Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Moșneagul atoateștiutor

De câte ori mintea îmi e iar cucerită de idei mari mă simt că aș fi Cerbul cu Stea în Frunte’’. Cerbul unor săraci din satul Bumbești, în care mama n-a vrut să mă nasc, dar am venit cu soția mea, am vrut, n-am vrut. Și de această dată Moșneagul a fost bun cu mine,, căci nu m-a implicat în mizerii din care ceilalți, vinovați sau nu, s-au ales cu dosare penale.
Să-mi știu locul în lumea asta, s-a dovedit a fi mult mai greu decât am crezut. M-am retras din grupul meu, am vrut, n-am vrut și am privit din exterior. Mi-am dat seama imediat care este locul meu și cât de mult valorez și pentru cine. Am înțeles multe. Presa scria sau nu despre cărțile mele dar locul unde trăiam îmi alimenta din plin pasiunea. Am înțeles că în acest oraș mic mai sunt și oportunități gratis pentru un artist și un mare realist inflexibil ca mine. Acestea sunt: mai e ceva iubire, lumea se mai scandalizează la idei, la muzica tare, mai au emoții, reacții pe care orașul mare nici la capodopere nu cred că le mai are.

Ca scriitor nu eram nemulțumit că nimeni nu vede dincolo de text. Culegeam reacții. Negative, pozitive, aveam feed-back la munca mea. Sunt bucurii nemateriale… dar practic ăsta e omul: suflet. Aici n-au devenit toți așa vulpoi. Unii vorbesc despre țărani vicleni? Să răspundem: ,,niște țărani’’ țărani. Mai auzi un ,,mulțumesc,, sau vezi un zâmbet. Aici cantitatea nu e importantă pentru a selecta. Totul există.
Nu pot reduce amplitudinea acțiunilor mele și asta nu pentru că mi-a plăcut cu adevărat cel mai mult matematica. M-aș scuti de multă suferință, dar nu pot. Văd lucrurile la alt nivel și asta datorită creșterii mele în lumea așezată a cărților, datorită lecturilor de economie politică la recomandarea dascălului Gogonea de la Liceul Economic și sub îndrumarea tatălui meu care învățase multă economie, datorită meseriei și datorită cunoașterii unor oameni deosebiți: Învățătoarea, Nașa, Simona Croitoru, o femeie rară la serviciu, Șefa, care m-a lăsat să umplu contabilitatea de programe informatice dezvirginând totodată calculatoarele nedesigilate și doi moșnegi, Primarul și Jurnalistul. Șefa mi-a dat exemplul unui inginer care a lucrat la proiectări și a proiectat şi omologat un produs şi când a lucrat la secție, chiar șef de secție, la acel produs a văzut că nu e bună proiectarea. Argumenta astfel că fiecare om are soarta să–și corecteze singur greșelile. Și mi-a insuflat ordinea contabilității: să pui oricând un lucru în același loc, pentru că dacă e bine e bine, dacă nu să iei toate lucrurile de același fel și să le pui pe toate în alt cont. Toți moșii și babele din basm m-au condus ca pe Făt Frumos spre menirea mea. Nu a lor. Sau și a lor. Doar rugăciunile mamei m-au salvat aproape de la moarte.

Totuși, datorită celor doi tovarăși ai mei, primarul și jurnalistul, cu care am împărtășit iubirea față de localitatea în care trăiam și care lor le oferise puțin mai mult decât au visat vreodată, eu am avut curajul să intru în politică. Și am înțeles astfel foarte bine cum funcționează instituțiile statului, funcționarea formală desigur, și operațiunea ,,mătușa Tamara,, și traseismul politic. Da, stăpânesc sistemul informațional al localitații.
De unde politica? Lumea adulților mi s-a deschis prea devreme. Mama mă lua cu ea și să adune folclor din satele și comunele județului în care era profesoară, și să facă serbări și mă punea și pe mine să recit, ba chiar deschideam serbările, și în vizită la elevi mergeam cu mama pentru că o interesa de ei, și la cenaclu și la bibliotecă. Simțeam adevărul vorbelor ,, în inima de mamă bate continuu și inima fiului ei.’’ Totdeauna preferam tovărășia adulților, chiar vârstici, inclusiv când mergeam la țară cu căprițele la păscut. Toți copiii se duceau împreună să se joace, eu mă duceam cu bătrânele satului de la care am învățat plantele medicinale și plante prevestitoare ca ,,rodul pământului,,. Acest lucru a fost bun și rău…pentru că părul alb îmi sugera înțelepciune, dar nu toată fruntea ninsă își merită neaua.
Datorită tendinței mele din copilărie spre relații înțelepte și nemairegăsindu-le eram nemulțumit de relațiile cu alții în viața de tânăr și adult (nu atât de mult ca să-mi fie știrbită identitatea) mă întrebam pe la 30 de ani ce am fost eu până atunci și care îmi era calea de urmat? Practic de ce sunt eu bun?

Creangă răspundea: ,,nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut’’. Şi anii au trecut şi îmi cam dispăreau prietenii de lângă mine astfel că mă întrebam ce greșesc eu în relațiile cu ceilalți? Greșesc că îmi impun (practic ai zice că punctul meu de vedere e o săgeată și îi împung cu ea sau un cui în coastele lor) punctul de vedere unde cunosc domeniul și afirm cu mâna pe inimă că nu deschid gura când nu cunosc 80% din subiectul discuției la un mare nivel. Nu simt nevoia să am păreri despre ce nu cunosc și condamn rău pe toți cei care o fac. De aceea eu ,,poruncesc ori tac!,, Pentru acest lucru în școala generală am fost întotdeauna șef de detașament.
Mă alegeau colegii în unanimitate, 41 de voturi, doar eu votam pe altcineva pe care-l propuneam: Maria, colega…culmea, din satul în care trăiesc acum, Bumbeşti-Jiu care, sincer, mă întrecuse la învățătură. Totuși rămâneam comandant de detașament și am fost șef de clasă și la liceu și vreau să cred că nu numai pentru că am luat admiterea la liceu pe primul loc. De asemenea și la facultate aveam rolul de lider. Unde mai pui că pe vremea lui Ceaușescu erau 90 de locuri la facultatea la care am luat al 17-lea și deodată s-au făcut 300 și au luat admiterea toți maimuțoii pe care îi aștepta admiterea a șasea, a șaptea oară, toată opinca-ngăurită care mi-au fost colegi și n-ar fi luat niciodată admiterea și acum sunt …mari.
Cu binele și răul totul se termină doar la fluierul de final! Da, poate moartea! Richard al III-lea, prin ale sale cuvinte ,,dau un regat pe un cal’’arată că nebunia puterii nu are sfârșit.
Nici cu lumânare nu mă duc, dacă aud că sunt morți răufăcătorii mei. Cum am spus: Moșneagule atoateștiutor, omu-i în păcat! Face prietenii dușmani! Și-apoi morții mai vin la mine la înmormântare?

Judecata lumii este nedreaptă și eu m-am lepădat de ființe regăsindu-mă pe mine. Nu suferă nici un prieten al meu pentru că nu mai are prietenia mea. Eu nu știu să fiu fals și îi consider pe aceste ființe făpturi ale interesului mărunt. Mă lepăd de toți cei 98% dintre oameni…acei oameni trăiți de alții. M-a învățat asta bătrâna din poveste care nu este alta decât maica mea, bunica din partea mamei. Aceasta m-a învățat la 40 de ani să trăiesc fizic făcându-mi pentru asta o bună igienă în suflet. Practic o curățenie generală datorită căreia prin aruncarea celor doar interesați și care mi-au făcut rău, în sufletul meu mai rămân foarte puține persoane. Nu mă lepăd de caracterul meu și de nimic din ce mi-a adus bucurie. Dimpotrivă, deși trăiesc în mediul unde toți colegii din breaslă și-au aruncat cursurile de la facultate, eu le-am păstrat, am adunat toată literatura economică a lumii dinainte de clasicii acesteia și am donat-o bibliotecii unei facultăți, merg la bibliotecă, acolo unde ideile sunt la locul lor. M-am luat după principiul ,,ajută-te singur!’’ căutând răspunsuri la întrebări.
Acum văd și alte aspecte ale vieții și poveștilor. Spre exemplu ,,Scufița Roșie’’. Încep să văd varianta feministă a poveștii. Așa e, Scufița este nu numai o fată inocentă. Este chiar o seducătoare fatală care folosește în rituri inițiatice ciuperci halucinogene și nu îi este frică de Lupul cel Mare și rău, a cărei bunică este o falsă bunică dacă are nevoie de vin, nu de pastile. Lupul poate fi vecinul meu de la bloc, pedofilul care m-a invitat cu încă un băiețel să ne dea tubermane prin care să suflăm cu cornete mesaje de dragoste prinse cu bolduri până în terasa fetițelor simpatizate. Ce bătaie am luat eu de la mama! A fost prima și ultima bătaie bună pe care am luat-o de la ea. De fapt mama mă ,,ciuhăia,, zilnic pentru ceva dar pe asta am reținut-o: să nu intri la oameni străini în casă!

Nu erau tocmai Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’’dintre care am reținut și mi-au folosit ,,băutura și învățătura pe cel slab îl slăbește, pe cel gras îl îngrașă,, , nici Învățăturile lui Dimitrie Cantemir din ,,Gâlceava înțeleptului cu lumea’’, ,,Divanul,, sau ,,Giudețul sufletului cu trupul.’’(Să citim și să alegem scriitori folositori, Să știi că lumea este trecătoare, Ferește-te de lingușiri! Omul drept nu se va clinti orice i s-ar întâmpla! Nu te uita la cele din urmă, privește tot înainte! Nu face rău nimănui de hatârul cuiva! Spre bine nu spre rău să te folosești de darurile care ți-au fost date!)
N-am oscilat niciodată între credință şi tăgadă. Am crezut şi atât.
Ce frumoasă este societatea! Escrocul urmărește pe unii, cei cărora le face rău îl urmăresc pe el. Și uite-așa în societate totul este sub un oarecare ,,control’’.
Ce este rău este că se pare că fiecare aleargă după doi iepuri și, cu siguranță nu prinde aproape nimeni niciunul.
Totuși, atunci când nu se mai urmăresc, apare dezastrul. Lasă-i în plata Domnului, de escroci! îmi spuneam căci ,,Dumnezeu este o disperare care începe unde se sfârșesc toate celelalte. Abia când tu, victima, vătămatul îl lași din gândurile tale pe făptuitor, atunci vine el să-și aplice legea. Este ciudat cum ,,Dumnezeu îi iartă pe cei care îl răstignesc dar îi răstignește pe cei care îl iubesc,,. Asta întreabă retoric teologul francez Leon Bloy. Îi iartă, dar nu uită. Şi asta pe 7 generații.
Vorbind despre păcate am întrebat odată pe preotul Grigore din Bulbucenii mamei de ce atâta ,,urmărire penală? De ce atâta prescripție de lungă? Răspunsul a fost ziditor:
- Să oprești tu păcatul. Poți?
- …Ha…
Oricum tu nu puteai încadra așa bine pe răufăcător. Realizezi după ce vezi ce îl paște...nu ai vrea să fi în pielea lui...
Lași totul în voia sorții pentru că aceste caricaturi se apropie de oamenii merituoși numai să-i murdărească.
Moşneagul atoateştiutor însă îşi întoarce faţa de la răufăcători şi ei văd.
-Ce-i mai rău e că există și copii născuți dar...nu din iubire?
Îmi explica mama că pe unii îi refuză societatea. Satanism, libertinism, boala numită independență. E înfricoșător să gândești că ceilalți nu contează. Și să mai ajungă de aceștia și oameni de ,,artă,, sau conducători de oameni, sau îndrumători, tutori… Cele mai multe lucruri sunt în lumea asta la locul lor. Totuși, oricât ar încerca Moşneagul atoateştiutor să le așeze, în ceea ce privește alegerea partenerului, găsirea, recunoașterea și asumarea lui, aș zice. . .face pentru toți o alegere bună, dar rămân laturi ale personalității noastre pe care nu le poate alege compatibile întru totul. Repet, alegerea Domnului este cea mai bună, este mirifică, şi terifiantă totodată prin unicitatea ei înfiorătoare, extraordinară. Laturile personalității noastre pe care el le lasă necompatibile au șansa în viață să se întâlnească cu compatibilul lor, poate de înfățișare, poate sexual, poate mental, poate de preocupări. Posibilitatea întâlnirii acestor laturi ale personalității noastre cu cele compatibile lor există. Mare sau mică, nu știu, dar este. Neglijarea sau pierderea acestor ocazii se răzbună uneori. Rău de tot. Dar pierderea din „ neglijență" a acelui dat de Moşneagul atoateştiutor, cu care compatibilizezi aproape perfect, toate „daturile" tale nu se răzbună, nu uneori se răzbună, întotdeauna se prea răzbună, te ucide, până la urmă. Ajungi, cum spun preoții, la cel mai mare blestem pe care îl poate duce ființa umană, blestemul de a nu mai găsi drumul spre casă.




Victoria Stolojan Munteanu    12/22/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian