Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
T din PaTrie


Una dintre puținele fotografii pe care le am din copilărie mă arată cu uniforma cam scurtă (doar crescusem ceva de la începutul școlii) la serbarea de sfârșit de an a clasei înTâi. După bunul obicei al vremii, le dovedeam părinților, așezați cuminți și răbdători în bănci, cât de bine stăpâneam cu toții alfabetul. Eu mă nimerisem să fiu litera T. Nu mai țin minte desigur ce declamam cu atât paTos, de-mi tremurau panglicile mari și albe din părul lung prins în două cozi, dar nu păream să am vreo eziTare în a-mi juca rolul cu convingere. La un moment dat deveneam cuvinte, ne înșiram corect ca la jocul de scrabble și ”scriam”... Mă gândeam că valoarea-ți creștea pe măsură ce apăreai în cât mai multe și mă minunam că litera mea era ca o balanță în atâtea dintre ele. Cel mai bine m-am simțit în cuvântul paTrie. T-ul meu trona cu mândrie în mijlocul rândului și mă uitam în stânga și-n dreapta să văd dacă toți colegii mei erau aliniați și dacă au același senTiment de măreție.

Cine ar fi crezut atunci că poți sta Tu și PaTria în fragilul echilibru al unei simple liTere?

Sigur, copil fiind, lujer proaspăt în bătaia vântului, abia ți se deschideau aripile ”înTru devenire”. Era suficient, nu-i așa, să-ți deschizi larg brațele cu care puteai îmbrățișa lumea, cunoașterea, viața și oricât de îngustă sau anevoioasă era cărarea descopereai postura ideală, balansul perfect al mersului pe sârmă. Nu-ți rămânea decât să faci primii pași, cu naivitatea celui ce crede că toate îi sunt cu bună credință la îndemână atâta vreme cât își urmează determinat și harnic drumul, visul. Implicit însă, mai ales în vremurile de atunci, înțelegeai că pătratul de carton agățat de gât, pe care îți era desenată litera, era la propriu spațiul în care erai lăsat să crești și că patria despre care învățai la școală era de fapt compusă din pătrate similare perfect aliniate întocmai ca la serbarea de sfârșit de an.

Destul de curând Tu și Patria Ta (”de buzunar”, cum o numește Gabriel Liiceanu) luați calea exilului inTerior. Nimic nu te putea opri să umpli până la refuz cuTia ce-ți era rezervată (oameni și locuri dragi, cărți, muzică, idei, gânduri, vise...). Devenea însă daTorie, desTin să-ți păstrezi sufleTul și minTea cât mai curate, cât mai nealterate de șablon, de nesfârșita minciună, de teamă, de silă, de distorsionarea grosolană a valorilor, de crimă (în varii feluri). T-ul drepTății își pierduse verticalitatea și centralitatea. T-ul jusTițiar era cel poliTic.

Deloc întâmplător, ultimul cuvânt din serbarea noastră era partid (și iată-mă din nou în rând), cuvântul fatidic al noii noastre esențe naționale, locul comun al tuturor manifestărilor publice.

Câți înțelegeam oare cu adevărat cât de chinuit, de mutilat era T-ul din patria comunistă, cât de distrofică coloana lui vertebrală, cât de vlăguite, de bolnave brațele-i? Câți dintre noi percepeam măcar cât de grav era păcatul colaborării la golirea de sens sau al tăcerii resemnate în fața batjocurii patriotarde?

Cum era de așteptat, T-ul nu se mai putea recupera decât prin jerTfă și ca de atâtea alte ori de-a lungul isToriei s-au bătut crud, nedrept cuie în palmele răsTignite.Tineri nevinovați mureau împușcați pentru liberTaTe și e înfiorător să ne gândim cu ce și-au umplut pătratele cei care au putut să comande masacrul și să tragă.

T-ul devenise cruce iar patria, spiriTuală.

S-a reconfigurat în decembrie ‘89, pentru mulți dintre noi, imaginea de sine a unui neam ce-și re-câștiga sângeros demniTaTea și nu puteam intui atunci cât de adânci erau rănile lui morale și cât de îndelungată vindecarea. Au căzut între timp multe ziduri, am ieșit din pătratele pre-destinate și am încercat să ne realcătuim colectiv liberi, numai că ne izbim încă de multe reziduuri comportamentale și cangrene de caracter. Sunt încă noțiuni și cuvinte care-și așteaptă înțelesurile profunde, dar și tot mai multe dovezi de însănătoșire civică, de solidaritate în jurul binelui, al onestității. Suntem cred, sper, pe un drum ascendent.

Picior de pod pentru cei ce-și construiesc viața în vâltoarea lumii, punTe înspre acasă din străini e T-ul din patria mare de astăzi.

Port memoria acelei litere de pe pieptul meu de copil ca pe-o emblemă, ca pe un însemn al idenTiTății mele, ca pe o amuletă sentimentală din vârsta inocenței, dar și ca pe un simbol al speranței că patria mea își va găsi coerența și echilibrul. Și mă gândesc că atunci când voi ajunge la sfârșiT, când voi fi doar spiriT, brațele ei se vor arcuii în formă de inimă și ea va fi mărTuria mea, peceTea mea de iubire alături de toate celelalte din paTria eTernă.

............................................
Toronto / decembrie 2019






Lăcrămioara Varga Oprea    12/8/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian