Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Desenatorul de trupuri

Când a zărit-o prima oară a îngenunchiat adânc, pătruns, ca în fața icoanelor lui. De altfel așa avea să rămână mereu în fața ei. Subjugat. Înrobit.

Fusese o zi obișnuită de Sâmbătă, o zi dogoritoare de vară, iar el era îmbrăcat în obișnuitul lui frac negru, ca de preot, mozolit de vopseluri căci lucrase din nou la icoana îngerului Mihail, mai exact la aripile lui. Nu dormise de cinci nopți și deși îi tremurau vârfurile degetelor, era hotărât să nu se odihnească până nu o va termina. Aripile îi dădeau mereu de furcă dar nu pentru că erau complicate ci pentru că trebuiau sa pară într-un fel anume. Reale. Concrete. Palpabile. Cu cartilajul compact, cu penele grele, ca și când ar fi fost ude. Ca o povară care doar el, îngerul, putea să o ducă.
Ar fi vrut ca cel ce intra în bisericuța mică să îl vadă pe Mihail așa cum îl văzuse el. Maiestuos, ca o pasăre imensă, ca Icar, fiul lui Dedal. Dar Icar căzuse iar Mihail era destinat doar să se înalțe. Demn și sus, tot mai sus, împrăștiind vânturile cu aprigele lui aripi.
Avusese această obsesie din tinerețe, de atunci de când îl visase pentru prima oară.
În visul lui, stătea întins în pat și aproape adormise când un sâsâit ca de șarpe îl trezea, smulgându-l din lumea viselor. Când a deschis ochii a văzut în fața lui, îngenunchiat lângă pat un bufon, un arlechin cu ochii mari ce se dădeau continuu peste cap. Paiața îi rânjea în față și era atât de aproape de el, încât îi putea simți mirosul infect, descompus ca de cadavru în putrefacție venind din gura care se mărea din ce în ce mai mult. În vis îi fusese teamă dar numai pentru un minut. Șaizeci de secunde. Doar atât.
Când a ridicat capul, peste paiață, undeva departe, a zărit la un răsărit, sau poate era un apus, la orizontul dintre cer și pământ un zid iar pe zid stătea el. Drept, alert, în picioare. Îngerul Mihail.
Nu a putut să uite niciodată imaginea lui fermă, frumusețea feței din penumbră, sângeriul cerului din spatele lui si aripile. Acele aripi imense, cartilajul puternic, osatura umerilor. Mâna coborâtă peste sabie, bunătatea și duritatea privirii. Fără să schimbe un cuvânt a știut îndată că era protejat. Îngerul era acolo pentru el, iar paiața nu putea să îl atingă. Putea să îl sperie dar nu și să îl atingă.
Dintr-o dată gândul bărbatului fusese invadat de amenințarea îngrozitoare a îngerului: ”Stai pe loc. Nu îndrăzni mai mult”. Sperietoarea știa în acel moment, la fel cum și el știa, că la cel mai mic gest de apropiere capul cu ochii rotitori ar fi zburat ca o căpățână de păpădie. Instant, cât un clipit de gene.
Când a închis ochii bărbatul s-a trezit, și a rămas așa treaz cu pleoapele închise mult timp în realitatea densă a nopții. Iar din acea noapte îngerul nu i-a mai dat pace.
Cum altfel să îi mulțumească dacă nu pictându-l mereu, obsesiv, înverșunat să îi redea frumusețea divină.

Astfel că obosit după o altă dimineață eșuată, cu mâinile pătate de vopseluri albe și gri și cu unghiile negre, mânjit cu ocru pe obraz înainta cu capul în jos, pe drumul de pietriș, ridicând praf în urmă.

Ea venea spre el, aproape plutind, fără zgomot, fără pași.
Înaltă, zveltă, ca o pisică atentă, cu ochii negri și pătrunzători și cu părul galben ca soarele din după-amiaza aceea, l-a atins fără foșnet cu marginea rochiei azurii. O pâlpâire de aripă.
Bărbatul a ridicat ochii iar pentru doar o fracțiune de secundă ce a durat cât o rotire a planetei, s-au privit. Au înțeles atunci amândoi că el era pierdut. Ca într-un corpuscul al timpului , o frântură dintr-un labirint fără ieșire. Pentru totdeauna.
El i-a căzut în genunchi, în urma ei ,iar ea a continuat să leviteze mai departe însoțită de un zâmbet jucăuș.
Când s-au găsit din nou, în sat, nu s-au mai dezlipit unul de celălalt. El a luat-o de mână iar ea s-a dus cu el. Fără vorbe, fără suflare. Aproape în vârful picioarelor.
Oamenii din sat au început să îl vorbească. „Cine era femeia? De unde venise? Era prea frumoasă pentru a fi lucru curat. Bărbatul ce picta icoane fusese vrăjit de diavol.”
Lui însă nu îi păsa de vorba lumii. Îngerii lui puteau să mai aștepte iar aripile lor nu trebuiau să își ia zborul pentru fiecare în parte.
Bărbatul era fericit. Venea alergând în fiecare zi de la biserică cu gândul la ea, acea felină suplă și tăcută care îi stârnise simțurile. Îl înviase din morți.
Dădea buzna pe poartă și o lua în brațe ca pe un copil, învârtind-o în aer și azvârlind-o spre cer pentru a îi vedea încă o dată cum i se rotește rochița moale de mătase. Apoi o așeza ușor pe o buturugă și îngenunchiat la picioarele ei îi picta fiecare unghie cu foiță de aur de la icoane. Deget cu deget.
Îi limpezea așternuturile albe cu apă rece de ploaie și îi umplea pernele cu puful cel mai fin de gâscă iar atunci când se afundau între albituri era ca și când pluteau printre nori încărcați cu roua dimineții.
Duminica, înainte de slujbă, se ridica ușor din pat fără să o trezească și îi culegea o mână de fragi din pădure pe care apoi îi aranja în părul ei auriu ca într-o pictură de-a lui Gustav Klimt. Nu o scotea niciodată în sat iar ea nu dorea decât să îl aștepte la poartă.

În ziua când nu a mai găsit-o la poartă a știut că îngerul Mihail își luase zborul de pe zidul de la orizontul lui.
Femeia dispăruse așa cum de altfel și apăruse. Fără de urme, ca semnele din nisipul ud și spălate de valurile mării. Poate nici nu existase vreodată în realitate ci doar în propria imaginație . Poate încă nu se trezise din vis iar paiața încă îl batjocorea rânjind.
Oamenii din sat au încercat să îl consoleze atotștiutori. „ Nu era pentru tine. O femeie ca aceea nu poți să o ții în loc. Uit-o și bucură-te că ai scăpat cu doar atât. Bătăile inimii nu se opresc din durere. A avut grijă Dumnezeu de tine.”
Bărbatul însă era de nemângâiat și nici la biserică nu se mai ducea. Își abandonase icoanele cu îngeri și odaia plină de vopseluri. Deseori era cules de țărani de prin grajdurile lor sau găsit căzut la marginea drumului. Când îi era foarte foame și nu avea cu ce să își cumpere o pâine desena trupurile femeilor cu desene întortocheate, spiralate ca de fum în oglinzi eseniene. Ajunsese să fie cunoscut de copii satului ca desenatorul de trupuri. Nu îi păsa că atinge trupuri tinere sau zbârcite, cu pielea flască, încrețită de riduri ca scoarța copacilor îmbătrâniți, cu cute adânci pe burțile umflate ce o dată au purtat prunci. Le picta cu măiestrie capete cu trei ochi, mâini cu opt degete, fetuși avortați sau uneori chiar îngeri căzuți. Iar ele, femeile ce veneau pentru a fi desenate, plecau mulțumite aruncând în urma lor câțiva bănuți arămii pe care bărbatul îi vâra flămând la piept.

La mulți ani după ce bărbatul a murit, a venit un băiat tânăr în sat întrebând de pictorul de icoane. Își căuta tatăl niciodată întâlnit.
Țăranii însă l-au alungat mințindu-l că nu existase niciodată un asemenea bărbat ci doar un desenator de trupuri. Un farsor păcălit de soartă.


Toronto / dec 2018





Suzana Tanase    12/8/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian