Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Falși prieteni

„¡Te has comprometido!” (te-ai compromis!) strigă înfocat un puști spaniol la mama lui. Eu rămân înmărmurită; în urechea mea de româncă, vorbele lui sună jignitor. La spanioli, însă, compromisul e pe post de compliment. Nu pentru că arta căderii la învoieli dubioase s-ar ridica la rang de virtute, ci pentru că termenul se întrebuințează în cu totul alte contexte.
În spațiul hispanic, un „comprometido” e un om care a promis cu fermitate ceva și se angajează să îndeplinească ceea ce spune. Așa se face că spaniolii au până și un partid cu numele „Compromis”. Pentru auzul nostru fin, ceva de-a dreptul pervers!
Copilul de adineaori s-a supărat probabil, pentru că mama nu i-a luat „caramelos” sau „bombones”, după cum i-a promis. Și nu e cum credeți: nici caramelele și nici bomboanele nu sunt ce par a fi! În limba castiliană, „caramelos“ sunt echivalente cu dropsurile noastre, iar „bombones” sunt pralinele fine, de ciocolată. O lume pe dos, așadar! Pas de te mai înțelege cu frații noștri întru latinitate.
Cum bine sugerează expresia încetățenită pe la anglofoni false friends (span. falsos amigos), tocmai înrudirea dintre limbi provoacă grave confuzii. Mai dau un exemplu: banalul cântar, care ne face zile fripte mai ales nouă, femeilor, poartă la hispanofili numele de „báscula”. Să-și poftească cineva, dacă are curaj, consoarta româncă pe basculă! Poate vrea să știe câtă greutate au nu doar kilogramele, ci și cuvintele întrebuințate anapoda. Nu dau detalii...
Cât despre cetățeanul care se prezintă la poliție ca să facă o „denuncia”, iarăși nu cred că în România ar primi aplauze. Deunăzi, când vecinul mi-a comunicat vesel că se află în drum spre comisariat, ca să „denunțe” ceva, am înghețat. De fapt mergea să semnaleze o neregulă din spațiul public. Avea o atitudine civică pozitivă, pașnică la o adică.
Durează ceva timp până ne obișnuim în străinătate cu ideea că nu noi suntem cei care au inventat roata la car, respectiv corectitudinea lingvistică. Firește, un drăcușor ne va întârâta în continuare să corectăm mintal cuvintele „stâlcite”, dar cu timpul ne vom obișnui să-l ignorăm. Nu suntem noi cei cu defectul auditiv, așa cum nici spaniolii, englezii sau germanii nu sunt cei cu dificultățile de pronunție!
Chiar dacă ni se pare că inversează înadins literele, testându-ne agasant, de fapt ceea ce testează ei fără să știe este toleranța noastră la tot ce ne înconjoară. Și aici, noi românii, avem o bubă, asta e părerea mea: suntem conservatori pe dinăuntru. Așa am fost crescuți, să nu dăm crezare semenilor, să-i suspectăm de intenții ascunse. Paza bună trece primejdia rea!
Asta ne face receptivi la teorii conspiraționiste. Suntem pasibili de a fi fraieriți mai abitir decât alții, tocmai din cauza acestei precauții exagerate (șmecherii o exploatează, hrănind-o bucuroși). În plus, pe termen lung, ne inducem singuri nemulțumire, devenim nefericiți, pierzând speranța și încrederea în bine (orice ar fi acela, aici chiar nu intru în detaliu). Ce vreau eu să spun este că e greu să trăiești permanent cu garda pusă, așteptându-te la ce e mai rău.
Mă felicit că am depășit faza în care corectam bazaconiile copiilor aflați în vizită la grădina zoologică (cocodrilo, dromedar...). Arareori mai tresar dacă cineva spune Dinamarca (varianta castiliană chiar sună mai melodios). Așa cum un englez rămâne relaxat când e „înjurat” (injured), rămân și eu indiferentă când sunt asigurată că nimeni nu vrea să mă lase ... însărcinată (englezescul embarassed seamănă în spaniolă cu embarazada, care înseamnă gravidă).
Devierile hispanofone mi-au intrat adânc în sânge, dar cele de comportament sunt mai greu de eradicat. Cu greu mă stăpânesc, de exemplu, să nu dau bacșiș la benzinărie (pe aici nu se obișnuiește). Acceptul tacit al diversității n-a fost și nu este neapărat disciplina noastră numărul unu. Am crescut obișnuiți să fim vigilenți, suspectând la tot pasul intenții dușmănoase din partea celor care sunt „altfel” decât noi. Până și limba noastră posedă un repertoriu imens de cuvinte peiorative, cu care ne distanțăm de necreștini, homosexuali, alte rase sau apucături, ba chiar și de limbile pe care nu le stăpânim („păsărești”).
Pe scurt: celebra deschidere la minte a românilor se asociază cu o fantezie cam păguboasă. Înclinația înnăscută spre speculații ne transformă în pradă ușoară pentru inventatorii de cataclisme iminente. Dar ei, pentru noi, nu sunt alceva decât un alt fel de ... falși prieteni.
Mi se pare o ironică inversare de gândire, o regretabilă rătăcire, să credem taman acum în minciunile pe care le-am eliminat treptat din memorie după ce-am digerat propaganda comunistă. Se susținea cândva că avizii capitaliști ar sta la pândă după colț, ca să pună mâna pe destinele Omenirii. După atâta amar de forțări de a scăpa de obsesia manipulării, refuz să cred că bravii proletcultiști de cândva ar fi putut avea chiar și o minimă urmă de dreptate!
Respectând dreptul la diversitate, admit și eu că s-ar putea să greșesc și că poate se va dovedi reală această improbabilă teorie a forțelor malefice reunite în umbră, ca să ne strice nouă viața, încurcându-ne planurile.
Pentru liniștea mea personală, popun o soluție de „compromis”: de va fi să mă spulbere definitiv furtuna propriei mele erori, legat de necredința mea în vrerea impusă din afară, mă declar dispusă să mi se plaseze pe colivă stigmatul necredinței mele în malefisme: sub formă de „bonbon”!


Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Spania





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    2/13/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian