Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O nouă Arcă a lui Noe?

Acum, la început de an 2021, as fi vrut să scriu despre lumina care, depăsind punctul de egalitate cu întunericul, creste încontinuu până în iunie, despre cum mai mult ca oricând simteam efectul ei benefic. Voiam să scriu si despre un alt semn cosmic, si el magic si luminos - apropierea, în jurul sărbătorilor, a celor doi giganti, Saturn si Jupiter. Vibratii pozitive (as îndrăzni să le numesc sacre), mai mult ca alteori în timpul sfintelor sărbători, erau disponibile, palpabile chiar, si păreau să prevestească auspicii luminoase de schimbare după un an atât de sumbru.

Uuuf... ce usurare ar fi putut să fie! Dar n-a fost...

Un nor violent a învăluit "Casa poporului american", cum e numit Capitoliul, confirmând temeri că întunericul e mai puternic chiar si decât rarul fenomen cosmic. Putini ar fi crezut că democratia americană se poate clătina atât de usor. Știrea a socat planeta.

*
Pe plan personal, privind înapoi spre jumătatea de secol de viată trăită în tara tuturor posibilitătilor, sunt recunoscător pentru cadourile de o generozitate inimaginabilă pe care acest pământ mi le-a oferit. Am lucrat în meseria mea cu cea mai mare libertate posibilă, am colaborat cu artisti americani de primă mână, atât în teatrul experimental cât si pe Broadway sau la Metropolitan Opera, m-am bucurat de recunoastere si onoruri, am reusit să creez un nou program la Columbia University, să instruiesc câteva generatii de actori si regizori în devenire (si să învăt eu însumi în acelasi timp).

Sigur am avut noroc cu carul, dar numai în America se putea el împlini. Azi simt nevoia să completez: America aceea nu stiu dacă mai există. Într-o bună zi am început să mă îndoiesc. Nu stiu dacă "bună" e cuvântul potrivit...

Când intoleranta reduce la tăcere orice părere care nu respectă punctul de vedere unic, libertatea de expresie (the first amendment) este trunchiată si, desi mă aflu la NY, parcă nu mai sunt sigur că nu am fost teleportat la Moscova sau Pekin, atât de puternic a pătruns în viata americană refrenul specific regimurilor totalitare: acel faimos "Dacă nu esti cu noi, esti împotriva noastră" - de care fugisem în tinerete.

Sigur, tensiuni au fost tot timpul, spre exemplu eu am ajuns aici când la nivel national protestele legate de Vietnam erau în toi. Dar realitatea de acum e cu totul diferită, pentru că s-a intensificat în timp o babilonie de curente divergente în care nimeni nu e tolerant cu nimeni, în care fiecare grupare vrea să impună cu înversunare propriul "adevăr", ceea ce automat produce reactii si mai violente în partea opusă. Dinspre stânga bate un vânt de radicalism dur, se formează brigăzi tinere care seamănă înspăimântător cu sovietele Revolutiei bolsevice.

Corectitudinea politică americană, ajunsă omniprezentă în universităti, a escaladat până la excese proprii statelor politienesti (nu e de mirare că termenul a fost împrumutat din vocabularul marxist-leninist!). O idee bună, si anume că trebuie reparate multe nedreptăti, aplicată prost a degenerat în si mai multe nedreptăti, iar aspectul academic a fost alterat grav. Scopul principal al studentului aliniat doctrinei nu mai este să studieze, ci să protesteze. Și în acest caz se practică "adevărul unic al liniei partidului", iar cei care au alte păreri sunt intimidati si redusi urgent la tăcere. Rezistenta initial justificată fată de rasism, sexism, homofobie, transfobie, xenofobie si alte fobii s-a transformat într-o vânătoare de vrăjitoare: oricine poate fi acuzat, indiferent dacă e sau nu vinovat. Ideea de diversitate a apărut initial in cercurile academice ca să creeze un echilibru, un pod de legătură, să lărgească experienta studentilor. Azi are efectul opus: în loc să unească, divizează!

Cancel Culture îi copiază fioros pe ideologii comunisti ai obsedantului deceniu. S-a ajuns la a cere ca Shakespeare să fie interzis, deoarece scrierile lui "sunt ostile studentilor de culoare". La fel si Beethoven! Geniile culturii universale au devenit brusc "învechite" si, în plus, s-a descoperit că erau de sex masculin si de culoare albă.

Până si libertatea folosirii cuvintelor e îngrădită printr-un control de partid. O dictatură de neimaginat în lumea liberă cere să fie scoase din vocabular cuvinte ca "mamă", "tată", "frate", "soră", pentru a nu răni sensibilitătile celor care nu se recunosc în ele, si se impune folosirea unor termeni neutri, cum ar fi părinte (în engleză parent e într-adevăr neutru, dar în română, de exemplu, pentru a evita "mama", oare poti spune "părintele Maria"?!). Și apoi cum rămâne cu cei care se recunosc în cuvintele interzise?! Metode exact ca în comunism, când, dacă la scoala spuneam: "Domnule Profesor" eram pedepsit si atentionat că "Domnii sunt la puscărie, aici suntem Tovarăsi!". Nu credeam că voi regăsi sinistrele idei staliniste după ani si ani în lumea liberă! Dorinta diabolică de a-i controla pe oameni trecând prin cenzurarea limbajului, ce trist si sinistru!

Crezusem naiv că America poate deveni paradisul pe pământ.

Cei care acum se roagă pentru ea să nu se transforme în iad, au dreptate să fie înfricosati. Cum va fi posibilă "unificarea" Americii visată de Biden în acest peisaj de teatru de război?

*
Dinspre dreapta, la fel de sumbru, mase de fanatici fideli ai lui Trump se îndoctrinează furios cu credinta că orice informatie vehiculată pe surse neagreate e "fake news"! 75 de milioane de americani continuă să creadă că au fost mintiti si furati, că voturile au fost măsluite. Ar exista chiar dovezi matematice ale furtului, care nu au fost demontate, deci e posibil ca în următorii patru ani acest extremism născut din atasamentul firesc al maselor pentru conducătorul demis pe nedrept, să ia amploare. S-a acumulat deja o frustrare justificată (cred ei) care a culminat cu insurectia abominabilă asupra Capitolului - exemplu tragic, dureros al agresiunii asupra unui simbol major al istoriei.

Te întrebi cine sau ce urmează să mai fie anulat, demolat? Statuia Libertătii însăsi? Și de către cine!!!

Miscări juste, începute pasnic, precum Black Lives Matter, au degenerat in violentă, (intensificate de Antifa, care incită deschis la violentă brută) dar cel putin nu au atacat institutiile fundamentale ale democratiei. Sigur că rasismul a existat dintotdeauna si e revoltător că nu s-a găsit nicio rezolvare până azi, dar oare violenta necontrolată unde duce?

***

Ca multi altii, eu nu sunt participant, ci un spectator distant; e greu să am o întelegere clară. De aceea scriu, ca să înteleg. Fiind la New York, să nu spun nimic ar fi usor, dar nu e just. E banal, e inutil să repet ce vede toată lumea la breaking news. Să exprim ce simt eu, cui ajută? Cine întelege cacofonia asta generală? Care actiuni sunt necesare si juste, care sunt destructive si absurde?

Pe de o parte stim bine că întotdeauna în istoria Americii au existat coruptie si violentă, că tensiuni si animozităti au fost mereu între partide si totusi viata a continuat normal. O voce îmi sopteste să nu public acest articol acum, poate e prea "dramatic", prea hot, ci să astept răbdător câteva luni, până ce lucrurile se vor clarifica într-un fel sau altul.

Dar faptele dovedesc dimpotrivă că situatia e mai gravă ca oricând si merită, în loc să victimizăm, sau să arătăm cu degetul spre altii, să ne întrebăm cum suntem fiecare responsabili.

Realitatea arată că cele două forte se află în opozitie fără iesire; una afirmă, alta neagă, sau una e activă, alta reactivă, etc.

În absenta unei a treia forte, cea reconciliatoare, cele două pot continua să se războiască fără rezultat. Desi mă abtin să fac profetii, sunt de acord cu cei care cred că dacă nu intervine o întelegere nouă, o trezire din orbirea colectivă, ne vom auto-distruge până la urmă. Cum reconcilierea nu pare să se întâmple, oricât de dramatic as părea, cred că e un moment periculos (atât pentru America, cât si pentru planetă).

Cum să revin la o stare de demnitate si calm? Poate dacă încerc să văd în mine însumi virusul posibil al furiei si frustrării care oricând poate exploda. Cum să găsesc o directie care are sens în mijlocul haosului? Ne-ar ajuta să ne amintim că de la nastere fiecare avem în noi un atom sacru.

***

Suntem atât de absorbiti de lupta crâncenă cotidiană, încât cei mai multi dintre noi trecem pe lângă sansa de a ne deschide spre singura mare aventură pentru care suntem în viată, despre care Marc Aureliu spunea: "Fiecare om să trăiască în asa fel încât să-si facă datoria si să nu se agite pentru nimic altceva."

Avem o datorie? Multi dintre noi nu eram la curent! Azi noi asteptăm să ni se datoreze, nu să datorăm. Dacă îl ascultăm pe Meister Eckhart, misiunea morală a omului constă într-un proces de spiritualizare prin care să devină mai asemănător lui Dumnezeu si să se apropie de El. Recunosc, eu unul sunt la ani lumină distantă de acest indemn. Dar ajută să mi-l amintesc.

Privesc strada pustie unde locuiesc, cum sunt multe acum în New York, care în timpuri normale exploda de o energie mai vulcanică decât Etna. Din blocul vecin iese un bătrân, care din păcate e singur si fragil. Merge foarte încet, ajutat de un cadru. Poartă mască, nu-i pot vedea expresia fetei, dar fiinta lui, în ciuda suferintei, degajă o demnitate si un calm regesc. Ce minunat e acest bătrân! Mai mult ca oricând în acest moment as vrea să fiu ca el, demn si spiritual linistit.

Am nevoie să descopăr în mine ceva minunat. Ceva ce pentru moment stiu că nu pare să existe în lumea scoasă din tâtâni în care trăim, o lume în care vrem doar răspunsuri la întrebări la care nu putem avea răspuns. Simt totusi că, în ciuda situatiei tragice a momentului, prin contrast acest "ceva minunat" se află lângă noi, poate chiar în noi, dar problema e că noi suntem atât de departe ca să-l percepem...

Intrăm într-o nouă eră. Trecutul s-a evaporat si viitorul e doar în imaginatie. Avem doar prezentul. De fapt întotdeauna avem numai prezentul. Și ne avem unii pe altii! Sau mai bine zis am putea să ne avem unii pe altii, dacă distantarea sanitară, conspiratiile de tot felul, bunkerele care se clădesc si ura iratională care a înlocuit mila si ratiunea nu ne vor lăsa si mai îndepărtati, mai temători si suspiciosi decât înainte.

Dalai Lama e convins că orice om de pe planetă îi e familiar, că se poate apropia cu întelegere si afectiune de absolut oricine, indiferent unde e, dacă e departe si dacă nu vorbeste aceeasi limbă. Indiferent de apartenenta politică, de culoarea pielii, de sex, etc... nimeni nu-i e străin. Declara: "sunt la fel ca toti oamenii, nu mă văd deloc diferit. Doar că la răsăritul soarelui, dimineata, încerc să-mi ajustez putin atitudinea.". Iată cineva care a lucrat cu sine însusi si s-a pregătit toată viata să-si dezvolte vointa de A FI, de a deveni un om adevărat, responsabil, pentru a putea juca un rol constient în lume. Pentru a fi un servitor al spiritului, dar servind si umanitatea si tot ce trăieste pe acest pământ.

Poate mai sunt si altii ca el. Ce bune exemple de urmat ar fi acum când toti purtăm război contra tuturor. Poate decidem să aruncăm mai putin cu pietre în semenii nostri.

***

Cum nu am cum să-mi exersez imaginatia în teatru, visez utopii!

Mă întreb ce ne-ar putea oferi azi o nouă Arcă a lui Noe?
Nu cred că e doar un mit, o alegorie a ezoterismului, ci si un ghid practic ca să ne salvăm în caz de dezastru major.

Îmi imaginez că Arca ar avea capacitatea să-i adăpostească pe toti exilatii lumii, pe toti cei care suferă si pe cei care au imensă nevoie de pace.
Nu ar fi uitat nici bătrânul care inspiră demnitate si calm regesc.
Ce frumoasă salvare ar fi!

Să plutesti pe mări... până se linisteste lumea...

Liternet





Andrei Șerban    2/24/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian