Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ziua internațională a cărtii - Omul si Cartea, ființe deopotrivă

„Cărțile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ
ca să aline suferințele neamului omenesc.”
Bernardin de Saint-Pierre

Omul este asemenea unei cărți. Fiecare dintre noi avem o cale de parcurs pe acest pământ, timp în care scriem, desenăm, colorăm o carte în mai multe volume, numită viață. În fiecare volum al acestui jurnal se întind în timp și spațiu mai multe capitole, fiecare purtând un titlu, sub cupola căruia se afl㠄texte”: fapte, trăiri, reușite, eșecuri..., Toate sunt doar fraze si paragrafe din care ne construim „romanul” vieții. Da, pentru că: „viața fiecărui om este un roman”. Dar pentru a scrie romanul, elementele enumerate mai sus sunt așezate cu migală sau la repezeală, în mod inspirat ori nu prin semne și sunete unite în cuvinte. CUVÂNTUL este celula de bază a CĂRȚII, și dă ordine vieții OMULUI. Cuvântul este harul Domnului, care ni s-a descoperit pentru a-l pune în „pagină”. Conștientizând câți talanți avem din buna-voire a Domnului, îi investim în a spune/scrie/împlini gânduri, gesturi, nu doar pentru noi, ci și pentru a dărui.
Omul cât trăiește învață. Învățăm de la oameni, din cărți și de la Dumnezeu. În cei șapte (acum șase) ani de-acasă învățăm multe lucruri de la bunici, părinți și frați, apoi din manualele școlare și din cărțile citite, de la dascălii din școală; aceștia prin știința lor de carte, prin darul pedagogic, prin manifestarea unor abordări psihologice potrivite ne îndrumă spre un domeniu sau altul, urmând calea care ni se potrivește. Așadar, ne pregătim pentru viață și cu ajutorul cărților. Știința de carte nu exclude învățarea din modul de a fi al oamenilor care ne ies în cale la un moment dat. Aceste căi se întrepătrund, se completează, cu o singură condiție: noi să deschidem cartea, să ne stimulăm pofta pentru lectură și să ne deschidem unii către alții. Această deschidere este condiția „sine qua non” pentru ca învățăturile să curgă firesc, duios, melodios, dar riguros, în funcție de ramura cunoașterii umane sau forma exprimării artistice.Trebuie să menționăm și faptul că viața nu este doar lină și mereu ascendentă, poate fi și tumultoasă, cu piedici de tot felul, care impun un anumit ritm mișcărilor noastre, mers la pas, agale, la galop ori la trap, alergând și sărind peste obstacole, dar și mers târâș, în genunchi. În atare situații este nevoie acută de carte. Probabil din acest motiv, vechii egipteni au scris pe frontispiciul Bibliotecii din Teba (Egipt): „Cartea – leac pentru suflet.” Tot în această idee, Tudor Vianu spune: „Cartea e un tonic – miracol și eternitate. O nație care nu citește rămâne în stare de inferioritate, fără forță și fără impuls de creație, fără sensibilitate, …, fără pasiunea pentru gând și frumusețea de sus.” iar Nicolae Manolescu mărturisește: „Resimt fiecare zi fără o carte ca o zi pierdută.”
Pentru a ne construi edificiul numit viață în deplină cunoștință de cauză și libertate absolută este nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine, iar pentru explorarea de sine trebuie să îndrăznim să deschidem „coperțile propriei ființei” și să ne citim „filă cu filă”, atât cu mintea, dar mai ales cu inima. Este nevoie de sinceritate și atenție sporită în aprecierile pe care le facem despre noi. Să ne punem întrebări și să dăm răspunsuri obiective, clare. Aprecierile să fie în funcție de anumite valori umane, morale, spirituale... Acolo unde întâlnim abateri, „defecțiuni” să încercăm să le corectăm.
Pentru ca semenii noștri să ne cunoască din ce în ce mai bine și cu adevărat așa cum suntem, trebuie să le permitem să deschidă cartea care ne alcătuiește. Asta nu înseamnă lipsirea ori renunțarea la o anumită intimitate. La rândul nostru, pentru a-i cunoaște pe ceilalți să încercăm să citim în cartea vieții lor, respectându-le personalitatea și discreția. Atitudinea, comportamentul și cuvintele ne dau informațiile necesare descoperirii afinităților și deosebirilor dintre noi. Dacă o carte poate fi citită și printre rânduri, omul poate fi descoperit și prin gesturi, mimică și chiar prin tăcere. „Și tăcerea este un răspuns”, spunem uneori. Astfel putem fi în cunoștință de cauză atunci când stabilim anumite relații și stilul de comunicare.
Oamenii de lângă noi ne țin companie în anumite momente, ne oferă sfaturi atunci când avem nevoie, ne ajută să ne regăsim când rătăcim, dar pot să ne îndrume să-l descoperim pe Dumnezeul din noi. Aceleași lucruri și multe altele le putem învăța din cărți. Îndeletnicirea, preocuparea de a citi nu este numai pasiune, ci și o artă, iar „Arta de a citi este arta de-a gândi, plus încă ceva… Asta înseamnă a cugeta împreună cu altcineva, a înțelege gândirea altuia și a intui gândirea pe care el ne-o sugerează, conformă sau contrară lui.” (Emile Fagueti) Dintr-o carte putem învăța cum să facem anumite lucruri, cum să procedăm în anumite situații, ce cale să alegem la o răscruce de drumuri, dar putem învăța și cum să nu acționăm într-un anumit context. În biblioteca unei mănăstiri ortodoxe am văzut „Coranul”. Întrebându-l pe părintele stareț dacă această carte rămâne în fondul de publicații, răspunsul a fost: „da, din orice carte se poate învăța ceva, depinde cu ce minte citești, cu ce suflet înțelegi”. Același gând îl întâlnim și la Confucius: „Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva”. Din orice scriere, oricât de mică ar fi putem afla lucruri neștiute, care să ne fie de folos, să ne hrănim din ele, să le digerăm, să le creștem și să le dăm mai departe copiilor și nepoților.
Așa cum nașterea omului presupune un travaliu, scrierea unei cărți înseamnă cunoaștere, har, efort, perseverență... Asemenea copiilor năzbâtioși și ideile pentru a scrie o carte umblă uneori brambura cine știe pe unde atunci când le cauți. Ei, ușuratice și ele, cine știe pe unde își fac veacul. Alteori, din senin te lovește în moalele capului o inspirație bogată, care te face să transpiri din toate mădularele și te așezi la masa de scris. Năvală de subiecte, o oaste triumfală de idei și încetul cu încetul dai naștere unei „ființe” cu trup, minte și suflet, numită CARTE. Aceasta este cea mai fidelă copie a existenței omului pe acest pământ. Cu lumini și umbre. Cu urcușuri și coborâșuri. Cu bucurii și dureri. „Cărțile sunt pentru omenire ceea ce memoria este pentru individ“, ne spune John Lubbock.
O carte apare doar în lumină, niciodată în întuneric, un om cunoaște, rodește și dăruiește doar în lumină, niciodată în obscuritate. Să lăsăm lumina să ne sporească mintea și să ne încălzească sufletul, să ne călăuzească drumul spre cunoașterea adevărului. Cartea este un prieten de nădejde, iar Tudor Arghezi ne spune că: „În restriște, singură cartea nu te-a părăsit și a rămas să te mângâie.” Prietenia cu oamenii și cărțile este o binecuvântare. Să iubim atât oamenii cât și cărțile „prin fapte bune, gânduri bune și alegerea conștientă a cuvintelor, a sentimentelor și a acțiunilor pozitive, zilnic, fiecare dintre noi poate contribui la mărirea bunătății din lume.” (Shari Arison)
Scriitorul este un olar destoinic și desăvârșit. El frământă lutul cuvântului. În ulciorul scriiturii sale găsim apa vie în care se oglindește cerul minții și marea inimii, înălțimea și adâncul; aici înoată corăbiile umane create după chipul și asemănarea Domnului. Găsindu-l pe Dumnezeu, ne-adâncim în cuvânt și ne înălțăm spre lumină.
Putem spune că scriitorul este un artizan iscusit și complet; toarce firul literelor în cuvinte potrivite locului și timpului, nevedește și țese cuvântul în maniera sa personală, distinctă într-un text potrivit trebuințelor sale și semenilor. Scriitorul este un croitor atent și cu imaginație. Măsoară, taie și coase cuvintele pe măsura modelului pe care și-l dorește. Abilitatea cu care execută toate aceste operații dă trăinicie creației sale, fie el poem, poveste, roman... Într-o scriere sunt molecule de om, părticele din viața acestuia, iar în ființa omului sunt semănate semințe din harul creației.
Nașterea unui copil este o bucurie. Apariția unei cărți este o împlinire. Cărțile sunt copiii legitimi ai scriitorilor. Nu toți copiii sunt frumoși, deștepți și buni, însă îi iubim necondiționat așa cum sunt. Nu toate cărțile sunt capodopere, dar trebuie să le iubim pentru că în ele găsim nutrienții necesari unei creșteri sănătoase și armonioase.







Vasilica Grigoraș    4/24/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian