Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Corola de Lumini a lunii April - Tuturor Florilor sublimă admirație!-

„Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
(RADU DEMETRESCU GYR)


Pădurea care abia s-a desprins din Codrul de Argint al iernii, din foșnetul catifelat al cântecelor dalbe de leagăn își țese brocartul din sâmburele vieții pentru a se înfrumuseța venind întru Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, la marile Sărbători împărătești, cu care Bunul Dumnezeu ne împodobește Primăvara vieții noastre, Intrarea Regală în Ierusalim – Floriile și Învierea Domnului.

Peste pădure și câmpuri, peste dealuri și șesuri, peste drumuri și poteci, peste case și oameni se cerne de sus, în acorduri de suflet, lumina caldă și purpurie a soarelui. Iarba ieșită de sub hlamida peste care se hârjonea țesătura de stele își întinde mărețul covor pentru a zugrăvi broderia mirificelor și fascinantelor păpădii.

În sufletul omului creștin nostalgia zăpezii se prelinge în lacrima susurului albastru de izvoare peste care respiră enigmatica rapsodie a ciripitului voios de păsărele.

Dorul omului cucernic se topește lin sub streașina cugetului său și curge ca o lavă fosforescentă în șiruri de picături fierbinți și licăriri de foc. Picături mari ce se lipesc de bolta sufletului, de corola inimi, de pământul arzând și de bulboana cerului aprins.

O femeie se desprinde din zare cu ochii săi de lumină îmbrățișindu-i larg privirea.
Se luptă să răzbată cutele vremii răsfirate de rafalele vântului întețit ca o vrajă.

Zilele de azi și de ieri ale omului credincios suspină căutându-și tăriile ființei, fie în argintul străveziu al dimineții răcoroase, fie în safirul de azur al înserărilor calde.

Viața se prelinge înlăuntru și-n afara omului peste suferința din clipa plecată care încă mai stăruie, peste pajiști și zări, peste garduri și miei, peste gânduri și fluturi, peste triluri și flori, peste cetina ce se mângâie sub razele astrului și refrenul turturelelor-guguștiuci, peste frumuseți de femeie cu ochi de cărbune aprins, peste cântecul mierlei ce deschide larg ferestrele sufletului însetat de lumină și mireasmă.

În alcovul cernit al năpastei dramatice ce s-a năpustit cu furie dușmană peste țară, Viața totuși surprinde îmbrățișarea angelică a Sărbătorii FLORILOR, ce presară Calea triumfală a Împăratului divin, aprinzând în Duminica sufletului, zarzării libertății pentru a-l înălța dincolo de stelele lucitoare, unde se cuprind înțelesurile cele mai limpezi ale existențialității noastre creștin-ortodoxe daco-valahe.

Fărâma de înțeles a dreptmăritorului creștin dacoromân se pogoară ca o sublimă cugetare sub Candelabrele Zenitului Ceresc, inserând inițialele lor sacre peste macatul de smarald al ierbii și marama de brocart a semeților brazi carpatini, C.Z.C.: Caișii – Zarzării – Cireșii, Mirii Primăverii ce înmiresmează Pământul și Cerul întru Venirea Domnului Hristos - Mirele Ceresc al Vieții nemuritoare.

Florile de Cais, candele mirifice ornate în broderia ștergarului alb-roz, par niște prunci sublimi – muguri de Dumnezeu, gângurind în așteptarea celebrării vieții creștine prin Taina Botezului, risipind în jur aromele lor îmbătătoare de smirnă.

Zarzărul mare ce sprijină bolta Viței-de-vie, pare un uriaș candelabru sub abajurul căruia neobositele și hărnicuțele albine într-un cor diafan de grabă, forfot și zumzet ca Măicuțele celeste de la Mănăstirea Vladimirești pregătesc mirific rânduiala splendorii Liturghiei naturii, precum celelalte Albinuțe Liturghia cerească.

Cireșul amărui, înalt cât o catedrală gotică ce stă de veghe în fața conacului își întinde larg ramurile spre cer, ca niște ghirlande uriașe de carnaval brazilian, în freamătul albinelor ce ne tresaltă dorinți înviorate ca niște chemări sublime din alte minunate zări. Mireasma lui mai presus de cea a nardului umblă nestingherită parfumând cu mirul său, aerul cald, strălucitor al parcului de curând primenit. Razele jucăușe înțeapă acele pinilor poleindu-le trunchiurile în jocuri de oglinzi și de vitralii.

Miresmele Candelabrelor Zenitului Ceresc cern peste omul creștin ortodox lumina caldă, serafică, acea lumină liberatoare care-ți închide pleoapele ca un pâlpâit de turturea, deschizând apoi cu sacră emoție bolțile albastre ale sufletului curat.

Peste tot plouă cu lumină, cântec, bocet și jale.
Peste tot ninge cu petale-mărgăritare de flori.
Peste pânza zilei țesută în porfiră regală se revarsă miresmele de Cais, de Zarzăr, de Cireș amărui. Sub corola lor se răsfiră ca o feerie extazul de Magnolii.

Cerul de deasupra mea îmi pare parcă mai albastru și mai cernit.
Pământul peste care pășesc își întețește chemarea spre verdele vieții.
Norii dantelați de argint sunt izgoniți de biciul vântului năprasnic.

Sufletul se apleacă smerit venerând frumusețea gătelii princiare de nuntă, sărutând ca într-o icoană miresmele de April.

Florile celelalte așteaptă dorul Sărbătorii împărătești să le deschidă trupul luminii.

Freamătul din adâncul inimii răsună inundându-mi cu petalele albe făptura.

Beau frumusețea din cupa plină de mireasmă a Florilor!

MARIA este cea mai frumoasă FLOARE!

Tuturor Florilor sublimă admirație!

În Corola de Lumini a lunii Aprilie au răsărit și alte Mlădițe celebre:

1.04.1881, Octavian Goga, poet, om politic; 1.04.1887, Ion Negulescu, general; 2.04.1922, Roman Braga, arhimandrit, scriitor; 4.04.1909, Horia Cosmovici, avocat; 5.04.1945, Paula Georgeta Scurtu, profesor; 6.04.1911, Constantin Burduja, preot; 10.04.1912, Cleopa Constantin Ilie, arhimandrit; 12 aprilie 1944, George Anca, istoric al Religiilor ; 14.04.1914, Dr. Faust Brădescu, filosof; 15.04.1905, Vică Negulescu, avocat; 17.04.1922, Valentina Gafencu Elefteriu; 20.04.1882, Nicolae Ciupercă, general; 21.04.1936, Ioana Maria Cantacuzino, prințesă; 24.04.1874,Dr. Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Moldovei; 24.04.1954, Gheorghe Constantin Nistoroiu, teolog ortodox, Cavaler de Clio, mărturisitor al Cuvântului ales; 26.04.1909, Ilie Imbrescu, preot – martir, scriitor; 28.04.1894, Dr. Horia Măcellariu, contraamiral; 28.04.1941, Dr. Jipa Gheorghe Rotaru, Comandor de Marină, istoric, prof. univ.; 29.04.1921, Aurel State, profesor, ofițer, erou-martir.

Tuturor acestor mari Români, adâncă venerație!

12. Aprilie 2020 + Intrarea Domnului în Ierusalim - Duminica Floriilor, Sf. Mc.Sava de la Buzău.





Gheorghe Constantin Nistoroiu    4/12/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian