Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Covidisme - teribilisme

Surpriză pentru un candidat arogant

Electori cu plata antamată,
Sfetnici rari de sute de carate
I-au făcut-o de-astă dată lată:
L-au lăsat cu buzele umflate.

Amicilor de la Mosc ai lui Dodon-răsturnatul

Ați trimis un avion
Să vă ia consilierii.
Nu-l săltați și pe Dodon,
Căci îl cată temnicerii?

Lungul drum (ocolitor) al conducătorilor celor două state românești spre Europa

Prinși în ritmul hopa-tropa
De-un sindrom: dromomania,
Uită: calea înspre Europa
Trece tot prin România.

Putred, sistemul

Managerii de spitale
Puși politic sunt? De când?
De pe când ne stă în cale
Jindul monstrului flămând.

Șefi numiți pe șest politic

La spitale puși, la vamă
Să ne scape de COVID
Aparent, dar, mai cu seamă,
Bani s-aducă la partid.

Pielea ursului din pădure

Nici nu-i aprobat vaccinul,
Că se-mping în rând cu cinul.
Doar seniorii noștri, dadă,
Au rămas din nou la coadă.

Polifonie lugubră

Greieruș în toamnă gri:
- Nu sunt locuri la ATI!
Cânt prelung, funest, de orgă:
- Nu mai sunt locuri la morgă!
Glas din măr-gutui, subțire:
- Nu sunt nici în cimitire...

Tot ei primii la vaccinuri

N-ar mai fi loc de negoț:
Medici, vârstnici, profi, piloți...
Doar că alții-s mai cu moț:
O(ri)ficialii. Toți.

Telemuncă în pandemie

Prins de studenți când savura pe săturate
Pe-un site-anunțuri de prostituate,
Un prof le face plângere penală:
”Doar nu eram și eu în pielea goală!”

Scoate, state drag, pitacul

Pentru orele filmate
Pe WatsApp, ordinator,
Bravele-ne sindicate
Ar vrea ... drepturi de autor.

Hop și eu sar la fileu

Pentru stresul de COVID,
Sihăstrie de ermit,
Statul la calculator -
Statul să-mi plătească spor!

Asistente medicale la prima întâlnire cu periculozitatea reală

Instruite-anecrofobe
A-ngriji năpăstuiții,
Când să preleveze probe,
Au și dat bir cu fugiții.

Moș Licoare și conceptul de gen

Sexul, zice moș Licoare,
E ce ai între picioare.
Genu-i, însă,-un handicap:
E ce ai sau nu în cap.

Moș Licoare și conceptul de căsătorie

Uniune liber consimțită
Între un bărbat și o femeie,
Nu coabitare insolită
Între-un necurat și-un dracu-l ieie.

Moș Licoare și conceptul de familie

Un bărbat și o femeie
Consfințiți soț și soție:
Dumnezeu în viață-i ție
Și copii frumoși le deie!

Moș Licoare despre lupta cu statuile

Un trecut nu-l ari cu plugul
Tras de boi sau de tractor.
Bun sau rău, îl porți ca jugul:
Fără el n-ai viitor.

Moș Licoare despre parlamentare

Dacă tot ne-aveți de buni
Doar o dată-n patru ani,
Nu-i mai bine, măi șnapani,
Un scrutin la patru luni?

Profesionalism sau relații?

Cum apare-o dragă/un drăguț,
Prins pe loc de-o vastă inspirație,
Șefu-i și găsește-un loc călduț
În Consiliul de Administrație.

Remunerație după nivelul de pregătire?

Funcții abundent remunerate!
Cum se face că, prin ce statute,
Drept acolo sunt parașutate
Cele mai șucheate parașute?

Specializare diferită - abordare diferită
Plonjează-un sexolog ca la Ploiești:
„Căsătorit? Faci swinging? Pescuiești?”,
Pe când virusologul - fără tact:
„Cu care-ai fost și unde în contact?!


Unde-s măștile gratis pentru cei nevoiași?

Au sus-pușii pe tipsie
La cafea și câte-o mască.
Ți s-ar cuveni și ție?
Dar pe dânșii-i doare-n bască.

A promis măști gratis celor nevoiași, dar le dă ... amenzi

Are statu-un obicei:
A promite și-a nu da.
Nu mi--a dat-o. De ce-mi cei?
Și de ce m-ai amenda?

Unde-i cap sunt și beléle

Cap de-ar fi, să-i dai o sfârlă,
Că belélele curg gârlă.
După SARS-CoV-2, haínă,
Vine-acum gripa porcină.

La închiderea Școlii doctorale de la Academia de Poliție

Avem doctori-trage sfoara,
Doctori-țeve, doctori-briști.
Cum, dar, să lucreze țara
Fără doctori-polițiști?

TVR

Cu manele și lovele,
Cu umor grobienesc,
Cu glagore trei lulele
Educi neamul românesc?!






Nicolae Mătcas    11/20/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian