Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

*
Colindatul. Doamne, ce frumos era în sat la noi în Ajunul Crăciunului! Colindatul se făcea în două etape. Prima era dimineața. Atunci era ,,colindatul într-ai mici”. La capătul fiecărei mahalale a satului, - Linia Cocoanei, Luchești, Rolești, Memești sau Mucești, excepție făcând Dealul Corbului -, se adunau copiii mai mici ai acelei mahalale. Când se adunau toți, porneau în grup, apoi formau un șir lung, în funcție de rezistența fiecăruia și colindau mahalaua. Erau înarmați cu câte un săcuiel, alții cu câte o traistă ce le era agățată de gât și atârna până la pământ. În mâini purtau câte o colindă de alun, pregătită cu câteva zile mai înainte. Colindătorii alergau, strigând cât îi țineau plămânii: ,,Ha, ha, ha, ha!”
Colinda se pregătea astfel. Se lua din pădure un alun tânăr de un an, gros cam cât un deget de bărbat, se curăța de coajă, apoi se acoperea cu tei de coajă de salcâm, în așa fel ca să rămână descoperite doar niște romburi. Astfel pregătită colinda, se punea în flacăra unui foc anume aprins în mijlocul curții și se afuma. Când înnegrea bine, se desfăcea teiul și pe locul unde fusese el înfășurat colinda era albă, iar romburile erau negre afumate. Dacă te uitai bine, romburile pe de o parte și spațiile dintre ele pe de altă parte formau adevărate coloane ale infinitului în miniatură.
În urma colindătorilor veneau unii părinți, bunici sau frați mai mari ai acestora. Erau gata să intervină în orice moment, ca să ajute pe câte un colindător mai mic, mai neputincios, dar nu se dădeau la o parte când era vorba să primească ei înșiși colindeți. Colindătorii mergeau din poartă în poartă și nici o gospodărie nu era scutită de vizita lor, oricât de săracă ar fi fost. Gospodarii ieșeau la poartă sau la portița prispei cu coșul plin de colăcei(colindeți) și împărțeau câte unul fiecărui colindător. Erau câte unii care dădeau câte un biscuit, alții dădeau mere, alții chiar câte un pahar cu vin celor ce voiau să bea. Doamna preoteasă dădea întotdeauna câte cinci biscuiți.
Etapa a doua a colindatului se petrecea seara. Era colindatul ,,în cei mari”. Pe la ora 15, ne adunam copiii mai mari din mahalalele menționate, cu excepția celor din Dealul Corbului, în Mucești, la capătul satului. Când ne adunam toți, cel mai în vârstă dintre colindători dădea startul și porneam, care mai de care. Colindatul se derula după aceeași rânduială, numai că cel care ajungea cel dintâi, de cele mai multe ori cel mai în vârstă, cel mai puternic, cel mai rezistent, intra în ,,odaie” și ,,bătea vatra”. Cu colinda bătea în vatră și făcea urări de bine și de spor gospodarului. Pentru această osteneală primea în dar ,,colacul de Dumnezeu”, un colac mare, rotund.
În Dealul Corbului, mahala mai depărtată de restul satului, colindatul se derula numai seara, chiar pe întuneric.
Am participat mulți ani la colindat. Niciodată n-am fost însă primul, ca să pot bate vatra cuiva. Erau întotdeauna alții mai rezistenți, care mi-o luau înainte. Rețin însă să de fiecare dată mama nu uita să-mi spună o veche legendă populară. Conform acestei legende, când Irod a dat poruncă să fie omorât Mântuitorul Iisus Hristos, El s-a ascuns într-un grup de colindători, care tocmai treceau atunci pe lângă soldații-asasini. Atât de bine a fost ascuns de colindători, încât soldații nu l-au depistat și astfel a scăpat. Îmi amintesc că întotdeauna mă simțeam solidar cu grupul de colindători, Noi parcă ne desprindeam din populația satului. Parcă eram soli ai altei lumi, poate ai Cerului, care treceam prin sat și aduceam vestea cea mare a Nașterii, sau poate ascundeam pe Iisus între noi. Știu că uneori mi se umplea traista cu colăcei și nu mai aveam unde pune alții. Atunci se găsea vreunul dintre gospodari, care mi-o oprea pe cea plină și-mi dădea alta goală, urmând ca să mi-o aducă el acasă până seara pe cea plină. O dădeam repede pe una și luam pe cealaltă, fără discuție, fără împotrivire, totul se petrecea în câteva secunde. Parcă pe o pistă la un concurs de mașini de mare viteză, unei mașini participante i se întâmplă o pană, oprește câteva secunde și mecanicii aflați pe marginea drumului intervin rapid și remediază defecțiunea, iar mașina pleacă mai departe. Așa plecam și eu. În momentele acelea parcă îmi apăsa pe umeri o responsabilitate, aparțineam șirului de colindători și nu mă puteam desprinde. Credeam cu tărie, că Iisus este printre noi și că trebuie să-L acoperim, să-I asigurăm apărarea! Locul meu ar fi rămas gol și s-ar fi supărat Iisus…!
Azi se mai colindă prin Bârda. Însă din an în an sunt tot mai puțini copii. Majoritatea participanților de azi sunt copii de oraș, veniți la bunici, străbunici, ori la alte rude pentru câteva zile, de Sărbători. Sunt copii străini de viața satului, nu trăiesc cu intensitate momentele respective, colindă cu stângăcie, simți că nu intră în pielea personajelor, așa cum făceam noi…
*
Cuvinte duhovnicești. Redăm mai jos câteva rânduri ale unui mare duhovnic, Fericitul Trifon Turkestanov dedicate Sfintei Împărtășanii, tocmai acum, când mulți dintre Dvs. vă pregătiți să primiți această Sfântă Taină: ,,Fericit va fi cel ce va gusta din Cina cea de Taină în Împărăția Ta; dar Tu încă de pe acum, de pe pământ, împărtășitu-m-ai dintru această fericire. De-atâtea ori, cu dreapta cea Dumnezeiască, pusu-mi-ai înainte Sângele și Trupul Tău și eu, cel de păcate covârșit, primind acele Daruri Sfinte, simțeam a Ta iubire ce-i de negrăit și mai presus de orice înălțime-a firii. Slavă Ție pentru puterea harului cea de nepătruns cu mintea și de viață dătătoare; Slavă Ție, Celui ce-ai temeluit Biserica Ta ca adăpostire tihnită pentru această lume istovită. Slavă Ție, Celui ce ne naști din nou prin apele Botezului cele de viață făcătoare; Slavă Ție pentru că celor ce se pocăiesc Tu le întorci a crinilor neprihănită curăție. Slavă Ție, Celui ce ești nesecată adâncime a iertării; Slavă Ție pentru potirul vieții, pentru pâinea bucuriei celei dintru veșnicie. Slavă Ție, Celui ce ne-ai suit pe noi la Ceruri; Slavă Ție, Dumnezeule, întru vecie!”
*
Șoapte. Am găsit pe internet o poezie de suflet purtând acest titlu, semnată de Teona Ghinea Truțã. Ea rezumă gândurile, sentimentele și amintirile multora dintre cei singuri și necăjiți, ale celor cu dor de copilărie, aflați în pragul Crăciunului. Iat-o:


,,Spune-mi, mamă, cum e Raiul,
Pe la tine de Crăciun?
Vin la voi colindători,
Când e Noaptea de Ajun?
Spune-mi, mamă, dacă-n Rai
Mai coci cozonaci pe vatră?
Spune-mi de mai fierbi sarmale,
Cum făceai la noi odată....!
Spune-mi, mamă, dacă tata,
Face bradul de Crăciun?
Spune-i că-i aștept cadoul,
Când e Noaptea de Ajun!
Spune-mi ce face bunicul,
Sania mi - a pregătit ?
Mi-a împletit ciorapi bunica,
Ori o ie mi - a țesut ?
Îmi lipsește bucuria,
De Crăciun acum în casă,
E mai tristă sărbătoarea,
Fără voi cu noi la masă.
Lângă steaua ce vestește,
Noaptea Sfântă de Crăciun,
Știu că e și steaua voastră,
Unde locuiți acum....!
Mult aș vrea să pot, măicuță,
Să rog steaua ta cumva,
Doar un ceas să te coboare,
Să te-așeze-n casa mea.
Și mă rog la Dumnezeu,
Să te-aducă - n curtea noastră,
Să te văd în Noaptea Sfântă,
Printr - un ochi de la fereastră....!

*
File de jurnal – 14 august 1982. ,,Ieri am spovedit și grijit în Bârda. Am avut 27 la biserică și 7 în sat. După-amiază am avut ședință cu Consiliul Parohial.
Azi de dimineață făcui pomeniri în Bârda, spovedii și împărtășii în Malovăț. Au fost cca. 100 copii și 60-70 adulți. Printre copii, la Malovăț, se numără și ai primarului, ai viceprimarului, ai secretarului și ai celor doi milițieni. După-amiază se lucră la cimitir. Acum scriu de la stația PECO din Tr. Severin. Situația cu benzina s-a mai reglementat. Aștepți o oră, dar îți face ,,plinul”.
La înmormântarea nepoatei lui Ghiță al lui Răducan, Părintele Ionică Sfetcu vorbea cu Nicu lui Poleacu, fostul director la Fabrica de placaj din Severin. Părintele Ionică spunea că ,,-N-aș fi crezut că o să vină vremurile ca să vină copiii cu mâncare în traistă pe la părinți!” Nicu îi preciza că ,,- Situația aceasta se datorează minciunii. Totul la noi a fost minciună, de jos până sus. Planurile au fost mari și irealizabile; în realitate, oamenii au raportat date eronate pentru a-și acoperi lipsurile. Cei de sus, în baza datelor furnizate de subalterni, au făcut contracte în străinătate, până ne-am trezit cu țara vândută!”(…).
Azi l-am întâlnit pe Domnul Mihai Rogobete din Tr. Severin. Omul acesta e un scriitor cult. Printre manufacturierii literari ai Severinului, Mihai Rogobete se impune prin seriozitatea și temeinicia culturii sale, prin robustețea și ușurința de gândire. Stăpânește un vocabular ales, o topică gramaticală ireproșabilă. Se poartă îmbrăcat sărăcăcios, într-un trening vechi, pantaloni din stofă ieftină și papuci. Nu are serviciu și trăiește din banii soției. Face multe gafe în ceea ce privește afirmațiile de ordin politic și poate că de aici i se trag ponoasele. E foarte slab, doar ochii îi sunt deosebit de expresivi, ca două candele ce luminează obida unui suflet hăituit. Are un manuscris la Editura ,,Cartea Româneasc㔠din București de vreo câțiva ani. Cartea ar avea referate pozitive ale unor critici de renume în contextul culturii contemporane, precum Nicolae Manolescu, Mihai Ungureanu etc. Cu toate acestea, manuscrisul nu pleacă la tipar. Lucrul acesta îl obsedează pe autor. Se simte încătușat în propriile sale îndoieli și incertitudini. Asta îl consumă în mod deosebit. Publicarea cărții cu pricina l-ar face pe omul acesta să se decorseteze, să simtă libertatea de cugetare, să-și spulbere teama de eșec. Păcat că se consumă fără rost un tonus vital atât de profund și plin de noblețe. Eu cred că Mihai Rogobete, dacă nu va ajunge un mare scriitor, cel puțin un eseist, cu care se va mândri generația noastră”(…).
*
In memoriam: Hakim Mohammed Said(I). În revista ,,Contemporanul” din 30 ianuarie 1981, pagina 2, am găsit un anunț privind Al XVI-lea Congres Internațional de Istoria Științei, ce urma să se țină în vara acelui an sub egida Academiei Române. Am trimis imediat o adresă, prin care rugam să fiu înscris cu comunicările Ștefan Odobleja, adevăratul ctitor al ciberneticii moderne și Valorificarea documentelor în istoriografia europeană.
Am fost anunțat că mi s-a acceptat cererea și mi s-au trimis formularele de înscriere să le completez. M-am conformat, mi-am alcătuit lucrările, apoi le-am tradus în limba franceză și am așteptat. Congresul s-a ținut pe 25-27 august 1981 la Sala Palatului României din București. Acolo am reîntâlnit pe Domnul Acad. Ștefan Pascu, care conducea una dintre secții și pe Părintele Dumitru Bălașa din Drăgășani. Am primit patru volume cu comunicările tipărite în diferite limbi, o servietă de piele foarte frumoasă și numeroase pliante cu tot felul de hărți și ilustrate din țară. De asemenea, mi-au dat invitație și ecuson. Prezență numeroasă.
Președintele prezidiului secției la care am fost repartizat era Domnul Dr. Hakim Mohammed Said din Karachi(Pakistan), musulman. S-au desfășurat lucrările congresului, apoi toată lumea a plecat.
În pragul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului – 1981 și Anului Nou – 1982, am primit o felicitare foarte luxoasă din Pakistan, de la Domnul Hakim Mohammed Said. Îmi luase adresa de la congres. Mi-am luat inima în dinți și i-am răspuns.
N-a trecut mult timp și am primit de la dânsul o scrisoare, în care mă invita să contribui la un volum colectiv, pe care intenționa să-l realizeze. Mi se precizau câteva repere privind tematica volumului și structura materialului, în eventualitatea în care aș fi acceptat colaborarea. Mai întrebi moșul dacă-i trebuie baston?! Am pregătit materialul, l-am tradus în limba engleză și l-am trimis. Peste câțiva ani am primit un colet cu trei exemplare dintr-o carte, Voice of Morality(Karachi, Hamdard Foundation Press, 1985). La paginile p. 193-194 era articolul Peace al popii de la Bârda. În carte semnau materiale autori din câteva zeci de țări. Din România eram cinci.
În fiecare an făceam câte un schimb de felicitări de Anul Nou cu Domnul Hakim Mohammed Said. Mi-a trimis între timp, lunar, o revistă color, pe care o edita în Pakistan, ,,Medical Times”. Din acea revistă am aflat că dânsul este președintele și întemeietorul Fundației Hamdard din Pakistan. În cadrul acelei fundații funcționa o facultate de medicină, un laborator și o fabrică de medicamente, o editură, o revistă și altele. Toate medicamentele produse la acea fabrică erau pe bază de plante. Profilul facultății era de medicină generală și medicină naturistă. Într-una din acele reviste era o fotografie, care-l reprezenta pe Domnul Hakim Mohammed Said dăruind un exemplar dintr-un volum masiv al său de medicină lui Ziu Enlai(1898-1976), prim-ministru al Republicii Populare Chineze(1954-1976) și al doilea om în conducerea Partidului Comunist Chinez. De față la momentul respectiv era și generalul Muhammad Zia-ul-Hak, cel care va ajunge președintele Pakistanului(1978-1988). Am donat colecția revistei ,,Medical Times” Bibliotecii Academiei Române, fiindcă nu avea nici un exemplar din această publicație.
La un moment dat, mama s-a îmbolnăvit. Avea o insuficiență renală severă. Medicii i-au recomandat dializă de două ori pe săptămână. Aparate pentru dializă erau la vremea aceea în București, Timișoara și Iași. Era imposibil de rezolvat problema. M-am dus la biblioteca județeană și am început căutarea. Nici eu nu știam bine ce căutam: medicamente, ceaiuri, metode pentru tratament. Nu știam ce caut, dar aveam încrederea că trebuie să existe o soluție, că nu pot s-o las pe mama să moară fără să fac nimic. Dumnezeu a rânduit ca să găsesc într-un tratat de nefrologie mențiunea că există și dializoare portabile, care-și fac treaba în timp ce pacientul își desfășoară activitatea nestingherit. De așa-ceva aveam eu nevoie. Am trimis câte o scrisoare tuturor cunoscuților mei de la vremea aceea din străinătate, prin care-i rugam să-mi procure, contracost, un astfel de aparat.
Peste vreo lună am primit un colet de la Domnul Hakim Mohammed Said. Cuprindea câteva pungi de ceaiuri și niște sticle cu siropuri medicinale. În scrisoarea însoțitoare, mi se dădeau toate indicațiile privind tratamentul pe care mama urma să-l facă. Trebuia să-l țin la curent totodată cu privire la rezultate. Expeditorul nu uita să precizeze că acel colet este un cadou pe care mi-l face, dar că va mai trebui să continue tratamentul cu încă vreo două doze similare. Mama a început tratamentul. De la o zi la alta se simțea o îmbunătățire ușoară dar sigură a stării de sănătate. La început mama abia se ridica de pe pat. La sfârșitul perioadei de tratament cu prima doză mama se ducea cu vitele.
Am mai comandat un colet. În vamă am fost ținut trei ore, până s-au dus cu preparatele respective la laborator să le examineze, crezând că sunt droguri. Nu conta! Făceam și eu ceva pentru mama! Mare bătaie de cap am avut apoi cu banca. Trebuia să trimit zece dolari, contravaloarea preparatelor. Să scoți valută din țară la vremea aceea era o adevărată aventură. Am reușit și asta. După terminarea tratamentului, analizele mamei erau aproape de normalitate. A mai trăit douăzeci de ani, muncind ca un om normal.
După Revoluție, am făcut demersurile necesare ca să înființez o firmă de import plante și preparate medicale pe bază de plante. Domnul Hakim Mohammed Said mi-a trimis cataloage, în care își prezenta medicamentele naturiste produse de fabrica patronată de dânsul și Fundația Hamdard. Era de acord ca să fiu unic importator de acest gen din România. Am făcut toate documentele, am achitat toate taxele, mai aveam de primit doar avizul Ministerului Sănătății. Răspunsul a fost sec: ,,Numai Plafar este firmă autorizată să importe plante medicinale și preparate din plante medicinale!”
Mai târziu, am aflat de pe internet, că Domnul Hakim Mohammed Said(1920-1998) era socotit unul dintre cei mai proeminenți cercetători medicali din Pakistan, savant, filantrop. De asemenea, a fost guvernator al provinciei Sindh(1993-1994). A înființat Fundația Hamdard în 1948, înainte de stabilirea sa în Pakistanul de Vest. În câțiva ani, produsele medicinale pe bază de plante ale Fundației Hamdard au devenit nume cunoscute în Pakistan. A scris aprox. 200 de cărți de medicină, filozofie, știință, sănătate, religie, medicină naturistă, literatură, științe sociale și jurnale de călătorie. În 1981, Domnul Said a devenit unul dintre membrii fondatori ai World Cultural Council, o organizație internațională, cu sediul în Mexic .
La 17 octombrie 1998, Hakim Mohammed Said a fost asasinat de un grup de agresori necunoscuți, în timp ce se ducea la un experiment medical la Laboratoarele Hamdard din Karachi. Să-ți dedici viața slujirii oamenilor, sănătății lor, binelui și păcii și să mori ciopârțit de cuțitele unor criminali de drumul mare e strigător la cer! Uciderea sa l-a determinat pe prim-ministrul al Pakistanului, Nawaz Sharif, să impună o guvernare federală directă asupra provinciei Sindh . Dumnezeu să te ierte, prietene de departe!
*
Zâmbete. Din perlele lui Tudor Mușatescu selectăm câteva: ►,,Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine; ►Unii trăiesc gratis, alții degeaba; ►De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită? ►Bănuitorul se trezește înaintea ceasului deșteptător, ca să-l controleze dacă sună exact; ►Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mișu a fost numai fost; ►Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut; ►E frumos să fii bun, dar trebuie să fii și bun la ceva; ►Numai după invidia altora îți dai seama de propria ta valoare; ►Dragostea... bătăi de inimă pentru dureri de cap, sentimentul care vine în galop și dispare în vârful picioarelor; ►Plictiseala lungește ziua și scurtează viața.
*
Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     12/30/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian