Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O carte de epigrame în duet: Doamna cu... Toporu

Scrisă de Ștefania Marineanu și Nicolae Gonț-Topor .

Cei doi autori nu sunt la prima încercare, ci au mai publicat cărți de umor: autoarea – „Extemporale vesele” (2015), autorul - trei cărți de epigrame :„Cu Toporu` peste tot” (2019), „La abordaj !” (2006) și „Cu toporul printre epigramiști” (în colaborare, 2004), dar au mai publicat și alte lucrări cu caracter didactic, geografic, istoric și sportiv. Datele personale sunt prezentate la sfârșitul cărții. Au ales ca a motto : „O frumoasă și-un Topor/ Fac ravagii în umor !”

Placheta este structurată tematic, în patru secvențe sau capitole, titlurile acestora urmărind anumite subiecte, însă interferând de multe ori, varietatea „țintelor” acestor epigrame și modul de abordare făcând deliciul cititorului de catrene vesele.

„Doamna” este prima secvență a cărții, unde epigramele au un ton mai eufemistic, uneori exprimând indirect, cu eleganță feminină, ideile și aspectele vizate. Un motto din Victor Hugo evidențiază rolul terapeutic al râsului, și celelalte mottouri referindu-se la râs și bună dispoziție.
Epigramele privesc viața de familie și relațiile dintre sexe, titlul secțiunii sugerând faptul că aceastea sunt prezentate din punctul de vedere al feminității, apoi viața socială și politică actuală. Astfel, românii mănâncă alimente pline de chimicale, dar ar fi mai indicat săpunul, care conținemiere, lapte și uleiuri. Cititorul se duce cu gândul la actualele îndemnuri de a se spăla pe mâini…

Femeia este văzută ca o ființă încăpățânată ca un catâr, atât înainte, cât și după căsătorie, iar soțul care își scoate consoarta la plimbare cu zgârcenie, ca să nu o vadă și alți bărbați, este comparat cu scoțianul care o scoate când magazinele sunt închise. Autoarea (căci pe dumneaei o bănuim) dezvăluie defectele unor bărbați : văduvul se dovedește că are amantă, chelia nu este legată de prostie, angajarea unei bone duce la divorț, „stâlpul casei” de fapt nu face nimic în casă, ca un parazit. De aceea, femeile sunt îndemnate să-i pedepseasă prin căsătorie : „Acest îndemn, din Marx venit,/ Nimic n-aduce nou sub soare,/ Ființa cea asupritoare,/ Bărbatul, trebuie strivit !” Denumirea zodiilor este un alt prilej de a-l țintui pe bărbat : „trei soți, trei zodii îi dădu ei Dumnezeu:/ Un Taur, un Berbec și ultimul, un Leu…/ De toți aceștia ea a divorțat,/ C-atâtea animale n-a mai suportat.” Cea care îl ocrotește pe bărbat este mama lui, care nu devine soacră, alungând, prin teroare, femeile din preajma lui.„Maimuțoiul” nu are discernămând, părăsindu-și „maimuțica, pe cea care-i face toate voile, pentru o urâtă „care-i dă cu post” !

Dar nici femeile nu scapă de penița ascuțită , de judecata epigramei. Una nu reușește să-și ascundă prostia prin bârfă, alta vine la serviciu în fiecare zi din altă direcție, cu o motivație : „Aceasta e femeia care,/ În loc de o iubire mare,/ Preferă p-alea mititele,/ Dar să fie multicele.”

Alte piese vizează fauna politică, sărăcia, devalorizarea monedei naționale, prorogarea frecventă și nejustificată a proceselor de către instanțe. Capitala este evidențiată prin sincopele la căldură și apă caldă, prin lipsa de interes a autorităților : „De când madam` a câștigat,/ Sectorul unu s-a schimbat…/ Pe gunoi, de pui drapel,/ Vom vedea alt Turn Eiffel”.

„Toporu” este a doua secțiune a cărții, cu mottouri din Șerban Cioculescu și Montesquieu, după care se află subtitlul „De la lume adunate”. În două epigrame, autorul (căci el pare acum să se exprime) se compară, la chip și vizibilitate, cu jurnalistul Marius Tucă , aceluia recunoscându-i-se avantajul de a se fi născut la Caracal !
Dacă băutul își are antecedentele la domnitorul Ștefan cel Mare, atunci, la Vaslui, când vine iarna, se face pârtie numai spre crâșmă.Mai bune decât vaccinul ar fi vinul fiert și femeia. Un titlu semnificativ de epigramă se referă la situația din pandemie : „Industria farmaceutică luptă contra bolilor precum industria de armament pentru pace”. Altunde, cei care spală bani nu ar mai lua virusul de pe bancnote, distrus prin spălare. În Grecia, românii plecați ca turiști au fost nu drept cuceritori, ci… ca migratori. Masca obligatorie protejează, precum…tanga !
Mediul bisericesc nu este iertat, acolo unii cred că se face dezinfectarea doar prin prezență, fără săpun, iar fețele bisericești sunt zugrăvite concret. Astfel, un preot sfătuiește enoriașele să nu se mai rujeze : „Un lucru iese-n evidență : E popă cu experiență…/ Și pot să spun, că am temei:/ Și gusturi fine la femei”, iar un înalt ierarh „Prea Fericitul Daniel/ E foarte bun pe șantier…/ Nu e putință de tăgadă:/ Ar face și-o autostradă !”

Stabilitatea românească este reinterpretată, pornind de la versurile eminesciene din poezia „Revedere” : „Suntem un popor stabil, pentru că proști am fost, proști am rămas : Prostia e eternitate/ Și, iată, și stabilitate…/ A spus-o și-un poet, frumos:/ „Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost, așa rămânem.”
Secvența „Ah, femeia…” are mottouri despre râs de Laurence Sterne și Milan Kundera.Sunt epigrame care iau în obiectiv vârsta a treia, uneori autocritic, atunci când păcatele ajung să fie miracole, epigrame despre viața de familie, unde femeia îl farmecă, îl comandă și îl exasperează, fiind guralivă, epigrame despre secretară, cu rapiditate la dezbrăcare și amantă a șefului Astăzi, Julieta modernă se îndrăgostește de (Alfa) Romeo, iar hainele crezute „de firmă” sunt toate „made in China”. Bărbatul se închină la cruciulița dintre sânii vânzătoarei, iar femeile îl numesc „ursuleț” pe grasul bogat, și „porc” pe grasul sărac.

„Politichie – Chelul cu tichie…”, tot cu două mottouri, unul din Voltaire, este titlul celui de al treilea grupaj de epigrame. Și într-o carte de epigrame anterioare politica prezentului era calul de bătaie frecvent, la Nicolae Gonț Topor. Acum, personajele vizate aparțin partidelor, guvernului, divelor, fătucelor supramediatizate în mod nejustificat, administrației, după ce, într-o secvență anterioară, apar portretele comice ale unor „mari poeți” sau ziariști.

Corupția nu poate dispărea, atâta vreme cât politicienii migrează, după interesul momentului și procesele sunt prorogate : „Un lucru este foarte clar:/ Acela care e pescar/ Mai mult s-ocupă de plevușcă,/ De peștii mari nu prea, că-l mușcă”. Nepurtând mască, un partid cu nume de metal prețios va dispărea, fiind atacat de virus, astfel țara pierzând încă un tezaur ! La scrutinuri, în satul de origine al autorului au votat 110% din cei înscriși pe liste : „În satul acesta de moșnegi,/ Un lucru nu prea poți să negi:/ Nu doar că ei întineresc,/ Dar, și în draci, se înmulțesc.”

Nivelul de trai este evidențiat prin epigrame care fie îndeamnă bucureștenii să simtă diferența de temperatură , mai scăzută față de afară, să deschidă ferestrele, fie comparând veniturile : „Vacanțe lungi și dese (aluzie la zicala „Pauzele lungi și dese/ Cheia marilor succese”) : Bănișorii unui ins parlamentar/ Îi permit vacanțe și-n Madagascar… (altă aluzie),/ Bănișorii unui dascăl îi permit/ O vacanță mare-n țară…la prășit”.
Sunt și câteva epigrame referitoare la evenimentele din decembrie 1989, după care au urmat promovările politice (să fii prost și cu avere) și abandonarea vechilor straie, de comuniști și inculți, prin divorțul de soțiile „comuniste ce n-aveau cultură”, ceea ce sugerează și anumite tare de caracter ale soților.

După lectura acestei cărți de epigrame,scrisă în duet de Ștefania Marineanu și Nicolae Gonț-Topor, cititorul rămâne cu impresia fermă că autorii, persoane cu pregătire superioară, au talentul și inteligența de a înscrie în palmaresul lor o nouă realizare literară și umoristică, în care acesta recunoaște situații și personaje din realitatea imediată. Cele două „voci” se completează, atacând teme comune, ca misoginismul, prostia omenească, viața de familie, diferențele sociale, caracterul, deprecierea nivelului de trai, dezinteresul autorităților și politicienilor față de popor, defectele sistemului de justiție. Este o reușită a poeziei scurte umoristice din sudul țării care, în opinia mea, va fi apreciată nu numai de publicul larg, dar și de confrații întru epigramă, lucru mai rar (vezi să nu !, îmi șoptește o voce tot umoristică).







Corneliu Vasile    2/9/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian