Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Lumea Culorilor - Cromoterapia culorilor Crăciunului

Așa după cum am mai scris în această rubrică, nu ne putem imagina viața fără culoare, creierul omului fiind mai activ când vede culori. Mai sunt câteva zile până la Crăciun, ne gândim la cea mai frumoasă perioadă din an și deja suntem cuprinși de freamătul și agitația pregătirilor specifice. Deja avem în minte culorile potrivite momentului, verdele bradului, roșul ornamentelor, auriul sclipitor din flăcările lumânărilor și al ghirlandelor, globurile multicolore, albul zăpezii alături de care vom simți aromele cozonacilor, sarmalelor, vinului fiert cu scorțișoară și alte bucate specifice, care marchează magicul eveniment de la sfărșitul lunii decembrie. Culorile și aromele acestui moment ne aduc multă bucurie și potrivit specialiștilor în cromoterapie, acestea au puteri vindecătoare asupra noastră, noi, oamenii le putem simți beneficiul fizic și emoțional. Ințeleptul Avicenna (980-1037) denumit de arabi “cel de-al treilea Aristotel” filosof, scriitor, dar si medic, este cel care a descoperit pentru prima dată puterea și proprietățile curative ale culorilor. Cromatica de Crăciun nu este deloc întâmplătoare, cu toții oferim cadouri în ziua Nașterii Domnului, iar aceste daruri se află sub semnul culorilor. Iată câteva din beneficiile culorilor Crăciunului și efectele lor terapeutice.
ROȘUL este culoarea tradițională a Crăciunului; roșul din straiele lui Moș Crăciun, al ornamentelor, ghirlandelor, lumânărilor și al globurilor, privindu-l ne mărește presiunea arterială, ne stimuleaza activitatea cardiacă, îmbunătățește metabolismul și funcțiile respiratorii, ne activează respirația și presiunea sanguină, ne crează senzația de căldură. In general, roșul este un stimulent universal, ne excită, ne incită la acțiune, fiind un bun stimulator intelectual, ne ajută la depășirea stărilor de depresie, ajută în vindecarea răcelilor, gripelor și durerile reumatice.
VERDELE - culoarea obișnuită a bradului este relaxantă și dătătoare de speranță, echilibrează stările emoționale, ne ajută la limpezirea gândurilor și scăderea presiunii sangvine, dilată vasele capilare, stimulează vindecarea rănilor, a migrenelor, insomniilor, oboselii, alergiilor , nevralgiilor și are beneficii asupra relaxării musculare și detensionării.
Roșul și verdele este combinatia clasică de Crăciun, împreună ne calmează și ne aduc buna dispoziție și echilibrul de care avem nevoie de Sărbători. Este bine cunoscută planta numită Crăciunița care înflorește în preajma Crăciunului și care asociază excelent roșul și verdele, aceasta semnificând credința, puritatea, bunătatea si încrederea în oameni.
ALBUL ne scapă de tensiunile emoționale, ne alină suferința psihică și ne calmează, este un excelent mod de stimulare a tuturor organelor interne. Este o culoare fortifiantă și regenerantă.
ALBASTRUL globurilor și al cadourilor conferă calm, relaxare, destindere, aduce liniște în suflet, optimism, iubire, libertate, îmbunătățește puterea de concentrare. Are efect sedativ, combate insomnia, calmează febra, migrenele, reduce inflamațiile, echilibrează metabolismul, are efect relaxant asupra sistemului nervos și este un excelent agent terapeutic în tulburările somnului.
GALBENUL lumânărilor și al altor decorații ne conferă spontaneitate, veselie, dă senzația de căldură, fiind culoarea cea mai apropiată de lumina pură. Terapeutic combate stările depresive, calmează migrenele și problemele digestive și ale pielii.
Culorile hainelor în care ne îmbrăcăm de sărbători ne aduc buna dispoziție. Cele albe ne asigură un echilibru, cele roșii ajută persoanele lipsite de energie, cele albastre oferă un efect liniștitor, iar cele galbene stimulează funcțiile hepatice.
Aromele bradului, cozonacilor, scorțișoara din vinul fiert, portocalele, toate împreună ne crează pofta și bucuria petrecerii Crăciunului alături de cei dragi. Aromoterapia este soluția naturală, plăcută și relaxantă a acestei perioade contra stresului, a migrenelor, insomniei, oboselii.
O metoda terapeutica cunoscuta din vechime este și Meloterapia. In preajma Sărbătorilor Crăciunului ascultând colindele și muzica religioasă, vom avea o stare de bucurie și emoție, ca un medicament împotriva stresului, vom avea bucuria de a ne iubi unii pe alții, de a fi mai buni, potrivit colindului "Și la anul când venim, Sănătoși să vă găsim"!
Practicată deja de câteva decenii, cromoterapia are nenumărate efecte positive, pentru că nu are legătură cu administrarea de medicamente, ci presupune doar să ne înconjuram de obiecte colorate, iar Sărbătorile Crăcinului ne oferă din plin condițiile unei astfel de terapii.
Merry Christmas ! Crăciun colorat și luminat !

In numărul viitor al revistei veți putea afla care este culoarea anului 2020

arh. Ion Constantinescu, Toronto





arh. Ion Constantinescu    12/19/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian