Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Tiruri oable cu gloante oarbe

Covidismul și covinternul

Comunismu-a eșuat,
Covidismu-a progresat,
El creând, prin resetare,
Un Om Nou și-o lume care
Covinternu-i ține-n gheare.

Eșecul șefului diplomației UE la Moscova

Diplomatul se ghidă
De bun-simț și-afecțiune,
Deși Rúsia nu dă
Nici doi bani pe Uniune.

Când îți neglijezi partenerul

La Bruxelles mai poți, he-hei,
Cu sofisme să ne iei,
Da la Moscova, măi tată,
Mergi cu lecția-nvățată.

Cu pași de melc

Vaccinarea în UE
Ca un pas de límax e.
C-un asemenea tempou
Vom intra și-n Anul Nou.

Noua administrație consideră cea mai mare amenințare terorismul intern

De istóv e principal
Terorismul mondial.
Pentru noul Oloférn
Cel mai grav e cel intern.

Cel mai mare drept câștigat

Ce nu are lumea mare,
Acest drept SUA îl are:
Ne-ngrădita exprimare.
Câți ar vrea a-l suprimare!

Oscarul și corectitudinea politică

Nu mai pupi tu azi Oscarul,
De ești alb, european,
N-ai în film femei cu carul,
Vreun minoritar grăsan...

A înnebunit lumea?

Hongweinbing-ii timpurilor noastre
Pun la index tot ce-a scris Shakespeare.
Îl dau jos de sus, de printre astre,
Demodat la sex, la rasă, otuzbir.

Limitare provizorie necesară pentru a ne apăra viața

Când ne arde pandemia,
Ca și-atunci când e război,
Limităm democrația
Ca să ne salvăm pe noi.

Agenția pentru protecția consumatorului nu poartă nici o vină?

Ni se vinde-n instituții apă chioară
Drept dezinfectant anti-COVID.
Controlorii noștri, trași pe sfoară,
Ne îndeamnă: „Sigur, e valid!”

Pacienții transferați peste hotare nu numai cu arsuri, ci și cu bacterii

Medic din Charleroi:
„Hai că-i ars ca o purcea,
Da-i murdar ca un colun...
N-áveți apă și săpun?”

De ce se clatină scaunul Avocatului poporului?

Ni le-a apărat formal, firești,
Libertățile cetățenești.
Unul singur l-a lăsat în ceață:
Dreptul nostru cel legal la viață.

Prin noi înșine?

Cu Osman sau cu Emelea,
Cu Michel sau Marianna,
Unchiul Săm - bietul Pepelea
S-a crezut un Oho Yama.

Patroane de bordeluri se vor în Parlament

Tinerii din țări latine
Cică vor senzații tari.
Dar noi n-ávem ciccioline,
Care sunt parlamentari?

De ce în timpul incendiilor marii specialiști au luat apă-n gură?

Cum să-i crezi pe pesediști
Că au splendizi specialiști,
Când chiar în fiéful lor
Pacienții ard și mor?

Cine lucrează și cine beneficiază

Controlorii silvici - hăituiți,
Paznicii pădurii - omorâți,
ONG-ul de conveniență
Încă-n fașă - premiu d' excelență.

Instituții de stat inutile cu lefuri babane

N clădiri cu risc seísmic,
Pudic, pică din picioare,
Că-și iau surda trânzii, ritmic,
Leafa la Consolidare.


Stat în stat?

Statu',-n șoc, de-un pai se-agață:
El chiar pensiile le-ngheață.
Metrorex-ul, stat în stat,
Lefurile și le-a umflat.

Un nou mod de a-și spori salariile

Sindicatul din metrouri
Are-un truc scornit de el:
Cei ce șed doar prin birouri
Primesc sporuri ... de tunel.

Trai, neneacă, -n Parlament

Zice-o gură fără jenă
Că au sporuri de antenă,
De chirii, de stres, uzură,
Deplasări, dame de tură...

Sporuri noi și-ntemeiate?

Pentru praf înțepător,
Confidențialitate,
Pentru hemoroizi spor,
Pentr-un gheb ce crește-n spate...

Performanțe nu, dar sporuri...

Melcul, calm, întrece trenul,
Lumea stă-n vagon scrumbie.
Ceferiștii cheamă plenul:
Ei vor sporuri la simbrie.

Cine inflamează mulțimea dacă nu premierul?

Recunoști că-s sporuri nesimțite
La salarii, iar, nemeritate,
Fierb, pe străzi, mulțimi nemulțumite,
Dar le ții, pe vechi, tot neschimbate.

Pandemia-i tot un fel de război

Medicii nu vaccinează:
Pentru risc cer sporuri noi.
Dar soldații dezertează
Sau se luptă în război?

HORECA încearcă să-și scoată pârleala

Birtul scoate zece piei
Pentru sumele pierdute:
Poți mânca de zece lei,
Dar plătești minim trei sute.

Minciuna crasă privind încălzirea în București

Pacienții mor de cald în mască,
Cască-n casă mâțele de cald...
Când i-auzi cum mint făr' să clipească,
Nu-i deplângi să-i vezi chiar pe scafald.

Ce li-i focul, ce-i COVID-ul?

Zice-un manager -ntr-o doară,
Pus ca membru de partid:
Au pierit ei arși de pară,
Dar puteau și de COVID.

Huzur fără cusur

Ne ard morții, o, Doamne, de vii în spitale
Și viața, din lipsă de leacuri, a bunilor picură: „Pic!”
Mai-marii destinelor noastre schiază pe pârtii la vale
Ori stau la taclale, că-n stat nu se-ntâmplă nimic.

Incinerare pe gratis

Se țin bolnavii dârz de capul sforii,
Dar sunt satrapi ce-ntreabă criminal:
La ce să-i ardeți morți în crematorii,
Când pot de vii să ardă în spital?

Vinovați - pacienții

Își cântă osanale salvatorii:
Veniți la timp. Curentu-nchis. Incendiul stins.
Au ars vreo opt bolnavi? Ce mama ciorii
Au stat culcați? Făcut'-o-au dinadins?

Quousque tandem?

„Colectiv”, Siutghol și Apuseni,
Piatra-Neamț, Giulești și „Matei Balș”...
Vom mai tolera, letragici pământeni,
Câți în țară morți de vii și arși?

Cu atacul stăm bine, dar cu legitima apărare?

Tipi ce n-au a ști de lege
Sar cu pari, cu pietre, fiare.
Polițiștii n-au ciomege
În legitimă-apărare.

Locuri bănoase cu familii numeroase

La Romatsa, Apele Române
Curg salariile ca apele: -n șuvoaie.
Nici la rubedenii nu sunt frâne:
Curg și dinastiile hududoaie.

Trambulină cu pile

Primăria-i doar o trambulină
Pân' apare-un loc mai gras și călduț mâine:
Azi ești paznic, cenușar ori figurină,
Mâine - șef la Apele Române.

O chelneriță a fost angajată ca inginer la Apele Române pentru apărarea împotriva inundațiilor

Dacă-n alte state-o țesătoare
Poate fi ministru al culturii,
Cam de ce un chelner oarecare
N-ar fi șef în calea viiturii?

Nu capacități, ci unchi sus-pus să ai

N-ai habar ce débit are apa,
Arie ce-nseamnă de triunghi?
Însă poți oricui a-i trage clapa,
Când în viață ai așa un unchi.

Una caldă, alta rece

Ieri chelnerița cocoțată-n post
A și plecat, văzând că n-are rost,
Iar un director ce-angajării s-a opus
A fost demis, iar postul său - redus.

Primăria nu se dezminte

Cu presa - Ape fii - să nu te iei:
O chelneriță-șef e azi apar.
Demisă, primăria, -n locul ei,
A derogat un - ghici! - ... pensionar.

Întrebare retorică dlui prim-ministru

La ce trimiți iar corpul de control,
Când însuși șeful pus te dă de gol,
Că-n Apele Române-s toți pe pile:
Amante, rude, aserviți, pupile.

La rapél surorile medicale care vaccinează au încurcat sérurile

„Mai încet, că nu vin rușii!”,
Le previn pe ton blajin.
„Încurcăm noi bebelușii,
Darămite un vaccin”.

Are-o gură cât o șură

Crede ea, ca senatoare,
Gură de aur că are,
Dar colegii de birou
Spun că gura-i ... de metrou.






Nicolae Mătcaș    2/19/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian