Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Coroană de sonete

ÎN ZIUA-N CARE-OM DA DE-ACEA COMOARĂ

I
Ne leagă de strămoși nu numai dorul.
Un vis măreț și-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst și sfânt.
Să le-ntregim, dar: Țara și poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-și închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân’ n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viață.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Țara, dodoloață,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfinții ce se-adun' într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici șalele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceață,
Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai pașnic argument pe față,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini și Țara, dodoloață.

III
Ne-om împlini și Țara, dodoloață,
Rotundul vis a zeci de generații.
Își vor desface brațele Carpații,
Măicuța mare ne-a lua în brață.

Și vor dispare orice conjurații
Când va dispare -- Ducă-se pe gheață! --
Faimoasa vamă de la Prut, semeață,
Iar frații - liber - și-or cuprinde frații.

Așa menit-au moșii și strămoșii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut - ,

Numai așa să-l scoatem. (Nemiloșii!)
Pe chipul nostr’-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.

IV
În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în țarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovíe,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc și pară,

Pe chipul nostr’-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinși la datorie,
Zidiți în sol cetate pentru Țară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul șui și minte drughineață,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvață,
Să știe ei, urmașii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viață.

V
Că nu-n zadar săpatu-am o viață,
Bolnavi de Țară greu și incurabil,
Când nu-i un operant și inefabil
În farmacie leac și nici pe piață.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce și mă-nvață
Că i-l dădu din fort ilustra hoață,
Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Țară,

Pe-un fulg de nor plimbându-și sihăstria,
Dorind s-admire - însuși - măreția,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Țara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Și inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,
Își tremur’ munții crestele ușor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă și-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simți că-ți dau pe subsuoară
Și nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcușuri de vioară,
Flăcăi și fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

VII
Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.

Șuvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie și coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu și-un siniliu ne ține.

N-am nici un șteamăt Țara să-mi înalb,
Deși nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munții blânzi gravizi de zăcământ
Și marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!

VIII
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ți sprijini Țara pururi cu credință
Și s-o iubești cu jar și-n neființă
Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum muncești cu sârg și dăruință,
N-ar fi să ai nici un resimțământ,
De n-ar mai fi și câte-un buză-n vânt
Să-ți sufle-n borș la orice străduință.

Cum sapi cu râvnă-n piatră și în lut,
Un zornic șui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalță viitorul,
Ne-nvață-un cap prin timpi ingrați trecut.
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul.

IX
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul
E și a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Și Țară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susțin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntém și sună cimbrișorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-și închide pleoapele izvorul.

X
Cum nu-și închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-și apleacă geana,
Cum n-ațipește-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-și slăbește-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

XI
N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Țara,-n nx părți,
Să n-o mai răstignim pe nx hărți,
Să nu-mpărțim în șapte-același cânt.

Același scris s-avem și-aceleași cărți,
Același grai străbun cu nume sfânt,
Același neam să fim cu crezământ
Și pus în drept de-aceleași acte-cărți.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toți piciorul.
S-o construim cu fapta și simțirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Țara și poporul!

XII
Să le-ntregim, dar: Țara și poporul,
Fățiș, nu criptonim și anonim,
Chiar de ne-ndeamnă șefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetișorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalanșă-n hău să nu-și ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simțim cum vălură, asaltul,
Și zi de zi își ia mereu avânt.

Să n-așteptăm să vină-n șa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII
E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului și-a Țării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veșmânt,
Și nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generațiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinții-n simț și-n gând

În timpuri de restríști și urgisire,
Încredințându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreț și-un falnic legământ.

XIV
Un vis măreț și-un falnic legământ
Ne leagă de strămoși și de urmași.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, crași,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.

Am fost mințiți, trădați sau, poate, lași
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Țară și sămași.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Și parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămoși nu numai dorul...

XV
Ne leagă de strămoși nu numai dorul
De-‘nalt, purtat spre cer, de ciocârlie.
Mistuitor, s-a-nfipt în veșnicie
Al libertății, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicíe,
Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,
Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,
Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poți nega, în tururi sau retururi,
Că áripi prind realele contururi
Ca Phoenix din cenușă renăscând.

Și nu va fi, oglindă, oglinjoară,
Mai fericită țară-n lume când
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini și Țara, dodoloață,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viață.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul
Cum nu-și închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

Să le-ntregim, dar: Țara și poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst și sfânt,
Un vis măreț și-un falnic legământ.
Ne leagă de strămoși nu numai dorul... Nicolae MĂTCAȘ





Nicolae Mătcas    11/17/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian