Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Baltazar, ¿qué nuevas me traes?

„Chiar așa”, m-am întrebat retoric la ascultarea refrenului ¿qué nuevas me traéis? (ce vești ne-aduceți) al popularului colind spaniol Campana sobre Campana (Clopot peste Clopot). Ce noutăți să ne mai aducă săracii Crai de la Răsărit, așa bătuți de soartă cum sosesc în acest an? Mă tem că bate cam în dungă clopotul lor, sunând a sirenă de alarmă.
Nu scap de impresia că vestea minunată e de fapt tot una veche, dar în straie schimbate, cum e și Magul Baltazar, cel de proveniență africană, pe care îl interpretează uneori figuranții spanioli sulemeniți cu cremă de ghete.
Cum necum, Magii, ca toți guvernanții, n-au încotro și se prezintă la datorie. De astă dată mai mult la televizor, căci ieșitul în stradă a devenit riscant. Omologii lor moderni, guvernanții lumii noastre de azi, se adună pe la sfaturile lor de taină, să ne caute leac injectabil - pendant modern al aurului, smirnei și tămâiei de-antârț. Nu întîmplător, cei trei Magi erau vestiți nu ca regi, ci ca vraci!
„Acum, când iarăși ne sună ceasul, să facă bine să ne arate măcar drumul!”, strigă la diriguitori câte un om de bine, singur acasă, în fața televizorului. Și nimeni nu-l aude. Iar dacă nici stăpânii nu știu calea, măcar să ne țină de ... urât. Căci frumosul e drămuit. Sticla ecranului ține numai virușii la distanță, nu și ideile nesănătoase.
Cât despre al patrulea Mag, Artaban cel omis din poveste, ce să mai vorbim? Din nou a rămas pe drumuri, ocupat să-i ajute pe năpăstuiții care i-au ieșit în cale. Metamorfozat în personalul medical care moare riscându-și viața ca să ne-o salveze pe a noastră, Artaban se alege, ca de obicei, cu mulțumiri și rămâne... fără daruri.
Dar nu despre pandemie se cuvine să scriu la cumpăna dintre ani. Tot cartea rămâne sfântă, îmi zic, și mă îndrept spre bibliotecă (închid televizorul.) Stă scris în buchii, negru pe alb (oare am voie să scriu „negru”?) că, de exemplu, războiul raselor - azi #BlackLivesMatter - e vechi de când lumea. Până și cele trei capete încoronate din jurul ieslei sfinte reprezentau cele trei mari „popoare” cunoscute la nașterea lui Isus (european, asiatic și african). Pentru că, vedeți Dumneavoastră, proaspăt aprinsa luptă contra urei rasiale renaște ritmic, nu numai de Crăciun. Repet, parafrazând, „ce vești ne mai aduc?”... și concluzionez: nimic nou.
Ba da, e nouă părerea că oamenii ar fi egali. În cazul Magului Baltasar, cetățean de culoare, care prin tradiție provine din Africa, discriminarea e chiar inversată: în loc să-l huiduie pentru că e „altfel”, mulțimea îl adulează pe el mai mult decât pe Caspar și Mechior la un loc. Nu știe nimeni exact de ce.
Într-atât de aprigă este dorința unora de a-l întruchipa pe la paradele anuale de Anul Nou, încât periodic se iscă polemici: unii susțin că e cazul să fie interpretat de un „bronzat” din naștere, în timp ce alții insistă că haina împărătească i s-ar potrivi mai bine unui alb (am voie să scriu „alb” așa, fără acolade atenuante?).
Farmecul Sărbătorilor este cu atât mai mare când lumea stă în loc pentru o clipă, întorcându-și privirea spre interior. Ce bine că în epidemia de legi, nu s-a rătăcit încă un decret care să ne interzică citirea textelor clasice cu pasaje suspecte de „rasism”. Haideți să învățăm lecția toleranței cu duhul blândeții, prin gura copiilor! Judecați singuri cât de frumoasă poate fi diversitatea, inclusiv cea lingvistică, când ne vine necenzurată de demonul isteriei corectitudinii politice.
Iată doi eroi de povestiri din secolul trecut, ambele avându-l ca personaj-cheie pe respectabilul Mag Baltazar:
Eroul celei dintâi, micuțul Eduardo din „El hijo del Rey Mago” („Fiul Regelui Mag”), de Jorge Campos, are un tătic caligraf, fin intelectual și iubitor de carte, dar sărac. Cu barba lui albă și lungă și cu mâinile sale albe, Señor Baltasar Ridruejo este o apariție stranie printre semeni, de parcă ar fi venit din altă lume, din alte timpuri.
Eduardo, ca toți copiii de vârsta lui, nu știe nimic despre discrepanțele dintre statutele sociale și n-are idee ce sacrificii fac părinții lui ca să-l trimită la o școală privată. Cu timpul însă, pe măsură ce crește, își dă seama că e altfel decât colegii lui de clasă. Când îl întreabă cineva cu ce se ocupă tatăl lui, preferă să schimbe subiectul.
În apropierea Crăciunului, Baltasar Ridruejo primește să joace rolul Împăratului omonim la parada cadourilor. Fără să știe aceasta, Eduardito, postat sub un felinar, studiază cu atenție aspectul Crailor de la Răsărit. Nu mică îi este mirarea când constată frapanta semănare dintre maurul Baltazar și propriul lui tătic. Până și negul de pe nas și gestul acela tipic, pe care-l face tatăl lui când își dă barba la o parte sunt identice! Revelația îl lovește ca din senin: tatăl lui este însuși Împăratul Baltazar!! Inima îi tresăltă de bucurie și de mândrie!
Ce n-ar da să poată divulga băieților de la școală secretul care-l leagă acum mai strâns de tatăl lui iubitor! Dar își dă seama că ar fi un sacrilegiu, din moment ce personajul acela supranatural acceptă să trăiască printre muritori, fiind-i tătic tocmai lui. Eduardo se decide să țină sub tăcere acel secret bine păzit.
Nicicând îmbrățișările copilului nu fură mai duioase și mai drăgăstoase decât în acea seară de Ajun, când, ajungând acasă, își găsi tatăl punându-și pantofii. Îl strînse în brațe și se lipi de el de parcă l-ar fi prins pe însuși Dumnezeu de picior..
Eroul celei de-a doua povestiri, „Un cuento de Reyes” („O poveste de Regii Magi”), de
Ignacio Ildecoa, poartă numele de Omicrón și este un fotograf ambulant sărac, care-și petrece majoritatea timpului fluierând a pagubă pe străzile Madridului. Vorbește un dialect andaluz plin de nuanțe muzicale. Cu nasul lui borcănat, e de o urâțenie aproape exagerată, dar are un suflet bun ca pâinea caldă. Are un singur costum, bun la toate, și un fular în verde-șopârlă, pe care și-l pune la gât când vine frigul. African prin naștere, pare cu corb în mijlocul făpturilor zgribulite ale dimineții. Omicrón e pata de culoare din peisajul gri al Madridului de decembrie.
În timp ce bate tontoroiul pe loc, dezmorțindu-și oasele în soarele dimineții, reușește să convingă un cuplu de trecători să se lase fotografiat. Fericit, îndrăznește să-i ceară un mic împrumut fetei care vinde lozuri. Apoi o invită la o cafea.
În barul de la colț, în care din când în când trece câte-un gândac peste tejghea, cei doi își beau liniștiți cafeaua, ciorovăind veseli. Un domn așezat la o masă îi scrutează încruntat.
„Ce, Doamne iartă-mă, o fi așa de interesant la noi?”, se enervează fata. „N-a mai văzut un negru stând de vorbă cu o albă?”. Dar insul nu se lasă și vine către ei, propunându-i lui Omicrón să joace rolul Magului Baltasar la proxima cavalcadă de Anul Nou. Omicrón, buimăcit de perspectiva de a câștiga o sumă considerabilă, nu știe ce să răspundă. Domnul îi face o cinste cu încă o consumație și-și lasă cartea de vizită pe tejghea.
Schimbare de cadru: Omicrón Rodriguez se clatină nesigur pe dromaderul care-l poartă în spate. Câțiva tătici își saltă copiii pe umeri, ca să-l vadă mai bine. „Baltazar!”, strigă mulțimea entuziasmată.
Doi ștrengari șușotesc agitați: „Să fie negru din născare, sau dat cu cremă?”. Omicrón se simte jignit: e pentru prima dată în viață când se îndoiește cineva de autenticitatea tenului său,dar n-are timp să cugete prea mult, căci turbanul i se clatină periculos pe creștet. Și chiar în clipa aceea o zărește cu coada ochiului pe prietena lui, vânzătoarea de lozuri, înconjurată de un cârd de fete. Râde cu poftă, arătându-l cu degetul. „Nu vi se pare că îi stă bine în cadru? Parcă ar fi un rege adevărat”, o aude lîudându-l mândră. Cu vădită distincție, Baltazar înclină capul, simțind cum îi crește inima de bucurie.
Grația acelei secunde de pură magie rămâne imortalizată într-o fotografie la minut. Ploaia de blițuri îl orbește pe fotograful în rezervă Omicrón, umplându-i ochii de lacrimi.
Revenind la ale noastre: dintre cei trei Magi, Baltazar este responsabil cu avertismentul: nu uita că ești muritor (darul adus de el, mirul, se foloște pentru îmbălsămări). Anul 2020, prin amenințarea bolii secerătoare Sars-Cov, ne-a adus, de asemenea, mai aproape de spectrul morții.
Dacă reușim să fim întocmai ca eroii acestor două povestiri: cumpăniți și drepți cu semenii noștri, curajoși și deschiși noilor provocări, și suficient de sensibili pentru a permite din când în când lacrimilor să ne consoleze, vom trece și pragul anului 2021, rămânând la fel de liberi cum am fost de când lumea.


Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Benissa, Spania





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    1/2/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian