, ai cărui părinți, profesori, erau din Cărbunești-Gorj (mama sa fiind cea dintâi profesoară de Română din județul lui Brâncuși), Ilie Purcaru pe care Ion Longin Popescu l-a cunoscut îndeaproape, avându-l redactor-șef adjunct la revista Tribuna României ; spirit panduresc și iconoclast, Ilie Purcaru îi va accentua, mai tânărului său coleg și confrate, aureola de nonconformist și-l va atrage, aidoma unui „efect Coandă” irepresibil, în proximitatea celor mai ilustre personalități ale scrisului literar-jurnalier precum Geo Bogza, Zaharia Stancu, Ștefan Bănulescu, Traian Coșovei și, nu în cele din urmă, Paul Anghel, nimeni altul decât redactorul șef al Tribunei României (așadar, „șeful cel mare” din redacția în care s-a consacrat definitiv și irefragabil Ion Longin Popescu), Paul Anghel - autorul celor mai șocante romane despre Independența României, însă și al fascinantei cărticele de suflet, pe ton de cantată oltenească: O clipă în China ; de la Ilie Purcaru, Longin s-a „contaminat”, în reportajele literare, în eseurile și interviurile sale, de „ambiția tratării exhaustive a temelor, publicistul făcând o risipă de erudiție, de informații din variate domenii (istorie, artă, arheologie, etnografie, folclor etc.)”, cărora li se adaugă, după opinia lui Florea Firan, „o permanentă și proaspătă infuzie de lirism, ca și știința selectării și orchestrării detaliilor” ;

4. Sânziana Pop, spirit și personalitate proteică de zimbru transilvan, singura din acest „careu de ași” care nu are, după câte știm, obârșii oltenești, ceea ce NU o face o fiire, o ființă mai puțin feerică decât ale celorlalți ; fără să cunosc nici un amănunt de natură factologică, îmi place să cred – probabil, și pe un fond de reverie a mea, pentru a nu-i spune de-a dreptul sentimentalism – că distinsa, bătăioasa și atât de candid-delicata Doamnă Sânziana (al cărei nume NU are cum să nu te catapulteze direct cu gândul la Noaptea Sânzienelor, când, miraculos, halucinant și tandru, se deschid cerurile, iar spiritele stră-stră-stră-moșilor noștri pot fi văzute, fotografiate și filmate cum se pogoară pe Pământ) a devenit, prin rânduială divină, încă din studenția lui Ion Longin Popescu, îngerul său de pază ; înger de pază care, cu discreție, eleganță și persuasiune feminină, i-a stimulat și i-a ocrotit creșterea, ca om, ca personalitate creatoare, ca bărbat stăpân pe toate resursele sale, cu care l-a dăruit Dumnezeu ; cred că nu a fost absolut deloc întâmplător, ci, dimpotrivă, semn celest, faptul că, în februarie-martie 1967, când Longin, împreună cu mine (elev al „Fraților Buzești” din Craiova) și cu o grațioasă colegă a sa, Crenguța (ei, amândoi, fiind învățăcei, la Liceul din Târgu Cărbunești, ai profesorului Nicolae Pârvulescu, consacrat, în ultimele patru decenii, și ca remarcabil romancier craiovean) – pe când reprezentam regiunea Oltenia la finala națională a Olimpiadei de Literatură Română -, Doamna Sânziana Pop debutase editorial, cu volumul de povestiri și reportaje Nu te lăsa niciodată, debutase doar cu câteva luni mai înainte, de parcă ne-ar fi așteptat pe noi, în fapt, pe Longin să luăm/ să ia calea Bucureștiului întru pârguirea destinului său literar ; acest îndemn: Nu te lăsa niciodată ! – conjugat cu dodia lui BRÂNCUȘI: „Creează ca un Dumnezeu, poruncește ca un rege, trudește ca un rob !”, dar și cu altele precum „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu”, „Să vezi departe este una, să ajungi acolo este altceva” – i-a fost inscripție destinică, sigiliu identitar, piatră de temelie și cheie de boltă în arcul/ arcada devenirii sale ; i-a fost și i-a rămas Steauă Polară, Luceafăr de dimineață, dincolo de care numai cine are ochi de văzut, vocație a clarvederii zărește silueta străvezie a Doamnei Sânziana Pop ; de la care Longin a mai preluat unele accente cromatice, concomitent cu efuziunea și empatia, din romanul insolit Serenadă la trompetă, ca și din volumul Propuneri pentru paradis, publicate de aceasta în 1969, respectiv, 1975.

Dar, dacă privești NU scurt și grăbit, poate ușor precipitat, dacă răsădești într-un orizont cu mult mai larg și cuprinzător scrierile lui Ion Longin Popescu, te poți înfiora la gândul că – dincolo de tehnica palimpsestului – depistezi ecouri binevenite din:
a. Peștera Polovragi, sub adierea sacră a căreia a copilărit, și-a trăit adolescența și a revenit deseori ; ecouri din Duhul lui Zamolxe (1.140 de ani înainte de Hristos), care aici a locuit, a meditat și a dăruit dacilor căile de accedere către identitatea lor Spirituală ;

b. a reținut, de la primii mentori întru transcendent ai Neamului nostru, Zamolxe și Zalmoxe (935 î. H.), comandamentul suprem: „Cunoaște-te pe tine însuți și-L vei cunoaște pe Dumnezeu” ;

c. practicând meditația, regăsirea de sine și arta de a-și prospecta viitorul, Ion Longin Popescu propagă - la modul subtil, prin scrierile sale - valorile morale, punctele cardinale și căile de izbăvire întru urmașul lui Zamolxe și Zalmoxe, Iisus Hristos: iubirea aproapelui, precedată de iubirea Trinității Divine (Amor intellectualis dei), iertarea, armonia, concordia, răbdarea…

d. o dată cu laptele supt, în Bărbătești-Gorj, de la țâța mamei sale, Elena (născută Slamna, nume a cărui rezonanță ne-ar putea induce ideea că s-ar putea înrudi cu mama lui Nichita Stănescu și cu marele neam al Romanovilor, risipit prin lume de Lenin), Ion Longin a deprins să conjuge spiritul ancestralelor Legi Frumoase/ Legi Belagine cu fiorul rectitudinii, conștiinței și demnității naționale ce erupe covârșitor din Proclamația de la Padeș a lui Tudor Vladimirescu, de acum 200 de ani (3 ianuarie 1821) ; horbota de fulgurări (fulgere mute) din vocea Domnului Tudor intră în rezonanță, din când în când, cu pânza narativă din scrierile colegului nostru de Olimpiadă națională, confratelui și prietenului nostru de mai târziu ;

e. purtător și al prenumelui tatălui său, unul și același cu al centurionului roman care l-a străpuns cu lancea pe Iisus – Longin Popescu (descendent dintr-un lung șir de diaconi, preoți și învățători) poartă ca pecete incandescentă permanența verbului său reprezentativ: „a ști”, concomitent cu servitutea de a-și întoarce ființa - cu chipul, cu trupul fizic și metafizic, precum Cel Răstignit pe Golgota - direct spre Soarele arzător al realității mântuitoare că el, Ion Longin, este, ca fiecare dintre noi, Fiu al Luminii - menit nobilei și durei misiuni de a apăra și perpetua, prin slova scrisă, destinul națiunii sale, cu obârșii de opt-nouă ori milenare ;

f. chiar dacă NU ne propune o „imagistică străromână”, precum contemporanul său de la revista Săptămâna, Dan Mutașcu -, Ion Longin Popescu și-a monitorizat și autoevaluat destinul cu exigență severă, de parcă s-ar fi aflat necontenit sub Ochiul lui Zamolxe (titlul volumului, din 1972, al confratelui amintit, născut în Slatina-Olt), focalizându-și demersurile scripturale, mai mult ori mai puțin vizibil, asupra acestui mit național definitoriu pentru eul nostru ca Neam ;

g. de aici decurge, suntem tentați să afirmăm, și neînfricarea cu care Ion Longin Popescu s-a aruncat în bătălia de apărare a vestigiilor arheologice (unice, la scară planetară) de la Roșia Montana, scriind peste 3.000 (trei mii) de pagini, în Formula AS, exclusiv pe această temă – pentru care a fost răsplătit, în 1993, cu un important premiu acordat de Guvernul României, iar în 2004 cu o distincție din partea Academiei Române ;

h. în susținerea acestei campanii de presă, autorul nostru s-a dovedit un dârz și destoinic fiu al tatălui său, Longin, unul dintre temerarii petroliști români care s-au încumetat să foreze, printre cei dintâi în lume, până la adâncimi de 4.000 de metri, în căutarea oceanelor subterane de aur negru și provocarea izbucurilor de petrol.

Faptul că aserțiunile noastre de până acum au un temei real poate fi susținut/ întregit/ complinit prin sarabanda de judecăți de valoare pozitive de care Ion Longin Popescu s-a bucurat de-a lungul deceniilor:
• Cornel Nistorescu – „Ion Longin Popescu vine din școala de presă a Vieții studențești și a revistei Amfiteatru. Din 1970 până la căderea comunismului, acolo a funcționat cel mai spectaculos grup de jurnaliști
îngăduit de propaganda vremii (n.n. aproape simultan cu acela de la revista Flacăra, condusă cu mână forte de Adrian Păunescu). De la Constanța Buzea, Grigore Arbore, Dinu Flămând și Adrian Dohotaru, până la Ion Cristoiu și Tudor Octavian, toți au lucrat într-o redacție în care domina preocuparea pentru stil, pentru ironie și aluzie, pentru redactare și pentru titluri. (…) Ion Longin Popescu a fost reporter de teren, poate unul dintre cei mai longevivi oameni de bătut România (n.n. de la o margine la alta) de după Al Doilea Război Mondial. Din călătoriile sale, se întorcea cu povești de o frumusețe unică în felul lor. (…) De ce n-a scris Longin Popescu un volum de povestiri sau un roman despre lumea satului românesc din Oltenia ? NU știu, dar este păcat că n-a făcut-o.” ;


Dumitru Radu Popa – „Toate reportajele lui au ceva special, între comentarea faptelor și o oarecare undă literară și, întotdeauna, ceva care implica și simțirea omenească. Asta într-o perioadă în care se scria plat, mai ales în domeniul reportajului, cu obișnuitele osanale aduse regimului. (…) Când i-a apărut volumul de proză Strigarea Numelor, în 1982, am înțeles asta ceva mai bine (n.n. faptul că era un om profund). Pe bună dreptate, a fost premiat anul următor. (…) Probă de înaltă calitate e și în volumul de reportaje și evocări, în limba engleză, Land of Promise, din 1986, laureat cu premiul EMINESCU al Clubului Româno-Canadian din Canada. Pentru că Longin nu a străbătut numai în lung și în lat țara, ci este un veritabil glob-trotter: S.U.A., Canada, Austria, Grecia, Germania, Olanda, Franța, Belgia, Spania, Elveția. Iar premiile și distincțiile obținute – le-a meritat pe toate, cu asupra de măsură ! (…) Ion Longin Popescu este un ziarist dedicat, cu o înaltă etică profesională, o limbă pură, cu un concept înalt de literaturitate.” ;


Toma Roman – „Ion Longin Popescu este un reporter frenetic. (…) Spirit iscoditor, cu o privire fotografică, el a surprins întotdeauna esențialul. (…) Nu de puține ori, reportajele lui au făcut senzație, au creat pârtie pentru oamenii dornici de aventură, au cristalizat opinii. (…) El este reporterul prin definiție, dar și cetățeanul angajat, dornic ca lumea în care trăim să fie una mai bună.” ;


Viorel Sâmpetrean – „…Un reporter pur-sânge, talentat, cum a rămas până azi, la 70 de ani, la civilizatorul AS. Doamna Sânziana Pop l-a promovat și premiat la revista Luceafărul. (…) Din 2.000 îl citesc în AS-ul condus de aceeași Doamnă Sânziana. Ce remarc? Ca o constantă a scrisului său: curățenia simplității. Foarte bine documentat ca reporter, cuceritor în reportaje -, Longin este din stirpea lui Brunea-Fox și Geo Bogza – calm, rafinat în interviuri, cu măsură și curiozitate, cu o inspirație studiată și șlefuită, control asupra temelor. Patriot, da !, fără emfază, dar cu aspră autocenzură.” ;
Ilie Șerbănescu – „Un ziarist serios și un reporter scormonitor. O certitudine în această meserie ! Viața ne-a intersectat mai ales în primul deceniu al anilor 2.000, când România își căuta drumul și cărarea.” ;


Acad. Virgil Cândea – „Ion Longin Popescu a reușit să pună în pagină o viziune plină de succes a subiectului captivant care este diaspora română din Canada. Folosind tehnica colajului, autorul aduce la lumină nu numai vechi documente și cărți, dar și întinse istorisiri povestite de pionierii care încă mai trăiau în timpul vizitei lui în inima preriei canadiene. Cea mai captivantă parte a cărții o constituie povestirile dramatice de altădată pe care, cu talentul său remarcabil, într-un stil fermecător, autorul le aduce în fața cititorilor.”.

*

…Am putea continua mult și bine Rapsodia noastră despre omul, jurnalistul profesionist, autorul de incitante proze social-politice și cărți cu virtuți epice indubitabile: Ion Longin Popescu, cel însemnat de Ursitori NU doar cu gestul înțelepciunii și al științei de carte, al erudiției (ne place să credem că s-a născut cu mâna dreaptă lipită de tâmplă, ca un Jupiter mereu treaz), ci și cu harul de a-și iubi și aprofunda fără încetare obârșiile, nutrind „pentru tot ce-i oltenesc o slăbiciune congenitală”, cum s-ar exprima Tudor Arghezi, care îi vedea pe „juveții de peste Olt, abia ieșiți din precupeție, deștepți, îndrăgiți și independenți”, dând „dovezi de sensibilitate și o scriptură renovatoare, de cea mai originală calitate”.
Parafrazându-l pe Arghezi, ne putem îngădui să scandăm și noi: „Oltenii-s febrili, valahi și Longin este dragonul/ lupul dacic al lor. Lăutari de pe Jii, struniți-vă viorile și cântați ! Ion Longin Popescu trăiește și scrie cu frenezie nestăvilită.” .
Născut sub același crug ceresc cu Thomas Edison, Nicolas Copernic, Galileo Galilei, Charles Dickens, Titu Maiorescu, James Joyce, Lewiss Carroll, Somerset Maugham, dar și cu Wolfgang Amadeus Mozart, Frederic Schubert, Jean Moreau, Paul Newman, Kim Novak, Vanessa Redgrave, James Dean, Clark Gable -, Ion Longin Popescu, sărbătoritul nostru de acum și dintotdeauna, ilustrează, de mai bine de o jumătate de secol, prin tot ceea ce face, creează și trăiește că are vibrația celui ce a călătorit până la capătul curcubeului, că s-a adăpat, acolo, din donița imensă a belșugului spiritual, fără a uita niciodată să se întoarcă, mereu și mereu, la obârșii, la ai săi, lăsându-se atins, cu modestie, aproape cu smerenie, de aripa Porumbelului ce aduce pe Arca lui Noe – Arca izbăvirii și supraviețuirii noastre – miraculoasa ramură de măslin, în care vuiește trecutul, prezentul și viitorul nostru, concentrate în cuvintele de foc, incantatorii: „OM. Pace. Pace. Pace !”, scrise de străbunii noștri în Upanishade.

Stăpânind într-un mod cu totul aparte tehnicile și specificul atmosferei diferitelor genuri publicistice, Ion Longin Popescu poate fi încununat, prin transfer confratern, cu nervurile de oțel și diamant prin care Fănuș Neagu a ranforsat portretul lui Ilie Purcaru: „…L-a încolțit vremea nevoilor care se numește gazetărie. Gazetăria l-a sucit, l-a răsucit, a devenit unul dintre reporterii fabuloși ai tuturor ziarelor…, dar e și unul dintre reporterii frenetici care și-a cunoscut țara ca nimeni altul. Cred că este cel mai mare cântăreț al Olteniei…”.
În plus, Ion Longin Popescu, depășindu-și simpatia regională, se dovedește un vehement tribun al românilor uitați/ sechestrați în județele Harghita și Covasna, al românilor emigrați, acum un secol și mai bine, în Canada, al românilor care înconjoară ca o pavăză identitară de nespulberat fruntariile țării, România fiind – așa după cum observa Nicolae Iorga – singura țară din lume înconjurată de români, adică de băștinașii acestor provincii istorice, care se află acolo de la începutul lumii, dar au rămas în afara fruntariilor statului român (în funcție de zonă, între 30 și, mai ales, 68 la sută din străvechiul nostru teritoriu.
Pentru iubitorii de slovă tipărită (câți mai sunt în această lume isterizată de …guvid, de pandalia COVID, de ștergerea creierelor și de manipulările sataniste ce macină Terra) -, cărțile de până acum și cărțile viitoare ale lui Ion Longin Popescu sunt și vor fi adevărate revelații.
El și ele trebuie citit/e – cu o altă expresie a lui Fănuș Neagu – „la lumina ferestrei, seara…”.


Acestea sunt, frumoase cititoare și distinși cititori, o parte dintre virtuțile scriitorului Ion Longin Popescu – în care bate năvalnic, bate înflăcărat și profund românește, inima Vladimirescului, destinul jertfelnic, verbul de foc și pară al Domnului Tudor.
Iar solitara servitute, mijind/ înflorind ca o lacrimă aburoasă în colțul ochilor, o constituie faptul că, deocamdată, nu ne-a dăruit, în domeniul prozei de ficțiune, nici un volum de povestiri, nuvele și nici un roman inspirat din lumea satului oltenesc, ajuns acum la cea mai cruntă răspântie a existenței sale, frizând pragul extincției, spectrul dispariției definitive.


Să nu uite, Longin, că s-a întrupat și a crescut într-o regiune magnifică, bogată în scriitori copleșitori ca Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Dumitru Bălașa - și, foarte aproape de noi: Vasile Băran, Romeo Popescu, Romulus Diaconescu, Romulus Cojocaru, Nicolae Diaconu, Jean și Fănuș Băileșteanu, Ion Deaconescu, Nicolae Dan Fruntelată, Spiridon Popescu, Adrian Frățilă, Zenovie Cârlugea, ca să nu mai vorbim despre Dumitru Radu Popescu, pe care, dacă am fi cât de cât normali la cap și am ști să ne promovăm valorile cu adevărat românești, de standard european și mondial, l-am susține pentru cucerirea Premiului Nobel, pe care îl merită cu vârf și îndesat.

Aceasta-i constelația în care a respirat și respiră, scrie și luptă – aidoma unui toreador în arenă – Ion Longin Popescu. Doamne, ocrotește-l de toate existențele malefice !

..//..






Dam Lupescu    4/3/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian