Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Fragment din cartea " Destine din arhive "

Morții dintre Volga și Don, reînhumați în cutii de carton

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, în cimitirul din localitatea Rossoșka, de lângă Volgograd, au fost reînhumate, într-o groapă comună, rămășițele pământești ale unui batalion de 345 de militari români. Este vorba de eroi care au murit în acel perimetru geografic, în luptele de la Stalingrad, din perioada 01.09.1942 – 02.02.1943, în total 151 de zile, fără să fi comis acte de tâlhărie.


Reprezentanții Statului Român, mai nou, plătiți cu lefuri triplate, au fost prezenți pentru a reînhuma osemintele vitejilor, dar, în cutii mici de carton. Au demonstrat cît se poate de clar că, atunci când moartea eroilor nu se mai respectă, viața nu mai contează. Gazdele rusești au refuzat participarea cu o gardă militară, pentru a da onorurile ce se cuvin la astfel de ritualuri importante. Înțelegem că este o reacție vindicativă a viceprim-ministrului Dmitry Olegovici Rogozin, deoarece demnitarul rus nu a fost lăsat să tranziteze spațiul aerian românesc, în urmă cu câteva săptămâni.
Militarii români căzuți la Stalingrad, în urmă cu 74 de ani, aveau o încărcătură simbolică, răsunătoare, în amintirea a ceea ce s-a numit Demnitatea României. Modalitatea primitivă în care, recent, au fost reînhumați glorioșii soldați, nu a făcut decât să distrugă simbolul demnității românești, să-l profaneze, aducând un mare sacrilegiu. Bine că nu au fost înghesuite acele oseminte în saci de plastic vopsiți cu nelipsitele reclame la vedere, de genul, „cumpărați produsele noastre”…
În cotidianul „Adevărul”, din 8.10.2017, jurnalistul Vasile Ernu afirma, pe bună dreptate, c㠄un stat nu se poate juca cu datina strămoșească, cu importantele ritualuri de credință”. Ce reprezintă acele minuscule sicrie de carton? se întreabă autorul. Ar putea însemna falimentul statului național modern. Înțelegem că, pentru statul român actual, moartea unui militar căzut pe Câmpul de Onoare este egală cu nimic. În aceste condiții, când moartea și ritualurile ei sunt sfidate, atunci nici viața unui erou trimis, cândva, la luptă, nu însemnă mare lucru (încheiat citatul memorat).
O altă diferență este aceea că, în timp ce la cimitirul de lângă Volgograd, soldații români sunt stivuiți într-o groapă comună în cutii mici de carton, pe întinsul României există cimitire cu mormintele individuale, distincte și atent îngrijite, ale soldaților sovietici, fiecare cu câte o cruce albă la cap. Nu lipsesc nici monumentele impozante, cu steaua roșie în vârf, pe treptele cărora s-au depus, multe decenii la rând, coroane de flori, pentru acei eliberatori-invadatori și acaparatori. Au existat și excepții de la regula războiului, uzanțe care pot fi incluse în excesele specifice armatelor de ocupație, anarhice, scăpate de sub controlul comandanților.

Spre exemplificare, în Cimitirul, „Sineasca”, din municipiul Craiova, există astfel de morminte într-o aliniere perfectă. Lângă ele se află un monument de anvergură, pe care stă scris că, acei eroi sovietici au căzut la datorie în luptele cu dușmanul fascist. Ei bine, multe generații s-au întrebat unde au murit acei eroi sovietici, știut fiind faptul că, la Craiova nu s-a desfășurat nicio luptă. În toamna anului 1944, sovieticii au tranzitat Oltenia, fără să tragă un singur foc de armă împotriva unui inamic în uniformă. Cu câteva zile mai înainte, efectivele germane se retrăseseră rapid spre Banat și Ardeal, având în spate, bine înfipt, imprevizibilul stilet românesc, gravat cu strălucitoarea emblemă regală. O dovadă în plus, care demonstrează că istoria perversă acționează, uneori, pe principiul specific adulterului politic duplicitar.
Consultând opinia unor istorici și a unor localnici, martori ai acelor evenimente, constatăm că decesul respectivilor eroi s-a datorat N.K.V.D.-ului sovietic. Comisarii ruși au făcut execuții pe loc, deoarece acei infractori, în căutare de băutură și femei pentru viol, săvârșeau delicte în serie, de mare agresivitate. Aceste comandouri ale terorii dezlănțuite au vandalizat, inclusiv, casa părăsită de familia colonelului Anton Datcu, situată pe Bulevardul Carol I, la numărul 72. Acele hoarde de anarhiști terorizau populația disperată a unui oraș de 85.000 de locuitori, la acea dată.

Unele execuții se făceau în legitimă apărare, deoarece siberienii întorceau armele, ca ripostă spontană, împotriva propriilor comandanți. Pentru a tăinui aceste fapte reprobabile, comunicatele date Moscovei, de către ofițerii sovietici, aveau un caracter cât mai eroizant, evident, lipsit de adevăr, precum că, cei împușcați au murit la datorie, în luptele cu hitleriștii. Delicvenții au fost îngropați în sicrie din scânduri geluite, în acorduri de famfară, cu Gardă de Onoare. Fenomenul a rămas „Tabu”, pe principiul, despre morți, numai de bine.

Este vorba de acea perioadă cumplită, în care, barbaria soldaților siberieni, cu fețe mongoloide, era greu de strunit, chiar de către camarazii lor ruși, europeni, din Armata Roșie. Astfel de conflicte se finalizau numai cu glonțul liniștitor. Noi, elevii naivi ai Craiovei, ani de zile am fost încolonați și obligați de directorii școlilor, să depunem buchete de flori, la crucile acelor răufăcători, glorificați, în mod ipocrit, ca eliberatori ireproșabili, căzuți pe Frontul Onoarei! Împotriva cui au luptat, cu adevărat, se ținea secret... Sediul N.K.V.D.-ului sovietic, se afla în Palatul Vorvoreanu, situat pe strada Frații Buzești, numărul 10, edificiu impozant, ulterior destinat, ca reședință a mitropoliților Olteniei, începând cu anul 1964.
Un alt exemplu cunoscut în epocă a fost asasinarea Lt.col. medic Gheorghe Cărăușu, de către soldații Armatei Roșii, prietene și eliberatoare. In perioda 1941-1944 a scăpat de la moarte în Campania militară spre Stalingrad, ca medic cu gradul de maior. După ce în 1947 a fost epurat sau deblocat din Armata Română, regalistă sau antonesciană, medicul Gheorghe Cărăușu și-a deschis un laborator de analize medicale în centrul Craiovei, pe Calea Unirii, deoarece alte surse de existență nu avea. Din banii câștigați și-a cumpărat o casă cu grădină la marginea orașului și a finanțat construcția unei școli în satul Făcăi, deoarece copiii de duceau la distanțe mari să învețe carte. Ctitorul nu a mai apucat să se bucure de finalizarea lucrărilor, deoarece frații sovietici l-au asasinat.

Slavă poporului frate sovietic

În seara zilei de 28 august 1948, orele 21.00, după numai câteva ore de la înființarea Securității Poporului, colonelul Cărăușu se întorcea de la grădină, pe un traseu care șerpuia pe lângă liziera Parcului „Bibescu”. Lângă el se afla fiica sa, elevă în prima clasă primară, în mână cu un buchețel de flori destinat mamei. La un moment dat, din stufăriș au apărut câțiva soldați sovietici, cu fețe mongoloide, care au vrut să-l jefuiască pe doctor de bani, ceas, doi pepeni, tomate și ce mai avea în plase. După ce i-au tăiat artera jugulară cu baioneta l-au împușcat în fața angelicei copile încremenită de graba cu care s-a desfășurat crima, în jur fiind o baltă de sânge cald. Firava mlădiță fără glas a rămas marcată pe toată viața în urma scenei sinistre la care asistase preț de câteva minute.
Localnicii, care au auzit împușcăturile au ajutat-o să ajungă acasă, pe Calea Unirii, anunțând crima. În urma demersurilor de judecare a asasinilor, soția medicului a primit din partea anchetatorilor un răspuns formulat în două cuvinte sfidătoare „ autori necunoscuți”. În Cimitirul „Ungureni”, situat lângă locul crimei, pe mormântul colonelului Cărăușu, poetul Sergiu Mandinescu a scris un epitaf: „Toți întrebăm, de ce te-ai dus / Dar taina-i peste- a noastră voie / Se vede doar că Cel de Sus / De-un înger a avut nevoie.”
Apelând la altă comparație, constatăm că, în ultimii ani, din Afganistan au fost aduși militari români făcuți praf și pulbere, dar, în sicrie normale, din lemn furniruit, chiar dacă în interior se află un singur deget sau o ureche. De fiecare dată este prezentă o gardă militară, care prezintă onorul, celor spulberați total sau parțial, în numele binelui și al piosului... parteneriat strategic. Deci, pentru alții se poate, depinde cum se numește aliatul!
Cândva, învățam la școală că, în anul 1941 Armata Română a fost obligată de fascistul Ion Antonescu, să lupte contra Uniunii Sovietice, într-un război de agresiune. Din acest motiv, o parte dintre ofițerii români, care s-au întors decorați pentru vitejia lor, trebuiau pedepsiți exemplar, inclusiv familiile lor. In realitate, așa cum se știe, acel război de agresiune a însemnat încercarea de eliberare a Basarabiei de sub cizma rusească. Intenția, de proporții patriotice, a fost uitată de beneficiari, care au ignorat, în mod nepermis, tributul de sânge al celor 625.000 de militari români, morți în întreaga Campanie din Est. O acțiune militară de anvergură, scurtată în august 1944, prin disperarea camarilei regale, care și-a făcut socotelile în mod greșit. A considerat că, prin celebra duplicitate istorică, tardivă, va scăpa de închisorile comuniste și regele va rămâne etern, într-o republică stalinistă. Realitatea a fost alta, care va fi detaliată cu altă ocazie. Formularea sovietică a fost edificatoare: Actul de la 23 August 1944 a fost o manevră personală a burgheziei și a regelui pentru a înlătura regimul lui Ion Antonescu.

Oare, războiul actual din Afganistan, în care luptă și mor militarii români, nu este tot un război de agresiune? Cum se numește provincia românească, de acolo, care trebuie eliberată? Sau este altceva, față de care, conform hotărârilor de înalt nivel, vom fi de acord, în totalitate, partenerii strategici ai militarilor români fiind alții, față de cei din perioada 1941-1944. După cum stau lucrurile, în Afganistan, de mulți ani se duc lupte grele împotriva talibanilor, care, se pare, nu vor fi învinși niciodată. Forța lor gigantică a ridiculizat totdeauna marile armate, superdotate, care cheltuiesc, degeaba, sume apocaliptice, de dragul de a toca, inutil, bani și vieți omenești…

Începând din luna luna mai, 1848, patriotul Andrei Mureșianu a încercat, fără succes, să ne trezească din letargie, la fiecare ceremonie, cu versurile: Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte.





Ion Anton Datcu / Laval Quebec    9/12/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian