Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Dragii mei enoriași! La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii!

Resetarea Neamului. La cumpăna dintre ani sunt rânduite o serie de evenimente religioase și laice cu profunde semnificații spirituale și ideologice. În acest domeniu Biserica s-a dovedit a fi o adevărată maestră, menită să redea speranțele fiecăruia în parte și tuturor laolaltă. Este încă o dovadă că Biserica a fost mama neamului românesc, cum spunea Mihai Eminescu. O instituție care-și va sărbători peste puțin timp două milenii de conviețuire cu poporul român, o instituție care i-a cunoscut neamului românesc bucuriile și necazurile, înălțările și decăderile, victoriile și înfrângerile, speranțele și deznădejdile. Cu posibilitățile și cu metodele ei, bazate pe învățătura Mântuitorului Iisus Hristos transmisă nouă prin Sfântul Apostol Andrei, prin ierarhi și preoți, prin călugări și misionari, Biserica a reîncărcat de fiecare dată bateriile spirituale, a convins pe fiecare în parte și pe toți laolaltă că nu e totul pierdut, că mâine este o nouă zi, că o luptă pierdută nu înseamnă și un război pierdut, vă Viața este mai puternică decât moartea, că Binele este mai puternic decât răul. Ne-a învățat că deasupra tuturor este un Creator și un Conducător al lumii, care știe și poate totul, că nimic nu se petrece pe lumea aceasta fără știrea și fără voia Lui. Ne-a învățat că suntem fii lui Dumnezeu, că El ne iubește și nu ne părăsește niciodată, că nu suntem singuri și neputincioși în lume, atâta timp cât suntem cu El.
Vine 30 Noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Aflăm că acesta a fost primul dintre apostoli, pe care Mântuitorul l-a chemat la propovăduire, aflăm că acest apostol a venit pe pământ românesc și a semănat primele semințe ale Evangheliei lui Hristos în sufletele strămoșilor noștri. Ni se umple sufletul de bucurie, aflând că suntem unul dintre puținele popoare din Europa de azi, care se poate mândri că a primit creștinismul din secolul întâi, din gura unui Apostol. Popoarele din jur, vecinii noștri, au primit și ele, rând pe rând, creștinismul în veacurile VII-X. Mai aflăm cu bucurie că la noi creștinismul nu a fost impus cu forța, la porunca unui conducător politic, ca la vecini, ci el s-a răspândit pe-ncetul, începând de la păturile sociale cele mai modeste până la familiile conducătoare. Din cauza aceasta și rădăcinile religiei creștine sunt mai puternice la noi, fiindcă ele s-au altoit pe-ndelete pe rădăcina și tulpina vechilor religii dacice, precreștine, și trecerea a fost firească, nu violentă, forțată, ca la alții. Învățăm cu acest prilej, din experiența strămoșilor noștri, că această învățătură dumnezeiască, pe care am avut privilegiul s-o împărtășim, avem datoria sfântă s-o transmitem și noi mai departe generațiilor viitoare, vie și lucrătoare, nealterată și nefalsificată. Sărbătoarea aceasta ne întărește convingerea că avem în preajma lui Dumnezeu pe unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi, pe Sfântul Apostol Andrei, un rugător pentru neamul românesc. Nu va lăsa Dumnezeu să piară un neam precum cel românesc, care I-a zidit casă în sufletul lui, în vatra fiecărei localități, L-a slujit și L-a iubit, I-a dat sfinți și martiri.
Vine 1 Decembrie, alt prilej de sfântă aducere aminte, când s-a realizat România Mare, visul de veacuri al Neamului românesc, unirea politică a tuturor provinciilor românești într-un singur stat unitar și independent. Este ziua astrală a românilor, ziua în care Dumnezeu le-a împlinit visul, rugăciunile și le-a răsplătit nenumăratele jertfe. Strămoșii ne învață în această zi că Țara este darul sfânt, pe care Dumnezeu îl face unui Neam la venirea lui în lume, spațiul sacru în care Neamul respectiv își săvârșește menirea ce i-a fost dată pe pământ. Pentru Țară se jertfesc mii și mii de fii ai Neamului, în pământul Țării își zidesc casele, bisericile, școlile, spitalele, își sapă mormintele, își cultivă holdele, aici își cresc și-și hrănesc pruncii. Pământul sfânt al Țării trebuie apărat de hoardele hămesite de aproape și de departe cu prețul vieții. El nu e de vânzare, nu se scoate la licitație, bogățiile solului și ale subsolului, ale apelor și ale văzduhului sunt bunuri cu care ne-a dăruit Dumnezeu pentru a supraviețui până la sfârșitul veacurilor, sute și sute de generații. Tocmai de aceea ele trebuie apărate, păstrate, ocrotite cu grijă, pentru că fii, nepoții, strănepoții și strănepoții strănepoților noștri să se poată înfrupta din ele. 1 Decembrie este cea mai sfântă lecție de istorie pe care ne-au dat-o înaintașii noștri.
Vine Sfântul Nicolae, bătrânul acesta pogorât parcă din altă lume, cu chip de bunic iubitor, cu zâmbetul pe buze și cu sacul plin de jucării, de dulciuri și de speranțe pentru tinerele generații și nu numai pentru ele. Într-o lume încruntată, sfâșiată de ură și de războaie interne și internaționale, într-o lume egoistă, rea, dedicată câștigului, banului, averii, plăcerii și puterii, vine acest sfânt al bunătății, al milei și al dăruirii, arătându-ne că sunt valori mult mai mari decât cele pentru care ne sacrificăm noi viața. Ne arată că înaintea lui Dumnezeu tocmai bunătatea, mila și iubirea, viața cumpătată și înțelept chivernisită sunt valori fundamentale, care ne asigură un loc în împărăția Lui. Celelalte pentru care consumăm atâta timp și energie sunt în fața Lui praf și pulbere în vânt.
Vine vremea colindelor, a colindătorilor, vine Sărbătoarea Crăciunului cu toate bucuriile și speranțele ei. Fiecare creștin se pregătește să fie demn de cinstea de a retrăi această Sărbătoare sfântă. Pentru aceasta ține postul pregătitor după puterile sale, se spovedește și se împărtășește, adică își curăță și-și primenește sufletul, pentru a avea ,,haina de nuntă”cuvenită la Sărbătoarea Sărbătorilor. Preotul umblă din casă în casă și aduce vestea cea mare, ca să nu rămână nimeni neștiutor de acest eveniment. Nu este o altă sărbătoare din timpul anului, căreia să-i fi fost dedicate atâtea colinde și cântări duioase. A fost o bucurie generală, o bucurie fără seamăn, că se naște Fiul lui Dumnezeu, că Dumnezeu s-a împăcat cu neamul omenesc. Și Hristos se naște în Biserică, în casa fiecăruia, dar, mai ales, în sufletul fiecăruia. Se naște în sufletul, în inima fiecăruia, chiar dacă acest locaș ar semăna cu peștera dobitoacelor din Betleem. Omul vechi, omul păcatului, renaște la Sărbătoarea Nașterii Domnului o dată cu Hristos. Are șansa extraordinară de a deveni alt om, cu Hristos și pentru Hristos. Vin rudele de aproape și de departe și se regăsesc cu toții la aceeași masă, în aceeași casă, își aduc aminte de cei ce nu mai sunt, de vremea copilăriei și a tinereții. Nici o altă sărbătoare nu ne reunește și nu ne solidarizează precum Crăciunul.
Vine Anul Nou, un alt prilej de resetare, de reîncărcare a sufletului cu speranțe și proiecte de viitor. Sfântul Vasile ne poate servi ca cel mai frumos model de conviețuire cu semenii, de dăruire pentru binele societății. Moș Vasile este doar cel care a înființat spitale (bolnițe) pentru cei suferinzi și nevoiași, orfelinate pentru copiii fără familii și posibilități, azile pentru bătrânii fără de speranță. El a ajutat pe cei neajutorați, a învățat pe cei neînvățați, a mângâiat pe cei în suferință. Ce model de viață și de activitate, ce ideal mai frumos decât acesta își poate propune un creștin!
Vine Boboteaza sau Botezul Domnului Iisus Hristos. Preotul umblă iarăși din casă în casă și botează oamenii și casele, natura întreagă, pământul, apele și văzduhul. Este o primenire a Omului, dar și a Naturii, este o primenire a Creației lui Dumnezeu. Domnul Hristos, ajuns la maturitate, pornește de acum în lume să-Și propovăduiască învățătura, să vindece bolnavii, să învieze morții, să mângâie și să construiască o religie menită să conducă lumea la mântuire. Pentru ca această religie să reziste, pentru ca ea să-și împlinească menirea, Domnul Hristos a pecetluit-o că Sfântul Său sânge, cu Sfânta Sa jertfă.
Iată cum, prin rânduiala aceasta a Sărbătorilor de la cumpănă de ani se reînnoiește, se resetează, Omul și Natura, întreaga Creație a lui Dumnezeu, urmând apoi să-și reia drumul vieții, drumul istoriei, cu altă forță, cu altă speranță, cu altă încredere. Când avem garanția că nu suntem singuri, că Dumnezeu este cu noi și în noi, avem mai mult curaj, mai multă putere, mai multă credință și mai multă nădejde. Piedicile nu mai sunt piedici, bolile nu ne mai înspăimântă, moartea nu ne mai înfricoșează, greutățile nu mai sunt atât de grele, crucea vieții nu ne mai prăbușește. Atâta timp cât Hristos este cu noi, nimeni nu va putea sta împotriva noastră. Amin.
*
Cuvinte duhovnicești. Redăm un cuvânt de folos sufletesc pentru fiecare dintre noi, mai cu seamă acum, în vremea postului, al Sf. Tihon din Zadonsk. Iată-l: ,,Vezi că o mioară care s-a rătăcit de turma ei aleargă, zbiară și le caută pe celelalte, până când iarăși le găsește. Asemenea i se cuvine să facă și creștinului aceluia care din nevrednicie și neascultare s-a depărtat de turma oilor lui Hristos: să caute, să ceară, să bată și să plângă, până când se va alătura acestora din nou; și dimpreună cu David să-I ceară Lui, rugându-se stăruitor: „Rătăcit-am ca o oaie pierdută, caută pe robul Tău” (Ps. 118, 176). Se depărtează de turma lui Hristos tot nelegiuitul, desfrânatul, preacurvarul, tâlharul, furul, șperțarul, cămătarul, necăjitorul, vicleanul, clevetitorul, bețivul, iubitorul de plăceri trupești, vorbitorul de rău, mâniosul și alții asemenea lor; fiecare dintre aceștia este o oaie pierdută, care s-a rătăcit de turma lui Hristos. Căci oile lui Hristos ascultă de glasul Lui, după cum El Însuși zice nouă: „Oile Mele ascultă de glasul Meu” (Ioan, 10, 3). Și chiar de socotesc unii ca aceia că se găsesc și ei în turma Mântuitorului, prin firea lor sunt străini de aceasta și vor rămâne străini de Hristos Însuși și de viața veșnică până când nu se vor întoarce cu adevărat, unindu-se cu turma Lui. Întâmplarea și cugetarea aceasta te povățuiește să te cercetezi pe tine, căutând dacă nu cumva, din nepăsare, te-ai rătăcit și tu de turma lui Hristos. Și dacă vei zări în conștiința ta această pustiire, nu zăbovi să te întorci prin pocăință, lacrimi și suspine, până când mai este încă vreme și mai sunt deschise porțile binecuvântatului sălaș al oilor lui Hristos, în care intrăm prin pocăință și credința cea adevărată.”
*
Suflet călător(VIII). În bocetul din Mehedinți moartea este ceva firesc, normal, face parte din viață, este o prelungire a vieții. Sufletul, asemenea unui șofer, își parchează mașina, adică trupul, și pleacă mai departe cu toate cunoștințele, amintirile și sentimentele sale. Pătrunde într-o altă lume, o lume spirituală, proprie de acum sufletului. Altfel spus, moartea este o reîntoarcere acasă a sufetului din care s-a desprins la nașterea omului în lume. Moartea și viața constituie un ciclu complet al existenței, o rânduială a Creatorului. Moartea e necesară și benefică.
Să ne amintim de poveștile copilăriei și mai ales de Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, repovestită atât de frumos de Petre Ispirescu. Viața pământească își are frumusețile și plăcerile ei, dar până la o anumită limită, până la o anumită vârstă, după care omul începe să caute moartea ca pe o necesitate, ca pe o izbăvire, ca pe o intrare în normalitate.
Așa a înțeles poporul român taina vieții și a morți, iar această concepție extraordinar de optimistă a transpus-o în versuri și în melodii inegalabile. Numai un popor cu o vechime milenară, cu o statornicie neîntreruptă pe aceste meleaguri, cu o capacitate de înțelegere și de sinteză rar întâlnită putea să creeze asemenea nestemate ajunse până la noi.
Cartea Domnului Cornel Boteanu salvează de la pieire aceste comori ale sufletului românesc, amenințate cu dispariția, date fiind transformările fără precedent ale satului românesc contemporan. Domnul Boteanu se dovedește a fi nu numai un culegător de folclor, ci și un om de știință, capabil să analizeze cu profesionalism produsul folcloric. Meritul dumnealui este extraordinar, fiindcă această lucrare o săvârșește pe ultima sută de metri, în sensul că poate generația de bătrâni care mai știu și mai practică aceste cântece funebre nu va mai avea posibilitatea să le lase drept moștenire generațiilor tinere. Ele vor rămâne însă înmagazinate în cartea Domnului Boteanu, ca într-un sipet în care a fost adăpostită o comoară de mare preț.
*
In memoriam: Acad. Ștefan Pascu(V). Abia în 29 octombrie 1981 am avut prilejul să intru în posesia prefeței și referatului Domnului Ștefan Pascu!
Am ajuns la Domnul Ștefan Pascu, la Institutul de Istorie și Arheologie. M-a primit bucuros. Mi-a dat prefața s-o citesc și ,,să văd dacă-mi place”. Nici măcar n-am sperat vreodată, ca un om de valoarea dumnealui să scrie atât de frumos despre lucrarea mea! Pentru prima dată m-am simțit, într-adevăr, om! Eram conștient că sunt multe exagerări, dar având în vedere că rândurile acelea erau scrise spre a fi publicate, iar acest om le semna, îmi dădeam bine seama că, pe lângă exagerarea, pe care o făcea pentru a mă încuraja, fără îndoială, e și ceva adevăr. Cuvintele Domnului Pascu din prefața și referatul la cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică mi-au întărit convingerea, că sunt pe drumul cel bun, că sunt și eu în stare să fac ceva. Credeam că de atunci înainte, în afară de cele ale teologiei și cele vitale, nu aș pune altceva mai presus ca valoare decât studiul și scrisul. Eram conștient că s-ar putea să mi se întâmple multe șicane și greutăți în viață de atunci înainte. Totuși, recunoașterea pe care mi-a făcut-o Domnul Pascu avea să însemne pentru mine platoșa cu care urma să trec prin toate cu fruntea sus, rămânând eu însumi. Numai viață și sănătate să-mi fi dat Dumnezeu și eram hotărât să nu contenesc toată viața de a zgândări de porțile veșniciei.
Domnul Pascu era foarte ocupat. Îi trimiseseră din SUA o carte a sa pentru corectură încă din august, dar n-o primise decât de câteva zile. Făcea eforturi mari ca s-o termine cât mai repede spre a trimite-o înapoi. Mi-a vorbit de câteva proiecte de-ale sale aflate în faze de definitivare, de unele cărți aflate în curs de tipărire. Mi-a vorbit foarte frumos, prietenos. Mi-a spus: ,,- Obligația dumneata față de mine este pe linie morală! Aș dori să nu abandonezi această muncă. Avem nevoie de istorie ca de pâine, iar din generațiile dumneata prea puțini sunt tinerii, care să îmbrățișeze cu pasiune adevărată munca de cercetare. M-aș bucura dacă această lucrare ar însemna începutul adevărat, dar nu și sfârșitul muncii dumneata într-ale cercetării istorice!”
I-am spus de cele afirmate de nefericitul întru pomenire consilier cultural de la Craiova, la vederea manuscrisului cu Iorga: ,,- Mă, băiatule, păcat de banii plătiți la dactilografă și de hârtia consumată! Puteai s-o folosești mai bine la altceva!” Domnul Pascu s-a amuzat foarte mult de asta. ,,- Și ce zici că este ăla?” ,,- A fost consilier cultural la mitropolie, acum e pensionar!” ,,- Și ce-a învârtit în viața lui?” ,,- A stat consilier!” ,,- Și altceva?” ,,- A scris predici, reportaje de la sfințiri de biserici, despre vizitele mitropolitului și altele de felul acesta!” ,,- Mai trăiește?” ,,-Da!” ,,- Păcat! Când îți apare cartea, să-i trimiți un exemplar, dar fără dedicație. Cuvintele nu-și au rostul în asemenea situații!”
L-am invitat pe Domnul Pascu la restaurant, dar s-a scuzat că ,,a promis acasă că se reîntoarce imediat după program!”
Cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică a rămas încă mulți ani la Editura ,,Scrisul Românesc” din Craiova. A fost înscrisă de trei ori în planul editorial al editurii, dar eliminată de Consiliul Culturii, ,,statul-major” al cenzurii acelor vremi. Un referat făcut de un oarecare Silvestru Patița de la acea instituție, mi l-a dat redactorul Miu Florea să-l citesc. În loc să analizeze cartea, muștruluia editura că îi solicitase Domnului Pascu referatul. Dădea indicații că pentru asemenea treburi să fie solicitați oameni care nu sunt angrenați în atâtea probleme precum academicianul de la Cluj, fiindcă aceștia vor citi, vor analiza și vor da verdicte mult mai obiective.
După Revoluție, prin 1993, mi-am luat manuscrisul de la Craiova și l-am publicat în regie proprie. S-a bucurat de mult interes și de aprecieri din partea cititorilor, așa că a fost necesar să retipăresc cartea încă în două ediții.
Cu Domnul Ștefan Pascu am ținut legătura în anii următori, sub formă de telefoane și felicitări cu prilejul unor sărbători și evenimente.
Omul acesta a rămas o personalitate de referință în biografia mea, un Om care m-a învățat ce înseamnă modestia, competența și mărinimia. Dumnezeu să vă ierte, Domnule Ștefan Pascu!
*
*
Zâmbete. ►,,- Tati, când o să fiu mare, vreau să mă fac ministru!” ,,- Nu ți-e rușine? Du-te și apucă-te de carte!” ► ,,- Și dacă nu iau bac-ul nici la toamnă?” ,,- N-ai altă soluție decât să intri în politică!” ►,,- De ce l-ați înmormântat pe soțul dvs. la Săpânța, în Cimitirul Vesel?” ,,- Ca să-l fac de râs!” ►,,- Mi-am luat sicriu, mi-am luat cruce, îmi mai trebuie groapa!” ,, - Fii liniștit, că de ălea găsești pe toate drumurile!” ► ,,- Vă deranjează schimbările de guvern?” ,,- Bineînțeles! Nici nu mai știi pe cine să înjuri!” ►,,- Care sunt condițiile din spital?” ,,- Principala condiție este să ai bani!” ► O văduvă plângea la mormântul soțului: ,,Nenorocitule, nenorocitule! Cu ce te-am supărat așa rău? Ai venit tu la votare și n-ai dat pe acasă!!”
*

Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     12/14/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian