Ultima scrisoare
Condoleante Tudor Gheorghe
Adio!.. viața ,cu nenumărate împliniri și zile fericite Sculptate în sufletu-mi, de acum rămas singur, pribeag Căci astăzi Dumnezeu, cu gânduri poate, prea grăbite Te-a luat la EL...iubita mea, din al nostru creștin prag.
Adio!...minunea mea, pierdută pe vecie, comoara De acum voi fi cel mai sărac, un singuratic moșneag. Tu ai urcat la cer, iar viața mea în deznădejde coboară. Te-ai dus și nu o sa te mai vad, odorul meu cel drag!...
Cui mai dau în fiecare zi, cate o frumoasă floare După ce mă întorc de pe scenele, dintre străini? Azi sufletul meu plânge și neasemuit de rău mă doare Adăpostind în el, nenumăratele și minunatele amintiri.
Florile tale din casa au început sa se ofilească toate De când, pe un drum, fără întoarcere ai plecat Eu le-am spus ca tu, sa le uzi, nu se mai poate Și de atunci eu, doar cu lacrimi amare le-am udat.
Adio!...atâtea bucurii, adunate, din minunate vacante Când ne pierdeam prin natura, pana seara târziu Unde mă bucurai cu zâmbetul, dându-mi atâtea speranțe Că vei rămâne lângă mine mereu, pana sunt încă viu.
Dar am rămas de azi singur, doar cu sfântă ta draga icoana Din răsăritul casei noastre, la care, cu evlavie, te închinai. Nu am sa mai simt, de acum, ca altădată, gingașă ta mană Cu care și pe mine, de atâtea, ori, cu drag mă mângâiai.
M-ai lăsat singur și te-ai dus sa te odihnești în cripta rece Cu trupul tău firav, cu zâmbetul privirii tale îngerești. Mă va apăsa greu timpul, ce peste mine, prea încet va trece, Căci îmi va lipsi, la gura sobei, ale tale, minunate povesti.
Adio!...îți spun ca nu mai am, de acum, draga mea ce face Dacă așa ne-a rânduit bunul nostru Sfânt Dumnezeu, Tu sa mergi, acolo unde, este doar fericire, liniște și pace Eu să rămân sa închid singur, ușa casei noastre mereu.
Mi-a mai rămas, ca sub pânza vremii sa adăpostesc trecutul Atât de minunat ce o viața, l-am petrecut împreuna Sa nu-l împrăștie vreo mare durere sau al vieții aspru, vântul Ce îmi va bântui singurătatea și va fi peste mine stăpână.
De acum, pe orice scena, dacă vreodată mă voi mai urca Glasul meu va aduce în fața lor, doar cântece de jale și dor Dar sigur, de acum înainte, mormântul tău va fi scena mea, În aplecate și îndoliate rugăciuni, până când iubito, am sa mor.
Așteaptă-mă, durerea mea, ca am sa vin lângă tine curând Dacă se va milostivi de rugăciunile mele bunul Dumnezeu Și va deschide poarta vămilor, sa îmi facă la EL rând. Până atunci sa ști...pe aceasta lume, o voi duce tare greu… Ramai în leagănul Domnului, sufletul meu!...
Achim Bucutea 27 Ianuarie 2021 Toronto
|
Achim Bucutea 1/28/2021 |
Contact: |
|