Iarnă românească, vis al emigrantulu
Iarnă românească, vis al emigrantului ce își mijește ochii sufletului în dor de „Viflaime, Viflaime!” și al părinților cu palmele ce ard a mângâiere. Ninge iar. Dumnezeiește ninge în Toronto, cu fulgi mari și lăptoși ca acasă, pe vremea copilăriei, cuminte închisă în sertarele amintirilor.
Azi… zile ordonate simetric, ornate săptămâni în șir de „Jingle bells, jingle bells, Jingle all the way!” care, oricât de vesel ar suna, sunt ale lor și nu ale tale…
„De-ați veni acasă de Crăciun, draga mamei…”, apoi scuzele tale înșirate ca mărgelele pe ață și blânda și părinteasca înțelegere de la capătul firului.
Ani în Canada, cu viață în Canada, cu job și responsabilități în Canada și două, trei săptămâni furate la fiecare doi ani, ca să te îmbrățișezi cu ai tăi pe românește. De obicei vara.
Și pune-te masă și ridică-te masă. Că mama ți-ar face pane luna de pe cer dacă ai cere. Iar tu ești în turneu acasă, că așa zice fratele tău.
Că te vede printre picături: când la Cluj, când la Sibiu, când în Brașov, ba o fugă scurtă în Italia ori Franța, oprire și pe la București. Dar punctul central acasă și nici nu știi când decolează avionul înapoi spre Toronto.
Și vine altă iarnă cu dor și doruri. Brusc decideți să mergeți la colindat acasă.
Sunt zile libere de Crăciun și Anul nou. Mai rotunjiți cu vreo câteva să puneți de două săptămâni și, fără să spuneți nimănui, luați bilete. Piper de scumpe. Las' că renunțați la cadouri de moș Crăciun pentru voi în următorii j' de ani (yes, right!!! :) ).
Vorbești la telefon de câteva ori pe zi cu mama.
O pregătești din timp că ai nu știu ce, ca să chiulești ziua aia când ești pe avion. Cam greu se lasă păcălită, că te pufnește râsul și te cunoaște și are ea un talent de a-ți vedea vocea... Dar îți muști limba și nu zici nimic.
Aterizați în Ajun. Ți-e inima mică, ciorchine de bucurie în gât.
Miroase românește zăpada și oamenii sunt atât de frumoși la Cluj.
Opriți cu toții în holul mic al casei, colindați cuminți cu toții, căci fratele tău te-a ajutat, ca de obicei, la complot. Mama aprinde lumina să vadă colindătorii și se zăpăcește când vă vede și stinge lumina la loc, să nu spulbere visul. Și „Ce vedere minunată” are cele mai dulci și mai sărate versuri, pentru că lacrimile, nu știu de ce, udă obrajii. Ninge și e cald și bucurie-n lacrimi.
Și pomul de Crăciun clipește complice, cu aceleași instalații pe care le știi dintotdeauna, cu globuri de sticlă vechi și noi, de când erați voi mici și până acum.
Și Blackie latră în curte.
Și-n casă miroase a sarmale și a cozonac și a dragoste.
.........................
Toronto / dec 2019
|
Em Sava 12/18/2019 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.