Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvinte despre Leonard Cohen ...

Cuvinte despre Leonard Cohen , când soarele a intrat în mare... -Tatăl său, domnu’ Cohen, comerciant de textile, l-a vrut și pe fiul său, Leonard, tot în branșă. Se potrivea unui evreu, și nu se trăia rău de pe urma vânzării și cumpărării de stofe, pânzeturi, mătăsuri.

Numai că Leonard Cohen era de o altă stofă. Poet, compozitor, romancier, desenator, cadru universitar, călugăr, iubitor de femei și de-mpliniri artistice, boem, nesupus, ambițios, trăitor după capul lui. Nu ducea paharul la ureche, iar țigareta apare pentru Leonard Cohen la „persoana întâi”. De fapt, omul acesta este un monument artistic. Pe gustul meu, al tău, al oricui are măcar o fărâmă de sensibilitate și inteligență. Cine l-a văzut în unul din concertele din cadrul marelui său turneu mondial, să zicem la Tel Aviv – Ramat Gan ( pe Stadionul local ), sau la București, ori în Spania, sau oriunde, nu uită fiorul de emoție adevărată pe care l-a încercat în contact cu harul acestui magician al artei muzicale și al cuvântului-poveste. La fel stau lucrurile chiar și numai dacă-l urmărești la televizor, sau pe video, ori măcar pe eșantioanele de artă de pe internet. Eșantioane, frânturi mai mici sau chiar mai mari de cântec și poezie, de viață, de esență, de iubire, de resmnare și speranță, de sugestie, de adevăr – un adevăr numit Leonard Cohen...

Inalt, condescendent, modest, parcă ușor vinovat de un lucru bun, evlavios față de publicul său, cu pălăria-n mână, la piept, cu capul plecat și ușor alintat – asta-i!, pare că zice el, zâmbind, sunt un artist - bun, mai puțin bun, mă plăceți, sau poate nu, eu sunt al vostru, bucuros că mă acceptați, că mă apreciați, că mă adoptați. Mulțumește aplauzelor care-l fac fericit și-și sprijină ușor capul, într-o parte, pe umbra decorului, într-o scenă nu prea luminată. Lumina vine pe ascuns, treptat, din muzică, din vocea care cântă, într-un fel de recitare. Undeva el spune, într-un interviu mi se pare, că în spatele fiecărui poem al său se află o chitară, iar în fața omului cu chitara există o femeie. Poemele lui Leonard Cohen sunt, fiecare, o poveste. O poveste sentimentală și îngândurată, scrisă cu cerneala sufletelor noastre. E poet, e compozitor, e cântăreț. Cântecele sunt de un sincretism armonios și distilat, esențial și diurn; cuvântul și melodia și ideea și sentimentele, lacrima și surâsul, sunt într-o îmbrățișare simultană, gravă, constituindu-se în clipa electrocutantă, plină de plăcere și vis, de viață, dar și melancolie.

Muzica lui Leonard Cohen este ca un asfințit continuu, un răsărit în contra-sens, fascinant în farmecul regresului învingător, o înaintare spre iminența destinului oricărui om. Este un asfințit lent, senin, împăcat cu sine însuși, regretabil și demn, împlinit și aureolat, cuminte și obosit. Puțin. Numai puțin obosit. Numai puțin dezamăgit. Numai puțin îndurerat. Dar străluminat de farmecul dăruirii de sine, de clipa când raza de lumină devine roșietică și melancolică și violetă, și păcat că e așa de frumoasă și-atât de repede, prea repede, trecătoare. Dar chitara și orga vibrează în subtext, iar poetul parcă spune: eu n-am trăit și nu trăiesc degeaba, vă dau bucuria simțământului că suntem oameni adevărați. Atâta pot, atâta fac. (Subtilă și orgolioasă modestie!).

Leonard Cohen e o muzică poematică el însuși, prin viața lui, prin opera lui, prin mesajul lui. Unele tonuri sunt social-individuale. „Toată lumea știe că acu-i momentul/ Toată lumea așteaptă semnul nevăzut,/ Toată lumea știe că cei buni au pierdut./ Toată lumea știe că jocu-i trucat,/ Săracu-i sărac și bogatu-i bogat,/ Ai o șansă la mie,/ Toată lumea știe.” („Toată lumea știe”, în traducerea lui Mircea Cărtărescu). Acest preot-trubadur al unei religii proprii, închnindu-se mai mult jurnalului său, decât oricărui text sacru – cum singur recunoaște - știe bine să spună ce simțim, ce gândim și nu știm spune. Vocea lui fermecător degradată, ca de fumător împătimit, e înfășurată pe vântul înserării, plutind printre noi, între șoaptă și poveste de bunic primăvăratec, are farmec unic și e mai frumoasă decât însăși vocea lui de când era tănăr și frumos, și iubit, și înșelat...

S-a căutat pe sine permanent și, spre deosebire de atât de mulți artiști, s-a găsit pe sine, prin inefabila nedesăvârșire a permanentei deveniri. Trubadurul acesta vagabond, evreu canadian, ne bântuie sufletul cu chitara, cu vocea, cu prietenii lui artiști, cu pălăria pe ochi, pe nas, pe bărbie. Îngenunchiend. Față de toți. Pe scenă. Nu melodramatic, ci umilit și cufundat în mierea de penumbră a dăruirii de sine. Și la aplauze, înflorește discret, cu capul descoperit, frumos și semit, nu negustor de stofe, ci ucigaș din dragoste.
Trebuie să vă mai redau încă o poezie de Leonard Cohen. Trebuie! E-un farmec acolo de aventurier, de nebun de iubire, iar el e-un pătimaș orbit de tot ce e mai frumos și bun pe lume: Femeia! Femeia iubită. Ascultați: „Am două bucăți de săpun,/ mirosind a migdale,/ una pentru mine și una pentru tine./ Pregătește baia,/ Ne vom spăla unul pe altul.// N-am bani,/ l-am omorât pe farmacist.// Și uite un vas cu ulei/ chiar ca în Biblie,/ întinde-te-n brațele mele,/ îți voi face pielea strălucitoare.// Nu am bani./ L-am omorât pe parfumier.// Privește prin fereastră/ la prăvălii și la oameni./ Spune-mi ce mai dorești/ Și-am să-ți aduc imediat. // Nu am bani./ Nu am bani”. Leonard Cohen cântă, prin versurile lui de o viață, iubirea, eșecul ei, prietenia, trădarea, revelațiile religioase, spiritualitatea, sexul, puterea, neputința, acceptarea sorții, a vieții așa cum e ea, bună sau rea. Leonard Cohen murmură melodic Omenescul.

Vagabondul înțelept cântă parcă într-o tavernă. Sau chiar pe stradă. Citez din „Boogie Street”: „Un gât de vin, o țigaretă/ și-acum o șterg din nou;/ mi-am acordat în chicinetă,/ bătrânul meu banjou./ Sunt așteptat. E-un trafic des./ Dar loc tot mi-am găsit./ Eu sunt ce sunt, iar ceea ce-s/ e iar pe Boogie Street.( Traducere de Șerban Foarță și Cristina Chevereșan).
Dar să nu uităm, la evrei, cine se numește Cohen este – după cum bine se știe - din vechea castă a preoților, a cohanimilor. Nici el nu uită acest lucru, și-n muzica și scrisul său există un aer mesianic, tulburător, cu aură de supraviețuire. In fața a circa 50.000 de admiratori de pe Stadionul din Ramat Gan, lângă Tel Aviv, pe scena înconjurată de pancarte pe care era scris „Pace”- în ebraică, în arabă și în engleză, Leonard Cohen a spus, adresându-se poporului evreu (și lumii întregi), electrizând delirul fascinației: „Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească!/ Să lumineze Domnul fața sa peste tine și să te miluiască!/ Să-și întoarcă Domnul fața spre tine și să-ți deie Pace!”...
Este „Urarea cohenilor”. Este o urare care pleacă din nou, prin el, spre toți oamenii lumii. Cu liniște, în șoaptă, cu speranță. El o duce cu sine și o împarte lumii, bună și nebună. Sensurile acestei incantații sunt adresate, în același timp, tuturor trăitorilor clipei globului pământesc... Leonard Cohen cântă, recită, dăruiește... Îngenunchiat, frumos, copleșitor.

... Era noapte, târziu, pe stadionul din Ramat Gan;
dar soarele încă mai apunea.


( Din volumul de reportaj literar „Dragoste si parfum de portocala” ).










Roni Căciularu    12/19/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian