Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Dreptul la „speranță”

Nu a fost întâmplător faptul că goeleta din romanul „Toate pânzele sus!” al lui Radu Tudoran se numea „Speranța” și că aceasta naviga cu toate pânzele sus către libertate, către cunoaștere și aventură, chiar dacă numai într-o lume imaginară. Atunci când în țara noastră toate corăbiile se înecau, așa cum se pot îneca și în viața fiecărui om la un moment dat, doar „Speranța” își găsea drumul peste mări și țări, mânată poate de cel mai profund sentiment omenesc, prietenia, și de nestăvilita dorință de cunoaștere a omului.

Cred că cea mai bună definiție a „speranței” nu este cea din dicționar ci definiția dată de Victor Hugo: „Speranța este cuvântul pe care Dumnezeu l-a scris pe fruntea fiecărui om”. Existăm pentru că bunul Dumnezeu s-a milostivit de sufletul nostru și ne-a dat această șansă. Nu trebuie să uităm în nici o clipă a vieții noastre că datorăm fiecare suflare bunătății și infinitei mile a divinității. „A trăi fără speranță înseamnă să încetezi să trăiești” spunea Feodor Dostoievski.

Dincolo de speranță nu este nimic, speranța este pe fundul „cutiei Pandorei”, unde Zeus a pus-o pentru ca noi oamenii să supraviețuim tuturor relelor scăpate din cutia dăruită soției lui Prometeu, știau anticii ce știau. Speranța moare ultima, după ea plecăm noi, așa că să nu renunțăm la speranță, ea ne salvează viața, cariera, familia, ne definește ca ființe umane și gânditoare. Mulți dintre noi „cei plecați în altă țară, de-om veni la primăvară”, vorba cântecului, am trecut prin momente de disperare în legătură cu aspirațiile noastre năruite de evoluția democrației românești sau de „câinii cu colaci în coadă” din lumea largă.

Din nefericire omul poate fi ușor dezamăgit, atunci când își pune speranțe în ceva irealizabil. Am observat de-a lungul vieții, cum oamenii care își stabilesc obiective de neatins, ajung mai ușor dezamăgiți, lipsiți de speranță. Aceasta este povestea Ilenei Cosânzene care nu-și găsește Făt Frumosul, care de fapt nici nu există pentru că este doar o plăsmuire a minții acesteia, este povestea scriitorului care nu publică nimic pentru că nimic nu i se pare bun de publicat, a inventatorului care nu inventează nimic pentru că totul s-a inventat deja, a sportivului care nu obține nici o medalie pentru că nu participă la nici o întrecere, a jucătorului la loterie care nu extrage nici un bilet pentru că șansele sunt prea mici, în definitiv a omului care stă pe marginea drumului sau a prăpastiei și așteaptă să treacă trenul vieții.

Viața în esență este o minune, fie și pentru simplul fapt că toate formele de viață sunt insule de entropie negativă într-o lume guvernată de legile termodinamicii și ale creșterii entropiei. Existența noastră sfidează legea creșterii entropiei, lege care descrie doar lumea neînsuflețită, adică lumea fără suflet, fără speranță. Aș spune și eu ca Lucian Blaga „eu nu strivesc corola de minuni a lumii” ci mai degrabă „cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Întreaga existență a unei ființe conștiente este dependentă de speranță. „Nu-ți poți păstra credința, dragostea, toată ființa ta intimă, fără speranță” , spunea Honore de Balzac.

Speranța fără o acțiune concretă este doar visare, este doar speranță deșartă. Pentru a avea o viață mai bună, mai împlinită, trebuie să facem și noi ceva, să observăm consecințele acțiunilor noastre trecute, să trăim intens și moral prezentul, să clădim planuri realiste pentru viitor și să ne întrebăm ce putem face pentru ai ajuta pe cei în suferință sau fără speranță. „Învață de la ziua de ieri, trăiește pentru astăzi, speră pentru mâine. Cel mai important lucru este să nu te oprești să-ți pui întrebări.”, spunea Albert Einstein.

Speranța este și piatra din pavajul drumului către fericire. Orice ființă umană are „dreptul la viață, la libertate și la aspirația spre fericire” cum stă scris în Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii din 1776. Mulți oameni leagă fericirea de „piramida nevoilor” definită de psihologul american Abraham Maslow pentru a explica motivațiile care stau la baza acțiunilor umane. Iisus Hristos însă, în Predica de pe Munte spunea: „Fericiți sunt cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăția cerurilor”. Cu alte cuvinte adevărata fericire vine din smerenie, din lipsă de mândrie și nemăsurată iubire de sine, din speranța la mântuirea sufletului și la viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.


....................................
Ioan Cojocariu
Toronto, Ontario





Ioan Cojocariu    2/3/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian