Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
America și lumea la răscruce de epoci

Alegeri SUA - 3 noiembrie 2020

Alegerile americane din 3 noiembrie 2020 pot deveni cele mai importante din ultima sută de ani, de la Primul Război Mondial încoace. Cel puțin așa crede celebrul geopolitican rus Aleksandr Dughin, cum vom vedea mai jos. Ruptura dintre cele două Americi, dintre americanul mărunt și mediu, reprezentat de conservatorii republicani, mai ales în partea centrală, de la Nord la Sud, partea „de pământ” (heartland), și progresiștii democrați, mai ales pe cele două Coaste, de Est și de Vest, partea „de apă”, cu marile orașe din Est - New York, Philadelphia, Washington, Boston - și cele din Vest - Los Angeles, San Francisco, Seattle -, deci ruptura e totală, fără nici o posibilitate de conciliere, de negociere. Consensul imperial (imperialist) reprezentat bipartit prin Council on Foreign Relations (C.F.R.), construit după primul război mondial, nu mai există.

Revoluția culturală din America, criza economică, exacerbată de pandemie, anunțata cădere a dolarului (a pierdut deja 10 % din valoare, iar după unii analiști economici va pierde până la 35 % până la sfârșitul anului 2021) vor avea un impact indirect, întârziat poate, dar foarte puternic și asupra economiei românești și a clasei politice băștinașe (foarte pro-americană), care poate fi chiar măturată violent. Primele atinse de depresiunea (depression) economică americană vor fi însă Europa de Vest și U.E. în întregime, U.E. a cărei monedă euro e foarte legată și foarte dependentă de dolar. U.E. este și primul creditor al S.U.A., înaintea Japoniei și Chinei. România va fi lovită mai ales de ceea ce se va întâmpla în U.E., în Germania, Franța, Italia și Spania, în Marea Britanie, unde trăiesc mulți români, peste 3 milioane: 1,3 milioane în Italia, 665.000 în Spania, 650.000 în Germania, 434.000 în Marea Britanie, 118.000 în Franța, 92.000 în Belgia etc.

Alegerile americane din 3 noiembrie pot aduce surprize peste așteptări. Între 3 noiembrie și 20 ianuarie, S.U.A. pot avea nu doar un președinte, ci doi: Donald Trump în statele tradițional republicane și Joe Biden în statele tradițional democrate. Iar după 20 ianuarie, S.U.A. pot avea chiar trei președinți. Pentru că nu se va putea decide noul președinte, Nancy Pelosi, președinta actuală a Camerei Reprezentanților, poate fi declarată președinte interimar, cu un al treilea vicepreședinte, care poate fi Pete Buttigieg sau Michelle Obama. Astfel, spre sfârșitul lui ianuarie 2021, S.U.A. ar avea trei președinți și trei vicepreședinți. Cum s-ar putea încheia o asemenea nebunie fără precedent e greu de imaginat.

Dacă dezintegrarea sau confuzia va ajunge în acest punct, e de presupus că fiecare dintre cei trei președinți se va refugia în statul pe care-l reprezintă sau în care are domiciliul. Nancy Pelosi reprezintă, după soț, Paul Pelosi, om de afaceri multimilionar, San Francisco. Deci, Nancy Pelosi va deveni într-un fel, pentru o vreme, președinta Californiei. California (cu o populație de 39,5 milioane de locuitori), cel mai mare stat american, are o economie și un P.I.B. comparabile cu marile state europene (3.200 de miliarde de dolari). Joe Biden se va refugia în Delaware, cel mai mare paradis fiscal din S.U.A., pe care l-a reprezentat mai bine de 35 de ani. Donald Trump și-a schimbat recent rezidența de la New York în Florida, unde are o imensă proprietate. Deocamdată nu e clar dacă alegerile vor putea fi reluate în cazul în care nu poate fi decis un nou președinte. Totuși, Constituția prevede că Senatul (dominat de republicani) și Curtea Supremă pot să hotărască noul președinte.

După Doug Casey, economist celebru, autor de bestseller-uri (începând cu „The International Man”, 1976), adevărata problemă se va pune după alegeri, indiferent de rezultatul lor, care, oricare ar fi, nu va face decât să mărească prăpastia dintre conservatorii republicani și stângiștii neomarxiști conduși de Partidul Democrat spre o revoluție culturală, care ar putea fi comparată cel mai bine cu Revoluția Culturală de aproape 10 ani din China lui Mao. O revoluție culturală care nu mai poate fi oprită, ci doar amânată cu patru ani dacă Donald Trump rămâne președinte.

Revoluția culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană și dolarul. Urmările pandemiei vor fi, atât în SUA, cât și în Europa de Vest, foarte dependentă de SUA, mai dramatice decât în alte părți ale lumii. Cu un nou lockdown deja aplicat în unele țări sau aflat la orizont pentru altele, e foarte probabil că nici Bursele nu vor mai putea fi ținute sub perfuzie de băncile centrale și de tiparniță. Cu o economie scăpată de sub control, viitorul președinte american, oricare ar fi el, va deveni, oricum, aproape irelevant.

Singura soluție de ieșire din criză propusă de economistul francez Thomas Piketty este creșterea până la cer a impozitării marilor averi. Care e de mirare că nu e încă pusă în aplicare. Anul electoral american poate fi explicația principală a întârzierii. Modelul există, e cel al faimosului „New Deal” al lui F.D. Roosevelt ca urmare a Marii Crize din 1929-1933. „Proiectul fiscal actual al lui Thomas Piketty [...] constă în creșterea impozitului pe venit atât în valoare, cât și în progresivitate prin adăugarea unor tranșe marginale mergând până la 90 %, prin creșterea substanțială a taxelor pe succesiune pentru cei mai bogați și prin reintroducerea unei fiscalități anuale progresive pe întregul patrimoniu care ar putea urca și ea până la 90 % pentru miliardari!”[1].

Care ar fi deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump și un prim mandat Joe Biden ? Iată-le, din perspectiva lui Aleksandr Dughin:

„- arhitectura ordinii mondiale (tranziție spre naționalism și multipolaritate reală în cazul lui Trump, continuarea agoniei globalizării în cazul lui Biden);

- strategia geopolitică globală a SUA („America First” în cazul lui Trump, un salt disperat spre guvernul mondial în cazul lui Biden);

- destinul N.A.T.O. (dizolvarea sa în favoarea unei structuri care reflectă mai strict interesele naționale ale Statelor Unite - de această dată în calitate de stat, iar nu ca un sprijin al mondializării în ansamblul său (în cazul lui Trump), sau menținerea blocului atlantic ca instrument al elitelor liberale supranaționale (în cazul lui Biden);

- ideologia dominantă (conservatorsimul de dreapta, naționalismul american în cazul lui Trump, globalismul de stânga, eliminarea definitivă a identității americane în cazul lui Biden);

- polarizarea democrați-republicani (continuarea creșterii în influență a paleoconservatorilor în sânul guvernării în caz de victorie a lui Trump) sau întoarcerea la consensul bipartit (în cazul lui Biden, împreună cu o nouă creștere a influenței neoconferințelor (neoconservatorilor - n.n.) în sânul guvernării);

- până și soarta celui de-al 2-lea Amendament (dreptul de a purta armă - n.n.) - menținerea lui în cazul lui Trump și eventuala sa abrogare în cazul lui Biden [2]. După cifrele F.M.I., economia chineză a depășit deja economia americană în al treilea trimestru 2020. Economia chineză va avea în 2020 o creștere moderată dar consistentă, în timp ce economia americană va încheia anul pe un minus serios. Deci, mecanic, China va depăși S.U.A., lucru foarte important pentru investițiile pe Bursă, care se vor reorienta spre Hong Kong, Shenzhen și Shanghai. Mulți pretind că actuala conducere politică a Chinei l-ar prefera net pe democratul Joe Biden, cu care ar putea face comerț as usual și astfel China și-ar putea continua în liniște atât creșterea internă, cât și cea globală.

ART-EMIS




Petru Romoșan     10/28/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian