Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Panopticum - Miscare anticomunistă

Mişcarea anticomunistă, uitată acum, care în octombrie 1956 a zguduit Timişoara, este un eveniment la care am fost doar martor episodic şi nu îl relatez aici pentru a reclama merite ce îmi lipsesc. Întâmplarea, remarcabilă în istoria recentă a României şi-a lăsat totuşi amprenta în conştiinţa şi viaţa mea, efectele ei devenind câteodată, sub comunism, neplăcut aparente, până în anul 1981 când am părăsit definitiv meleagurile natale.

Totul a început cu mişcările studenţeşti din Ungaria care, în 23 octombrie 1956, au culminat prin mari demonstraţii populare la Budapesta şi pe întreg teritoriul ţării vecine. Încercările lui Matyas Rakosi de-a stăvilii răscoala, prin arestări şi atacuri ale forţelor securităţii maghiare soldate cu victime omeneşti, au eşuat. Comitete populare ad-hoc, profitând de eşecul guvernului, au preluat administraţia eliberând deţinuţii politici şi formând unităţi militare cu voluntari civili. Noua putere populară a desfinţat partidul comunist şi a înlocuit stema acestuia cu blazonul revoluţionarului paşoptist Kossuth Lajos. După câteva zile însă, atunci când situaţia politică începuse să se stabilizeze, peste 30.000 de soldaţi sovietici însoţiţi de tancuri şi artilerie grea au invadat Ungaria, înecând aspiraţiile poporului maghiar într-o mare de sânge. Liderul revoluţiei, Imre Nagy, a fost ulterior arestat în România şi executat prin spânzurare la Budapesta în 1958. Fireşte că ecoul evenimentelor din Ungaria a rezonat deosebit de puternic în special în Timişoara, unde posturile de radio maghiare revoluţionare şi cele din Jugoslavia nealiniată erau recepţionate în condiţii de audiţie perfectă de ascultători care vorbeau curent ungureşte şi sârbeşte.

Proaspăt transferat în anul trei la Institutul Politehnic din localitate, eu locuiam la o soră a mamei şi nu cunoşteam în oraş decât alte două rude. Încă nu mă lămurisem nici măcar cine erau colegii mei de grupă şi nici care dintre ei locuiau cu familia sau erau clienţii căminului şi ai cantinei studenţeşti. Eram deocamdată un intrus într-un mediu aparent impermeabil, unde noii veniţi erau priviţi cu suspiciune şi nimeni nu se înghesuia să-şi împartă secretele cu mine. Aceste împrejurări, ca şi faptul că studiam foarte serios şi nu pierdeam vremea prin oraş, m-au izolat iniţial de nemulţumirile care frământau masele studenţeşti timişorene. Iar nemulţumiri erau numeroase. Mâncarea de la cantine era insuficientă şi de proastă calitate, baza constituind-o mămăliga şi varza. Bursele de studii erau mici, iar condiţiile de cazare în căminele studenţeşti supraaglomerate erau penibile (într-o cameră dormeau până la doisprezece studenţi din anii mici, sau câte cinci din anii mai mari).

Autorităţile politico-administrative locale aflaseră probabil ceva fiindcă, în 27 octombrie 1956, reprezentanţii rectoratului şi partidului au organizat o acţiune de “lămurire” a studenţilor de la Facultatea de Mecanică prezentându-le versiunea oficială despre contrarevoluţia din Ungaria organizată de “delincvenţi, huligani şi foşti deţinuţi de drept comun, încurajaţi de propaganda duşmănoasă a posturilor de radio imperialiste”. Studenţii erau însă bine informaţi şi discuţiile nu s-au desfăşurat aşa cum au prevăzut organizatorii, puşi deodată in situaţia stânjenitoare de a nu putea răspunde întrebărilor foarte precise, referitoare la situaţia nesatisfăcătoare şi precară din România. În aceeaşi zi la una din cantine, studenţi au aruncat mămăliga pe jos în semn de protest şi au cerut mâncare mai bună. In ziua de 29 octombrie, un grup de studenţi din anul cinci de la Facultatea de Mecanică, printre care Caius Muţiu, Aurel Baghiu şi alţii împreună cu asistentul Gheorghe Pop au decis să convoace pe data de 30 octombrie într-unul din marile amfiteatre, sub egida Uniunii Tineretului Muncitoresc (U.T.M.), adunarea generală a întregului corp studenţesc din Institutul Politehnic. U.T.M. era organizaţia pentru tineret a partidului comunist din România, care pentru a înghiţi mai uşor partidul socialist îşi schimbase temporar denumirea în Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). În vremea aceea apartenenţa la U.T.M. constituia una dintre condiţiile sine qua non pentru admiterea la examenele de intrare în învătământul superior, astfel încât toţi studenţii, fără excepţie, erau membrii U.T.M. Propunerea organizatorilor, printre care unii reprezentau comitetul de conducere al U.T.M. din Facultatea de Mecanică, era să se discute cinstit evenimentele din ţara vecină şi să se stabilească poziţia studenţimii locale faţă de situaţia politică existentă în România şi Ungaria. Într-adevăr îmi amintesc că, plecând acasă de la un laborator am văzut la ieşirea din clădirea facultaţii anunţul laconic ─ fără ordine de zi ─ al şedinţei U.T.M., dar nu la afişier, ci lipit direct pe unul din canaturile porţii. Eu însă aveam în dimineaţa următoare predarea unui proiect încă neterminat şi cu riscul de-a fi admonestat pentru absenţă am hotărât să mă fac că n-am observat afişul. A fost spre norocul meu.

Şedinţa a avut loc, dar amfiteatrul s-a dovedit neîncăpător datorită numărului mare de studenţi şi adunarea s-a mutat în sala cantinei de la Facultatea de Mecanică. Au participat ca invitaţi: profesorul Alexandru Rogojan, rectorul Institutului Politehnic, Gheorghe Cristodorescu, prodecanul Facultăţii de Mecanică şi Coriolan Drăgulescu, ministrul adjunct al Invăţământului Superior. Fără să fi fost invitaţi, s-au prezentat ceva mai târziu câţiva activişti de partid locali şi secretarul U.T.M. al Intitutului Politehnic, asistentul Avram Heler, un politruc periculos şi îngust la minte, însoţiţi de Ilie Verdeţ, membru al Comitetului Central al P.M.R. S-au strigat lozinci antisovietice şi ostile guvernului, iar câteva zeci de studenţi au luat cuvântul abordând subiecte până atunci interzise: prezenţa armatei sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, folosirea deţinuţilor politici la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, subjugarea economiei româneşti de către soviete, lipsa de obiectivitate a presei, nivelul scăzut de trai al populaţiei şi multe altele.

(Va urma)

.................................

Gabriel Watermiller / British Columbia CA





Gabriel Watermiller    1/19/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian