Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Telectuali acade...mici

Eram o adolescentă cu coșuri pe frunte când am prins din zbor un argument aruncat cu năduf de un unchi de-al meu, căruia comuniștii, din motive politice, îi blocaseră calea spre studiile superioare. Replica lui se adresa tatălui meu, profesor pasionat, militant anticomunist, din convingere:
„Ia mai lasă-mă, că de când e lumea, voi, intelectualii ați fost mereu nemulțumiți!”.

De-atunci, fraza asta nu mi-a mai dat pace. Continui să rumeg la ea și astăzi. O fac nu din cauză că n-aș fi de acord cu enunțul, ci pentru că are un sâmbure generalizant, forțat. Și pentru că vocea unchiului meu sunase spart, de parcă ar fi vrut să spună cu totul altceva.
Ei bine da, recunosc că inițial m-am simțit atacată, ca intelectual în devenire ce eram, dar, între timp, supărarea mi-a trecut. Știu acum că atât tata cât și unchiul erau, de fapt, de aceeași părere. Perorau amândoi critici la adresa regimului. Cu toate acestea nu cădeau de acord, nu din cauza subiectului certei lor, ci pentru că-l abordau diferit: unchiul se simțea discriminat, văduvit de șansele profesionale, în timp ce tata era profund dezamăgit de demagogii care abuzaseră de naivitatea și de încrederea lui din tinerețe, pe când sperase într-o lume mai bună.

Genul acesta de conversații, în care fiecare o spune pe-a lui și nu-l ascultă pe celălalt mi-a ieșit adesea în cale de-a lungul anilor. De câte ori nu ni se-ntâmplă să fim întrerupți, înainte chiar de a termina ce avem de spus, tăindu-ni-se vorba cu un „da, dar...” sau cu un „e-așa și nu prea”, urmat de o remarcă lipsită de noimă, fără legătură cu subiectul?! Și tot noi suntem chemați mai apoi să căutăm intervenției un sens sau o scuză, să detectăm o logică, acolo unde n-a existat nicicând vreuna.
De ce? Pentru că oamenii aceia ne contrazic doar din dorința de a nu fi trecuți cu vederea, sau, cum era cazul unchiului meu, pentru că au ceva cu emițătorul ideii, nu cu ipoteza enunțată. Cu alte cuvinte, unchiul dorea cu tot dinadinsul să pară ... telectual.

Categoria aceasta a dezaprobatorilor din reflex crește pe zi ce trece, sporind tensiunea latentă din angrenajul nostru interuman. Mai ales în spațiul virtual se precipită emițătorii de critici la adresa oricărui lucru, mare parte dintre ei îndemnându-ne să ne alăturăm necondiționat masei protestatare, să nu trecem cumva drept inculți. Dacă ar fi după ei, toată ziua am petrece-o demonstrând și semnând pentru o lume mai bună, contrând în stânga și-n dreapta, pe post de cârcotași atoateștiutori și atoatetaxatori.

În condițiile acestea, dacă ne lăsăm duși de val, ca mulți alții, nu cumva se inversează efectul? Dus la absurd, dacă numărul criticanților crește exponențial, atunci noi, aprobând dezaprobatorii deveniți majoritari, nu facem decât să devenim noi înșine niște conformiști, sau nu?!
Ne conformăm cu nonconformii! Din influenceri devenim confluenceri, căci între timp, au devenit ei regula. Sună pervers, dar un nonconformist aliniat mișcării doar de dragul de a nu sta pe loc, este mai periculos decât un conformist simplu, pentru că el este deja dublu „convertit”. Vrem noi să fim așa?

Ca să nu devin prea confuză, revin la exemplul practic al discuției dintre tata și unchiul meu și încerc o interpretare personală. Așadar, unchiul era nițel supărat pe lume, mai precis pe intelectuali, mai exact pe tata. Făcea asta din motive pur personale. Cu alte cuvinte, din cauza unei idei preconcepute. Să zicem că era născut cu un ADN egoist. Nu-l interesa adevărul; el vâna satisfacția de a i se da dreptate.

Dacă tata i-ar fi dat dreptate, admițând că intelectualii sunt mereu nemulțumiți, ar fi însemnat că el însuși se declară satisfăcut de enunț, deci implicit s-ar fi recunoscut drept non-intelectual. Dacă nu i-ar fi dat dreptate, s-ar fi conformat cu regula, adică s-ar fi încadrat perfect în categoria „intelectualului nemulțumit”, dându-i din nou, indirect, dreptate tot unchiului. Capcană perfectă!

Cum a ieșit din ea? Sincer, nu mai știu. În unele situații e pur și simplu indicat să nu insiști. În fond, conversațiile nu sunt competiții sportive. Probabil o fi schimbat subiectul, cum avea obiceiul, zicând vreun banc spumos sau subliniind apartenența tuturor la familie, indiferent de părerea lor. Replica lui preferată, în astfel de ocazii, era: „asistăm la o nepotrivire de caracter”. Știu însă că amândoi au trăit până la adânci bătrânețe tachinându-se reciproc, fără să se certe vreodată pe față, ascultându-și civilizat argumentele, dar făcând până la urmă fiecare tot cum a vrut el.
Îmi propun să analizez și eu de aici înainte mai atent argumentele oamenilor și să le trec prin filtrul logicii mele proprii, chiar dacă va trebui să mă concentrez ceva mai mult, riscând poate să ajung la o conc
Iluzie diferită de cea agreată de marele public. Însă nu mă voi simți obligată să contrazic, chiar dacă nu sunt de acord.

În fond, ar fi prea simplu dacă stampila de „intelectual veritabil” s-ar aplica pe baza disponibilității la încăierare. Discernământul presupune nu doar spirit critic, ci și dorință de consens. Cuvântul „Academie” se definește drept tărâm al adunării în vederea îmbogățirii spirituale prin consens, nu drept arenă în care se practică învrăjbirea.
Nu ține nici de cheful nostru de ceartă, nici de setea noastră de armonie, ci de maniera în care abordăm lucrurile, dacă ne încadrăm la academicieni sau dacă rămânem niște simpli acade...mici.

""""""""""""""""""""""""""

Benissa / Feb 2020

Gabriela Căluțiu Sonnenberg





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    2/16/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian