Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Judecata lui Dumnezeu.

În Sf. Evanghelie după Matei(cap. XXV, vers. 31-46), care se citește într-una din duminicile premergătoare Postului Sf. Paști, numită Duminica Înfricoșatei Judecăți, Mântuitorul vorbește de judecata universală, care va avea loc la sfârșitul lumii. Atunci, spune Mântuitorul, va reveni El în lume ,,pe norii cerului, înconjurat de sfinții îngeri”, se va așeza pe scaunul de judecată și va judeca lumea Pentru aceasta va împărți oamenii din toate timpurile și toate locurile ,,cum împarte păstorul oile de capre”. Oile vor fi de-a dreapta, iar caprele de-a stânga Judecătorului. Va zice atunci celor de-a dreapta: ,,Veniți, binecuvântații Tatălui Meu în împărăția ce v-a pregătit-o Tatăl Meu de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!” Cei din dreapta vor fi nedumeriți, fiindcă nu-și vor aminti când L-au hrănit, adăpat, îmbrăcat, când l-au vizitat, bolnav sau în temniță fiind. Mântuitorul le răspunde: ,,Întrucât ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” Va zice apoi celor de-a stânga Sa: ,,Duceți-vă, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit vouă, căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost …..!” Apoi vine precizarea: ,,Întrucât nu ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut!”

De-a lungul timpului am citit multe predici, exegeze și comentarii la acest text. În toate se pune accent pe identificarea Mântuitorului cu oricare dintre semenii noștri, pe milostenia trupească(hrănirea, adăparea….) și sufletească(mângâierea, încurajarea… etc.) celui aflat în nevoie și în suferință.
În rândurile de mai jos voi încerca să analizez și o altă latură a acestei judecăți, despre care nu se vorbește nicăieri. Mă bazez pe judecata logică și sper să nu greșesc. Aceasta mă duce la concluzia că cele descrise de Mântuitorul în pericopa evanghelică menționată privesc o parte, o secvență a judecății universale, ci nu toată judecata universală.
Nu se poate să nu fie judecați cei care s-au închinat și au crezut în ,,dumnezei” străini, în idoli de tot felul și au refuzat categoric să-L recunoască pe Dumnezeu cel adevărat, creatorul cerului și al pământului. În categoria aceasta intră și ateii. Nu se poate să nu fie judecați cei care, în numele unor zeități închipuite i-au prigonit pe creștini, i-au bătut, i-au maltratat, i-au întemnițat, i-au ucis în cele mai barbare chinuri în numele credinței, pentru vina de a fi creștini. Acești închinători la dumnezei străini au decapitat pe creștini, i-au răstignit, i-au înecat, i-au ars, i-au sfârtecat în bucăți, i-au dat drept mâncare la fiare înfometate, i-au strivit pe roată sau sub copitele cailor, le-au scos ochii, le-au tăiat mâinile, i-au otrăvit, i-au fiert în smoală și în plumb. Citiți Viețile Sfinților, cărțile pe care vi le-am dăruit în anii trecuți și veți vedea în amănunt. Credeți că vor scăpa nejudecați cei care au întors spatele lui Dumnezeu de bună voie și nesiliți de nimeni și și-au închinat toată viața, toată capacitatea și toată puterea ca să slujească unor dumnezei ai vremii noastre, spre exemplu: averea, puterea, plăcerea, banul, fotbalul, mașina, vila etc.

Nu se poate să nu fie judecați cei ce au batjocorit pe Dumnezeu, pe sfinții Lui și lucrurile sfinte. Au fost vremuri și încă mai sunt, când bisericile și mănăstirile au fost dărâmate, când icoanele și cărțile bisericești au fost arse în piețe și târguri. Este cunoscută isprava generalului Bukow, care a mers cu tunul din sat în sat prin Transilvania și a bombardat bisericile și mănăstirile românești ortodoxe, ca să nu mai rămână piatră pe piatră. Ne îngrozim și azi, când auzim semenii de-ai noștri înjurând și drăcuind cu Dumnezeu, cu Hristos, cu Crucea, cu Biserica, cu Grijania și cu tot ce mai știu ei că este sfânt în cer și pe pământ.

Nu se poate să nu fie judecați cei care au lucrat, de bună voie și nesiliți de nimeni, în duminici și sărbători religioase. Mai vinovați decât cei care au lucrat sunt cei care au obligat pe alții să lucreze în astfel de zile. Nu e demult, când sporul cel mare era în zilele de duminică, la sărbătorile religioase și mai ales în zilele Sfintelor Paști. Nu este greu nimănui să observe că acei coloși construiți prin batjocorirea celor sfinte s-au transformat în scurt timp în fiare vechi, în grămezi de moloz. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Cine are urechi de auzit să audă!
Nu se poate să nu fie judecați cei care și-au părăsit părinții la vreme de bătrânețe, de neputere, de boală, ori i-au nedreptățit, ori i-au persecutat, ori i-au bătut, ori i-au omorât.
Nu se poate să nu fie judecați cei care au provocat războaie ca să cotropească alte state, alte teritorii de pe care să obțină bogățiile solului și subsolului, munca de robi a localnicilor. Mai poate cineva să numere morții de pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, morții din lagărele de exterminare naziste, din lagărele siberiene, milioanele de ucraineni și de moldoveni decimate de foame și de teroare? Au rămas în urma războaielor mii și mii de morți, de multe ori chiar milioane de morți, sute de mii de invalizi, de mari mutilați, de văduve și orfani, de destine spulberate, de distrugeri materiale și spirituale. Poate acești conducători au fost considerați în lumea aceasta mari eroi și nimeni nu s-a atins de ei. Să rămână nepăsător Dumnezeu? Nu se poate!

Nu se poate să nu fie judecați cei ce au comis și comit atentate teroriste și lasă în urma lor zeci, sute sau mii de oameni morți, vinovați doar că s-au aflat în acel moment într-un anumit loc. Se detonează bombe în avioane, vapoare, metrouri, biserici, sinagogi, moschei și temple, când acestea sunt pline până la refuz de lume. Se deturnează avioane și cu ele sunt dărâmate clădiri ticsite cu lume. Indivizi descreierați seceră oameni cu mitraliera pe stradă, în metrouri sau alte locuri aglomerate. Criminali ucid în dreapta și în stânga, ucid în serie oameni nevinovați. Un mic efort de memorie ne-ar aduce aminte cum la vreme de noapte trupele hortyste măcelăreau români în Ip, în Trăsnea, în Moisei, ori scoteau pruncii din pântecele mamelor lor cu sabia, ori băteau tricolorul cu cuie pe spatele bieților români. Poate autoritățile lumești nu pot să prindă autorii acestor crime abominabile, poate interese politice meschine sau mașinării de tot felul fac ca astfel de infractori să rămână nepedepsiți de justiția omenească, poate chiar criminalii respectivi mor ei înșiși la locul crimei sau după aceea. Nu se poate ca să nu existe o judecată și un Judecător suprem, care știe toate, care nu poate fi influențat de mărimurile zilei, care face judecata fără părtinire.
Nu se poate să nu fie judecați cei care au aruncat la tomberon milioane de copii nenăscuți, indiferent de motivele pe care le invocă.
Nu se poate să nu fie judecați cei care au răpit oameni, lipsindu-i de libertate, folosindu-i ca robi, schingiuindu-i, violându-i, distrugându-le viața.
Nu se poate să rămână nejudecați cei care au furat bunurile altora adunate cu trudă. E vorba de furturile directe, unite cu jafuri, ucideri, violuri, incendieri, dar și de furturile economice, bancare, spălările de bani etc. E vorba aici și de furturile avuțiilor unor popoare datorită incapacității, fricii, interesului sau corupției celor ce ar fi trebuit să apere acele avuții. E vorba tot aici și de furturile intelectuale, de plagierea unor lucrări, cărți, studii, descoperiri științifice. Aflăm de mulți laureați ai unor premii internaționale sau oameni cu funcții la vârful piramidei sociale, care și-au copiat lucrările de doctorat, lucrările științifice, furând astfel nu numai munca unor oameni, ci și locul lor de muncă, poziția socială etc.
Nu se poate să rămână nejudecați desfrânații și practicanții perversiunilor de tot felul, cei ce batjocoresc familia și rânduielile firii lăsate de Dumnezeu, cei care, pentru satisfacerea poftei lor animalice sunt gata să răpească fete, ba chiar copii, să-i violeze, să-i sechestreze și chiar să-i ucidă. Asta fără să mai vorbesc de cei ce-și distrug familiile și lasă pe drumuri copii nevinovați.

Nu se poate să rămână nejudecați cei ce jură pe strâmb în instanțe, făcând ca, prin mărturia lor, oameni nevinovați să fie condamnați la ani grei de închisoare, la ocnă, la moarte. E vorba și de cei ce falsifică documente pentru a obține foloase materiale sau poziții sociale, de cei care calomniază și bârfesc pe unul și pe altul, atrăgând asupra lui oprobiul public.
Dacă judecata universală s-ar reduce numai la secvența descrisă în Sfânta Evanghelie, ar rămâne nedreptățite miile de victime ale crimelor și infracțiunilor menționate mai sus. Ar rămâne nerăsplătite după cuviință miile de sfinți și de martiri ai credinței creștine; ar rămâne nerăsplătite miliardele de oameni cinstiți și credincioși, care și-au făcut datoria lor la locul de muncă, chiar dacă uneori au fost nedreptățiți, exploatați sau neplătiți. Ar rămâne nerăsplătiți părinții care au primit pruncii ca pe un dar al lui Dumnezeu, i-au crescut și i-au educat. Ar rămâne nerăsplătiți cei care și-au petrecut viața în mănăstiri, în schituri, în peșteri și în crăpăturile stâncilor rugându-se și postind pentru ajutorul și iertarea păcatelor lumii.
Lista ar putea continua mult de aici înainte.
Reamintim un adevăr esențial: Dumnezeu este bun și milostiv, dar este și drept, este chiar Dreptatea întruchipată. Textul din Sfânta Evanghelie prezintă doar o secvență, o parte, un moment din Marea Judecată, ci nu toată Judecata, fiindcă lucrurile sunt mult mai complexe și mai complicate.
Așa gândesc eu. Dacă greșesc, Dumnezeu să mă ierte!

*

Sfaturi părintești.

Inspirat din Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, un autor anonim a alcătuit o ,,rețetă” foarte interesantă pentru post, pe care a postat-o pe internet. O redăm și noi mai jos, cu precizarea că este foarte eficace în ,,tratamentele duhovnicești” pentru fiecare din noi. Am mai adăugat câteva ,,condimente” în rețetă și a ieșit o minunăție….! Și nu e grea! Iat-o:

A. Fă post:

- De la a-i judeca pe alții;
- De la a spune cuvinte ce rănesc pe alții;
- De la a fi nemulțumit;
- De la a te enerva;
- De la preocupările inutile;
- De la minciună;
- De la bârfă;
- De la a-ți acorda atâta importanță;
- De la a te îngrijora de orice fleac;
- De la a te descuraja;
- De la a mânca pe fratele/semenul tău;
- De la tot ce te îndepărtează de Dumnezeu!


B. Însă…!

- Nu ține post de la rugăciune;
- Nu ține post de la participarea la Sf. Liturghie;
- Nu ține post de la Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie;
- Nu ține post de la iubire;
- Nu ține post de la iertare;
- Nu ține post de la speranță;
- Nu ține post de la a-i ajuta pe alții;
- Nu ține post de la înțelegerea celuilalt;
- Nu ține post de la tot ce te poate apropia de Dumnezeu!

*

In memoriam: Mitropolitul Firmilian(III). Regretatul Arhim. Caliopie Georgescu, exarhul mănăstirilor din Oltenia, mi-a povestit că adesea ședea de vorbă între patru ochi cu mitropolitul Firmilian. Discutau diverse probleme ale mitropoliei, ale mănăstirilor, ale parohiilor, ale preoților și călugărilor. Erau vremuri frământate, iar Biserica era dușmanul de clasă” al regimului politic din vremea aceea. Veneau tot felul de decrete, de dispoziții, de ordine, care mai de care mai drastice, menite să reducă la tăcere Biserica. Părintele Caliopie se mai revolta uneori de realitățile de care lua cunoștință i-l întreba pe mitropolit: ,,- Cum a putut să vă zică/să vă facă una ca asta, Înaltpreasfințite?” Mitropolitul îl privea adânc în ochi și-i răspundea: ,,- Mă, Caliopie, mă, de atâtea ori sunt pus în situația de-a face așa!” În acel moment se apleca până aproape de pământ, vrând să dea de înțeles că în situațiile respective argumentele raționale sau legale nu-și mai au rostul, că brutalitatea și dreptul forței dictează soluțiile.

Tot Părintele Caliopie mi-a povestit o întâmplare plină de umor din viața mitropolitului Firmilian, dar care dovedește ceva din tactul pastoral al ierarhului. Întâmplarea respectivă este relatată și de către Părintele Valeriu Anania în cartea sa Rotonda plopilor aprinși, dar mult mai pe larg și în stilul inconfundabil a autorului.
Într-o zi, mitropolitul Firmilian trebuia să plece la București. Era luna iulie. O căldură toridă stăpânea sudul țării. Mitropolitul avea o ,,Volga” neagră, în care se făcea o căldură insuportabilă în timpul verii. L-a anunțat pe domʼ Petrică, - șoferul care și-a făcut veacul la mitropolie în această îndeletnicire -, să pregătească cele necesare. Șoferul știa că pe primul plan sunt 2-3 sticle cu apă minerală. A plecat prin Craiova să caute. La alimentare nu se găsea apă. Nu a găsit nici la restaurante. În vremea aceea se punea mare accent pe export, iar apa minerală românească era adevărat aur în străinătate. Expert în astfel de probleme și situații, domʼPetrică și-a luat inima în dinți și i-a spus mitropolitului că a rezolvat totul și pot pleca. Pe drum i-a explicat că undeva, în fața lor, într-o pădure, se află un restaurant și cunoaște el un ,,băiat bun” acolo, barman, care va rezolva problema apei. Și pe vremea aceea era la modă instituția ,,băiatului bun”.

Peste puțin timp au ajuns în pădurea cu pricina. Au oprit mașina în șosea, departe de restaurant, ca să nu fie observată și recunoscută de cineva și domʼPetrică și-a luat plăsuța în buzunar și a plecat. Mitropolitul a ieșit din mașină și a început să se plimbe prin pădurea din preajmă. Era răcoare, iarbă verde, cântau păsările, vremea era bună. Pentru un om obișnuit cu biroul și cu spațiile închise un asemenea prilej era mană cerească. Mitropolitul era îmbrăcat cu o reverendă albă. Lăsase potcapul în mașină, așa că pletele sale albe ca zăpada se revărsau pe umeri. O barbă, de asemenea albă colilie, îi acoperea pieptul din belșug. Plimbându-se așa preț de câteva minute, iată că din adâncul pădurii au apărut doi oameni de țară, probabil din satele din apropiere. Nu se știe ce căutau în pădure, dar, când l-au văzut pe mitropolit, au înlemnit. Primul gând care i-a fulgerat a fost acesta: ,,- Ăsta-i Dumnezeu!” Au început să se închine și au rupt-o la fugă. Mitropolitul a strigat după ei, încercând să însăileze o discuție, dar cei doi s-au depărtat rapid.
A venit domʼPetrică cu apa, au urcat în mașină și au plecat spre București.
Întâmplarea din pădure aproape o uitase mitropolitul. Îl luaseră alte griji, alte probleme. Iată că peste vreo săptămână la mitropolie au venit câțiva preoți și un protopop, raportându-i o situație stranie. Doi țărani dintr-un sat oarecare pretindeau, nici mai mult, nici mai puțin, că li s-a arătat Dumnezeu și au vorbit cu el. Îl descriau pe Dumnezeu cu lux de amănunte. Lumea se duceau la cei doi și le cereau să le mai povestească o dată și încă o dată întâmplarea. Mai mult, îi socoteau pe cei doi oameni îmbunătățiți, un fel de sfinți deveniți peste noapte colaboratori ai lui Dumnezeu. Cu câteva decenii înainte se mai întâmplase ceva asemănător la Maglavit și la Petrache Lupu s-au dus ani de-a rândul oameni din toate colțurile țării să-l vadă, să-l audă, să-i ceară ajutorul. Țăranii respectivi deja se vedeau în locul lui Petrache Lupu. Le plăcea noua situație, pentru că se simțeau în centrul atenției, căutați, respectați, lingușiți. Mulți dintre vizitatorii lor nu se duceau cu mâna goală, ceea ce făcea e cei doi ca să-și ,,iubească” mai mult noua postură de vedete.
Mitropolitul, luând cunoștință de noul fenomen, a pus lucrurile cap la cap și și-a dat imediat seama de unde a venit confuzia. Nu voia în ruptul capului să se reediteze povestea de la Maglavit. O nouă ,,teofanie” în vremea aceea însemna o intensificare a luptei factorului politic împotriva Bisericii, o provocare. Mitropolitul era trecut prin ciur și dârmon, așa că a înțeles imediat pericolul. A trimis după cei doi țărani. Cu mașina lui i-au adus la mitropolie. Le-a ieșit în întâmpinare îmbrăcat exact așa cum fusese în pădure. Oamenii au avut la început un șoc, apoi, pe măsură ce mitropolitul le-a amintit întâlnirea din pădure, au luat atitudine. Nu, nu fusese mitropolitul acolo! Acolo fusese Dumnezeu în persoană! Oamenii au înțeles ,,pericolul”. Dacă ar fi recunoscut că s-au întâlnit de fapt cu mitropolitul, nu cu Dumnezeu, toată aura ce li se crease în mentalul popular s-ar fi risipit ca fumul, iar ei ar fi redevenit iarăși țăranii anonimi de până atunci. Mai mult, toți ar fi râs de ei!
Până la urmă, mitropolitul s-a dus și în satele din care erau țăranii cu pricina, a slujit acolo, le-a vorbit oamenilor, ba chiar le-a relatat întâmplarea din pădure și cu mare greutate a reușit să calmeze lucrurile și oamenii.
Părintele Caliopie Georgescu povestea despre mitropolitul Firmilian că obișnuia să lucreze mult noaptea. După ora 24 începea ziua lui de lucru și se întindea până către dimineață. De sub condeiul lui nu ieșea orice și oricum. Totul era bob numărat, iar fraza lui părea sculptată.
Dumnezeu să te ierte, mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române!

*

Închinare.
În ziua de 30 August 1982 am compus o poezie cu acest titlu. Iat-o:

Mă-nchin Sfântului Adevăr al
lumii,
În care se-ntrupează
Speranța și puterea,
Iubirea și durerea.

Stăpân al vremii, pribegit ades,
Străine cerșetor
Crucificat la porțile cetății,
Hulit și pălmuit,
Cu coastele străpunse,
Cu oasele zdrobite,
Șoptești în duhul Tău
O binecuvântare.

Tu locuință n-ai,
Nici cuiburi, nici hotar.
Ci doar din piatră seacă
Un pustiit altar.
Stăpânii Te alungă,
Noroadele Te vor,
În flăcări Te-mbăiază,
Ca pe visarea lor.

Tu, Adevăr al lumii.
Liman mântuitor,
Pustiul rourează
Din orice muritor!”

*

File de jurnal – 19 august 1982. ,,În urmă cu o lună, niște tineri din Timișoara au organizat o nuntă la un restaurant din Orșova. Au adus cu ei alte 38 de persoane, bărbați și femei. Au făcut comandă pentru nunta respectivă la local de 100.000 lei. În realitate, totul era înscenat, necazul fiind că au fost trădați. Petrecerea s-a desfășurat în condiții normale. La ora 4 dimineața urmau să se îmbarce pe șalupă și să plece spre Șvinița sau altă localitate din amontele Dunării. Ei erau pregătiți pentru a deturna vasul și a fugi la sârbi și de acolo în Occident. Securitatea le-a luat urma din Timișoara. Spre dimineață au apărut la restaurantul cu nunta câțiva indivizi în haine de spital, cu mâinile bandajate. De fapt, sub bandaj erau mănuși de plumb. Erau securiști. Când ,,nuntașii” se pregăteau să părăsească localul, îndreptându-se spre șalupa pentru care cumpăraseră deja bilete, ,,băieții” i-au umflat. S-a iscat o luptă pe viață și pe moarte, pentru ca până la urmă ,,nuntașii” să ajungă la zdup.
Această întâmplare mi-a povestit-o unchiu-meu Ion Pârvănescu.
Mulți români de-ai noștri fac excursii în străinătate pe bază de invitații. De fapt, e vorba doar de o înscenare. Cineva din străinătate, care are rude în țară, trimite invitație unui oarecare, cu care are înțelegere. Îi depune acestuia în cont o sumă de bani în valută. Cel din țară plătește, în bani românești, echivalentul sumei primite unei rude ale celui din străinătate aflată în țară. În felul acesta se pot manevra niște acte și obține niște aprobări.
Părintele Nicolae Jinga a obținut premiul de poezie la Editura ,,Cartea Românească”. Acum îi va apare cartea. E foarte bucuros.
La Buzău și Râmnicul Sărat a bătut piatra foarte puternic. Bulgări de cca. 0,750 kg au distrus acoperișuri de case, geamuri, mașini, recolte. Patru morți și nenumărați răniți au completat palmaresul consecințelor.
Despre V. C. am aflat că nu este director al Editurii Junimea din Iași, ci redactor șef al acelei edituri. Se spune despre el că e un tip simpatic, bun orator, dar cu năravuri discutabile. Una dintre devizele sale este și aceasta: ,,Dacă poți să fii escroc, de ce să nu fii!” E alcoolic și bun client al restaurantelor. Cu un asemenea individ, situația cărții mele cu Dimitrie Cantemir e pecetluită!
Palestinienii se retrag din Liban. Israelul are de plătit numeroase pagube materiale și morale. În Polonia s-au înregistrat noi ciocniri între populație și poliție. Civilii voiau să depună flori pe mormântul unui erou polonez. Au fost împrăștiați cu tunurile de apă. Polonezii din emigrație cer ajutoare opiniei publice și sindicatelor internaționale pentru sprijinirea ,,Solidarității”. Datoriile Poloniei îngrijorează lumea bancară occidentală. Veniturile muncitorilor polonezi au scăzut cu 25% în ultimele două luni.
Problema relațiilor americano-chino-taiwaneze sunt iarăși în actualitate. Occidentul reacționează față de folosirea de către Uniunea Sovietică a deținuților la construirea gazoductului din Siberia. Între S. U. A. și Cuba se dă un adevărat ,,război al undelor”, datorită disputelor privind unele posturi de radio. U. R. S. S. a trimis în spațiul cosmic a doua femeie cosmonaut. Tratativele dintre U. R. S. S. și S. U. A. privind eliminarea armelor nucleare se pare că eșuează. În orice caz, opțiunea ,,zero” a fost respinsă”.
*


Zâmbete. Când ești mort, tu nu știi că ești mort, dar durerea o simt ceilalți. La fel se întâmplă și când ești prost! Am răbdare când e vorba de prostie, dar nu cu cei care sunt mândri de ea. Prostia ucide, dar nu atât de repede! ►Nu credeți toate vorbele. Trăim într-o lume în care proștii se afirmă, iar cei inteligenți sunt prea modești. ►Ferește-te de săracul ajuns și de prostul scos în lume. ►Invidiosul este rudă cu prostul: te privește, te judecă, te bârfește, iar dacă nu găsește nimic de bârfit, inventează. Cea mai înaltă treaptă a inteligenței umane este capacitatea de a observa fără să judeci. ►Când reușești să taci pentru a evita discuțiile inutile, îți arăți înțelepciunea și inteligența.

*






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     3/25/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian