Joacă de-a cuvântul în lumina zilei
Nu știi…
Că foșnetele de rugină, acum au glasul tău?
Și galbenul lor mort în noi suspină jalnic?
Mă doare cântul lor din carne-mi,
cum se tânguie organic,
suspinând slab un cuvânt
ce în sângele meu putred
e mormânt.
Uitat-au plopii să-și cânte dorul
căci freamătul trist și prelung
de Vestale îngropate-n
Toamna cea de început,
nu mai sună a cântare, a nădejde și amor,
ci mai mult îmi pare-a geamăt ce imită un descânt!
Toamna...
Uite Doamna ce-o aștepți.
Privește-o!
Crudă e femeia cu chip palid de cadavru
Și cu trupul de rugină.
În zadar o cheamă Toamnă
O cunosc și mi-e străină!
E îmbrăcată toată-n alb
Dar pe umeri-i curge vinul
Clipei de amor și vină!
O mireasă decăzută, o Vestală păcătoasă
Stins-a flacăra divină,
Prefăcând visu-n ruină.
Nu o crede! E bacantă!
Foșnet, vin și nebunie,
Rânjete și agonie!
Jertfă e inima frântă
Ce în pumn îți bate tragic.
Seac-o, seac-o...
Cu fiori de toamnă cruntă!
Rafael
Vrei să pleci? Dar pleacă!
Numai șterge-ți sângele din palmă
De pe buze și din ochi.
Rafael rătăcit printre Venere,
Iartă-mă, nu știu ce mângăiere
Să cânt celui visând marmure.
Iartă-mă, tu, sculptor crunt,
E foc și sânge tot ce sunt!
Sfântă mi-e pedeapsa
Toamnei ce pe suflet lasă
Numai putregai și fum!
|
Miruna Moldoveanu 2/23/2021 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.