Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Trăiri îngemănate

Volumul de poeme semnat de Rudy Roth invită la o reevaluare a exercițiului lecturii. O carte care se citește de cel puțin două ori: lectura textului și lectura imaginii, ori, cum se întâmplă adesea, lectura imaginilor urmată de cea a textului. În cazul nostru, ne folosim de simțul văzului, numai că acesta devine viu când închidem ochii. Căci desenele lui Rudy Roth arată ochiului ceva ce trimite la simțul tactil, ele îngemănează trăiri. E o cântare-pledoarie a femininului, a descoperirii femininului în cupa vie a tinereții. O exaltare a formelor feminine dătătoare de iubire, de ieșire din timp, din spațiul acesta în care ne derulăm existența, o pierdere în tot, căci femeia din desene e lipsită de chip. Iubirea pornește de la pământesc, dar e mai mult decât atât. Femininul e cupa dulce-amară a vieții, e recipientul în care crește viața, e vioara sau lira, claviatura spre muzica ce înalță ori coboară, e clepsidră, dar și non-timp, e fragment și infinit totodată, e nimfă, e zeiță (Bendis, zeitatea războinică, Nikkal, zeița semitică a fructelor), e purtătoare a cheii secretelor ori ironie a sorții…

Reluând lectura, de data aceasta prin cuvinte versificate, ne putem regăsi în descrierea imaginilor pe care le-am văzut cu ochii închiși. Căci ele trimit, de bună seamă, la aceeași lume, lume în care se regăsește acum vocea, nu doar ochiul, vocea poetului care transpune trăirea în imagini ce din nou se adresează nevăzutului din noi, de data aceasta ca într-o poveste fără de sfârșit.

Căci povești fără de sfârșit sunt căutările și regăsirile iubirii, chiar dacă, prin marcarea datei de la sfârșitul fiecărei poezii, suntem plasați într-un anume loc, într-un anume timp, din 2007 până în 2018, din Palma de Mallorca, Bruxelles, Amsterdam, Manacor, Porto Cristo, până la Timișoara sau București. Rămânem oricum tot „Acolo-n lagărul uitării,/ Unde prezentul e și nu-i”, unde „Stă visul nostru de iubire/ Închis în timpul nimănui”. (Acolo, p. 11).

Astfel, „cioburile” de cuvinte-senti-mente, cuvinte-trăiri, se regăsesc în „antimetafore”, în „saudade” (dor, lipsă), ori în „delirio improvviso”, delirul subit, neașteptat sau în „adverbiate”, structuri de fraze.

Trecutul și prezentul se leagă și prin tipul de versificație. De la strofele cu versuri rimate se trece la cele cu rimă albă, ca la sfârșit să se revină la tipul de versificație inițial, exprimând sute de nuanțe ale trăirii lui eu, tu, doi, noi. Jocul pronumelor aduce uneori a ceartă, a revoltă, a neîmplinire, a nedumerire, când „infinitul este împărțit în două” (Pesemne, p. 64), a resemnare, când „călcâiele răsăritului” sunt unse cu „pulberea roșietică a uitării” (Probabil, p. 69), a întâlnirilor în care noi se apropie de unu, dar fără să-l atingă, rămânând într-o „neconcordanță semantică” (Altceva, p. 92, Puțin, p. 99).

Povestea de iubire nu pare a fi însă o poveste a poveștilor, ea rămâne în planul resemnării, iarna, frigul, ninsoarea se aștern peste câmpul de maci, „caligrafiile monocrome” se umplu „de absență”, „de neputință”. Depindem de iubire, însă pare a fi o dependență a vârstei tinereții care, treptat, se va îmbogăți cu un alt fel de înțelepciune, aceea a înțelegerii, a unui alt fel de bucurie care nu va mai socoti că iubirea neîmplinită creează fisuri în „textura infinitului” și va accepta „necrologul oniric”, având gravate în amintire clipele ce nu se uită.

Întregul volum, dezarmant de deschis, cu o putere a trăirii pe care doar poezia o poate reda, poezia vizualului și a imaginarului prins în cuvinte, apoi în pagini, întregul volum, așadar, devine mărturie a vieții de început a tinereții masculine, a unei părți dintr-o viață care se întâlnește cu atâtea alte vieți ale Pământului.

Rodica Gabriela Chira


...............................

Articol publicat în revista “Leviathan”




Rodica Gabriela Chira    12/23/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian