Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Evenimente pentru sărbătorile de iarnă la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 şi 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

Evenimente pentru sărbătorile de iarnă la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

Spre deosebire de alți ani, când muzeul organiza evenimentul „Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou Florile Dalbe”, cu prezența multor ansambluri, cete de colindători și grupuri ce performau jocurile cu măști specifice Anului Nou, anul acesta a fost nevoit să reducă cu mult numărul de participanți, dată fiind situația actuală.

Sâmbătă și duminică, 12 și 13 decembrie 2020, în intervalul orar 09.00-17.00, meșteri populari și artiști plastici vor fi prezenți în muzeu. Cei care doresc pot participa la atelierele de confecționat sorcove, stele și măști populare.

Sâmbătă și duminică, 19 și 20 decembrie 2020, intervalul orar 09.00-17.00, pe lângă prezența meșterilor populari și a artiștilor plastici, vor avea loc ateliere de confecționat sorcove, globuri, decorațiuni pentru bradul de Crăciun și decorat turtă dulce.

Un moment special al programului îl constituie prezența cunoscutului interpret de muzică populară Gelu Voicu, care, împreună cu Taraful „Lăutarii” din Teleorman, vor colinda pe la ferești și vor ura vizitatorilor un an îmbelșugat.

Moș Crăciun se va plimba pe aleile muzeului, iar copiii care se vor întâlni cu el vor primi câte un mic cadou.

La ateliere de creație pot participa copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Înscrierile au loc la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro. Programul atelierelor poate fi consultat pe https://muzeul-satului.ro/events/am-venit-sa-colindam-florile-dalbe-2/.

Pregăti de sărbătoare, muzeul vă invită să vizitați și expozițiile temporare: Restituiri – pământ, apă, aer, foc – Sala Gheorghe Focșa; Icoana ortodoxă – Lumina credinței – Sala H. H. Stahl; Deschide ușa, creștine! – Foaier Victor Ion Popa, Salonul Național de Artă Contemporană – SNAC 2020, secțiunea artă religioasă – Sala de Sticlă.

De asemenea, în această perioadă puteți dona haine și jucării în stare bună, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 luni și 12 ani, în cadrul campaniei „Deschidem Cartea Faptelor Bune”, la intrarea din Șos. Kiseleff nr. 30. Obiectele vor fi date copiilor instituționalizați din 3 case de tip familial din județul Giurgiu. Mai multe detalii despre acest proiect: https://muzeul-satului.ro/events/cartea-faptelor-bune.

Accesul la eveniment se face prin achiziționarea biletului de intrare și cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 3245/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii și H.G nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă.





Sabin Popescu    12/11/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian