Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Subiectiv - Țândărică

În preajma Crăciunului îmi făcusem obiceiul să merg cu copii la un matineu al teatrului de păpuși Țândărică, din pasajul Comediei.
În sala cocheta a acestui teatru plin de părinți și copii gălăgioși, urmăream cu toți minunându-ne, povestea de pe scena redusă la mărimea cutiei unui aparat de radio de pe vremea aceea, așa de frumos jucată de figurinele mănuite cu sfori de păpușarii din culise.
De la Capra cu Trei Iezi, la Scufița Roșie și parodia lui Mircea Crișan, Mână cu Cinci Degete, copiii, tinerii și bătrănii, am fost atrași de aceste bucățele de lemn ce ne-au înduioșat, ne-au făcut să râdem său ne-au mâhnit, datorită talentului creator al unor păpușari iscusiți ce le-au dat viață.
Nu pot uita nici astăzi spectacolul din Salzburg cu opera Don Juan de Mozart, înterpretată magistral de marionete.
Această iscusință, una din primele manifestări artistice izvorâte în cultura milenară a omenirii după cea a povestirii, a cântului și a dansului, a colindat bâlciurile locale din timpuri străvechi, până de curând în timpurile noastre, înveselind și însuflețind mulțimi de oameni.

Astăzi, alături de numeroase alte manifestări culturale, arta bucățelelor de lemn a fost îngropată în uitare, sub altarul unor portaluri cibernetice dedicate copiilor pe ecranele televizoarelor, printre numeroase reclame comerciale ce distrage pe copil sau adult, de la subiectul povestirii.
După acest gen de spectacol, nu vezi astăzi, însuflețirea celor mici ieșind de la teatrul de altădată, care a transformat experiența într-o sărbătoare deosebită ce nu se mai poate da uitării, chiar dacă eroii povestirii au fost niște bucățele de lemn.
Nu, copiii de astăzi rămân blazați în fața televizorului să urmărească alte cartoane cu subiect bizar și alte reclame.

Fără să ne dăm seama lucrurile din jurul nostru atât de des frecventate și utile cândva, au început să dispără fără vâlvă, cum au dispărut chioșcurile de ziare de la marginea drumului, debitul de tutun unde puteai să cumperi cinci țigări Carpați la un leu, ori mai recent, librăriile de cărți de prin cartiere. Astăzi datorită pandemiei, tot ce a rămas în folosință sunt numai căteva supermagazine alimentare care vând și șireturi de pantofi, câtevă farmacii, și unele bânci cu program redus.
În rest faci o comandă prin poștă.
Într-un timp uluitor de scurt toate lucrurile din jurul nostru au căpătat altă culoare, activitatea febrilă a zilelor trecute a fost restrânsă în spații strâmte cu pereți de plexiglas prin care nici vocea nu poate pătrunde și contactul cu semenii noștri e declarat în afara legii.

Străzile s-au golit de viață, de zgomot, de mișcare. Pe la colțuri vezi doar siluete cenușii cu fețele mascate, cărora abia le poți vedea doar ochii, dacă nu au ochelari de soare.
Nici când nu țin minte să fi auzit cândva în istorie povestiri mai triste decât cele ce ne sunt date să le trăim acum. Copiii de școală ce nu mai țin minte să citească, stau amorțiți în fața unor monitoare fără viață, numite de experți academii de învățământ, adulți țintuiți în fața televizoarelor în plictisul unor programe ce nu face timpul să treacă mai iute și bunici ce zac de dorul copiilor ce nu i-au mai văzut de luni și luni.

Așteptăm. Lumea întreagă așteaptă cura care să ne scoată din această negură cenușie ce a învăluit întregul glob în mantia ei uniformă, prin care nici soarele nu poate pătrunde. Au mai fost pandemii necruțătoare ce au omorât mii și mii de oameni, dar niciodată atâta desnădejde ca acum. Peste țara noastră s-a abătut ciumă, holeră și oftică. Care întregi de cadavre au fost scoase de prin sate și asvârlite în gropi comune peste care s-a turnat var stins, dar nimeni nu a fost forțat de zbiri să zacă fără boală, izolat prin bordeie luni după luni, fără contact cu ai lui și cu cei din jur. Astăzi, de ce este altfel?

Boala în sine este grea și dureroasă. De ce este necesar să adăugăm și suferința unor legi draconice ce ne îndepărtează unii de alții, ne face să ne suspectăm reciproc ca și cum unii am fi leproși și alții nu, și ne înrâiește cu ură nejustificată? Se pare că mână diabolică a diavolului ne-a vătămat credința, a ordonat golirea bisericilor ce altădată ar fi adunat norodul să invoce mila cerească și ar fi răsunat în cântece de slavă Domnului. Aceeași mână diabolică ne-a răsucit mințile, ne-a scindat în grupări mărunte ca să ne hărțuim unii pe alții, a transformat adevărul în minciună și minciuna în adevăr.

Cuvintele noastre sunt golite de înțeles, pot fi rostite, dar nu și asculate. Nimic nu pare să aibe rațiune și în disperare privirile noastre sunt îndreptate spre idoli mincinoși. Nu mai contează ce-au făcut înainte, ce spun acum, ori ce vor să facă după. Îi luăm de buni în neștire și credem că prin ei, totul se va îndrepta. Diavolul privește din umbră și se bucură. A învins!

Mână diabolică, mână de păpușar ce a redus lumea întreagă la mărimea cutiei unui aparat de radio din trecut, ne-a adunat pe scena lui cu roluri dictate de el și cu iscusința manipulării sforilor. Acum nu mai suntem cine am fost, acum suntem păpușile lui, la ordinele lui și executăm la gestul unui singur deget de-al său, mișcarea dorită: Stângul, Dreptul, Stângul, Dreptul. Pe loc, stai!
Ca la bâlci: Sus Mitică! Jos Mitică! Joacă Mitică!
Joacă Mitică! Joacă, dar ține minte Mitică, că joaca asta nu este a bună.
Joacă, dar fi atent la capcana în care vrea să te împingă. Fi treaz Mitică, că de mult ți-a pus gând rău, te-a mințit zi de zi, te-a făcut să te temi și de umbra ta, te-a despărțit de lume și de-ai tăi, și te-a prădat de omul în care sperai că te va ajuta în viață.
În bâlci, mulți sunt trași pe sfoară, ca la Țândărică. Mitică însă, nu se lasă tras!


David Kimel / Toronto Dec 2020





David Kimel     12/15/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian