Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Nicăpetre ( 27 ianuarie 1936 Brăilița - 21 aprilie 2008 Toronto )

Nicăpetre (Bălănică Petrică) s-a născut la Brăilița, azi cartier al municipiului Brăila, în 27 ianuarie 1936 și a decedat la Toronto, în 21 aprilie 2008).

A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în anul 1964.
S-a afirmat, încă de la debut, ca desenator și sculptor original, de mare valoare.

Până în 1980 a trăit și a creat în România. A publicat desene în revistele „Luceafărul", „România Literară", „Săptămâna", „Viața Românească", „Albina", „Ifiumuncacs". A ilustrat volumele: „Poeme" de Theodor Balș, „Libertatea de a trage cu pușca" de Geo Dumitrescu, „Veșmânt și culoare" de Cristina Anghelescu, „Coloana fără sfârșit" de Mircea Eliade.
Prima expoziție personală, de sculptură și desen, „Cariatide", a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozițiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziția de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziția de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului București; 1979 expoziția de sculptură și desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziția de desen la Galeria Galateea.

Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: „A fost aici, odată..." (1971), „Zăbală și paloș" (1979), iar la Târgu-Jiu a realizat decorația exterioară de la sediul primăriei - 32 capitele (1971).

La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creația sa de desenator și de sculptor, realizată între 1962 și 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în țară. Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul „Artistul și Natura"), să picteze (ciclul „Livezi înflorite"), să scrie (volumul autobiografic „Brăilița - Downtown - via UAP") și să cioplească, în parcuri sau în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și, din ce în ce mai rar, în piatră.

Din anul 1982 a reușit să expună în Toronto, pictură și sculptură, la Columbus Center, iar în 1985 a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În anul 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptur㠄Henri Moore" de la Hakone (Japonia) pentru lucrarea Adam și Eva, sculptată în marmură.
În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea „Invocație", sculptată în lemn, a fost achiziționată pentru colecția Universității.
În 1995 a participat cu lucrarea, în lemn, „Devenire", la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka.
Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sunt instalate în parcuri culturale și spații publice din lume: „Iubirea mea... despre tine" (1974), marmură, la Villany (Ungaria), „Marea Umbră" (1980), marmură, la Skironio (Grecia), „Orgă de liniște" (1988), granit, la Straubing (Germania), „Acrotiri" (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), „Devenire", lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), „Păstaie" (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ș.a.

Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (1989) și Nae Ionescu (2000), ambele în marmură, și portretele scriitorilor români din exil, în bronz: Aron Cotruș (2002), Vasile Posteucă (2003), Mircea Eliade (2005), Horia Vintilă (2006), Horia Stamatu, George Donev.

Repere critice

Petru Comarnescu a intuit cel dintâi valoarea sculptorului Nicăpetre. În 1969, în cronica primei expoziții personale de sculptură, criticul scria despre autorul ei c㠄va deveni un foarte original și mare sculptor".
Încă de la debut, Nicăpetre și-a afirmat atașamentul la modernitatea clasică, așa cum a fost ea definită de Constantin Brâncuși, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice și prin subordonarea materialului față de idee. De atunci, din 1969, Nicăpetre și-a urmat cu tenacitate destinul, afirmând un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă și un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una tradițională, prin modelul lui Michelangelo, și una modernă, prin Brâncuși. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, „o operă îndatorată în mod superior celor doi părinți și, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziție în țară, o expoziție de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferința pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, „domeniu unde el reușește să-și creeze o notă aparte, mai constantă poate decât în sculptură". Perceperea, cu toate simțurile, a mișcării nudului de femeie și încremenirea ei fluidă și voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura și desenul sunt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sunt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii inițiale (sculptura) sau expresia directă a formei esențiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam și Eva, Faun și Nimfă, Artistul și Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mâna sigură și sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul își asociază trăirea cu „bucuria lui Dumnezeu, când a creat cerul cu stelele, când a împrăștiat întunericul și s-a făcut lumină, când a creat totul din nimic".

Nicăpetre afirmă aceeași concepție în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi și întreaga ei mișcare. Intenția este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naște dintr-un bulb sămânță, ca dintr-o „casă a vieții", singurul punct de sprijin al stâlpului care crește, din el însuși, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stâlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre același principiu ca și Coloana lui Brâncuși, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Deși treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncușiană, ele avertizează asupra dificultății spre împlinirea ființei.

Opera

Există trei etape de referință în creația lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă atașamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor țărani și pentru frumusețea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative, exprimă unitatea dintre formă și structura materialelor. De asemenea, anunță viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia în perioada 1987 - 1988. Reflectă atașamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înțeles ca armonie, echilibru, proporție. Exprimă frumusețea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunță intenția de a crea în sensul naturii.
Etapa a treia, 1982 - 2001, cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens și expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.

Distincții atribuite sculptorului Nicăpetre

1996 – Cetățean de onoare al comunitătii românesti Toronto
1998 - Medalia bicentenară a orașului Scarborough
2000 – Medalia jubiliar㠄150 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu”, înmânată de ministrul culturii și cultelor, Ion Caramitru, la Câmpul Românesc din Hamilton, cu ocazia dezvelirii bustului lui Nae Ionescu.
2002 – Cetățean de onoare al municipiului Brăila
2004 – Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria C arte plastice

Activități complementare

Nicăpetre a fost membru al redacției revistei Observatorul din Toronto și membru fondator, din 1995, al grupului literar-artistic de pe lângă Observatorul.
Din anul 2006 grupul a primit numele „Cenaclul Nicăpetre”.
Grupul de la Observatorul si Cenaclul Nicăpetre, a instituit premiul special pentru artă, „Nicăpetre”. care se accordă in fiecare an, unui artist plastic.

Muzeu „Nicăpetre", în aer liber, la Hamilton (Canada)

Busturile lui Eminescu și Nae Ionescu (marmură) și Rotonda scriitorilor din exil (bronz): Aron Cotruș, Vasile Posteucă, Mircea Eliade, Horia Vintilă, Horia Stamatu și George Donev, realizate între anii 1989 și 2007.


CENTRUL CULTURAL „NICĂPETRE"

Proiectul de înființare a Centrului Cultural „Nicăpetre" la Brăila, inițiat în Anul Internațional Brâncuși, este primul caz de recuperare pentru patrimoniul cultural național a operei unui artist român de talie internațională, din diaspora.
În anul 1998, o parte din lucrările rămase în țară au putut fi salvate de sculptor și expuse în grădina Casei Colecțiilor de Artă, sub genericul „Sculpturi recuperate". Clădirea a devenit ulterior sediul Centrului Cultural „Nicăpetre".

Centrul Cultural „Nicăpetre" a fost înființat în anul 2001, pentru a pune în valoare opera sculptorului Nicăpetre, donată Muzeului Brăilei „Carol I". Evenimentele organizate de Centrul Cultural „Nicăpetre" au fost dedicate, în cea mai mare parte, sculptorului.

2001, 6 decembrie – Expoziția de desen „Nulla dies sine linea".

2002, 2 noiembrie – Expozitia retrospectiv㠄Nicăpetre sculptor", distinsă cu Premiul „Petre Comarnescu" al Ministerului Culturii și Cultelor.

2003 – Lansarea albumului monografic „Nicăpetre", la Palatul Suțu din București - 27 noiembrie, și la Centrul Cultural „Nicăpetre" – 2 decembrie.

2006, 27 ianuarie – Expoziția de fotografie „Nicăpetre 70", realizată de Angelica Iordan.

2006, 9 octombrie – 13 noiembrie, expoziția retrospectiv㠄Nicăpetre" a fost itinerată în capitală, la Biblioteca Centrală Universitar㠄Carol I". Traseul retrospectivei a continuat la Muzeul de Artă din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea; la Muzeul „Dunării de Jos" din Călărași, fiind inclusă într-un program de pregătire pentru înființarea unui muzeu de artă contemporană; la Galeriile de Artă din orașele Silistra și Ruse (Bulgaria) în lunile august – octombrie 2007.

2007, 13 - 18 februarie, o selecție din lucrările lui Nicăpetre, sculptură și desen, a participat la Târgul Internațional de Arte Vizuale, București, Ediția a VI-a.

2007, 9 – 15 iulie, Nicăpetre a fost prezent, cu sculptură, la Salonul Artiștilor Români de Pretutindeni, organizat la Mangalia.

2008, 25 iulie – 8 august, la Galeriile Municipale de Artă Târgu-Jiu au fost prezente 28 de lucrări, desen și sculptură, din patrimoniul Centrului Cultural „Nicăpetre", într-o expoziție organizată de redactorul șef al revistei „după Brâncuși”, dl. Vasile Vasiescu.

2010, 27 ianuarie – lansarea cărții lui Virgil Untilă, „Nicăpetre – Dezvelirea lemnelor”. Volumul, apărut la Editura Istros, a fost lansat la 14 mai 2010 și la Toronto.

Între anii 2008 și 2010, clădirea în care funcționează Centrul Cultural „Nicăpetre" a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare, susținute din fondurile alocate de Consiliul Județean Brăila.

2010, 12 noiembrie – Centrul Cultural „Nicăpetre" a fost redeschis pentru public, a fost instalată urna funerară, realizată de sculptorul Ioan Deac Bistrița (13 noiembrie), a avut loc ceremonia depunerii cenușii sculptorului Nicăpetre (14 noiembrie).

2010, 14 noiembrie - TVR Cultural a dedicat emisiunea „Istoria aproape” Brăilei și Centrului Cultural „Nicăpetre".

2011, 27 ianuarie – 75 de ani de la nașterea sculptorului Nicăpetre. În program, vizionarea poemului cinematografic „Solitudine în albastru minor”, producție a Studioului „Film Sense”, Toronto, 2005.

Radio România Internațional a dedicat emisiunea „Cultura română, acasă și în lume” din 27 ianuarie 2011, aniversării a 75 de ani de la nașterea sculptorului Nicăpetre.

2011, 18 mai. Centrul Cultural „Nicăpetre" este invitat la expoziția: „Muzeele din România între clasic și modern. Proiecte muzeale. (1990-2010)", organizată de Centrul Național de Cercetare și Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu” la Muzeul Național de Istorie a României din București.

2012, 25 ianuarie – Colocviul „Ipostaze ale fragmentului în sculptura contemporană românească".

2013, 25 ianuarie – Prelegerea „Temele sculpturii universale prin lucrările lui Nicăpetre", susținută de Maria Stoica.

2013, 28 februarie – „Brâncuși și Nicăpetre. O analiză comparativă", prelegere susținută de Claudia Anca Moldovan.

2014, 23 ianuarie – Aniversare „Nicăpetre, 78 de ani de la naștere". Prelegere pentru elevi cu subiectul: „Teme și motive din creația sculptorului Nicăpetre", susținută de Claudia Anca Moldovan.

2015, 25 ianuarie - seară culturală cu lectură publică din volumul „Dădica Melea”, de Nicăpetre, eveniment dedicat aniversării a 79 de ani de la nașterea sculptorului.

2015, 23 august – 13 septembrie, Simpozionul Internațional de Sculptură Monumental㠄Nicăpetre", Ediția I.

2016, 27 ianuarie – „Nicăpetre 80": colocviu, prezentarea medaliei aniversare, lansarea volumelor Nicăpetre – „Dădica Melea" și Gheorghe Lupașcu – „Invocându-l pe Nicăpetre".

Centrul Cultural Nicăpetre susține 3 programe culturale cu profiluri distincte:
„Brăila înseamnă acasă", „Lecția la muzeu", „Vacanța la muzeu".


Nicăpetre despre Nicăpetre și alți autori despre Nicăpetre
1994 – Nicăpetre, „Brăilița - Downtown via UAP", Brăila (reeditată în 2007).
2001 – Nicăpetre, „Downtown - Brăilița via '89", Toronto.
2001 – Nicăpetre, „Desene", Brăila.
2003 – Album „Nicăpetre"
2004 – Nicăpetre, „Nicăpetre despre Nicăpetre", Brăila.
2009 – Virgil Untilă, „Dezvelirea lemnelor", Brăila
2012 – Claudia Anca Moldovan, „Nicăpetre: repere stilistice, teme, tehnici și materiale" (lucrare de licență)
2016 – Nicăpetre, „Dădica Melea", Brăila.
2016 – Gheorghe Lupașcu, „Învocându-l pe Nicăpetre", Brașov.


CASA EMBIRICOS - monument de arhitectură - SEDIUL CENTRULUI CULTURAL NICĂPETRE

Clădirea a fost construită între 1911 și 1912, după proiectul arhitectului Iancu Predinger, pentru sediul filialei din Brăila a Companiei de Navigație Embiricos&Co., una dintre cele mai puternice din Europa.
În anul 1927, când afacerile companiei au scăzut dramatic, clădirea a fost pusă în vânzare și a fost cumpărată de Societatea „Mihail Enescu" a meseriașilor brăileni.
Între august 1944 și 1958 clădirea a fost ocupată de armata sovietică, după care a adăpostit, succesiv, un spital și o policlinică.
În anul 1986 construcția a fost reabilitată și dată în administrare Muzeului Brăilei, care a organizat aici Casa Colecțiilor de Artă.
La 6 decembrie 2001, clădirea a primit funcția de sediu al Centrului Cultural „Nicăpetre".
Între anii 2008 și 2010, clădirea a fost reabilitată din fondurile Consiliului Județean Brăila.
La 12 noiembrie 2010, Centrul Cultural „Nicăpetre" a fost redeschis publicului.

Link-uri


Redeschiderea CENTRULUI CULTURAL „NICĂPETRE" BRĂILA. Video: Gabriel Stoica (Muzeul Brăilei „Carol I")






muzeulbrailei.ro/arta/centrul-cultural-nicapetre-1/    4/20/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian