Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
De vorbă cu Corneliu Șerban Popa artist româno-canadian

PREAMBUL de Corneliu Șerban Popa artist româno-canadian, prezent în arta occidentală încă din anii 1972-73. Declar că tot ce am realizat în toţi acești ani – deci până în prezent,- a fost pentru ca poporul și cultura română să-și afirme prezenţa în lume. În continuare vă invit la o călătorie-radiografie în timp pentru a încerca să înţelegeţi un fenomen care s-a produs în anul 1971, dar care s-a născut… ca idee încă din 1967!! – Expoziţia Ambiental 1 = lucrare de diplomă și prima expozitie personală

Cine este Corneliu-Ṣerban Popa
Anii de studii- Liceul N. Tonitza și Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu
– la sfârșitul primului an la pictura de șevalet am cerut transfer la secția ceramică – sticlă – metal, element definitor, de o importanţă capitală pentru toată viaţa și cariera mea;
– anul V pictură am pornit o primă experimentare de pictură „dodecafonică” – armonii de dizarmonii și dau un exemplu: când o clădire se prăbușește (cutremur), materialele își recapătă identitatea specifică, nu mai sunt contopite în marea ,,simfonie a clădirii”; – întâlnirea cu academicianul Grigore Moisil=arta și matematica-estetica-mistică a matematicii- (Matila Ghica).

Din acest moment colaborarea pentru relizarea Expo A1 a început.

Descrierea expoziţiei :

– partea vizibilă – CONCEPTUL a folosit un spațiul elastic: trompe espace (4 pereţi de oglindă)=senzaţie de infinit=UNIVERS
– ce se întâmpla în întuneric; odată intrat se auzea…un PIU!??, apoi o voce din OF: ,,sunt Ambiental 1, o lucrare de artă experimentală, experimentală…prietenii mei sunt: spaţiul, sunetul, timpul și lumina….trăim împreună..în univers… (apoi mesajul): oameni !.. nu distrugeţi armonia !!! nu distrugeţi armonia !!! armo,…mo..nia.. aaa
– ce era în spate
Sunt Corneliu Ṣerban Popa
– aparatura și echipa tehnică
– scopul echipei

Conceptul A1
– Viața – Armonia = echilibru = sănătate..la nivel personal-familie-țară-planetă-univers
Mesajul: oameni !..nu distrugeți armonia! Se repetă etc

Egoismul, răutatea, agresiunea.distrugerea naturii, chiar si războaiele etc. pleacă de la cel care nu iubește armonia… cel dezechilibrat.

ESTE PRIMUL AVERTISMENT DE NIVEL UNIVERSAL PENTRU ECO-ECHILIBRU

– Somnul raţiunii naște monștri – Francisco de Goya

– Psihoplasticism – tubul de sticlă devine activ – ESTETIC

– Ce s-a întâmplat în ‘71 – a fost vernisajul…bucuria și Succesul de scurtă durată și …apoi…”primăvara de la București”

Sa nu uităm:

Aduc mulțumiri pentru cei ce n-au părăsit „arca”și au crezut și au rămas chiar și până azi !!! Ei au înţeles mai bine faptul că toate dictaturile au fost și vor fi „experimentale”.
Avangarda ne-exprimată nu există-acum; a sosit momentul pentru Re-evaluare

Ce noutăți a adus această expoziție A1, o primă manifestare a noului avangardism românesc:

–primul afiș în simbol Fortran și PRIMA EXPOZIȚIE CARE ,,PĂȘEȘTE ÎN NOUA ERĂ CIBERNETICĂ A ORDINATOARELOR PE MAREA POARTĂ A ESTETICII MATEMATICE” (CONTRIBUȚIE ROMÂNEASCĂ)

– ESTE PRIMUL AVERTISMENT DE NIVEL UNIVERSAL PENTRU ECO-ECHILIBRU

– mesaj de păstrare a armoniei cosmice universale

– amprenta ecologică

-noțiunea:AMBIENTAL1=UNIVERS 1

Spaţiu –sunet-timp-lumină=VIAŢA-dar și Parametri estetici (creatori de reacţii emotive)

–Armonie=sănătate-pace-viaţă…atât în ființa noastră, în familie, ţară, planetă -UNIVERS

– prima instalaţie cu programare electronică a luminilor sincronizate după un colaj muzical

– proporţii matematice în raport al secţiunii de aur

– Trompe – espace

– record absolut în arta sticlei H 2m cu diametru de 16 cm

– program sunet-lumină – 16 minute – în buclă

– montaj muzical pentru comentariul sonor ca un spectacol

În incheiere: Apel către echipa care s-a ocupat de capitolul de artă contemporană de a analiza textul meu pentru întregirea actualului studiu academic „Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate”

Expoziția A1 a avut loc la București în 1971, dar ca orice lucrare de artă majoră conţine o calitate de a fi MEREU DE ACTUALITATE, mai ales PENTRU O ECO-CIVILIZAŢIE IUBITOARE DE VIAȚA în ARMONIE

Interviu Serban Popa

Așchia nu sare departe de trunchi!

Tata a fost super-performant în tinerețe, a avut o gândire cinstită și independentă și nu a făcut compromisuri. Ca avocat a crezut într-o justiție echidistantă fără părtinire politică. Și iată-l în plin succes profesional, …totuși a plătit scump pentru probitatea sa.

Cam la fel s-a întâmplat și cu mine… Dar să încep prin a spune că expoziția personală „Ambiental 1 spațiu-sunet-timp-lumină” de la Sala Kalinderu 1971 este de fapt lucrarea mea de diplomă și reprezintă rodul-concluzia mea după trei ani la Liceul de artă „N. Tonitza’’ și șase ani de studiu universitar la Institutul „Nicolae Grigorescu”.

Dintru bun început am fost un „neastâmpărat” și asta pentru că am căutat mereu să îmi fac un program propriu de cercetare-formare: ce să fac și ce să studiez !

Exemplific :

La sfârșitul primului an de studii, am cerut să fiu transferat de la secția de pictură de șevalet a profesorului emerit Octav Angheluță la secția ’’Ceramică sticlă metal’’ unde era profesoară Lucia Ioan, în cadrul Facultății de Arte Decorative

Aș putea afirma că a fost o decizie de o importanță absolută și programatică pentru a mă concretiza artistic pentru restul carierei mele.

În primul rând a semnificat „evadarea” mea din studiul linear clasic de la clasa prof. Angheluță, care cerea cunoașterea etapizată rigid până la a ajunge abia în anul șase la „sensibilitate și originalitate”. Dar când am văzut tablourile sale militante mai ales cu sportivii români care învățau de la maestrul sportului sovietic și priveau ca la „poarta nouă”… atunci m-am hotărât!

Cam aproximativ în aceeași perioada (ciudat) am realizat capacitățile unui vitraliu de a fi o „pictură vie”!… Îmi spuneam, iată tot o pictură, dar imaginea prin transparență și lumina devenea „vie”… pentru că trăia – transmitea lumina de dimineață, de prânz și de seara; cerul noros sau culorile specifice anotimpului, etc.

La secția doamnei profesoare Lucia Ioan am început să studiez natura îndeaproape și în complexitatea ei chiar îndrăznesc să spun ..STRUCTURALĂ.. să caut să înțeleg specificitatea expresivă a unei crenguțe de brad, a unei aripi de fluture sau cochilia unui melc!

Am început să-mi pun probleme de proporție, însă o proporție preexistentă morfologică specifică în natură și chiar în universul cel dintotdeauna. Nu o proporție subiectivă, impusă de mine-artistul! Deveneam tot mai eclectic și toate aceste tehnici și probleme variate constituiau pentru mine o bucurie – trăiam intens această întrepătrundere între teorie și practică, totul ca un câmp deschis – o aventură a cunoașterii – și bucuria descoperirii unor ‘’valori’’ noi !

În anul cinci însă, la ultima lucrare de pictură la cursul de pictura de șevalet cu tematică liberă, am abordat o temă – Atenție ! – cu totul inexplicabilă, chiar și azi pentru mine însumi. Am făcut un diptic în care mi-am propus să creez o „ARMONIE de DIZARMONII” un fel de muzică dodecafonica tradusă în culoare. Și mai concret, spuneam : o clădire – un bloc de locuințe este ca o „simfonie” formată din materiale sudate-interconectate care parcă se topesc, se contopesc în armonia clădirii dar… atunci când blocul se prăbușește, – Atenție din nou ! – fiecare din materialele construcției respective își recapătă identitatea specifică: sticlă, piatră, beton lemn, cărămidă etc. Acolo în procesul zborului prăbușirii se produce fenomenul… eram cu șapte ani înainte de marele cutremur!

Într-o dimineață o surprind pe profesoara mea lucrând de zor la diptic și o întreb de ce face acest lucru pe care nu-l mai făcuse?!. Dânsa a justificat că nu mai putea să accepte ce făceam și că acele culori se cereau armonizate!!!? iar lucrarea trebuia salvată după părerea ei! (ne apropiam de sfârșitul anului…)

Iată acum apar schimbări structurale în viziunea pe care o aveam despre artă și viață. Dacă în mod firesc eram dominat de obsesia proporțiilor definitorii în arta antică greco-latină, care a influențat însuși spiritul perioadei renascentiste, acum acea viziune a zborului prăbușirii aduce o altă dinamică a proporțiilor și realitatea identitară a dizarmoniei ! Deci sunt dator să clarific aceste aspecte conceptuale legate de proporții-armonii-dizarmonii în natură și univers, mai ales acum când în povestea noastră ne apropiem de momentul deosebit de important când am întâlnit pe marele om de știință și filozof academicianul Grigore Moisil – omul care mi-a declarat că dorește să cibernetizeze întreaga activitate din România, chiar și arta!! Eram deja la poarta UNEI NOI ERE – EPOCA CIBERNETICO-INFORMATICĂ PRODUCTIVĂ.

Și acum deschid o mare paranteză pentru a explica ceva aproape… inexplicabil ! Pentru asta ne vom întoarce la EXPO 67 – expoziția Universală de la Montreal – Canada. Acolo inginerul Buckminster Fuller a proiectat și realizat Pavilionul SUA – o structură metalică uriașă făcută pe o tramă de triunghiuri proportionate pe principiul secţiunii de aur = ‘’divina proportiones’’!!?? (Atunci nu aș fi îndrăznit să gândesc că într-o zi voi ajunge să trăiesc alături de Biosfera de la Terre des Hommes-Montréal)…

Am găsit atunci inspirația de a face o machetă pentru marele monument național al eliberării poporului român (1967-68 în plină dictatură!!!! – unicul proiect-machetă în care apare simbolul eliberării…!!)

Apoi la începutul anului ’68 s-a ivit momentul întâlnirii cu marele om de știință Academician Grigore Moisil… când am prezentat proiectul monumentului inspirat după realizarea inginerului Fuller, spunând că acea sferă-(pavilionul SUA) se apropie din punct de vedere estetic de frumusețea desăvârșită ce o găsim în creaţia florii de păpădie…!

Frumuseţe – estetica-matematică și structura în raport de secțiune de aur !

Grigore Moisil s-a entuziasmat spunându-mi că proiectul lui este să ‘’cinebertizeze’’ întreaga activitate a țării – în toate domeniile… așa am luat cunoștință și de limbajul de programare Fortran (FORmula TRANslator) – inventat în 1954 !

Câte evenimente-fenomene-schimbări în viziunea unui tânăr student care încerca să-și auto-gestioneze noile achiziții în afara programului „școlar’’. În viața mea a poposit… iată… ORDINATORUL și un nou LIMBAJ !

Iată, acum apar schimbări structurale în viziunea pe care o aveam despre artă și viață până la noțiunea armoniei-dodecafonice în noua sau regăsită identitate – chiar simbolul morții în zborul prăbușirii din lume.

În discuțiile purtate cu marele om de știință, matematician și filozof, am pus la punct un proiect-instalație care să folosească raporturi matematice sub semnul divinei proporții sau raportul de secțiune de Aur prin programare electronică a luminilor și totul folosind limbajul FORTRAN. Deci nimic din mijloacele folosite până atunci în artă… doar proporții fizice, socluri și vectori de lumină sau puncte luminoase, gândite pentru viitoare lucrări ca pixeli, deși nu știam atunci încă de această noțiune. Academicianul Grigore Moisil chiar a avut un asistent Constantin Bruteanu, specializat să se ocupe de problemele artiștilor din domeniu vizual, iar la acea perioadă se cuvine să-l prezint și pe profesorul asistent la Conservator – Sorin Vulcu menit să se ocupe de probleme de muzică, care a compus Sonata Epica magna-omagiu lui Nichita Stănescu : pleonasme pentru trombon solo… Cu el am avut un proiect de a realiza o simfonie cu sunete în raport de secțiune de aur…!

Cred că se înțelege cât de dinamic era acel grup din care cel mai „tânăr” era Grigore Moisil-prietenul nostru! Este greu să zugrăvești în câteva fraze toate aceste fenomene aplicate la nivelul unei generații dornice să se exprime !

Anii studenției au fost pentru mine cea mai frumoasă perioadă din viață. Am desfășurat o activitate deosebit de rodnică – studiu-experiment zi de zi și chiar zi-lumină! Dimineața ateliere de măiestrie : pictură, desen, modelaj etc, iar după-amiaza : bibliotecă-disciplină auto-impusă si cursuri teoretice : istoria artei, anatomie artistică, tehnologie, etc. Seară de seară aveam crochiuri după modele vii. Studiul clasic era respectat și considerat ca punctul de pornire solid. Este bine să menționez dorința de a fi original-creativ și a-ți căuta calea-stilul.

Preocupările și intensitatea de implicare poate au făcut ca să caut să nu-mi risipesc timpul, altfel nu am apreciat timpul „pierdut” la cârciumă, dar, dacă erau discuții sau interlocutori care să mă atragă, atunci eram prezent.

Într-o seară, la o halbă profesorul Eugen Schileru asemăna vremurile moderne cu epoca faraonilor – vorbind de comunicare,- și afirma că la acea vreme exista o clasă superioară (scribii) care înțelegeau pictogramele, iar plebea nu făcea decât să execute, deci comunicarea era un privilegiu specific al elitelor. Un limbaj al elitelor și limbajul plebei -societatea era etajată! Și paralela cu zilele noastre, dezvoltarea explozivă a științelor de azi, unde s-au creat multiple limbaje profesionale-elitiste ce nu sunt la înțelegerea tuturor și chiar dialogul între diferitele familii de oameni specializați, super-specializați este limitat din această cauză. Cu cât s-a dezvoltat în profunzime un domeniu, cu atât ei pot comunica, aș zice „periferic” sau asistăm la o comunicare marginală (savanții de la NASA cu cei din genetică). Ești specializat, dar fiecare cu limbajul său – fiecare pe domeniul său.

Și totuși eram tineri entuziaști, admiram titanii cunoașterii cu tâmple albe – chiar aveam un atașament uneori (poate) exagerat (vezi babismul, epigonii pictorului Corneliu Baba). Babismul reprezintă admirația și dăruirea totală a ucenicului în dorința iconică de a deveni asemeni maestrului.

În cazul meu, cu nesaț m-am hrănit cu tot ce era posibil de obținut ca informație, pentru a înțelege și unifica (cum aș fi vrut eu – complet utopic!) toată cunoașterea momentului din Est și Vest. Nu acceptam existența celor două lagăre! Oricum, dorința mea nestrămutată a fost dintotdeauna de a încerca, măcar mental, această fuziune. Și iată am reușit să devin un om „planetar”. De aici, poate, s-a născut sentimentul de a cunoaște și partea nevăzută a planetei. Încă de atunci eram un adept al fuziunii nucleare, nu al fisiunii – deci unirea nu ruperea aducătoare de moarte dodecafonică.

Aveam o încredere nestrămutată că voi realiza, peste toate greutățile și mentalitățile, o artă care să mă reprezinte plenar.

Acum realizez că am făcut parte din marele câmp energetic dezvoltat în Europa de Est de fenomenul „Primăvara de la Praga”. Să nu uităm ca aspirația spre libertate este înscrisă intracelular în tot regnul biologic, dar mai ales să înțelegem că omul – în special – omul are nevoie de libertate ca de lumină și de aer. Însă numai omul e singurul capabil să asume – să înțeleagă libertatea liber consimțită. Acum pentru că am înțeles, conștiința mea nu îmi permitea Gulagul. În acei ani presiunea acumulată de experiența trăită, parcă eternizantă, făcea ca dorința de eliberare și emancipare să se amplifice. Exista o „foame” de a gândi liber, iar aici erau artiștii în prima linie. Nu ne puteam exprima direct, dar am folosit simbolul și metafora! Aici, în acest domeniu, Occidentul șchioapătă din prea multă libertate. Folosind doar o parte a aspectelor trăite – partea plină a paharului – cred că se înțeleg lucruri care poate azi au devenit de neînțeles. În acei ani ne-am înfrățit în entuziasm să realizăm ceva încă nerealizat vreodată și cred chiar neegalat până azi. Iată un colectiv din doi ingineri, Eugen Alexandrescu, stabilit și el în Canada, și Jean Lăzăroiu care este la București, și care timp de doi ani și jumătate s-au dăruit sută la sută proiectului „Ambiental 1 spațiu-sunet-timp-lumină’’. De mare ajutor a fost și fratele lui Eugen care ne-a pus la dispoziție aparatură ultra-specializată și încă mulți alți prieteni, colaboratori tehnici, artiști, oameni vii, însuflețiți. Tuturor le aduc mulțumiri pentru sprijinul acordat. Dar cu adevărat nu am cuvinte de mulțumire suficiente pentru cel cu care m-am înfrățit în foc (chiar am avut și o arsură de gradul 3 … totuși am continuat lucrul). Deci mestrul sticlar Nicolae Crăciun cu care m-am înfrățit la realizarea acelor tuburi de sticlă de 2 metri cu diametrul de 16 cm – probă imposibilă. Și uite așa cu mâna arsă, dar cu focul în suflet, am realizat împreună cu el ceva de nivel Guinness Book.

Tot ce am scris aici este ca un vis, o trăire care poate undeva există în univers… dar ce este sigur este ca ea se găsește în sufletul celor care s-au implicat. S-ar fi putut realiza filme, fotografii, strânge documente și imortaliza mărturii… Dar cu ce bani, pentru că totul s-a făcut în regie proprie!…

Asta a fost lipsa mea de neiertat, am făcut și nu am avut mijloacele pentru a-mi justifica acțiunile!… Poate în altă viață ???? voi avea ocazia să-mi organizez și infrastructura informațională.

EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971
EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971
EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971
EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971
EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971
EXPOZIȚIA PERSONALĂ CORNELIU ȘERBAN POPA „AMBIENTAL 1 – SPATIU – SUNET – TIMP – LUMINA” DE LA SALA KALINDERU 1971



Descrierea lucrării A1

Imaginați că dați o perdea groasă de pluș la o parte și intrați în … beznă. Acolo, în întuneric începeți să distingeții prezența unor forme pătrățoase și ceva mai sus, parcă devine lucios cilindrică. Un întuneric nelimitat, iar formele se repetă în pierzania întunericului!

Apoi – brusc – se aude un PIU-U-U… puternic, strident și o voce extraterestră care spune sacadat: „Sunt Ambiental 1 – Ambiental 1 o lucrare de artă.. experimentală … prietenii mei sunt Spațiul, Sunetul,Timpul si Lumina (repetiție). Trăim împreună – trăim împreună,… în Univers – … uni.. vers…rs.. Piu-uuu!… (din nou) apoi.. MESAJUL !: – „Oamenii nu distrugeți Armonia,… nia … aaa..!?? PIU-UUuu!… Între timp, tuburile de sticlă încep să pâlpâie ușor și apoi mai puternic – ca și muzica când apar primele acorduri de nai ale maestrului Gheorghe Zamfir … parcă sunteți si simțiți plaiul românesc!. Tuburile de sticlă trăiesc spațial muzica lui Zamfir, iar reflectarea lor în pereții de oglindă dau impresia unui Cosmos infinit de tuburi „încântate”, înfiorate de frumusețe. Un vis mioritic, ca o „orgă” cosmică plină de duh românesc.

Brusc, din când în când începe o alterare a ‘’Armoniei’’ și apar scrâșnete și zgomote de uzină , tot mai intense până ce naiul dispare și acum încep lovituri puternice de ciocane pneumatice, de sunet de sudură etc. Dar și acestea parcă se topesc făcând treptat loc la taina sunetelor cosmice parcă nicicând auzite – un tărâm nou îndepărtat straniu și artificial, absolut neomenesc. Mai apoi,iată din nou totul decade în zgomotele industriale de mai devreme și în sfârșit, calmul de regăsire și iubirea transmisă de muzica daco-română a plaiului românesc.

Întru mulți ani Zamfire!

Sala „buzunar” de la Kalinderu are cam 5 x 5 metri: podeaua și tavanul le-am vopsit în negru, iar pereții erau din oglindă. Astfel putem vorbi de un spațiu elastic, infinit, 360 de grade, jur împrejur. O experiență de „trompe-espace”, inimile vibrau ca intensitate în funcție de muzică, iar grupurile de tuburi active se întrepătrundeau cu cele care parcă prindeau viață la rândul lor. Sunetele sacadate creau o ritmicitate puternic luminată și alternantă etc. Programarea, inițial lucrată în laborator cybernetic, a fost apoi transpusă pe un magnetofon cu 4 piste de impulsuri pe aceeași bandă. Aparatul Philips de înregistrare a impulsurilor, tiristoarele folosite ,dar și multe pierdute au fost partea tehnică. O instalație-aparat unicat! Seri de-a rândul de discuții și simulări, încercări până la reușita finală a acestei realizări originale și unică la momentul respectiv. Azi putem găsi astfel de aparatură în magazinele de specialitate. Cutiile de metal au fost făcute din tablă pliată și pregătite să primească instalații electrice după normele de electricitate. Vorbind de echipă tehnică și de transport a panourilor de oglindă și structură de suport pentru plafonul suspendat etc… a fost mult efort, un debut în viața de ‘’artist’’, deosebit de complex, unde ar trebui să gestionezi tehnici, materiale, organizare de șantier și totul, o spun pentru a se înțelege, nu a fost decât un proiect de vis al unui student de la Arte Plastice, împreună cu cei care au crezut în ideile sale, iar studentul de atunci, acum ajuns la vârsta înaintată vă mărturisește că a dorit să facă o lucrare de Artă de tip nou (atunci) pentru cultura română. (nu știam mare lucru ce se făcea dincolo de „cortină’’)

Același gând mă animă și când scriu aceste rânduri –a fost greu de realizat fizic acea lucrare, dar acum parcă și mai greu ,aproape imposibil să pui pe hârtie aceea trăire și căutare plină de entuziasm viu, când împreună cu toți cei dornici ca fiecare să participe 100% pentru un singur scop- reușita noastră, –așa am simţit, așa am vrut și realizat.

Conceptul A1

De fapt ce-i omul, viața? OMUL, este o particulă ,un bob de nisip în mișcare …- Spațiu – Sunet – Timp – Lumină întru-n AMBIENT- în Univers = Ambientul Nr.1…!

Iar mesajul cu acea voce din off, din anul 1971, dar valabil și azi și mereu: „oameni nu distrugeți Armonia!” În ultima vreme, în anul 2019, s-a declanșat chiar o luptă pentru a menține echilibrul planetei – amprenta ecologică. Azi 28.XI.2019 „Mediafax” citează semnalul oamenilor de știință publicat în „The Guardian”: „o cascadă de evenimente de neoprit poate duce la o criză planetară”. Cum spuneam puțin mai înainte, „Asum pentru că am înțeles – conștiința mea îmi permite!” Nu înțelegi lumina decât dacă nu ai trăit întunericul, sănătatea dacă nu ai avut o boală, armonia și dizarmonia.

Expo A1 avea nevoie de un spațiu vast, chiar infinit, în care sunetul și lumina să poate călătorii universal în timp. În mica sală de la Kalinderu (5/5m) am creat un prim spaţiu virtual de …infinit ! Personajul principal înzestrat cu capacitatea de a vibra – trăi – interacționa, era tubul de sticlă care, prin verticalitatea sa, capătă accente „însuflețite” putem spune. În acel spațiu trompe espace infinit, tubul nu exprimă nimic simbolic, el devine’’activ’’, devine un parametru estetic în această interacțiune cu sunetul, spaţiul și lumina, și este capabil să emoționeze privitorul.!!!

Am făcut chiar o definiție a fenomenului spunând, la vremea respectivă, că ar fi vorba de „psihoplasticism”. Tubul de sticlă devenea astfel, asemeni celebrului actor din perioada filmului mut, Buster Keaton, omul cu fața fixă „l’homme qui ne riait”, mai comic sau mai dramatic decât toți din jurul său, care erau activi, el rămânând mereu fix

precum tubul nostru, același, mereu același în spațiu – sunet – timp – lumină (filmul mut a fost mereu susținut cu un comentariu muzical, la fel și Ambiental 1 a fost însoţit de un montaj-colaj sonor).

Vremurile de atunci erau deja intrate într-o nouă dimensiune, iar expoziția eveniment A1 din 1971 proclama intrarea omenirii în noua eră cibernetică și a noilor limbaje începând cu Fortran!

Pentru mine artistul este un explorator neînfricat pentru a-și îndeplini viziunea-misiunea!

Se cuvine să menționez în ultimului capitol- concluzie și răspunsul cuvenit pentru cei care citesc aceste rânduri și se întreabă ce sa întâmplat în 1971 cu expo A1.

Ca răspuns voi încerca o apropiere între două evenimente ale aceleași perioade Primăvara de la Praga și ce a fost la București. Eram în culmea bucuriei împreună cu toți cei care s-au implicat la realizarea expo A1: familie, prieteni colaboratori. Examenul de diplomă l-am luat cu nota cu nota 10 cu distincție – artiști plastici, critici, scriitori,actori, balerini, poeți, jurnaliști, profesori chiar și partenerul de expoziție pictorul de origine română Friedrich Bomches.

Era cald, o primăvară frumoasă, încă trei-patru zile și făceam vernisajul. Totul era gata! Dar iată scriitorul Alecu Ivan Ghilia și câțiva ziariști au adus vestea … asupra României s-a produs un tsunami ideologic… ‘’tovarășul’’ s-a întors de la prietenul lui îndepărtat și adus în bagaje toată „formula cea nouă’’: discotecile închise, tonomatele cu fața la perete, tot ceea ce bucura românii – noua generaţie de intelectuali care începuseră să se bucure și primeau aripi de speranţă – a fost interzis! Eram generaţia Elvis-Beatles.

Mulți au venit alarmaţi în jurul meu.

Primul sfat a fost să-mi schimb afișul,.. ce-i asta Ambiental 1 Spațiu-Sunet … să pun alt titlu : cântarea omului sau poemele luminii etc. Așa-i periculos, s-ar putea să ți se închidă expoziția… Atunci am decis, totuși, să nu-mi mai fac prea multe valuri de griji… -Si am decis, :’’ deschid expoziția și las lucrările, să văd ce se va întâmpla!’’

Încet, încet din cei care au venit au anunțat și pe alții, iar ziarele, revistele (după putinţe) au început așa, timid, să scrie câte un mic articol. Aduc mii de mulțumiri celor care au semnalat (totuși) expoziția A1, între alții: Dan Muntascu, Ioana Nicolau, Cristina Anghelescu, Dan Grigorescu, Radu Ionescu și îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am omis! Au trecut mulți ani! Aduc mulțumiri și publicațiilor: revista Săptămâna, Amfiteatru, Contemporanul, Flacăra, etc. Vernisajul și suita proiectelor deja pregătite să fie activate după eveniment au trebuit abandonate (din păcate).Toate eforturile și cheltuielile au fost însă onorate în continuare de familia mea. O victorie mare, dar costisitoare! Nimeni nu a cuantificat pierderile suferite în țara noastră în toți acei ani de dictatură „experimentală”-pentru că toate dictaturile au fost și sunt experimentale –dau senzaţia de permanenţă, dar fac loc altui experiment, o altă utopie (și toate costă).

Ṣi acum un aforism : ‘’Toţi trăim sub același cer, dar nu toţi avem parte de același orizont…unora le este arestată și privirea.. ‘’ (C-S P). Chiar și Grigore Moisil, ca om de știință, deplângea rezultatele civilizației pe pământ, în general, și aprecia mesajul expoziției mele: „oameni nu distrugeți armonia!” Ne-a fost luat spațiul-sunetul-timpul și lumina, era în primăvara lui 1971.

Atunci pot spune m-am „îmbolnăvit”, iar mai apoi boala sa acutizat până când am hotărât să plec „chirurgical” în lumea nouă (fragment din interviul dat în 1999 la Tele7ABC). Apoi nu mi-a fost ușor, deși am urmat cursurile vieții în Occident, prin activitatea profesională, să ziceam la Universitatea V.V. (Viața în Vest). Cu altă ocazie, într-un interviu la radio am spus: „de fiecare dată când o ușă mi-a fost trântită în nas, eu am fost obligat să caut altă intrare.’’ Așa m-am diversificat, prin complexitatea experiențelor trăite și astfel să înțelegem faptul,că adevărata bogăție este constituită de suma obstacolelor care au generat alte soluţii (moduri de exprimare și tehnici) și de aici o serie de victorii în multiple domenii sau în mediile utilizate. Însă conținutul mesajului este dat de aceeași conștiință ce poartă amprenta aceluiași individ.





Cosmin Năsui     2/8/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian